ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5521/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 114 din 23 martie 2005, Tribunalul Vaslui a condamnat inculpatul S.L., la o pedeapsă de 16 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

S-a dedus perioada arestării preventive de la 1 septembrie 2003 la 3 septembrie 2003.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul S.L. o bâtă înregistrată la poziția 43/2004 în registrul de corpuri delicte.

Inculpatul S.L. a fost obligat să achite C.A.S. Iași suma de 12.771.082 lei cheltuieli de spitalizare, cu dobânzi legale și la 3.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul S.L., care locuiește în satul Corni, comuna Albești, județul Vaslui, într-un imobil învecinat cu cel al victimei S.S., a avut mai multe conflicte cu acesta din urmă. Inculpatul era bănuit de victimă că îi sustrage în mod repetat păsări din gospodărie.

În ziua de 4 ianuarie 2003, între inculpat și victimă a avut loc un conflict, în apropierea locuințelor comune. Cu această ocazie, inculpatul a lovit victima cu palmele peste față, el fiind sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991 cu suma de 700.000 lei.

În ziua de 11 ianuarie 2003, inculpatul a mers la locuința martorului C.I., din satul Corni, unde a consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 14,00, ulterior mergând la locuința sa.

În jurul orei 17,00, victima a ieșit din curtea sa cu o bovină pentru a se deplasa la o fântână situată la 2-3 sute de metri distanță de casă, la locuința victimei rămânând soția sa, S.M. și martorul T.P.

Când victima a ieșit în drum, în apropierea porții de acces în curte, a fost văzută de către inculpat, care a ieșit din curte ținând în mână un par de esență carpen. Ca urmare a unor discuții contradictorii referitoare la niște păsări sustrase, inculpatul a aplicat victimei o singură lovitură cu parul în cap. Victima a căzut iar inculpatul a rămas lângă ea câteva zeci de secunde.

Soția victimei, S.M. a auzit cearta și a ieșit în drum. Cu această ocazie l-a văzut pe inculpat lângă victimă, având parul asupra sa, iar la un moment dat, acesta a traversat drumul și a fugit în curte.

Martora S.M. a ridicat victima care sângera puternic în zona capului și a luat parul lăsat de inculpat, moment în care a ieșit în poartă și martorul T.P., care a luat la cunoștință de la martoră, că victima a fost lovită în cap, cu bâta de către inculpatul S.L.

Victima a fost dusă în casă de către soția sa.

La scurt timp de la comiterea faptei, inculpatul S.L. a revenit la locuința martorului C.I. căruia i-a spus că s-a bătut în drumul din fața locuinței cu vecinul său S.S. pe care l-a lovit cu pumnii, iar după 15-20 minute a plecat la locuința sa.

După conflictul avut ca inculpatul S.L., în ziua de 11 ianuarie 2003, victima acuza dureri de cap, amețeli, de fiecare dată motivând starea sa de sănătate precară ca o consecință a loviturilor aplicate de inculpat.

În ziua de 5 februarie 2003, victima S.S. s-a deplasat la târgul de animale organizat în satul Crasna. În timp ce se afla pe drumul de acces în oborul de animale victimei i s-a făcut rău, fiind ajutată de câțiva consăteni să se ridice, ulterior fiind condus la locuința martorului L.D.

Datorită stării grave a sănătății, S.S. a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul de Urgență Județean Vaslui, iar de aici a fost transferat și internat la Clinica de Neurochirurgie Iași.

La data de 7 februarie 2003, s-a intervenit chirurgical, iar după câteva zile a fost transferat la Policlinica de Boli Infecțioase Iași, evidențiindu-se o meningită purulentă pe fondul unui hematom cerebelos posttraumatic operat, dar în urma unei evoluții nefavorabile, în noaptea de 27 februarie 2003 a decedat.

Din concluziile raportului de necropsie rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral, cu hematom intracerebelos operat și abcedat, complicat în evoluție cu o bronhopneumonie abcedată, acesta putând fi produs prin lovire cu un corp contondent.

Victima a mai prezentat echimoze, hemoragie subconjuctivală și excoriații ce au putut fi produse prin lovire cu corp contondent și care ar fi necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale.

În concluzii s-a mai reținut că leziunile traumatice pot data din 10 ianuarie 2003, iar între traumatismul cranio-cerebral, cu hematomul intracerebelos și moartea victimei există legătură de cauzalitate indirectă.

Acest raport a fost avizat la data de 10 iulie 2003 de către Comisia de Specialitate din cadrul I.M.L. Iași, în care s-a precizat că aceasta este de acord cu condițiile raportului medico-legal, cu precizarea că infectarea secundară a leziunilor cerebrale și a altor organe este consecința inevitabilă a leziunilor traumatice suferite, chiar dacă între lovire și deces s-au interpus complicațiile septice.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul S.L., solicitând audierea unor martori raportat la data săvârșirii infracțiunii, dată ce nu a rezultat probator, invocând și aspecte de circumstanțiere personală.

Prin decizia penală nr. 12 pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul, instanța de apel, analizând materialul probator administrat în cauză, reținând aceeași situație de fapt și încadrare juridică, apreciind, de asemenea, că în cauză s-a efectuat și o individualizare judiciară corectă.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen.

În altă opinie, recurentul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În subsidiar, recurentul a solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond pentru completarea probatoriilor.

Recursul nu este fondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., invocat de recurent este incident atunci când instanța a comis o eroare gravă de fapt.

Eroarea gravă de fapt constă într-o inexactă reflectare ca pură stare de fapt a ceea ce conține dosarul în actele sale, în cuprinsul hotărârii atacate, existând o contradicție evidentă, necontestată și esențială, între ceea ce rezultă din actele dosarului și ce reține instanța în considerentele hotărârii.

Pe tot parcursul procesului penal inculpatul S.L. a avut un comportament nesincer, susținând, încă din primele declarații că în ziua de 11 ianuarie 2003, toată ziua, până în jurul orelor 18,00, a fost plecat din localitate împreună cu soția, S.V.L., la socrii săi, în localitatea Târzii, comuna Oltenești, județul Vaslui. El a susținut că singurul conflict între el și victimă a avut loc la 4 ianuarie 2006 când a fost și sancționat contravențional.

De asemenea, acesta a susținut că este posibil ca victima să fi căzut, în ziua de 5 februarie 2003, pe planul dur al asfaltului din drumul situat în apropierea oborului de animale Crasna.

Apărările inculpatului au fost înlăturate în mod corect de instanță, din materialul probator administrat în cauză rezultând că situația de fapt reținută este corectă.

Chiar din declarația inculpatului S.L. rezultă că în ziua de 11 ianuarie 2003, chiar dacă susține că a fost plecat la socrii săi, a întâlnit victima „este adevărat că, atunci când am venit acasă, în jurul orei 18,00, l-am văzut pe S.S. ducându-se cu vaca la apă, la o fântână situată la 200-300 m distanță de locuințele noastre, însă nu am avut nici o discuție contradictorie”.

Cu această ocazie, recunoaște faptul că l-a văzut pe T.P. „l-am văzut pe consăteanul meu T.P. ieșind din curtea lui S. și plecând acasă”.

Din declarația martorului T.P., rezultă că, în ziua de 11 ianuarie 2003, se afla în curtea locuinței victimei pentru a tăia lemne.

La un moment dat, victima a ieșit cu vaca în drum să o adape la o fântână situată la vreo 300 m de casa acestuia.

Martorul a declarat că l-a văzut pe inculpat când a ieșit din locuința martorului C.I., situată în apropiere, și a auzit discuția contradictorie dintre inculpat și victimă. Martorul a continuat să lucreze până în momentul când a auzit gălăgie și a văzut-o pe soția victimei că a ieșit în drum și a început să strige la inculpat să nu mai lovească pe soțul ei. În acest moment, a ieșit și martorul în poartă și l-a văzut pe S.S. plin de sânge în zona capului, ridicat deja, iar inculpatul a fugit în curtea sa.

De asemenea, martorul a observat în drum o bâtă de aproximativ 1,5 m lungime și groasă de 7-8 cm, iar victima a spus că a fost lovit în cap și peste corp de vecinul său.

Deși martorul a fost amenințat cu moartea de către inculpat, pentru a-l obliga să nu declare adevărul în fața organelor judiciare, acesta și-a menținut declarația, susținând aceeași situație de fapt și cu ocazia confruntării cu inculpatul.

Descrierea faptei făcută de martor, corespunde descrierii din procesul-verbal întocmit în cauză (bâtă din lemn de carpen, lungime 1,5 cm, grosimea 5 cm).

Soția victimei relatează aceeași situație de fapt, în plus, martora a văzut pe soțul său căzut, cu urme de sânge în zona capului, iar lângă acesta se afla inculpatul cu bâta în mână. Când martora a ieșit la poartă și a strigat la el, inculpatul a aruncat bâta și a fugit în curte.

Martora a descris loviturile soțului său care i-a spus că l-a lovit cu bâta inculpatul.

Relevantă în cauză este și declarația victimei dată la 13 februarie 2003 care a susținut că fără nici un motiv, inculpatul S.L. „cu un par mi-a aplicat câteva lovituri în cap pe partea dreaptă și pe toate părțile corpului”.

Martorul C. deși recunoaște că inculpatul a consumat băuturi alcoolice în locuința sa nu precizează data conflictului, de 11 martie 2003.

Din declarația sa rezultă că inculpatul a recunoscut că l-a lovit pe vecinul său, S.

Nu poate fi vorba de conflictul care a avut loc la 4 ianuarie 2003, deoarece, la acea dată inculpatul a fost sancționat contravențional, reținându-se că la acea dată, ora 15,00, s-a întâlnit pe drumul public din satul Corni cu S.S. și i-a adresat cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de violență, nerezultând că la acea dată a și exercitat acte de violență. În consecință și declarația acestui martor este o probă care confirmă situația de fapt reținută.

Referitor la apărările inculpatului, posibilitatea lovirii victimei la o dată ulterioară, la 5 februarie 2005 în târgul de animale, acestea au fost de asemenea infirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză.

În imediata apropiere a victimei, la data de 5 februarie 2003 s-au aflat martorii B.G., S.G. și L.D.

Martorul B.G. a întâlnit victima chiar după data de 11 ianuarie 2003 și a văzut că era umflată la față, se simțea rău și spunea că „este terminat din cauza bătăii lui S.L.”.

În ziua de 5 februarie 2003 a fost la târgul de animale organizat în Crasna, victima se simțea rău, martorul a vorbit despre starea sa de sănătate și după ce s-au despărțit la o distanță de aproximativ 10 m a căzut pe o parte, fără să se lovească cu capul de asfalt. „Practic a fost o cădere lentă”, spune martorul. Declarația acestui martor este edificatoare, deoarece a văzut ce s-a întâmplat, nu a putut să-l ajute pentru că era ocupat („cu vițelul de funie”) însă soția martorului a dat telefon la o salvare pentru a fi transportată la spital victima.

Împrejurarea că de la data conflictului 11 ianuarie 2003 și până la 5 februarie 2003 victima s-a simțit permanent rău este de asemenea dovedită în cauză. Soția sa, S.M. a declarat că soțul său, începând cu acea dată se simțea din ce în ce mai rău.

Aceste afirmații sunt susținute și de alți martori, care au discutat cu victima după data de 11 ianuarie 2003.

Singura declarație a martorului C.C., în sensul că, la 5 februarie 2003, victima a căzut în șosea și s-a lovit la cap, nu se coroborează cu alte probe, iar ceea ce a susținut martorul cunoaște de la altă persoană.

Din concluziile raportului de necropsie rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unui traumatism cranoio-cerebral, cu hematom intracerebelos operat și abcedat, complicat în evoluție cu o bronhopneumonie abcedată, acesta putând fi produs prin lovire cu un corp contondent.

Victima a mai prezentat echimoze, hemoragie subconjuctivală și excoriații ce au putut fi produse prin lovire cu corp contondent și care ar fi necesitat 5-7 zile îngrijiri medicale.

În concluzie, s-a mai reținut că leziunile traumatice pot data din 11 ianuarie 2003, iar între traumatismul comis – cerebral cu hematomul intracerebelos și moartea victimei există legătură de cauzalitate indirectă.

Acest raport a fost avizat, la data de 10 iulie 2003, de către Comisia de Specialitate din cadrul I.M.L. Iași, în care s-a precizat că, aceasta este de acord cu condițiile raportului medico-legal, cu precizarea că infectarea secundară a leziunilor cerebrale și a altor organe este consecința inevitabilă a leziunilor traumatice suferite, chiar dacă între lovire și deces s-au interpus complicațiile septice.

În consecință, instanțele au reținut situația de fapt corect.

Încadrarea juridică reținută de instanțe este, de asemenea, corectă, pentru considerentele ce urmează:

Urmarea imediată a acțiunii inculpatului a fost moartea victimei.

Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de omor trebuie să se stabilească existența legăturii de cauzalitate între acțiunea de ucidere și moartea victimei.

Pentru existența legăturii de cauzalitate nu este necesar ca acțiunea făptuitorului să fie cauza unică a morții.

Există legătură de cauzalitate și atunci când la producerea morții au concurat și cauze survenite, complicații ivite în timpul tratamentului, câtă vreme legătura de cauzalitate dintre fapta infractorului și moartea victimei nu a fost întreruptă.

În cauză, nu s-a făcut dovada faptului că moartea victimei s-a datorat exclusiv altor cauze decât acțiunii inculpatului.

Chiar dacă victima a suferit consecințele dure ale loviturii, fără a se adresa de îndată medicului, ajungând la spital numai în momentul în care și-a pierdut cunoștința, legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și moartea victimei nu a fost întreruptă.

Moartea victimei n-ar fi intervenit fără lovitura mortală aplicată de inculpat, chiar dacă s-ar fi lovit ulterior prin cădere, așa cum a încercat inculpatul să se apere, deoarece moartea victimei s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral prin lovire cu corp contondent.

Elementul subiectiv al infracțiunii de omor îl constituie vinovăția sub forma intenției, indiferent de modalitatea acesteia.

Intenția de a ucide rezultă din modul cum a fost săvârșită fapta.

Folosind un instrument apt să producă moartea victimei și aplicând lovituri cu acest instrument (bâtă) în regiuni vitale ale corpului este o dovadă neîndoielnică a intenției de a ucide a inculpatului, chiar dacă victima a decedat mai târziu, după agresiune.

Nu subzistă nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., greșita încadrare juridică a faptei, invocat de recurent.

Din punct de vedere subiectiv, infracțiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte se caracterizează prin existența vinovăției sub forma praeterintenției; faptul inițial de lovire sau vătămare corporală este săvârșit cu intenție, iar moartea este provocată din culpă, ca rezultat ce a depășit intenția făptuitorului, care nu a prevăzut acest rezultat deși trebuia și putea să-l prevadă.

În cauză, nu se impune aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit acestui text de lege, provocarea există când infracțiunea s-a săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinate de provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o stingere gravă a demnității persoanei sau adusă prin altă acțiune ilicită gravă.

Starea de surescitare, de încordare nervoasă trebuie să existe în momentul săvârșirii infracțiunii.

Din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că victima a săvârșit activități de provocare, susținerile inculpatului nefiind dovedite.

Toate aceste considerente, atrag concluzia că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice și în baza art. 378

15

pct. 1 lit. b) C. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 385

16

(2) C. proc. pen., va fi computat timpul arestării preventive a inculpatului de la 1 septembrie 2003 la 3 septembrie 2003 și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.L. împotriva deciziei penale nr. 12 din 12 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 septembrie 2003 la 3 septembrie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2006.