ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1238/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 994 din11

noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost

admisă contestația formulată de C.D. împotriva deciziei nr. 294 din 27 iulie

2004 emisă de intimata R.A. A.P.P.S., fiind anulată decizia și obligația

intimatei la emiterea unei decizii de restituire în natură a terenului în

suprafață de 15.000 mp situat în comuna Măgurele, județul Ilfov.

Prin aceeași sentință a fost respins

ca nefondat capătul de cerere privitor la obligarea intimatei la plata daunelor

cominatorii și contestația împotriva Ministerului Finanțelor Publice, ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut

că prin decizia contestată nr. 294/2004, R.A. A.P.P.S., a respins ca nedovedită

notificarea formulată de C.D. pentru restituirea în natură sau prin echivalent

a terenului de 15.000 mp.

De asemenea, instanța a concluzionat

că respingerea notificării nu este temeinică, deoarece contestatorul C.D. are

legitimarea de persoană îndreptățită, fiind unicul succesor al autorilor săi,

așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 64 din 15 martie

dobândit de acesta în baza unui contract de schimb autentificat sub nr. 2660

din 30 ianuarie 1939 și prin expertiza efectuată în cauză și necontestată de

nici una din părți, s-a identificat terenul în litigiu și s-a constatat

totodată că acesta nu este afectat de construcții sau utilități, fiind amplasat

în curtea R.A. A.P.P.S.

Instanța a concluzionat că intimatei

îi revenea sarcina probațiunii trecerii cu titlu a terenului în proprietatea

statului și nu contestatorului, iar incidența art. 5 din Legea nr. 10/2001 a fost

considerată ca nejustificată și nesusținută prin probe.

Prin decizia civilă 937 A din 26 mai

2005 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat

apelul A.P.P.S. reținând că D.C. acceptând tacit succesiunea autorului său,

proprietarul terenului litigios se legitimează ca persoană îndreptățită la

acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Identificarea terenului a avut loc

cu ocazia întocmirii raportului de expertiză topometrică, împotriva căreia nu

au fost formulate obiecțiuni de intimata R.A. A.P.P.S., iar dovada preluării

terenului de către stat este chiar deținerea acestuia de către intimată.

De asemenea, instanța de apel a

reținut că terenul în litigiu fiind preluat de stat și administrat de o unitate

de stat nu putea face obiectul restituirii în temeiul Legii nr. 18/1991.

Împotriva deciziei nr. 937 A din 26

mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a

declarat recurs R.A. A.P.P.S., prin care a invocat nulitățile prevăzute de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:

- Petentul nu și-a probat dreptul de

proprietate asupra terenului solicitat, deoarece actul de schimb face trimitere

pentru identificarea terenului la contractul de vânzare-cumpărare, iar

expertiza topometrică efectuată în baza soluționării notificării fiind

extrajudiciară nu poate înlocui expertiza tehnică solicitată de regie.

- Contestatorul nu s-a probat

calitatea de succesor acceptant deoarece succesiunea autorului său C.I.G. s-a

deschis în 1940, deci anterior perioadei de incidență a Legii nr. 10/2001,

astfel că pentru acesta cererea de restituire nu are valoarea de depunerea în

termenul de acceptare a succesiunii, iar certificatul de moștenitor din 15

martie 2004 este eliberat peste termenul prevăzut în Codul civil și cu

încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001.

- Contestatorul nu a probat că

imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului de la persoana

îndreptățită sau de la antecesorul acestuia conform art. 22.1 lit. d) din

normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr.

498/2004.

- Instanța de apel a respins

nejustificat proba cu acte cerută de R.A. A.P.P.S. și nu a verificat dacă

terenul în suprafață de 15.000 mp a fost inclus în suprafața de teren de 3,24

ha, nerestituită prin adeverința nr. 5667 din 2 octombrie 2001 și deci dacă nu

cumva este exceptată potrivit art. 8 de la incidența Legii nr. 10/2001.

Recursul este nefondat.

Așa cum a reținut și instanța de

apel, contestatorul a probat dreptul de proprietate al antecesorului său asupra

terenului de 15.000 mp înfățișând actul de schimb autentificat sub nr. 4711 din

20 ianuarie 1939, terenul este identificat prin adresă, vecinătăți și planul

cadastral în actul de schimb, iar expertiza topometrică efectuată în faza administrativă

a soluționării notificării la cererea R.A. A.P.S., și în prezent a unui

reprezentant al regiei a confirmat amplasamentul, poziționarea și dimensiunile.

Este de observat că în fața

instanței de fond, la termenul din 21 octombrie 2004 contestatorul a propus

efectuarea unei noi expertize topometrice la care recurenta s-a opus, astfel că

în final contestatorul a înțeles să uzeze de expertiza întocmită în faza

administrativă în privința căreia nu au existat obiecțiuni de nici o parte.

Raportat la poziția părților

instanța a înțeles să folosească respectivul raport ca material probator. De

altfel, nici în apel și nici în faza recursului R.A. A.P.P.S., nu a evidențiat

eventualele deficiențe ale raportului de expertiză pentru a se putea motiva

încuviințarea unei expertize judiciare, la a cărei efectuare R.A. A.P.P.S. s-a

opus inițial.

Încuviințarea unei atari probe se

justifică în faza apelului doar în măsura în care se circumscrie criticilor

aduse instanței de fond în admiterea ori administrarea probatoriului și în

măsura în care administrarea acestora ar fi fost de natură să ducă la

îndreptarea greșelilor comise de aceasta.

Ori, în cauză, o astfel de culpă nu

poate fi imputată nici intimatului-contestator și nici instanței.

Cu totul nejustificat se contestă

calitatea intimatului de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 în accepțiunea art. 3 din această lege.

În dovedirea legitimării de persoană

îndreptățită C.D. a atașat notificării actele de stare civilă și certificatul

de calitate de moștenitor nr. 64 din 15 martie 2004 care atestă calitatea

acestuia de unic succesor al lui C.D., proprietarul terenului în litigiu.

Susținerile recurentei referitoare

la semnificația cererii de acordare a măsurilor reparatorii și limitarea

efectelor Legii nr. 10/2001 numai la succesiunile deschise ulterior datei de 6

martie 1945, precum și excepția tardivității emiterii certificatului de

moștenitor, cu depășirea termenului prevăzut de art. 700 C. civ. urmează a fi

înlăturate.

În afară de faptul că D.C. în

calitatea sa de succesor sezinar a intrat în stăpânirea bunurilor făcând parte

din masa succesorală a autorului său, acceptând tacit succesiunea, fără a uza

în acest scop de efectele art. 3 din Legea nr. 10/2001, această calitate de unic

succesor a fost atestată de certificatul de calitate nr. 64 din 15 martie 2004.

Susținerile recurentei privind

nevalabilitatea certificatului emis după expirarea termenului de 6 luni, are la

bază confuzia între termenul limită de manifestare a opțiunii succesorale

prevăzut de art. 700 C. civ. și actele, certificatul de moștenitor sau de

calitate, pentru care Legea nr. 36/1995 nu prevede nici o limită temporară.

S-a mai obiectat de recurentă faptul

că intimatul-contestator nu a probat faptul preluării terenului de către stat

și a titlului sub care a avut loc această preluare.

Este adevărat că de principiu și în

acord cu pct. 22.1 lit. c) din H.G. nr. 498/2003 solicitantului îi revine

obligația de a indica titlul cu care bunul a fost preluat de către stat.

Practic însă s-a dovedit că foștii

proprietari sau moștenitorii acestora nu dețin informații în acest sens fie

pentru că ei înșiși nu au fost informați de către autoritățile statului la

momentul preluării fie pentru că nu există acte de preluare și nici temeiuri de

drept, trecerea în proprietatea statului îmbrăcând forma preluărilor în fapt.

Intimatul C.D. se găsește într-o

asemenea situație, dar împrejurarea neînlăturată de recurentă cu o probă

contrară, cum că deține în administrare de la stat terenul a cărui restituire

se solicită, creează prezumția că terenul a fost preluat de stat.

Susținerile recurentei potrivit

cărora terenul în litigiu nu face obiectul de incidență al Legii nr. 10/2001,

fiind exceptat de prevederile art. 8 din această lege, sunt neîntemeiate.

Adeverința nr. 5667 din 2 octombrie

1971 de reconstituire a dreptului de proprietate în privința terenului de 4,52

ha cu care antecesorul contestatorului s-a înscris în C.A.P. Măgurele nu se

referă la terenul în litigiu.

Intimatul a figurat în registrele

agricole du două suprafețe de teren, una de 5,66 ha cu care s-a înscris în

C.A.P., iar cealaltă de 1,5 ha, preluată de stat și administrată de R.A.

A.P.P.S.

În perimetrul suprafeței de 1,5 ha

situată în tarlaua TV 2 cartier oraș, aflată în proprietatea statului și în

administrarea recurentei, reconstituirea dreptului de proprietate nu se putea

face în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel că nu se poate pune în discuție

incidența excepției prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Terenul nu se afla în extravilanul

localității, iar regimul său periodic al acestuia nu este reglementat de Legea

nr. 18/1991, astfel că acordarea măsurilor reparatorii în privința acestuia se

face în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pentru cele expuse mai sus, recursul

declarat de R.A. A.P.P.S. este nefondat și va fi respins potrivit art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 937/A din 26 mai

2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2006.