ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2150/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13

septembrie 2000 la Judecătoria sectorului 2 București sub nr. 10328, C.A. a

chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, pentru ca

instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună restituirea în natură a

imobilului din București, sau acordarea de despăgubiri.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că imobilul, care a aparținut autorilor săi C.I. și S. a trecut în mod

abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului Consiliului de Stat nr.

182/1979 fără o justă și prealabilă despăgubire.

Tribunalul București investit de

Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința nr. 12594 din 18 octombrie

2000 declinatorie de competență, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei

C.A, prin sentința nr. 856 din 13 decembrie 2000.

S-a reținut în considerentele

sentinței că reclamanta nu și-a probat legitimarea procesuală activă, aceea de

succesoare a proprietarilor imobilului C.I. și S. și nici dacă construcția mai

există pe teren ori dacă terenul a cărui restituire se solicită este liber de

construcții.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 624 A din 30 martie 2004 a respins ca nefondat

apelul reclamantei C.A.

Întocmai instanței de fond, Curtea

de Apel București a statuat că reclamanta nu și-a probat cu certificatul de

moștenitor, calitatea de succesoare a proprietarilor inițiali ai imobilului,

C.I. și C.S., al căror drept este atestat de sentința civilă nr. 1950 din 10

mai 1972.

De asemeni instanța de apel a

reținut că imobilul a fost preluat abuziv de stat prin expropriere, în baza

Decretului nr. 182/1972 al Consiliului de Stat, fiind incidente dispozițiunile

art. 11 din Legea nr. 10/2001.

În contextul în care construcțiile

au fost demolate iar terenul este ocupat în prezent de carosabil și zonă verde,

așa cum rezultă din adresa nr. 36059 din 20 decembrie 2000 emisă de Primăria

Municipiului București, reclamanta era datoare să administreze probe pentru

identificarea măsurilor reparatorii prin stabilirea valorii construcției și posibilitatea

restituirii parțiale a terenului, lucru ce nu l-a făcut.

Ca urmare, instanța de apel a

conchis că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei,

considerent pentru care a respins apelul acesteia.

În recursul declarat, C.A. critică

decizia nr. 624/A din 30 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9

C. proc. civ. sub următoarele aspecte:

- Hotărârea cuprinde motive

contradictorii, deoarece Curtea reține pe de o parte că imobilul a fost preluat

abuziv, dar pe de altă parte respinge acțiunea, ca neîntemeiată pentru motivul

că reclamanta nu și-a probat calitatea de moștenitoare și că imobilul nu a fost

demolat.

- Instanța a schimbat temeiul

juridic al acțiunii, considerând că în speță nu sunt aplicabile dispozițiunile

art. 480 C. civ. și dispozițiunile art. 11 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă la

data introducerii acțiunii legea specială nu era în vigoare.

Recursul este întemeiat astfel cum

se va arăta în cele ce urmează.

La data de 13 iulie 2000, C.A, în

calitate de succesoare a părinților săi, C.I. și C.S., a revendicat în temeiul

art. 480 C. civ. de la Consiliul General al Municipiului București imobilul

proprietatea autorilor săi, expropriat în temeiul Decretului nr. 182/1979 al

Consiliului de Stat, situat în București, compus din construcții, casă de

locuit și cota indiviză de 50 % din terenul în suprafață de 127 mp.

Tribunalul și apoi Curtea de Apel

București au abdicat de la principiile instituite de art. 129 pct. 6 C. proc.

civ., potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

deduse judecății.

Deși reclamanta și-a fondat în drept

acțiunea pe dispozițiunile art. 480 C. civ., deoarece la data introducerii

acțiunii (13 iulie 2000) Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare, instanțele au

examinat totuși acțiunea în lumina dispozițiunilor art. 11 din Legea nr.

10/2001, apărută pe parcursul soluționării cauzei, considerând că astfel dau

substanță principiului imediatității aplicării legii, ignorând astfel

totalmente art. 47 din lege.

Art. 47 din Legea nr. 10/2001

instituie un mod aparte de aplicare a principiului imediatității legii noi

asupra cauzelor aflate în curs de judecată, prin dreptul de opțiune conferit

persoanei îndreptățite de a alege calea acestei legi, renunțând la judecarea

cauzei sau solicitând suspendarea cauzei în curs de judecată.

În nici un caz aplicarea imediată a

legii noi nu poate opera asupra acțiunilor în curs de judecată (la data

apariției legii) prin schimbarea temeiului juridic al acestora, așa cum s-a

procedat în speță, căci în afara dreptului de opțiune al persoanei

îndreptățite, instituit de art. 47, între aplicarea ultraactivă a legii vechi

și imediată a legii noi, pentru aplicarea acesteia din urmă, se impunea ca în

prealabil să se înfăptuiască procedura prealabilă administrativă.

Procedând la schimbarea temeiului

juridic al acțiunii reclamantei C.A. pentru aplicarea Legii nr. 10/2001,

ignorând dispozițiunile art. 47 ale acesteia și procedura administrativă prealabilă

instituită de legea nouă, instanțele au lăsat nesoluționat fondul cauzei,

abdicând astfel de la principiile instituite de art. 129 pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea atacată cuprinde și motive

contradictorii, deoarece pe de o parte instanța reține că reclamanta nu are

legitimare procesuală activă, deoarece nu și-a probat calitatea de succesoare,

iar pe de altă parte încearcă să analizeze fondul cauzei, concluzionând că

reclamanta nu a probat existența cerințelor art. 11 din Legea nr. 10/2001, deși

excepția lipsei de calitate procesuală activă, care este o excepție peremptorie

de fond, făcea de prisos examinarea fondului cauzei.

Instanța nu s-a aplecat cu atenția

cuvenită asupra actelor de stare civilă existente în dosar, care atestau

relația de descendență a reclamantei față de proprietarii imobilului litigios,

pe baza cărora putea ajunge la o concluzie pertinentă în legătură cu

legitimarea procesuală activă a acesteia, confirmată și prin certificatul de

calitate nr. 12 din 10 februarie 2005 al Biroului Notarului Public A.A. depus

în dosarul instanței de recurs.

Din perspectiva celor mai sus

arătate, se constată că decizia nr. 624 A din 30 martie 2004 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, a fost pronunțată în condițiile săvârșirii

nulităților prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., motiv pentru

care se impune admiterea recursului declarat de C.A. și casarea deciziei cu

trimitere spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a

cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta C.A.

împotriva deciziei nr. 624 A din 30 martie 2004 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza la

Curtea de Apel București pentru soluționarea cauzei pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.