ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 717/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1041 din 23 noiembrie 2004 a respins ca neîntemeiată contestația formulată de M.A.L. împotriva deciziei nr. 272 din 12 iulie 2004 emisă de către intimata RA A.P.P.S. cu motivarea că după expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei. În speță, contestatoarea nu se mai poate prevala, în dovedirea calității de persoană îndreptățită de dispozițiile deciziei prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, în temeiul Legii nr. 18/1991.

Arată instanța că acest înscris nu ar fi fost însă suficient pentru a proba dreptul la proprietate asupra construcției demolate ori calitatea de moștenitor al fostului proprietar. Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii menționate a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 46/A din 9 februarie 2006 pentru considerentele ce succed. Legea a fixat un termen de 18 luni de la data intrării în vigoare pentru depunerea actelor necesare susținerii notificării, după expirarea acestui termen, probele nu mai pot fi admise. Înscrisurile depuse de contestatoare nu sunt suficiente pentru a proba calitatea de moștenitor al fostului proprietar de către contestatoare.

În contra deciziei a declarat recurs contestatoarea, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că recurenta nici nu trebuia să facă dovada calității de moștenitor a defunctului C.A., deoarece vila demolată era proprietatea sa, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în cauză: sentința civilă nr. 2243/1954, extras de carte funciară, adresele emise de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății și Ocrotirilor Sociale, Serviciul Balneo-Climateric și raportul de expertiză tehnică de evaluare a fostei vile L. Susține recurenta că la data primei rechiziții era proprietara construcției, motiv pentru care solicită admiterea recursului.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte reține cele ce urmează. Principiul realizării dreptului prevalează în raport de cel al respectării procedurii. În respectarea acestui principiu Legea nr. 10/2001 a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 24 din lege, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Alin. 2 al aceluiași articol statuează, în absența unor probe contrare, că persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Imobilul a fost rechiziționat în baza Ordinului nr. 50 B/949 al Ministerului Afacerilor Interne, aspect ce rezultă din sentința civilă nr. 2243 din 30 decembrie 1954 a Tribunalului Popular al Raionului Stalin. Din aceeași hotărâre, coroborată cu adresele nr. 1416 din 5 ianuarie 1948 a Ministerului Afacerilor Interne și nr. 45373 din 30 iunie 1935 a Ministerului Sănătății și Ocrotirilor Sociale, reiese că proprietatea imobilului vila L. aparținea recurentei și nu tatălui acesteia A.C. Drept urmare, contestatoarea a făcut dovada calității sale de proprietară a bunului preluat abuziv de stat. Cum instanța nu a soluționat pricina pe fondul ei (măsurile reparatorii cuvenite, în natură ori echivalent), în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ. recursul va fi admis. Drept consecință, cele două hotărâri vor fi casate, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.A.L. împotriva deciziei nr. 46 A din 9 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 1041 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre rejudecarea fondului aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2007.