ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 563/2012

Ședința publică de la 9 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2381 din 18 iunie 2010, Tribunalul Comercial Mureș a admis cererea reclamantului C.A. și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat, la data de 07 ianuarie 2004, între pârâții L.M.G. și SC C. SRL având ca obiect construcțiile situate în comuna Albești, județul Mureș înscrise în C.F. 3635 Boiu nr. top.1069/1/4/1. A dispus anularea încheierii nr. 71 din 08 ianuarie 2004 de înscriere în C.F. nr. 3635 Boiu nr. top. 1069/1/4/1 sub B4, a contractului de vânzare - cumpărare nul și restabilirea situației anterioare de carte funciară.

A fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de intervenientul Ș.N., împotriva reclamantului C.A. și cererea pârâților și a intervenientului în interesul pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Apelul declarat de pârâții L.M.G. și SC C. SRL prin lichidator H.I. împotriva acestei sentințe, a fost admis de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 47/ A din 30 iunie 2011. A fost schimbată în tot hotărârea atacată în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantului C.A. în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat și anularea încheierii de autentificare nr. 71 din 8 ianuarie 2004, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară.

A fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenientul Ș.N. și a fost obligat reclamantul C.A. la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei decizii reclamantul C.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs invocat, după o prezentare detaliată a situației de fapt, recurentul făcând referire la buna credință, a susținut că afirmația administratorului pârâtei SC C. SRL că pârâtul și intervenientul l-au asigurat că acel contract nu mai este în ființă pentru că reclamantul nu a efectuat plata la termenele stabilite în contract nu se poate înscrie în cadrul minimelor diligențe pe care cumpărătorul trebuia să le facă înainte de încheierea actului de dobândire.

Recurentul făcând referiri la martorul B.G. și la interogatoriul acestuia, susține că pârâții sunt culpabili pentru faptul că nu l-au informat că au reușit să-și îndeplinească obligația contractuală și au fost de rea credință, înstrăinând un imobil asupra căruia primul nu avea nici un drept, iar al doilea a cumpărat un imobil pe riscul său. Recurentul susține că este un caz tipic de nulitate absolută a contractului faptul că vânzarea-cumpărarea imobilului în litigiu s-a făcut în frauda dreptului de proprietate de către vânzător, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului. Avându-se în vedere că vânzătoarea cunoștea faptul că înstrăinează bunul altuia, susține recurentul, rezultă că, convenția părților are o cauză ilicită și deci este nulă absolut conform art. 968 C. civ.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul de a admite apelul, iar pe fond admiterea în tot a acțiunii. Prin concluziile scrise depuse la dosar, prin fax, recurentul răspunzând excepției nulității recursului invocată de instanță, din oficiu, a arătat că textul art. 302 1 C. proc. civ., este neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitatea absolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii de recurs numele și domiciliul sau reședința părților, solicitând respingerea excepției invocate. Totodată susține că, dacă excepția privește temeiul de drept al căii de atac, aceasta este iarăși neîntemeiată întrucât în cuprinsul motivelor de recurs a tratat pe larg teza cauzei contractului, bunei-credințe și forței obligatorii a contractului încheiat între părți, aspecte încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel.

Pe fondul recursului a reluat aceleași motive prezentate și dezvoltate în cererea scrisă. Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., a luat în examinare excepția nulității recursului. Deși recurentul a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivul invocat, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a analizat probele administrate. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile invocate în cererea de recurs reclamantul, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate. Indicarea de către recurent a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.

Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege. În alți termeni fața de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 47/ A din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.