ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2150/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 13 septembrie 2000 la Judecătoria sectorului 2 București sub nr. 10328, C.A. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună restituirea în natură a imobilului din București, sau acordarea de despăgubiri. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul, care a aparținut autorilor săi C.I. și S. a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 182/1979 fără o justă și prealabilă despăgubire.

Tribunalul București investit de Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința nr. 12594 din 18 octombrie 2000 declinatorie de competență, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei C.A, prin sentința nr. 856 din 13 decembrie 2000. S-a reținut în considerentele sentinței că reclamanta nu și-a probat legitimarea procesuală activă, aceea de succesoare a proprietarilor imobilului C.I. și S. și nici dacă construcția mai există pe teren ori dacă terenul a cărui restituire se solicită este liber de construcții. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 624 A din 30 martie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei C.A. Întocmai instanței de fond, Curtea de Apel București a statuat că reclamanta nu și-a probat cu certificatul de moștenitor, calitatea de succesoare a proprietarilor inițiali ai imobilului, C.I.

și C.S., al căror drept este atestat de sentința civilă nr. 1950 din 10 mai 1972. De asemeni instanța de apel a reținut că imobilul a fost preluat abuziv de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 182/1972 al Consiliului de Stat, fiind incidente dispozițiunile art. 11 din Legea nr. 10/2001. În contextul în care construcțiile au fost demolate iar terenul este ocupat în prezent de carosabil și zonă verde, așa cum rezultă din adresa nr. 36059 din 20 decembrie 2000 emisă de Primăria Municipiului București, reclamanta era datoare să administreze probe pentru identificarea măsurilor reparatorii prin stabilirea valorii construcției și posibilitatea restituirii parțiale a terenului, lucru ce nu l-a făcut.

Ca urmare, instanța de apel a conchis că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, considerent pentru care a respins apelul acesteia. În recursul declarat, C.A. critică decizia nr. 624/A din 30 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte: - Hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece Curtea reține pe de o parte că imobilul a fost preluat abuziv, dar pe de altă parte respinge acțiunea, ca neîntemeiată pentru motivul că reclamanta nu și-a probat calitatea de moștenitoare și că imobilul nu a fost demolat. - Instanța a schimbat temeiul juridic al acțiunii, considerând că în speță nu sunt aplicabile dispozițiunile art. 480 C. civ.

și dispozițiunile art. 11 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă la data introducerii acțiunii legea specială nu era în vigoare. Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează. La data de 13 iulie 2000, C.A, în calitate de succesoare a părinților săi, C.I. și C.S., a revendicat în temeiul art. 480 C. civ. de la Consiliul General al Municipiului București imobilul proprietatea autorilor săi, expropriat în temeiul Decretului nr. 182/1979 al Consiliului de Stat, situat în București, compus din construcții, casă de locuit și cota indiviză de 50 % din terenul în suprafață de 127 mp. Tribunalul și apoi Curtea de Apel București au abdicat de la principiile instituite de art. 129 pct. 6 C. proc.

civ., potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Deși reclamanta și-a fondat în drept acțiunea pe dispozițiunile art. 480 C. civ., deoarece la data introducerii acțiunii (13 iulie 2000) Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare, instanțele au examinat totuși acțiunea în lumina dispozițiunilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, apărută pe parcursul soluționării cauzei, considerând că astfel dau substanță principiului imediatității aplicării legii, ignorând astfel totalmente art. 47 din lege. Art. 47 din Legea nr. 10/2001 instituie un mod aparte de aplicare a principiului imediatității legii noi asupra cauzelor aflate în curs de judecată, prin dreptul de opțiune conferit persoanei îndreptățite de a alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei în curs de judecată.

În nici un caz aplicarea imediată a legii noi nu poate opera asupra acțiunilor în curs de judecată (la data apariției legii) prin schimbarea temeiului juridic al acestora, așa cum s-a procedat în speță, căci în afara dreptului de opțiune al persoanei îndreptățite, instituit de art. 47, între aplicarea ultraactivă a legii vechi și imediată a legii noi, pentru aplicarea acesteia din urmă, se impunea ca în prealabil să se înfăptuiască procedura prealabilă administrativă. Procedând la schimbarea temeiului juridic al acțiunii reclamantei C.A. pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, ignorând dispozițiunile art. 47 ale acesteia și procedura administrativă prealabilă instituită de legea nouă, instanțele au lăsat nesoluționat fondul cauzei, abdicând astfel de la principiile instituite de art. 129 pct. 6 C. proc.

civ. Hotărârea atacată cuprinde și motive contradictorii, deoarece pe de o parte instanța reține că reclamanta nu are legitimare procesuală activă, deoarece nu și-a probat calitatea de succesoare, iar pe de altă parte încearcă să analizeze fondul cauzei, concluzionând că reclamanta nu a probat existența cerințelor art. 11 din Legea nr. 10/2001, deși excepția lipsei de calitate procesuală activă, care este o excepție peremptorie de fond, făcea de prisos examinarea fondului cauzei. Instanța nu s-a aplecat cu atenția cuvenită asupra actelor de stare civilă existente în dosar, care atestau relația de descendență a reclamantei față de proprietarii imobilului litigios, pe baza cărora putea ajunge la o concluzie pertinentă în legătură cu legitimarea procesuală activă a acesteia, confirmată și prin certificatul de calitate nr. 12 din 10 februarie 2005 al Biroului Notarului Public A.A.

depus în dosarul instanței de recurs. Din perspectiva celor mai sus arătate, se constată că decizia nr. 624 A din 30 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a fost pronunțată în condițiile săvârșirii nulităților prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului declarat de C.A. și casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta C.A. împotriva deciziei nr. 624 A din 30 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București pentru soluționarea cauzei pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.