ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7480/2006

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea notificată SC G. SA

Pitești, petenta F. Slatina a cerut restituirea în natură a unor depozite de

mărfuri deținute de această societate, invocând că sunt proprietatea sa.

Cu adresa nr. 973 din 22 iunie 2001,

SC G.

SA Pitești a

comunicat petentei că este o societate comercială privatizată integral în anii

1999-2000 caz în care, pentru eventualele cereri formulate în procedura Legii

nr. 10/2001 petenta are a se îndrepta cu cerere pentru măsuri reparatorii către

A.P.A.P.S. și nu împotriva sa.

Totodată, societatea comunică

petentei că pretențiile sale cu privire la depozitele situate în Municipiul

Slatina, nu sunt fondate dat fiind că preluarea acestora de către fostul

Minister al Comerțului și Industriei s-a realizat cu plată, aspect constatat și

prin decizia civilă nr. 8347/bis din 11 decembrie 1998 a Curții de Apel

Craiova.

Prin cererea înregistrată la 8

ianuarie 2002, reclamanta F. Slatina, a chemat în judecată pe pârâta SC G. SA

Pitești cerând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 9 din

Legea nr. 10/2001 să fie obligată să îi restituie în natură imobilele, depozite

situate în Slatina, preluate în mod abuziv de către stat în anul 1973 și

trecute în folosința pârâtei, „împreună cu suprafața de 15.500 mp teren

intravilan”.

În motivarea cererii reclamanta

arată că depozitele mai sus arătate au fost construite din fonduri proprii ale

cooperativelor de consum din Județul Olt în anii 1968-1971 și că în baza

protocolului încheiat la 18 iunie 1973 între M.I.C. și C. aceste construcții au

fost preluate din patrimoniul autoarei sale, în mod abuziv, fără vreo plată,

caz în care este îndreptățită la retrocedarea lor.

Pârâta a invocat excepția puterii

lucrului judecat în raport de mențiunile deciziei nr. 8347 bis pronunțată de

Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins o altă cerere formulată de

reclamantă în același scop, retrocedarea depozitelor, iar pe fondul procesului

a cerut respingerea cererii motivat de faptul că imobilele în litigiu au fost

preluate de autoarea sa I.C.R.M. Pitești cu plata contravalorii lor către

U.C.C.C., anume a sumei de 6.393.473 lei, conform H.C.M. nr. 18 din 19 ianuarie

1974.

Prin sentința civilă nr. 436 din 13

iunie 2003 Tribunalul Olt a respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea sentinței s-a reținut

că prin probatoriul administrat reclamanta nu a dovedit că imobilele a căror

retrocedare o solicită ar fi fost preluate în mod abuziv de stat, în sensul

art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Dimpotrivă, instanța a reținut că

potrivit probatoriului administrat aceste imobile au făcut obiectul unui

transfer cu plată din patrimoniul autoarei reclamantei în patrimoniul autoarei

societății pârâte, societate căreia i s-a emis și certificat de atestare a

dreptului de proprietate pentru suprafața de teren pe care sunt amplasate,

aspect constatat și în procesul de revendicare în cadrul căruia acțiunea

reclamantei a fost respinsă.

Cum reclamanta nu a contestat

convenția de vânzare-cumpărare a bunurilor intervenită în anul 1973 și cum

pârâta este o societate comercială privatizată integral, prima instanță a

apreciat că pretenția de retrocedare a bunurilor formulată de reclamanți în

procedura Legii nr. 10/2001 nu poate fi primită.

Prin decizia civilă nr. 490 din 19

decembrie 2003 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul declarat

de reclamantă și a anulat sentința reținând cauza spre rejudecare și

completarea expertizei tehnice de specialitate.

Prin decizia civilă nr. 312 din 28

ianuarie 2005 Curtea de Apel Craiova, a respins cererea dedusă judecății,

pentru aceleași considerente de fapt și de drept reținute și de prima instanță.

Reiterează instanța de apel

considerentele potrivit cărora atâta timp cât s-a dovedit că imobilele în

litigiu au fost preluate, cu plată, în baza unei convenții intervenite între

forurile tutelare, Ministerul Comerțului și U.C.C.C., convenție materializată

într-un protocol încheiat între acestea în anul 1973, plata imobilelor fiind

aprobată prin HCM nr. 18 din 19 ianuarie 1924 și efectuată, în mod efectiv,

ulterior, aspect constatat și prin decizia civilă nr. 8347/bis din 11 decembrie

1998 a Curții de Apel Craiova, nu se poate vorbi de o preluare abuzivă în

înțelesul art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC F. SA Slatina invocând incidența art. 304 pct. 4 și pct. 9

C. proc. civ.

În motivarea recursului reclamanta arată că

instanța de apel a comis un exces de putere prin aceea că nu a prezentat în

considerentele hotărârii „motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței” obligație ce îi revenea conform art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.

Susține recurenta că motivarea

deciziei de „numai jumătate de pagină, în trei fraze, fără nici o motivare în

drept”, nu este suficientă.

Totodată, recurenta susține că

hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea dispozițiilor art. 7 și art. 16

alin. (4) din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia, atâta timp cât imobilele în

litigiu au fost preluate de stat fără titlu, era îndreptățită la restituirea în

natură a acestora, libere de orice sarcini.

Susține recurenta că nu datorează

nimic pârâtei, atâta timp cât aceasta nu a formulat o cerere reconvențională

pentru restituirea sumei reprezentând contravaloarea bunurilor care au făcut

obiectul protocolului, sumă de bani a cărei plată nici nu a fost dovedită în

cauză și că hotărârea judecătorească dată asupra cererii de revendicare

formulată în procedura de drept comun nu poate avea vreo relevanță juridică în

prezenta cauză.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 304 pct. 4

C. proc. civ. se poate cere casarea unei hotărâri când instanța a depășit

atribuțiile puterii judecătorești.

Excesul de putere, reglementat prin

dispoziția legală mai sus arătată, constă în încălcarea de către instanța

judecătorească a unui domeniu rezervat altei puteri constituite în stat.

Prin exces de putere se înțeleg

numai acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale și nu

orice valoare a legii sau încălcări ale normelor de competență ori de

procedură.

Ori, în speța dedusă judecății,

judecătorii fondului nu și-au depășit atribuțiile, instanțele fiind competente,

conform art. 28 din Legea nr. 10/2001, să soluționeze cererile formulate de

persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii în procedura Legii nr.

10/2001.

De altminteri, prin cererea de

recurs reclamanta, deși invocă excesul de putere, dezvoltă critici care vizează

nemotivarea deciziei recurate ori motivarea insuficientă a acesteia, critici

care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. și care, chiar în situația în care ar fi fondate, atrag modificarea și nu

casarea deciziei recurate.

Cât privește această critică, este

de observat că, deși într-o manieră succintă, instanța de apel și-a motivat

hotărârea reținând în esență, că atâta timp cât transferul imobilelor în

litigiu s-a realizat în anul 1973 cu acordul tuturor părților implicate în

tranzacție și cu plata contravalorii acestora, nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001 care definește categoriile de

preluări abuzive a imobilelor care cad sub incidența acestui act normativ.

Cât privește motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, de

asemenea, nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 s-a prevăzut că, de regulă, „imobilele preluate în mod abuziv se

restituie în natură”, iar potrivit art. 16 alin. (4) din lege, în redactarea

inițială, se prevedea că „dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor

preluate fără titlu valabil de către stat”.

Or, în cauza dedusă judecății

instanța nu a aplicat nici una din dispozițiile legale menționate, de

altminteri, prima având caracter de principiu în aplicarea legii iar cea de-a

doua fiind o reglementare specială aplicabilă categoriilor de imobile prevăzute

de alin. (1) al articolului (imobile ocupate de unități bugetare din

învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale sau de instituții

publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate ș.a.) imobile în

categoria cărora nu se includea cel care făcea obiectul judecății în prezenta

cauză.

Așa fiind, critica recurentei sub

acest aspect nu poate fi primită.

Este de observat și faptul că deși

invocă caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu de către stat, în

sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 și nevalabilitatea titlului statului,

reclamanta nu arată argumentele pe care își fundamentează susținerea.

În fapt, este necontestat că

imobilele în litigiu, depozitele în litigiu au fost edificate de autoarea

reclamantei I.J.E.C. Olt pe un teren primit în folosință de la stat (decizia

nr. 83 din 19 mai 1968) și că în anul 1973, au fost predate de aceasta, urmare

a convenției intervenite între părți și a reorganizării activității organizațiilor

cooperativei de consum către I.C.R.M. Pitești.

Potrivit înscrisurilor depuse la

dosar, prin H.C.M. nr. 18 din 19 ianuarie 1974 s-a aprobat plata mijloacelor

fixe preluate de către Ministerul Comerțului Interior de la autoarea

reclamantei, U.C.C.C., printre care și a depozitelor în litigiu, în sumă totală

de 105 milioane lei din care 6.393.473 lei reprezentând contravaloarea

imobilelor preluate de I.C.R.M. Pitești.

Este de observat că prin adresa nr.

6857 din 21 decembrie 1992 emisă de reclamanta C., secția prognoză, dezvoltare,

financiar, prețuri către U.J.C.C. Tulcea se confirmă plata efectivă a

mijloacelor fixe parțial în anul 1974 și parțial prin dispoziția de plată nr.

167 din 28 decembrie 1977, cu excepția mijloacelor fixe predate de U.J.C.C.

Tulcea.

Așa fiind, cum preluarea de stat a

imobilelor s-a făcut în baza unei convenții și cu plata contravalorii acestora,

susținerea reclamantei referitoare la preluarea abuzivă a acestora, în sensul

art. 2 din Legea nr. 10/2001, în lipsa altor argumente ori dovezi care să

ateste acest fapt este nefondată.

În acest context al analizei, este

de menționat și faptul că pentru imobilele preluate de atat în mod abuziv,

aparținând organizațiile cooperativei de consum și ale cooperativei de credit,

categorie în care se încadrează și reclamanta, prin Legea nr. 109 din 10

octombrie 1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a

cooperației de credit a fost reglementată o procedură legală specială în care

acestea puteau solicita restituirea acestora de către stat.

Așa fiind, cum instanțele de fond au

interpretat și aplicat corect în cauza dedusă judecății a dispozițiilor Legii

nr. 10/2001, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, care în parte,

le completează pe cele reținute prin hotărârile date în fond, Înalta Curte

urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta F. SC Slatina împotriva deciziei nr. 312 din 28 ianuarie

2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 septembrie 2006.