ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10380/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10380/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Contestatoarea B.R. a chemat în

judecată pe intimata SC R.C. SA, solicitând Tribunalului București,

instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr.

3204/2003, anularea „dispoziției motivate” emisă de intimată la

data de 13 decembrie 2001 și obligarea intimatei la restituirea în

natură a imobilului situat în comuna Voluntari, , jud. Ilfov, cunoscut sub

denumirea ferma B., compus din teren în suprafață de 3,45 ha și

construcție.

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 918/F din 5

noiembrie 2004, a respins excepția tardivității

contestației invocată de intimată prin întâmpinare, a admis

contestația, a anulat dispoziția emisă la data de 13 decembrie

20201 și a dispus obligarea intimatei la soluționarea cererii de restituire

în natură a imobilului menționat, formulată de petenta B.R. prin

notificarea nr. 196 din 11 iunie 2001.

Cu privire la excepția

tardivității, instanța a reținut că dispoziția

emisă la 13 decembrie 2001 nu a fost comunicată petentei în

condiții procedurale decât la data de 23 iunie 2003, iar contestația

a fost formulată la 22 iulie 2003 (data depunerii contestației

recomandat la oficiul poștal conform art. 104 C. proc. civ.) cu

respectarea termenului prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, tribunalul a

constatat că dispoziția emisă la data de 13 decembrie 2001 se

referă la cererea de restituire în natură formulată de fiul

petentei N.M. În cuprinsul dispoziției nu se menționează

calitatea de mandatar al petentei, deși această calitate rezultă

din cuprinsul cererii intitulată „revenire la notificarea nr. 196 din 11

iunie 2001” N.M. acționând ca împuternicit al mamei sale B.R., în numele

acesteia.

S-a concluzionat că unitatea

deținătoare a imobilului nu a analizat cererea formulată de

persoana îndreptățită, ci o cerere formulată de o

persoană care nu a acționat decât în calitate de mandatar al

persoanei îndreptățite.

Împotriva sentinței a declarat

apel intimata SC R.C. SA, motivele de apel privind în primul rând respingerea excepției

tardivității formulării contestației.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1459 din 9

noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 705/2005, a admis apelul

și a schimbat sentința, în sensul respingerii contestației, ca

tardiv formulată.

Cererea de aderare la apel

depusă de contestatoarea B.R. la 28 septembrie 2005 pentru motive ce

vizează fondul cauzei, a fost respinsă prin aceeași decizie, ca

lipsită de interes, consecință a admiterii excepției tardivității

contestației.

Instanța de apel a reținut

că dispoziția din 13 decembrie 2001 i-a fost comunicată

contestatoarei la 11 iunie 2003, așa după cum aceasta recunoaște

în notificarea din 11 iunie 2003 (fila 94 fond) iar contestația s-a

formulat la 25 iulie 2003.

Împotriva deciziei instanței de

apel a declarat recurs contestatoarea, criticând-o ca fiind nelegală în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta reiterează

situația de fapt susținută prin cererile depuse în fazele

procesuale anterioare, prezentând succesiunea notificărilor, a revenirilor

și a corespondenței purtate între părți, susținând, în

esență, că doar ulterior primirii notificării expediate de

intimată sub nr. 1663 din 18 iunie 2003, la care s-a atașat

dispoziția din 13 decembrie 2001, a înțeles că intimata

consideră că, prin această dispoziție emisă pe numele

N.M., a soluționat cererea sa de restituire a imobilului și că,

în raport de data la care i-a fost comunicată (24 iunie 2005) curge

termenul legal de 30 de zile în care a înregistrat contestația care

formează obiectul dosarului de față.

Arată recurenta că nu se

poate reține culpa sa în formularea contestației cu aparenta

depășire a termenului legal, de vreme ce intimata a indus-o în

eroare, prin aceea că a indicat un alt nume în dispoziția

motivată, decât cel al persoanei care este titulara notificării

(recurenta) și un alt număr de notificare soluționată (1331

în loc de 196).

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat.

Prin notificarea nr. 196 din 11

iunie 2001, comunicată intimatei prin executor judecătoresc, petenta

B.R. a solicitat restituirea în natură a imobilului în calitate de

moștenitoare a tatălui său, B.A., proprietarul din patrimoniul căruia

a fost preluat imobilul de către stat.

La data de 27 noiembrie 2001,

mandatarul petentei de la acea dată, N.M., depune prin executorul

judecătoresc, sub același nr. (196 din 11 iunie 2001) o primă

revenire la notificare, în care precizează că este împuternicit

să solicite în numele mamei sale, B.R.(procura nr. 1665 din 11 octombrie

2001) restituirea moștenirii de la tatăl acesteia B.A.

Prin „dispoziția motivată”

din 13 decembrie 2001 intimata, fără a indica numărul

notificării, cu motivarea că este societate comercială integral

privatizată, menționează în finalul dispoziției: „(...)

că societatea comercială nu poate da curs cererii formulate de

către N.M. (...).

Deși intimata a susținut

că a comunicat dispoziția către N.M., nu a făcut dovada

comunicării, respectiv a confirmării de primire.

O a doua revenire la notificarea

inițială a fost făcută de petentă prin mandatar G.M.,

la data de 28 mai 2003, solicitând emiterea deciziei motivate conform art. 23

din Legea nr. 10/2001 și comunicarea la domiciliul mandatarului.

Răspunzând acestei reveniri,

prin adresa nr. 5544 din 30 mai 2003 (comunicată mandatarului G.M. cu

scrisoarea recomandată cu confirmare de primire), intimata comunică

petentei că în urma notificării nr. 1331 din 11 decembrie 2001 a emis

și comunicat acesteia decizia dispoziției din 13 decembrie 2001, cu

mențiunea că anexează în copie xerox dispoziția.

Primind această adresă

(nr. 5544/2003) petenta revine la 11 iunie 2003 cu o nouă notificare

reiterând solicitarea de a-i fi soluționată notificarea pe care

aceasta a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, cu precizarea că

dispoziția din 13 decembrie 2001 anexată adresei din 30 mai 2003

„reprezintă răspunsul dat cererii formulate de către N.M.”

și nu notificării petentei singura persoană îndreptățită

să solicite restituirea în natură a imobilului”.

În fine, prin notificările nr.

1663/2003 și nr. 1664/2003, comunicate mandatarului petentei prin

executorul judecătoresc la data de 24 iunie 2003, intimata precizează

că dispoziția din 13 decembrie 2001 reprezintă actul prin care a

fost soluționată atât notificarea petentei nr. 196 din 11 iunie 2001,

cât și o cerere prin care N.M. ar fi solicitat restituirea către

acesta a moștenirii de la tatăl său, motiv pentru care

comunicarea dispoziției s-ar fi făcut și către acesta la

data de 13 decembrie 2001. la aceeași dată (24 iunie 2003) se

comunică petentei prin executor judecătoresc dispoziția din 13

decembrie 2001.

În acest context, aprecierea

instanței de apel, în sensul că petenta a luat

cunoștință cel mai târziu la data de 11 iunie 2003 de

dispoziția prin care intimata i-ar fi soluționat la 13 decembrie 2001

notificarea nr. 196/2001, este rezultatul interpretării greșite a

actelor deduse judecății (notificări, reveniri la

notificări, corespondență), în raport de care urma să fie

soluționată excepția tardivității contestației.

Modul defectuos în care a fost

redactată dispoziția (comunicată petentei pentru prima dată

cu adresa nr. 5543/2003), fără indicarea numărului

notificării depuse de petentă și cu precizarea că se

referă la cererea de restituire formulată de N.M., a fost de

natură să creeze petentei convingerea că prin dispoziția

din 13 decembrie 2001 a fost soluționată o altă notificare,

depusă în nume propriu de N.M., fără știrea sa, motiv

pentru care, răspunzând adresei nr. 5544/2003, petenta a insistat în

soluționarea propriei notificări (nr. 196/2001), arătând că

este singura persoană îndreptățită să solicite

restituirea în natură a imobilului.

În aceste condiții și

față de succesiunea corespondenței purtate între

părți, prima instanță a apreciat corect că doar de la

data de 23 iunie 2003 (în realitate 24 iunie 2003 filele 97 și 101 dosar

tribunal), la care petentei i-a fost comunicată notificarea nr. 1664/2003,

prin care intimata a precizat în mod expres și neechivoc faptul că

prin dispoziția din 13 decembrie 2001 a înțeles să se

pronunțe și cu privire la notificarea înregistrată de

petentă sub nr. 196 din 11 iunie 2001, a început să curgă termenul

legal de 30 de zile pentru promovarea contestației, termen respectat de

contestatoare (contestația a fost depusă prin poștă la data

de 22 iulie 2003 (fila 8 dosar tribunal).

Pentru considerentele prezentate în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și a

dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., Curtea urmează să

admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza

la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de

intimată pe fondul cauzei și a cererii de aderare la apel formulată

de contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

B.R. împotriva deciziei civile nr. 1459 din 9 noiembrie 2005 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează

și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 decembrie 2006.