ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 717/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 1041 din 23 noiembrie 2004 a respins ca neîntemeiată

contestația formulată de M.A.L. împotriva deciziei nr. 272 din 12 iulie 2004

emisă de către intimata RA A.P.P.S. cu motivarea că după expirarea termenului

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu mai pot fi admise ca probe pentru

soluționarea cauzei. În speță, contestatoarea nu se mai poate prevala, în

dovedirea calității de persoană îndreptățită de dispozițiile deciziei prin care

i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, în temeiul

Legii nr. 18/1991.

Arată instanța că acest înscris nu

ar fi fost însă suficient pentru a proba dreptul la proprietate asupra

construcției demolate ori calitatea de moștenitor al fostului proprietar.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva hotărârii menționate a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 46/A din 9 februarie 2006

pentru considerentele ce succed.

Legea a fixat un termen de 18 luni

de la data intrării în vigoare pentru depunerea actelor necesare susținerii

notificării, după expirarea acestui termen, probele nu mai pot fi admise.

Înscrisurile depuse de contestatoare

nu sunt suficiente pentru a proba calitatea de moștenitor al fostului

proprietar de către contestatoare.

În contra deciziei a declarat recurs

contestatoarea, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că recurenta nici nu trebuia să facă dovada calității de moștenitor a

defunctului C.A., deoarece vila demolată era proprietatea sa, astfel cum

rezultă din înscrisurile depuse în cauză: sentința civilă nr. 2243/1954, extras

de carte funciară, adresele emise de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul

Sănătății și Ocrotirilor Sociale, Serviciul Balneo-Climateric și raportul de

expertiză tehnică de evaluare a fostei vile L.

Susține recurenta că la data primei

rechiziții era proprietara construcției, motiv pentru care solicită admiterea

recursului.

Analizând hotărârea recurată prin

prisma criticilor formulate și a probatoriilor administrate în toate etapele

procesuale, Înalta Curte reține cele ce urmează.

Principiul realizării dreptului

prevalează în raport de cel al respectării procedurii.

În respectarea acestui principiu

Legea nr. 10/2001 a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

24 din lege, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea

dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau

de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Alin. 2 al aceluiași articol

statuează, în absența unor probe contrare, că persoana individualizată în actul

normativ sau de autoritate este presupusă că deține imobilul sub nume de

proprietar.

Imobilul a fost rechiziționat în

baza Ordinului nr. 50 B/949 al Ministerului Afacerilor Interne, aspect ce

rezultă din sentința civilă nr. 2243 din 30 decembrie 1954 a Tribunalului

Popular al Raionului Stalin.

Din aceeași hotărâre, coroborată cu

adresele nr. 1416 din 5 ianuarie 1948 a Ministerului Afacerilor Interne și nr.

45373 din 30 iunie 1935 a Ministerului Sănătății și Ocrotirilor Sociale, reiese

că proprietatea imobilului vila L. aparținea recurentei și nu tatălui acesteia

A.C.

Drept urmare, contestatoarea a făcut

dovada calității sale de proprietară a bunului preluat abuziv de stat.

Cum instanța nu a soluționat pricina

pe fondul ei (măsurile reparatorii cuvenite, în natură ori echivalent), în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. recursul va

fi admis.

Drept consecință, cele două hotărâri

vor fi casate, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului aceluiași

tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta M.A.L. împotriva deciziei nr. 46 A din 9 februarie 2006 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată și sentința

civilă nr. 1041 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, și trimite cauza spre rejudecarea fondului aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie

2007.