ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 563/2012

Ședința publică de la 9 februarie 2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 2381 din 18 iunie 2010, Tribunalul Comercial Mureș a admis cererea

reclamantului C.A. și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat, la data de 07 ianuarie 2004, între

pârâții L.M.G. și SC C. SRL având ca obiect construcțiile situate în comuna

Albești, județul Mureș înscrise în C.F. 3635 Boiu nr. top.1069/1/4/1. A dispus

anularea încheierii nr. 71 din 08 ianuarie 2004 de înscriere în C.F. nr. 3635

Boiu nr. top. 1069/1/4/1 sub B4, a contractului de vânzare - cumpărare nul și

restabilirea situației anterioare de carte funciară.

A fost respinsă

cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de intervenientul Ș.N.,

împotriva reclamantului C.A. și cererea pârâților și a intervenientului în

interesul pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de

judecată.

Apelul declarat de

pârâții L.M.G. și SC C. SRL prin lichidator H.I. împotriva acestei sentințe, a

fost admis de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 47/ A din 30 iunie 2011. A fost

schimbată în tot hotărârea atacată în sensul că a fost respinsă acțiunea

reclamantului C.A. în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat și anularea încheierii

de autentificare nr. 71 din 8 ianuarie 2004, cu restabilirea situației

anterioare de carte funciară. A fost admisă cererea de intervenție în interesul

pârâtei formulată de intervenientul Ș.N. și a fost obligat reclamantul C.A. la

plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

decizii reclamantul C.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivului de recurs invocat, după o prezentare detaliată a situației de fapt,

recurentul făcând referire la buna credință, a susținut că afirmația

administratorului pârâtei SC C. SRL că pârâtul și intervenientul l-au asigurat

că acel contract nu mai este în ființă pentru că reclamantul nu a efectuat

plata la termenele stabilite în contract nu se poate înscrie în cadrul

minimelor diligențe pe care cumpărătorul trebuia să le facă înainte de

încheierea actului de dobândire.

Recurentul făcând

referiri la martorul B.G. și la interogatoriul acestuia, susține că pârâții

sunt culpabili pentru faptul că nu l-au informat că au reușit să-și

îndeplinească obligația contractuală și au fost de rea credință, înstrăinând un

imobil asupra căruia primul nu avea nici un drept, iar al doilea a cumpărat un

imobil pe riscul său.

Recurentul susține că

este un caz tipic de nulitate absolută a contractului faptul că

vânzarea-cumpărarea imobilului în litigiu s-a făcut în frauda dreptului de

proprietate de către vânzător, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului.

Avându-se în vedere că vânzătoarea cunoștea faptul că înstrăinează bunul

altuia, susține recurentul, rezultă că, convenția părților are o cauză ilicită

și deci este nulă absolut conform art. 968 C. civ.

Pentru aceste motive

a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în

sensul de a admite apelul, iar pe fond admiterea în tot a acțiunii.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, prin fax, recurentul răspunzând excepției nulității

recursului invocată de instanță, din oficiu, a arătat că textul art. 302

1

C. proc. civ., este neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu

nulitatea absolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii de recurs

numele și domiciliul sau reședința părților, solicitând respingerea excepției

invocate.

Totodată susține că,

dacă excepția privește temeiul de drept al căii de atac, aceasta este iarăși

neîntemeiată întrucât în cuprinsul motivelor de recurs a tratat pe larg teza

cauzei contractului, bunei-credințe și forței obligatorii a contractului

încheiat între părți, aspecte încălcate sau aplicate greșit de instanța de

apel.

Pe fondul recursului

a reluat aceleași motive prezentate și dezvoltate în cererea scrisă.

Înalta Curte, în

conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ., a luat în examinare excepția nulității recursului.

Deși

recurentul a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivul invocat,

conform cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat

doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a

analizat probele administrate.

Prin urmare, în

recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine

obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă

motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege

care atrag nelegalitatea.

Prin criticile

invocate în cererea de recurs reclamantul, și-a exprimat nemulțumirea privind

modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora

nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art.

304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi

reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Indicarea de către

recurent a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării

recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului,

cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele

instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al

acestei căi de atac.

Nu

în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții

pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate,

pentru că, potrivit art. 129 alin.

(1)

C. proc. civ., părțile

sunt cele care

au obligația să îndeplinească actele de procedură în

condițiile

stabilite

de lege.

În alți termeni fața

de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii

de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs

formulată de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 47/ A din 30 iunie 2011 a

Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 februarie

2012.