ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1238/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 994 din11 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă contestația formulată de C.D. împotriva deciziei nr. 294 din 27 iulie 2004 emisă de intimata R.A. A.P.P.S., fiind anulată decizia și obligația intimatei la emiterea unei decizii de restituire în natură a terenului în suprafață de 15.000 mp situat în comuna Măgurele, județul Ilfov. Prin aceeași sentință a fost respins ca nefondat capătul de cerere privitor la obligarea intimatei la plata daunelor cominatorii și contestația împotriva Ministerului Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că prin decizia contestată nr. 294/2004, R.A. A.P.P.S., a respins ca nedovedită notificarea formulată de C.D. pentru restituirea în natură sau prin echivalent a terenului de 15.000 mp. De asemenea, instanța a concluzionat că respingerea notificării nu este temeinică, deoarece contestatorul C.D. are legitimarea de persoană îndreptățită, fiind unicul succesor al autorilor săi, așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 64 din 15 martie 2004. Terenul solicitat de contestator a aparținut tatălui său C.G., fiind dobândit de acesta în baza unui contract de schimb autentificat sub nr. 2660 din 30 ianuarie 1939 și prin expertiza efectuată în cauză și necontestată de nici una din părți, s-a identificat terenul în litigiu și s-a constatat totodată că acesta nu este afectat de construcții sau utilități, fiind amplasat în curtea R.A.

A.P.P.S. Instanța a concluzionat că intimatei îi revenea sarcina probațiunii trecerii cu titlu a terenului în proprietatea statului și nu contestatorului, iar incidența art. 5 din Legea nr. 10/2001 a fost considerată ca nejustificată și nesusținută prin probe. Prin decizia civilă 937 A din 26 mai 2005 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul A.P.P.S. reținând că D.C. acceptând tacit succesiunea autorului său, proprietarul terenului litigios se legitimează ca persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Identificarea terenului a avut loc cu ocazia întocmirii raportului de expertiză topometrică, împotriva căreia nu au fost formulate obiecțiuni de intimata R.A.

A.P.P.S., iar dovada preluării terenului de către stat este chiar deținerea acestuia de către intimată. De asemenea, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu fiind preluat de stat și administrat de o unitate de stat nu putea face obiectul restituirii în temeiul Legii nr. 18/1991. Împotriva deciziei nr. 937 A din 26 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a declarat recurs R.A. A.P.P.S., prin care a invocat nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte: - Petentul nu și-a probat dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, deoarece actul de schimb face trimitere pentru identificarea terenului la contractul de vânzare-cumpărare, iar expertiza topometrică efectuată în baza soluționării notificării fiind extrajudiciară nu poate înlocui expertiza tehnică solicitată de regie.

- Contestatorul nu s-a probat calitatea de succesor acceptant deoarece succesiunea autorului său C.I.G. s-a deschis în 1940, deci anterior perioadei de incidență a Legii nr. 10/2001, astfel că pentru acesta cererea de restituire nu are valoarea de depunerea în termenul de acceptare a succesiunii, iar certificatul de moștenitor din 15 martie 2004 este eliberat peste termenul prevăzut în Codul civil și cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001. - Contestatorul nu a probat că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului de la persoana îndreptățită sau de la antecesorul acestuia conform art. 22.1 lit. d) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2004.

- Instanța de apel a respins nejustificat proba cu acte cerută de R.A. A.P.P.S. și nu a verificat dacă terenul în suprafață de 15.000 mp a fost inclus în suprafața de teren de 3,24 ha, nerestituită prin adeverința nr. 5667 din 2 octombrie 2001 și deci dacă nu cumva este exceptată potrivit art. 8 de la incidența Legii nr. 10/2001. Recursul este nefondat. Așa cum a reținut și instanța de apel, contestatorul a probat dreptul de proprietate al antecesorului său asupra terenului de 15.000 mp înfățișând actul de schimb autentificat sub nr. 4711 din 20 ianuarie 1939, terenul este identificat prin adresă, vecinătăți și planul cadastral în actul de schimb, iar expertiza topometrică efectuată în faza administrativă a soluționării notificării la cererea R.A.

A.P.S., și în prezent a unui reprezentant al regiei a confirmat amplasamentul, poziționarea și dimensiunile. Este de observat că în fața instanței de fond, la termenul din 21 octombrie 2004 contestatorul a propus efectuarea unei noi expertize topometrice la care recurenta s-a opus, astfel că în final contestatorul a înțeles să uzeze de expertiza întocmită în faza administrativă în privința căreia nu au existat obiecțiuni de nici o parte. Raportat la poziția părților instanța a înțeles să folosească respectivul raport ca material probator. De altfel, nici în apel și nici în faza recursului R.A. A.P.P.S., nu a evidențiat eventualele deficiențe ale raportului de expertiză pentru a se putea motiva încuviințarea unei expertize judiciare, la a cărei efectuare R.A.

A.P.P.S. s-a opus inițial. Încuviințarea unei atari probe se justifică în faza apelului doar în măsura în care se circumscrie criticilor aduse instanței de fond în admiterea ori administrarea probatoriului și în măsura în care administrarea acestora ar fi fost de natură să ducă la îndreptarea greșelilor comise de aceasta. Ori, în cauză, o astfel de culpă nu poate fi imputată nici intimatului-contestator și nici instanței. Cu totul nejustificat se contestă calitatea intimatului de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în accepțiunea art. 3 din această lege. În dovedirea legitimării de persoană îndreptățită C.D. a atașat notificării actele de stare civilă și certificatul de calitate de moștenitor nr. 64 din 15 martie 2004 care atestă calitatea acestuia de unic succesor al lui C.D., proprietarul terenului în litigiu.

Susținerile recurentei referitoare la semnificația cererii de acordare a măsurilor reparatorii și limitarea efectelor Legii nr. 10/2001 numai la succesiunile deschise ulterior datei de 6 martie 1945, precum și excepția tardivității emiterii certificatului de moștenitor, cu depășirea termenului prevăzut de art. 700 C. civ. urmează a fi înlăturate. În afară de faptul că D.C. în calitatea sa de succesor sezinar a intrat în stăpânirea bunurilor făcând parte din masa succesorală a autorului său, acceptând tacit succesiunea, fără a uza în acest scop de efectele art. 3 din Legea nr. 10/2001, această calitate de unic succesor a fost atestată de certificatul de calitate nr. 64 din 15 martie 2004. Susținerile recurentei privind nevalabilitatea certificatului emis după expirarea termenului de 6 luni, are la bază confuzia între termenul limită de manifestare a opțiunii succesorale prevăzut de art. 700 C. civ.

și actele, certificatul de moștenitor sau de calitate, pentru care Legea nr. 36/1995 nu prevede nici o limită temporară. S-a mai obiectat de recurentă faptul că intimatul-contestator nu a probat faptul preluării terenului de către stat și a titlului sub care a avut loc această preluare. Este adevărat că de principiu și în acord cu pct. 22.1 lit. c) din H.G. nr. 498/2003 solicitantului îi revine obligația de a indica titlul cu care bunul a fost preluat de către stat. Practic însă s-a dovedit că foștii proprietari sau moștenitorii acestora nu dețin informații în acest sens fie pentru că ei înșiși nu au fost informați de către autoritățile statului la momentul preluării fie pentru că nu există acte de preluare și nici temeiuri de drept, trecerea în proprietatea statului îmbrăcând forma preluărilor în fapt.

Intimatul C.D. se găsește într-o asemenea situație, dar împrejurarea neînlăturată de recurentă cu o probă contrară, cum că deține în administrare de la stat terenul a cărui restituire se solicită, creează prezumția că terenul a fost preluat de stat. Susținerile recurentei potrivit cărora terenul în litigiu nu face obiectul de incidență al Legii nr. 10/2001, fiind exceptat de prevederile art. 8 din această lege, sunt neîntemeiate. Adeverința nr. 5667 din 2 octombrie 1971 de reconstituire a dreptului de proprietate în privința terenului de 4,52 ha cu care antecesorul contestatorului s-a înscris în C.A.P. Măgurele nu se referă la terenul în litigiu. Intimatul a figurat în registrele agricole du două suprafețe de teren, una de 5,66 ha cu care s-a înscris în C.A.P., iar cealaltă de 1,5 ha, preluată de stat și administrată de R.A.

A.P.P.S. În perimetrul suprafeței de 1,5 ha situată în tarlaua TV 2 cartier oraș, aflată în proprietatea statului și în administrarea recurentei, reconstituirea dreptului de proprietate nu se putea face în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel că nu se poate pune în discuție incidența excepției prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001. Terenul nu se afla în extravilanul localității, iar regimul său periodic al acestuia nu este reglementat de Legea nr. 18/1991, astfel că acordarea măsurilor reparatorii în privința acestuia se face în temeiul Legii nr. 10/2001. Pentru cele expuse mai sus, recursul declarat de R.A. A.P.P.S. este nefondat și va fi respins potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 937/A din 26 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2006.