ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3931/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.A. a sesizat instanța, la data de 13 ianuarie 2004, cu o acțiune prin care a solicitat ca în contradictoriu cu L.M.G. și Ș.N. să se constate că între părți a intervenit, la data de 8 noiembrie 2002, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect construcții și teren aferent, să fie obligați pârâții să încheie contract de vânzare cumpărare și în caz contrar să se pronunțe o sentință care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și să se dispună intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamantului. La data de 18 martie 2004 același reclamant C.A. a formulat o altă acțiune împotriva lui L.M.G.

și a SC C. SRL solicitând instanței ca prin sentința care se va pronunța să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7 ianuarie 2004 între L.M.G. în calitate de vânzător și SC C. SRL în calitate de cumpărător având ca obiect construcțiile situate în Comuna Albești sat Boiu, anularea încheierii de intabulare nr. 71/2004 a Judecătoriei Sighișoara și revenirea la situația de carte funciară anterioară. Cele două cauze au fost conexate și apoi soluționate de Judecătoria Sighișoara care prin sentința nr. 833 din 27 mai 2004 a respins acțiunea reclamantului C.A. îndreptată împotriva pârâților L.M.G., Ș.N. și SC C. SRL pentru anulare contract de vânzare-cumpărare, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC C. SRL Sighișoara în contradictoriu cu aceleași părți.

Prin aceeași sentință a fost respinsă și cererea reconvențională formulată de Ș.N. pentru constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare a terenului precum și excepțiile nelegalei timbrări a acțiunilor civile. În considerentele sentinței, după ce s-a declarat competență material ca urmare a calificării celor două acțiuni ca fiind evaluabile în bani cu o valoare de până la un miliard lei, instanța de fond a examinat excepția inadmisibilității acțiunilor reunite în urma conexării și a stabilit că nu au fost respectate dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., care reglementează procedura prealabilă a concilierii. În urma admiterii acestei excepții, prima instanță a respins acțiunea așa cum s-a arătat mai sus.

Sentința Judecătoriei Sighișoara a fost recurată de reclamant iar Tribunalul Comercial Mureș, prin decizia nr. 67/R/2005, a casat hotărârea nr. 833/2004 reținând nelegalitatea soluției pe de o parte pentru motivul că a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, iar pe de altă parte pentru calificarea greșită a acțiunii după reunirea celor două dosare ca având natură comercială. Potrivit instanței de recurs acțiunea care avea ca obiect obligație de „a face” are caracter esențialmente civil neavând nicio relevanță faptul că SC C. SRL a formulat cerere de intervenție principală, aceasta fiind o cerere incidentală care nu „împrumută” litigiului natură comercială.

În continuare aceeași instanță a considerat că numai acțiunea care a format obiectul dosarului nr. 498/2004 (înainte de conexare) are caracter comercial și constatând că prorogarea de competență nu poate opera în caz de necompetență de ordine publică a disjuns cauzele reunite pentru motivul că s-au nesocotit dispoziții procedurale referitoare la competența după materie a instanțelor. Cu acest raționament cauza care a format obiectul dosarului nr. 53/2004 a fost trimisă Judecătoriei Sighișoara iar cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 498/2004 a fost reținută pentru soluționare în fond de Tribunalul Comercial Mureș. Prin sentința nr. 2587 din 24 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 76/2005, Tribunalul Comercial Mureș a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul C.A.

în contradictoriu cu L.M.G. și SC C. SRL Sighișoara prin lichidator judiciar și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat, la data de 7 ianuarie 2004, între cei doi pârâți având ca obiect construcțiile situate în comuna Albești sat Boiu Județul Mureș. Prin aceeași sentință a fost anulată încheierea de intabulare nr. 71/2004 a biroului de carte funciară de pe lângă Judecătoria Sighișoara și a fost restabilită situația de carte funciară anterioară. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență că această convenție se întemeiază pe o cauză ilicită întrucât cumpărătorul SC C. SRL a cunoscut că între reclamant și L.M.G. era încheiată o convenție de vânzare-cumpărare, că se achitase avansul și că diferența de preț urma să se achite după ce vânzătorul intabula imobilul.

După acest moment, mai reține instanța, urma să se desăvârșească actul de vânzare-cumpărare. În fine, prima instanță a făcut trimitere la probele care atestau recunoașterea pârâtelor (interogatoriu și întâmpinarea depusă la Judecătoria Sighișoara), declarațiile de martori, precum și la faptul că la momentul încheierii contractului în luna ianuarie 2004, reclamantul avea folosința imobilului. Sentința nr. 2587 din 24 octombrie 2006 a fost apelată de L.M.G., Ș.N. și SC C. SRL care au invocat motive de nelegalitate și netemeinicie și au solicitat ca instanța să schimbe în tot sentința și în fond să respingă acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată. În esență, s-a criticat necitarea în cauză și nepronunțarea sentinței și față de pârâtul Ș.N.

pentru motivul că prin acțiunea precizată reclamantul a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din ianuarie 2004 în raport de pârâții L.M.G., Ș.N. și SC C. SRL. De asemenea, s-a considerat că în mod greșit s-a dat eficiență juridică primei convenții în raport de care s-a apreciat reaua credință a pârâților și în aceeași ordine de idei au susținut că actul juridic a cărei nulitate absolută se solicită, ca act autentic, are o forță juridică superioară primei convenții încheiată la 8 noiembrie 2002 care are valoarea unui antecontract. S-a criticat și neanalizarea probelor propuse de pârâții apelanți, cât și faptul că în cadrul primei convenții a operat un pact comisoriu datorită neplății prețului.

După analiza criticilor aduse sentinței nr. 2587/2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 10 din 23 februarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de L.M.G., Ș.N. și SC C. SRL. În considerentele deciziei s-a reținut că Ș.N. a avut calitatea de pârât dar numai după reunirea celor două cauze și că urmare disjungerii și trimiterii cauzei pentru rejudecare, prin decizia nr. 67/2005 a fost pronunțată sentința nr. 1105/2005 prin care s-a declinat competența soluționării acțiunii formulată împotriva lui L.M.G. și Ș.N. în favoarea Judecătoriei Sighișoara. Mai reține instanța de apel că chiar Ș.N. a solicitat instanței să ia act de renunțare la judecata cererii reconvenționale pe care o formulase.

Și celelalte critici au fost respinse, Curtea apreciind că pârâtul L.M.G. nu și-a valorificat în instanță dreptul de a cere rezoluțiunea primei convenții până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din ianuarie 2004. S-a reținut în continuare că reclamantul s-a legitimat procesual și că indicarea termenului de 31 martie 2003 ca dată pentru definitivarea actelor de vânzare-cumpărare nu este de natură să ducă implicit la ideea unei desființări retroactive a contractului, ci eventual de la această dată se poate aprecia dacă vreuna dintre părți se află în culpă contractuală pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor asumate.

În aprecierea motivului de nulitate a contractului de vânzare cumpărare, Curtea de apel a reținut că reclamantul nu s-a prevalat de propria turpitudine în raport de prima convenție întrucât finalizarea documentației pentru intabularea terenului era în sarcina pârâților sau că cel mult se poate reține culpa ambelor părți contractante. Împotriva deciziei nr. 10/2007, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș au declarat recurs, pârâții L.M.G., Ș.N. și SC C. SRL prin care au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare sau admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul C.A.

În argumentarea primului motiv recurenții au susținut că instanța de apel a respins nelegal critica privind nepronunțarea sentinței și față de pârâtul Ș.N. în condițiile în care în fața instanței reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să solicite nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu pârâții L.M.G. și Ș.N. Potrivit recurenților necitarea tuturor părților în proces încalcă prevederile art. 85 și 107 C. proc. civ., cu consecința că hotărârea astfel pronunțată este lovită de nulitate absolută. În opinia recurenților renunțarea lui Ș.N. la cererea reconvențională nu are nici o relevanță pentru acțiunea principală prin care reclamantul potrivit principiului disponibilității a înțeles să se judece în continuare și cu Ș.N.

În continuare, recurenții au invocat în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nelegala timbrare a acțiunii și încălcarea de către instanță a obligației de a-i pune în vedere să timbreze. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., recurenții au susținut că instanțele au interpretat greșit actul dedus judecății întrucât promisiunii de vânzare din data de 8 noiembrie 2002 i-au fost date efectele unui act translativ de proprietate. În același sens s-a susținut că nu se poate reține reaua credință a pârâților în executarea obligațiilor asumate prin actul încheiat la data de 8 noiembrie 2002 din moment ce intimatul reclamant nu și-a executat obligația de plată a prețului.

Prin schimbarea efectelor juridice a promisiunii de vânzare, potrivit recurenților s-a dat protecție juridică necuvenită reclamantului intimat. Ultima critică evocă necercetarea apărărilor care au fost formulate de pârâții recurenți și încălcarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., întrucât nu au fost arătate motivele care au dus la înlăturarea apărărilor formulate în cauză. Necercetarea fiecărui motiv de apel potrivit autorilor atrage încălcarea principiului „egalității armelor” ceea ce echivalează cu necercetarea fondului și nemotivarea hotărârii. În continuare au fost criticate concluziile instanței în legătură cu reținerea relei credințe a vânzătorilor în condițiile în care era invocată excepția neexecutării promisiunii de plată a prețului, concluzii care încalcă prevederile art. 1021, 1365, 969, 970 C. civ.

Tot greșit au considerat recurenții s-a reținut neexecutarea obligației de finalizare a documentației pentru intabularea terenului în cartea funciară întrucât la data de 22 august 2003 dreptul de proprietate al promitenților vânzători era intabulat în favoarea lor. După acest moment nu s-a mai notat nicio acțiune prin care să se conteste cuprinsul cărții funciare astfel că SC C. SRL cumpărătorul din contractul a cărui nulitate absolută se solicită nu poate fi considerat de rea credință. În sprijinul acestor argumente s-au citat dispozițiile art. 27, 34 din Legea nr. 7/1996, 1295 și 1075 C. civ. Recurenții au mai arătat că predarea convenției din 8 noiembrie 2002 cumpărătorului SC C. SRL a fost făcută cu scopul de a dovedi că aceasta a devenit caducă și ca atare nu poate atrage concluzia că actul de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 2004 este fondat pe o cauză ilicită sau fraudă ca expresie a relei credințe.

În fine, conform recurenților promisiunea de vânzare cumpărare este o obligație de a face care în caz de neexecutare duce la dezdăunare și întrucât nu se transferă dreptul de proprietate chiar dacă ar exista argumente pentru a se aprecia reaua credință a promitentului vânzător aceasta nu poate conduce la nulitatea contractului cu consecința repunerii părților în situația anterioară. Intimatul reclamant a solicitat să se respingă recursul întrucât invocarea art. 85, 105 alin. (2) și art. 106 alin. (1) C. proc. civ., constituie doar un pretext pentru o discuție teoretică. Potrivit intimatului hotărârile pronunțate în cauză nu afectează cu nimic situația lui Ș.N. cu atât mai mult cu cât hotărârea nu produce consecințe juridice, în cazul în care se pune în discuție cererea pe fond a recurentului.

În continuare intimatul reclamant a apreciat că bine s-a aplicat sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare întrucât promitenții reclamanți nu au ținut seama de actul juridic încheiat anterior ceea ce demonstrează că nu au fost de bună credință. A mai susținut reclamantul că pârâtul L.M.G. nu mai avea capacitatea de a contracta întrucât bunul nu se mai afla în proprietatea sa, motiv care atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Mai mult, reclamantul intimat a considerat că între perioada 22 august 2003 – septembrie 2003 când s-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea lui Ș.N. și dreptul asupra construcțiilor în favoarea lui L.M.G.

și data vânzării nu a primit nicio somație verbală sau scrisă conform înțelegerii pentru încheierea actului autentic așa cum s-a stabilit la 8 noiembrie 2002. Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare din 8 noiembrie 2002 a făcut obiectul dezbaterilor judecătorești într-o acțiune pornită de vânzători prin care s-a cerut rezoluțiunea și constatarea nulității absolute a contractului, acțiune care a fost respinsă irevocabil. La rândul lor, recurenții prin concluziile scrise au reluat susținerile din recurs pe care le-au sintetizat și au subliniat că reclamantul nu a respectat procedura ofertei reale caz în care nu se poate opune în mod legal plata făcută de intimat prin depunerea banilor la C.E.C.

Recursul este fondat. Cu precădere se va examina motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) și teza a II-a art. 304 alin. (7) C. proc. civ., raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ. În lumina acestor prevederi se impune precizarea că s-au adus critici deciziei din apel prin prisma dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., care au fost dezvoltate, în argumentarea punctului 9 deși acesta constituie un motiv distinct prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ., prin care se dispune că hotărârea este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În adevăr, art. 261 alin. (5) prevede obligația instanței de a arăta motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa precum și motivele care au dus la înlăturarea cererilor părților.

Nerespectarea acestor dispoziții atrage nulitatea hotărârii în cazul primei ipoteze cea a lipsei motivării în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., numai că partea interesată ar trebui să dovedească existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. În speță, se va lua în examinare cea de-a doua ipoteză care trimite la existența contradicției dintre considerente și dispozitiv. Pentru a răspunde la această critică trebuie observat că pârâții în calitate de apelanți au criticat printre altele necitarea la dezbaterea în fond a pârâtului Ș.N., invocând în apel aceleași motive și anume încălcarea art. 85 și 107 C. proc. civ. La această critică instanța de apel a răspuns arătând că Ș.N.

a avut calitatea de pârât numai după reunirea celor două cauze prin conexare astfel că, în opinia Curții, după disjungere, reluându-se judecata cauzelor separat acesta nu mai trebuia citat întrucât figura ca parte numai în cauza trimisă la Judecătoria Sighișoara. Un alt argument al instanței de apel a fost cel al renunțării de către Ș.N. în cadrul procesului reunit la cererea reconvențională. Pentru aceste rațiuni instanța de apel a ajuns la concluzia că dezbaterile au avut loc în cadrul procesual determinat în fața instanței de fond cu respectarea principiului contradictorialității. Această concluzie nu se bazează însă și pe examinarea cererii precizatoare formulată de reclamant în litigiul care privea doar anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 2004 și raportat la aceste precizări să se stabilească dacă s-au încălcat sau nu dispozițiile procedurale în legătură cu dezbaterea în fond a litigiului în contradictoriu și cu Ș.N.

Trecând peste această analiză care constituia critică în apelul declarat de Ș.N. instanța de apel a ajuns la o concluzie contradictorie. Pe de o parte reține că litigiul dedus judecății în acest dosar nu trebuia să se dezbată și față de Ș.N. pentru că în fond cadrul procesual stabilit îl excludea pe acesta, iar pe de altă parte respinge ca nefondat apelul față de Ș.N. Prin acest raționament contradictoriu s-au nesocotit dispozițiile procedurale în legătură cu dreptul la o cale de atac care este rezervat părților în proces (cu excepțiile prevăzute de lege) și a fost lărgit cadrul procesual în calea de atac a apelului, deschizându-i acestuia și dreptul la recurs. Cu alte cuvinte era necesar să se examineze dreptul apelantului în discuție de a promova calea de atac împotriva unei soluții care nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu acesta, după ce în prealabil se stabilea în concret dacă precizarea de acțiune îl privea și pe Ș.N.

În aceste condiții în care considerentele enunțate nu explică dispozitivul și nici nu se reflectă în el, există contradicția prevăzută în teza a doua a art. 304 alin. (7) C. proc. civ., care atrage nelegalitatea deciziei recurate. Consecința imediată a acestei nelegalități o constituie imposibilitatea realizării controlului asupra soluției în raport și de celelalte motive de nelegalitate invocate și desigur în raport și cu ceilalți recurenți. Revenind la motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ., în contextul argumentelor expuse mai sus în care a fost inclusă discutarea art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și prin prisma art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care cuprinde în mod global toate încălcările normelor procedurale (în afară de cele la care trimit expres motivele de recurs) critica privind încălcarea art. 85 și 107 C. proc.

civ., nu poate fi examinată mai înainte de a se înlătura contradicția mai sus arătată. Nu în ultimul rând argumentul adus de intimat în legătură cu lipsa oricăror efecte a hotărârii pronunțate în primă instanță asupra recurentului Ș.N. nu poate să subziste dacă nu au fost respectate principiile de desfășurare a procesului comercial care impun ca dezbaterile să se desfășoare în contradictoriu cu toate părțile în proces. Având în vedere că nu se poate realiza un control eficient al legalității, care trebuie făcut în calea de atac a recursului decizia pronunțată în apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudcare în vederea stabilirii poziției procesuale a pârâtului Ș.N. în apel după ce în prealabil se vor examina efectele precizării de acțiune făcută în dosarul nr. 76/2005 de reclamantul C.A.

așa cum s-a arătat mai sus. Asupra acestor chestiuni nu se poate pronunța instanța de recurs pentru prima dată, întrucât în calea sa de atac recurentului în discuție i se poate face o situație mai grea ceea ce ar duce la încălcarea principiului non reformatio in pejus. În fine, celelalte aspecte care privesc legătura dintre convenția încheiată la 8 noiembrie 2002 calificarea acesteia, convenția din ianuarie 2004 și natura actului supus spre examinare în acest dosar vor fi examinate de instanța de apel după ce va stabili poziția procesuală a părților. Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite decizia nr. 10/ A din 23 februarie 2007 va fi casată iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții L.M.G., Ș.N. și SC C. SRL SIGHIȘOARA prin lichidator judiciar Henter Iosif împotriva deciziei nr. 10/ A din 23 februarie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2007.