Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.01.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2007

HOTĂRÂRE
10.01.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 830 din 16 februarie 2005, Judecătoria Alba lulia a respins acțiunile civile reunite formulate de reclamantul B.C.F. împotriva pârâților B.G.I. și B.A. A respins acțiunea civilă reconvențională formulată de B.G.I. și B.A. împotriva pârâtului reconvențional B.C.F. Tribunalul Alba, secția civilă, prin decizia nr. 462/A din 15 noiembrie 2005 a admis apelul declarat de reclamantul B.C.F. împotriva sentinței civile nr. 830/2005 pronunțată de Judecătoria Alba lulia în dosar civil nr. 5259/2003 și în consecință a modificat în parte hotărârea atacată în ce privește soluționarea acțiunii principale și a procedat la judecarea cauzei.

A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B.C.F. împotriva pârâților B.G.I. și B.A. A constatat nulitatea vânzării imobilului casă, curte și grădină înscris în C.F. 1334/11 Vințu de Jos nr.top.11/2 și 12/a/2 materializată în înscrisul sub semnătură privată încheiat între B.E., vânzătoare și B.G.I. și B.A., cumpărători la 23 septembrie 1990 în ce privește cota de ¾ din imobil. A dispus rectificarea încheierii de intabulare nr. 4516/1998 din C.F. 1334/11 Vințu de Jos în ce privește cota de ¾ părți din imobil intabulată în favoarea pârâților B.G.I. și B.A., urmând ca aceștia să fie intabulați pe cota de ¼ părți din imobil. A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului B.C.F.

asupra cotei de ¾ părți din imobilul înscris în C.F. 1334/11 Vințu de Jos nr.top.11/2 și 12/a/2 cu titlu moștenire. A respins apelul declarat de reclamanții reconvenționali B.G.I. și B.A. împotriva aceleiași sentințe. A menținut neschimbate celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. Pe rolul Curții de Apel Alba lulia s-a înregistrat recursul declarat de B.G. și B.A. împotriva deciziei nr. 462/A din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului Alba, secția civilă. Prin încheierea din 22 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția civilă, în dosarul nr.82/57/2006, s-a suspendat judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a acțiunii civile înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba lulia la data de 20 iunie 2006, apreciindu-se că între acestea există o legătură de interdependență.

Împotriva încheierii a declarat recurs reclamantul B.C.F., solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul repunerii pe rol a dosarului nr. 82/57/2006 al Curții de Apel Alba lulia și continuarea judecării recursului. A arătat că dezlegarea pricinii ce face obiectul dosarului nr. 82/57/2006 al Curții de Apel Alba lulia nu atârnă nici în tot și nici în parte de soluționarea dosarului nr. 4744/2006 al Judecătoriei Alba lulia, deoarece toate capetele de cerere care formează obiectul dosarului aflat pe rolul judecătoriei au fost soluționate în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 2020/1999 a Judecătoriei Alba lulia pronunțată în dosarul nr. 2150/1999.

A precizat că prin respectiva hotărâre s-a constatat masa succesorală, s-a constatat că moștenitorii acceptanți ai succesiunii def. B.S. sunt def. B.E., în calitate de soție supraviețuitoare și def. B.T.N., în calitate de fiu și s-a constatat că reclamantul B.C.F. este unicul moștenitor al def. B.T.N. și B.E., ca fiu, respectiv nepot de fiu. Recursul urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Dosarul nr. 82/57/2006 al Curții de Apel Alba lulia, în care s-a pronunțat încheierea atacată, prin care s-a suspendat judecata cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., are ca obiect recursul declarat împotriva deciziei nr. 462/A din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului Alba, secția civilă. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba lulia și care face obiectul dosarului nr. 4744/2006, pentru a cărei soluționare irevocabilă s-a suspendat judecata recursului, B.G. și B.A. au solicitat, în contradictoriu cu B.C.F., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâtul nu a solicitat pe cale judecătorească repunerea în termenul de prescripție a acceptării moștenirii și nu a acceptat în termenul legal de 6 luni în mod expres sau în mod tacit succesiunea rămasă după defuncții B.E. și B.T.N. Se reține însă că stabilirea calității de moștenitor a lui B.C.F.

a făcut obiectul dosarului nr.2150/1999 soluționat prin sentința civilă nr. 2020 din 10 mai 1999 a Judecătoriei Alba lulia, prin care s-a constatat că acesta este unicul moștenitor al def. B.T.N. și al def. B.E., ca fiu și respectiv nepot de fiu și s-a dispus predarea succesiunii defuncților în favoarea recurentului-reclamant B.C.F. Pentru cele ce preced, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi casată încheierea atacată și se va trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

DECIDE Admite recursul declarat de reclamantul B.C.F. împotriva încheierii din 22 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția civilă, în dosarul nr. 82/57/2006, pe care o casează și dispune continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-30
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4549/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1441 din 27 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C
ÎCCJ 2014-10-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2678/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 05 mai 2014, revizuienta R.R. a solicitat revizuirea deciziei nr. 153 din 1 aprilie 2014 a Tribunalului Alba, secția civilă, în raport de decizia nr. 93 din 14 m
ÎCCJ 2004-10-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5615/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 406A din 17 martie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de către pârâta B.A. împotriva s
ÎCCJ 2007-11-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3931/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.A. a sesizat instanța, la data de 13 ianuarie 2004, cu o acțiune prin care a solicitat ca în contradictoriu cu L.M.G. și Ș.N. să se constate
ÎCCJ 2024-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 72/2024
ul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 17.07.2002 exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți. Prin sentința nr. 667/30.03.2017, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis cererea reconvențională formulată de A. și, în consecin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă