ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3931/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3931/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.A. a sesizat

instanța, la data de 13 ianuarie 2004, cu o acțiune prin care a solicitat ca în

contradictoriu cu L.M.G. și Ș.N. să se constate că între părți a intervenit, la

data de 8 noiembrie 2002, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect construcții

și teren aferent, să fie obligați pârâții să încheie contract de vânzare

cumpărare și în caz contrar să se pronunțe o sentință care să țină loc de

contract de vânzare-cumpărare și să se dispună intabularea dreptului de proprietate

pe numele reclamantului.

La data de 18 martie 2004

același reclamant C.A. a formulat o altă acțiune împotriva lui L.M.G. și a SC C.

SRL solicitând instanței ca prin sentința care se va pronunța să dispună

anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7 ianuarie 2004

între L.M.G. în calitate de vânzător și SC C. SRL în calitate de cumpărător

având ca obiect construcțiile situate în Comuna Albești sat Boiu, anularea

încheierii de intabulare nr. 71/2004 a Judecătoriei Sighișoara și revenirea la situația

de carte funciară anterioară.

Cele două cauze au fost

conexate și apoi soluționate de Judecătoria Sighișoara care prin sentința nr. 833

din 27 mai 2004 a respins acțiunea reclamantului C.A. îndreptată împotriva

pârâților L.M.G., Ș.N. și SC C. SRL pentru anulare contract de

vânzare-cumpărare, precum și cererea de intervenție în interes propriu

formulată de SC C. SRL Sighișoara în contradictoriu cu aceleași părți. Prin

aceeași sentință a fost respinsă și cererea reconvențională formulată de Ș.N. pentru

constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a terenului precum și

excepțiile nelegalei timbrări a acțiunilor civile.

În considerentele sentinței,

după ce s-a declarat competență material ca urmare a calificării celor două

acțiuni ca fiind evaluabile în bani cu o valoare de până la un miliard lei,

instanța de fond a examinat excepția inadmisibilității acțiunilor reunite în

urma conexării și a stabilit că nu au fost respectate dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., care reglementează procedura prealabilă a concilierii. În urma

admiterii acestei excepții, prima instanță a respins acțiunea așa cum s-a

arătat mai sus.

Sentința Judecătoriei

Sighișoara a fost recurată de reclamant iar Tribunalul Comercial Mureș, prin

decizia nr. 67/R/2005, a casat hotărârea nr. 833/2004 reținând nelegalitatea

soluției pe de o parte pentru motivul că a fost pronunțată de o instanță

necompetentă material, iar pe de altă parte pentru calificarea greșită a

acțiunii după reunirea celor două dosare ca având natură comercială.

Potrivit instanței de recurs

acțiunea care avea ca obiect obligație de „a face” are caracter esențialmente

civil neavând nicio relevanță faptul că SC C. SRL a formulat cerere de intervenție

principală, aceasta fiind o cerere incidentală care nu „împrumută” litigiului natură

comercială. În continuare aceeași instanță a considerat că numai acțiunea care

a format obiectul dosarului nr. 498/2004 (înainte de conexare) are caracter

comercial și constatând că prorogarea de competență nu poate opera în caz de

necompetență de ordine publică a disjuns cauzele reunite pentru motivul că s-au

nesocotit dispoziții procedurale referitoare la competența după materie a

instanțelor. Cu acest raționament cauza care a format obiectul dosarului nr. 53/2004

a fost trimisă Judecătoriei Sighișoara iar cauza care a făcut obiectul

dosarului nr. 498/2004 a fost reținută pentru soluționare în fond de Tribunalul

Comercial Mureș.

Prin sentința nr. 2587 din

24 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 76/2005, Tribunalul Comercial

Mureș a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul C.A. în

contradictoriu cu L.M.G. și SC C. SRL Sighișoara prin lichidator judiciar și a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat, la

data de 7 ianuarie 2004, între cei doi pârâți având ca obiect construcțiile

situate în comuna Albești sat Boiu Județul Mureș. Prin aceeași sentință a fost

anulată încheierea de intabulare nr. 71/2004 a biroului de carte funciară de pe

lângă Judecătoria Sighișoara și a fost restabilită situația de carte funciară

anterioară. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență

că această convenție se întemeiază pe o cauză ilicită întrucât cumpărătorul SC C.

SRL a cunoscut că între reclamant și L.M.G. era încheiată o convenție de

vânzare-cumpărare, că se achitase avansul și că diferența de preț urma să se

achite după ce vânzătorul intabula imobilul. După acest moment, mai reține

instanța, urma să se desăvârșească actul de vânzare-cumpărare. În fine, prima

instanță a făcut trimitere la probele care atestau recunoașterea pârâtelor

(interogatoriu și întâmpinarea depusă la Judecătoria Sighișoara), declarațiile

de martori, precum și la faptul că la momentul încheierii contractului în luna

ianuarie 2004, reclamantul avea folosința imobilului.

Sentința nr. 2587 din 24

octombrie 2006 a fost apelată de L.M.G., Ș.N. și SC C. SRL care au invocat

motive de nelegalitate și netemeinicie și au solicitat ca instanța să schimbe

în tot sentința și în fond să respingă acțiunea reclamantului astfel cum a fost

precizată. În esență, s-a criticat necitarea în cauză și nepronunțarea

sentinței și față de pârâtul Ș.N. pentru motivul că prin acțiunea precizată

reclamantul a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din

ianuarie 2004 în raport de pârâții L.M.G., Ș.N. și SC C. SRL. De asemenea, s-a

considerat că în mod greșit s-a dat eficiență juridică primei convenții în

raport de care s-a apreciat reaua credință a pârâților și în aceeași ordine de

idei au susținut că actul juridic a cărei nulitate absolută se solicită, ca act

autentic, are o forță juridică superioară primei convenții încheiată la 8

noiembrie 2002 care are valoarea unui antecontract. S-a criticat și

neanalizarea probelor propuse de pârâții apelanți, cât și faptul că în cadrul

primei convenții a operat un pact comisoriu datorită neplății prețului.

După analiza criticilor

aduse sentinței nr. 2587/2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 10

din 23 februarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de L.M.G., Ș.N.

și SC C. SRL. În considerentele deciziei s-a reținut că Ș.N. a avut calitatea

de pârât dar numai după reunirea celor două cauze și că urmare disjungerii și

trimiterii cauzei pentru rejudecare, prin decizia nr. 67/2005 a fost pronunțată

sentința nr. 1105/2005 prin care s-a declinat competența soluționării acțiunii

formulată împotriva lui L.M.G. și Ș.N. în favoarea Judecătoriei Sighișoara. Mai

reține instanța de apel că chiar Ș.N. a solicitat instanței să ia act de renunțare

la judecata cererii reconvenționale pe care o formulase. Și celelalte critici

au fost respinse, Curtea apreciind că pârâtul L.M.G. nu și-a valorificat în

instanță dreptul de a cere rezoluțiunea primei convenții până la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare din ianuarie 2004. S-a reținut în continuare că

reclamantul s-a legitimat procesual și că indicarea termenului de 31 martie

2003 ca dată pentru definitivarea actelor de vânzare-cumpărare nu este de

natură să ducă implicit la ideea unei desființări retroactive a contractului,

ci eventual de  la această dată se poate aprecia dacă vreuna dintre părți se

află în culpă contractuală pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a

obligațiilor asumate.

În aprecierea motivului de

nulitate a contractului de vânzare cumpărare, Curtea de apel a reținut că reclamantul

nu s-a prevalat de propria turpitudine în raport de prima convenție întrucât

finalizarea documentației pentru intabularea terenului era în sarcina pârâților

sau că cel mult se poate reține culpa ambelor părți contractante.

Împotriva deciziei nr. 10/2007,

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș au declarat recurs, pârâții L.M.G., Ș.N.

și SC C. SRL prin care au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9

C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat casarea hotărârilor recurate și

trimiterea cauzei pentru rejudecare sau admiterea recursului și modificarea

hotărârilor atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul C.A.

În argumentarea primului

motiv recurenții au susținut că instanța de apel a respins nelegal critica

privind nepronunțarea sentinței și față de pârâtul Ș.N. în condițiile în care în

fața instanței reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să

solicite nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, în

contradictoriu cu pârâții L.M.G. și Ș.N. Potrivit recurenților necitarea

tuturor părților în proces încalcă prevederile art. 85 și 107 C. proc. civ., cu

consecința că hotărârea astfel pronunțată este lovită de nulitate absolută. În

opinia recurenților renunțarea lui Ș.N. la cererea reconvențională nu are nici o

relevanță pentru acțiunea principală prin care reclamantul potrivit

principiului disponibilității a înțeles să se judece în continuare și cu Ș.N.

În continuare, recurenții au invocat în susținerea motivului prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ., nelegala timbrare a acțiunii și încălcarea de către

instanță a obligației de a-i pune în vedere să timbreze.

În argumentarea motivului

prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., recurenții au susținut că

instanțele au interpretat greșit actul dedus judecății întrucât promisiunii de

vânzare din data de 8 noiembrie 2002 i-au fost date efectele unui act

translativ de proprietate. În același sens s-a susținut că nu se poate reține

reaua credință a pârâților în executarea obligațiilor asumate prin actul

încheiat la data de 8 noiembrie 2002 din moment ce intimatul reclamant nu și-a

executat obligația de plată a prețului. Prin schimbarea efectelor juridice a

promisiunii de vânzare, potrivit recurenților s-a dat protecție juridică

necuvenită reclamantului intimat.

Ultima critică evocă

necercetarea apărărilor care au fost formulate de pârâții recurenți și

încălcarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., întrucât nu au fost arătate

motivele care au dus la înlăturarea apărărilor formulate în cauză. Necercetarea

fiecărui motiv de apel potrivit autorilor atrage încălcarea principiului

„egalității armelor” ceea ce echivalează cu necercetarea fondului și

nemotivarea hotărârii. În continuare au fost criticate concluziile instanței în

legătură cu reținerea relei credințe a vânzătorilor în condițiile în care era

invocată excepția neexecutării promisiunii de plată a prețului, concluzii care

încalcă prevederile art. 1021, 1365, 969, 970 C. civ.

Tot greșit au considerat

recurenții s-a reținut neexecutarea obligației de finalizare a documentației pentru

intabularea terenului în cartea funciară întrucât la data de 22 august 2003 dreptul

de proprietate al promitenților vânzători era intabulat în favoarea lor. După

acest moment nu s-a mai notat nicio acțiune prin care să se conteste cuprinsul

cărții funciare astfel că SC C. SRL cumpărătorul din contractul a cărui

nulitate absolută se solicită nu poate fi considerat de rea credință. În

sprijinul acestor argumente s-au citat dispozițiile art. 27, 34 din Legea nr. 7/1996,

1295 și 1075 C. civ.

Recurenții au mai arătat că

predarea convenției din 8 noiembrie 2002 cumpărătorului SC C. SRL a fost făcută

cu scopul de a dovedi că aceasta a devenit caducă și ca atare nu poate atrage concluzia

că actul de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 2004 este fondat pe o cauză

ilicită sau fraudă ca expresie a relei credințe.

În fine, conform

recurenților promisiunea de vânzare cumpărare este o obligație de a face care

în caz de neexecutare duce la dezdăunare și întrucât nu se transferă dreptul de

proprietate chiar dacă ar exista argumente pentru a se aprecia reaua credință a

promitentului vânzător aceasta nu poate conduce la nulitatea contractului cu

consecința repunerii părților în situația anterioară.

Intimatul reclamant a

solicitat să se respingă recursul întrucât invocarea art. 85, 105 alin. (2) și art.

106 alin. (1) C. proc. civ., constituie doar un pretext pentru o discuție

teoretică. Potrivit intimatului hotărârile pronunțate în cauză nu afectează cu

nimic situația lui Ș.N. cu atât mai mult cu cât hotărârea nu produce consecințe

juridice, în cazul în care se pune în discuție cererea pe fond a recurentului.

În continuare intimatul

reclamant a apreciat că bine s-a aplicat sancțiunea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare întrucât promitenții reclamanți nu au ținut

seama de actul juridic încheiat anterior ceea ce demonstrează că nu au fost de

bună credință. A mai susținut reclamantul că pârâtul L.M.G. nu mai avea

capacitatea de a contracta întrucât bunul nu se mai afla în proprietatea sa,

motiv care atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Mai mult,

reclamantul intimat a considerat că între perioada 22 august 2003 – septembrie

2003 când s-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea lui

Ș.N. și dreptul asupra construcțiilor în favoarea lui L.M.G. și data vânzării

nu a primit nicio somație verbală sau scrisă conform înțelegerii pentru

încheierea actului autentic așa cum s-a stabilit la 8 noiembrie 2002.

Mai mult, contractul de

vânzare-cumpărare din 8 noiembrie 2002 a făcut obiectul dezbaterilor

judecătorești într-o acțiune pornită de vânzători prin care s-a cerut

rezoluțiunea și constatarea nulității absolute a contractului, acțiune care a fost

respinsă irevocabil.

La rândul lor, recurenții

prin concluziile scrise au reluat susținerile din recurs pe care le-au

sintetizat și au subliniat că reclamantul nu a respectat procedura ofertei

reale caz în care nu se poate opune în mod legal plata făcută de intimat prin

depunerea banilor la C.E.C.

Recursul este fondat.

Cu precădere se va examina

motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) și teza a II-a art. 304 alin. (7) C.

proc. civ., raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

În lumina acestor prevederi

se impune precizarea că s-au adus critici deciziei din apel prin prisma

dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., care au fost dezvoltate, în

argumentarea punctului 9 deși acesta constituie un motiv distinct prevăzut de art.

304 alin. (7) C. proc. civ., prin care se dispune că hotărârea este nelegală dacă

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii. În adevăr, art. 261 alin. (5) prevede obligația

instanței de a arăta motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa

precum și motivele care au dus la înlăturarea cererilor părților. Nerespectarea

acestor dispoziții atrage nulitatea hotărârii în cazul primei ipoteze cea a

lipsei motivării în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., numai că

partea interesată ar trebui să dovedească existența unei vătămări care nu poate

fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. În speță, se va lua în examinare cea

de-a doua ipoteză care trimite la existența contradicției dintre considerente

și dispozitiv.

Pentru a răspunde la această

critică trebuie observat că pârâții în calitate de apelanți au criticat printre

altele necitarea la dezbaterea în fond a pârâtului Ș.N., invocând în apel aceleași

motive și anume încălcarea art. 85 și 107 C. proc. civ. La această critică

instanța de apel a răspuns arătând că Ș.N. a avut calitatea de pârât numai după

reunirea celor două cauze prin conexare astfel că, în opinia Curții, după

disjungere, reluându-se judecata cauzelor separat acesta nu mai trebuia citat

întrucât figura ca parte numai în cauza trimisă la Judecătoria Sighișoara. Un

alt argument al instanței de apel a fost cel al renunțării de către Ș.N. în cadrul

procesului reunit la cererea reconvențională. Pentru aceste rațiuni instanța de

apel a ajuns la concluzia că dezbaterile au avut loc în cadrul procesual

determinat în fața instanței de fond cu respectarea principiului contradictorialității.

Această concluzie nu se

bazează însă și pe examinarea cererii precizatoare formulată de reclamant în

litigiul care privea doar anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat

în ianuarie 2004 și raportat la aceste precizări să se stabilească dacă s-au

încălcat sau nu dispozițiile procedurale în legătură cu dezbaterea în fond a

litigiului în contradictoriu și cu Ș.N.

Trecând peste această

analiză care constituia critică în apelul declarat de Ș.N. instanța de apel a

ajuns la o concluzie contradictorie. Pe de o parte reține că litigiul dedus

judecății în acest dosar nu trebuia să se dezbată și față de Ș.N. pentru că în fond

cadrul procesual stabilit îl excludea pe acesta, iar pe de altă parte respinge

ca nefondat apelul față de Ș.N.

Prin acest raționament

contradictoriu s-au nesocotit dispozițiile procedurale în legătură cu dreptul

la o cale de atac care este rezervat părților în proces (cu excepțiile

prevăzute de lege) și a fost lărgit cadrul procesual în calea de atac a

apelului, deschizându-i acestuia și dreptul la recurs. Cu alte cuvinte era necesar

să se examineze dreptul apelantului în discuție de a promova calea de atac

împotriva unei soluții care nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu acesta,

după ce în prealabil se stabilea în concret dacă precizarea de acțiune îl

privea și pe Ș.N.

În aceste condiții în care

considerentele enunțate nu explică dispozitivul și nici nu se reflectă în el,

există contradicția prevăzută în teza a doua a art. 304 alin. (7) C. proc.

civ., care atrage nelegalitatea deciziei recurate. Consecința imediată a

acestei nelegalități o constituie imposibilitatea realizării controlului asupra

soluției în raport și de celelalte motive de nelegalitate invocate și desigur

în raport și cu ceilalți recurenți.

Revenind la motivul prevăzut

de art. 304 alin. (5) C. proc. civ., în contextul argumentelor expuse mai sus

în care a fost inclusă discutarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și prin

prisma art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care cuprinde în mod global toate

încălcările normelor procedurale (în afară de cele la care trimit expres

motivele de recurs) critica privind încălcarea art. 85 și 107 C. proc. civ., nu

poate fi examinată mai înainte de a se înlătura contradicția mai sus arătată.

Nu în ultimul rând argumentul

adus de intimat în legătură cu lipsa oricăror efecte a hotărârii pronunțate în

primă instanță asupra recurentului Ș.N. nu poate să subziste dacă nu au fost

respectate principiile de desfășurare a procesului comercial care impun ca

dezbaterile să se desfășoare în contradictoriu cu toate părțile în proces.

Având în vedere că nu se

poate realiza un control eficient al legalității, care trebuie făcut în calea

de atac a recursului decizia pronunțată în apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă

pentru rejudcare în vederea stabilirii poziției procesuale a pârâtului Ș.N. în

apel după ce în prealabil se vor examina efectele precizării de acțiune făcută în

dosarul nr. 76/2005 de reclamantul C.A. așa cum s-a arătat mai sus.

Asupra acestor chestiuni nu

se poate pronunța instanța de recurs pentru prima dată, întrucât în calea sa de

atac recurentului în discuție i se poate face o situație mai grea ceea ce ar duce

la încălcarea principiului non reformatio in pejus.

În fine, celelalte aspecte

care privesc legătura dintre convenția încheiată la 8 noiembrie 2002

calificarea acesteia, convenția din ianuarie 2004 și natura actului supus spre

examinare în acest dosar vor fi examinate de instanța de apel după ce va

stabili poziția procesuală a părților.

Așa fiind, potrivit art. 312

C. proc. civ., recursul se va admite decizia nr. 10/ A din 23 februarie 2007 va

fi casată iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâții L.M.G., Ș.N. și SC C. SRL SIGHIȘOARA prin lichidator judiciar Henter

Iosif împotriva deciziei nr. 10/ A din 23 februarie 2007 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o

casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2007.