ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9041/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

inițial pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr. 5625 din 22 noiembrie

2004 reclamanții T.V., M.M., T.M. și C.I. au chemat în judecată

pe pârâta SC F.D.F.E.E.E.T.N. SA Cluj solicitând anularea deciziei nr. 492 din

21 octombrie 2004 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la

restituirea în natură a părții de teren rămasă

liberă din totalul 58 ari ocupat de Stația de Transformare 110KW

Borșa și la restituirea prin echivalent pentru terenul ce nu poate fi

restituit în natură.

Tribunalul Maramureș a dispus,

prin sentința civilă nr. 80 din 7 februarie 2005, declinarea

competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj.

Pe rolul acestei instanțe,

cauza a fost înregistrată sub nr. 1703/2005.

Reclamanta C.I. și-a precizat

acțiunea în sensul că solicită restituirea în natură a

părții de teren rămasă liberă din cel înscris în C.F.

Borșa, nr. top. 148, C.F. Borșa, nr. top 184/, C.F. Borșa, nr.

top. 151, C.F. Borșa. Nr. top. 150, C.F. Borșa, nr. top. 149 și

a restituirii prin echivalent, respectiv prin acordarea unui alt teren sau alte

bunuri în compensare, pentru partea de teren care nu poate fi restituită

în natură sau în subsidiar, despăgubiri.

În termenul de judecată din 31

mai 2005 numiții T.T., T.R. și P.A. au formulat „cerere de

intervenție accesorie în interes propriu”, solicitând să le fie

acordate și lor despăgubiri pentru terenul în litigiu, în calitate de

moștenitori ai foștilor proprietari T.I. și J.

Prin sentința civilă nr.

1140 din 15 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta C.I. și s-a dispus

anularea deciziei nr. 492 din 21 octombrie 2004 emisă de pârâtă. S-a

dispus restituirea prin echivalent sub formă de titluri de despăgubire,

în favoarea reclamantei a terenului în suprafață de 3956 situat în

Borșa, înscris în C.F., nr. top. 148, C.F., nr. top. 149, C.F., nr. top.

150, C.F., nr. top. 151, în valoare de 712.050 RON.

S-a respins acțiunea

formulată de reclamanții T.V., M.M. și T.M., ca fiind

introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.

S-a respins și cererea de

intervenție în nume propriu formulată de reclamanții T.V., M.M.

și T.M.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, în esență, următoarele: nici

reclamanții T.V., M.M. și T.M. și nici intervenienții nu au

formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

astfel că nu pot emite pretenții în temeiul acestei legi.

Prin Decretul prezidențial nr.

231/1982 s-a expropriat de la T.I.T., autorul reclamantei C.I., suprafața

de 5475 mp teren, ce a fost dată Întreprinderii de Rețele Electrice

Baia-Mare, din subordinea Ministerului Energiei Electrice, pentru edificare

unei stații de transformare a curentului electric.

Prin raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză a fost identificat imobilul în litigiu,

stația de 110 KW Pietrosul Borșa ocupând suprafața de 395 mp,

motiv pentru care s-a dispus restituirea prin echivalent, în baza art. 11 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel pârâta care a susținut că

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, că reclamanta nu are

calitate de persoană îndreptățită la restituire câtă

vreme nu a dovedit dreptul de proprietate al antecesorilor săi asupra

imobilului revendicat ci că s-a făcut o greșită

interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 247/2005.

Prin decizia nr. 106/A7din 17 martie

2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a respins apelul declarat în

cauză.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că statuarea primei instanțe în sensul că terenul

nu poate fi restituit în natură este corectă, întrucât chiar

dacă nu întreaga suprafață de 3956 mp este ocupată de

construcții, ea reprezintă o unitate funcțională

afectată normalei utilizări a Stației funcțională

afectată Pietrosul Borșa. S-a mai reținut că reclamanta a

făcut dovada că terenul în cauză a fost expropriat prin Decretul

prezidențial nr. 231/1982 din proprietatea lui T.I.T., tatăl

reclamantei, făcând parte din suprafața de 1ha pe care acesta a

dobândit-o în anul 1950 prin contract de vânzare-cumpărare.

Stabilindu-se că reclamantei i

se cuvin titluri de despăgubire la valoarea de circulație a

imobilului, se reține în motivare, pârâta nefiind obligată nici la

emiterea titlurilor și nici la plata vreunei despăgubiri, nu au fost

încălcate dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Decizia pronunțată în apel

a fost atacată cu recurs de către pârâtă și reclamanta C.I.

Pârâta a invocat drept temei legal

al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în

dezvoltarea motivelor de recurs a susținut, în esență,

următoarele critici:

- în cauză s-a acordat mai mult

decât s-a cerut față de cererea reclamantei care a solicitat

despăgubiri sau alte bunuri în echivalent doar pentru terenul care nu

poate fi restituit în natură și nu pentru întreaga

suprafață de 3956 cât este terenul deținut de pârâtă;

- nu s-a dovedit de către

reclamantă calitatea de persoană îndreptățită la

restituire, întrucât actele depuse, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare nr. 12854/14/950/1951 și extrasele C.F. nu dovedesc

dreptul de proprietate al antecesorilor asupra imobilului;

- cererea de obligarea a recurentei

pârâte la acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent sau

despăgubiri, nu putea să fie admisă față de

reglementările art. 40 din Legea nr. 10/2001 și potrivit Legii nr.

247/2005, existând entități cu atribuții în acest sens.

În motivarea recursului său

reclamanta susține, în esență, că a solicitat restituirea

în natură a părții de teren liberă și completarea cu

alte bunuri mobile sau imobile ori servicii, în acceptul prevederilor art. 24

alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Verificând legalitatea deciziei

recurate în raport de criticile formulate și prevederile legal aplicabile,

Înalta Curte constată că se impune respingerea recursurilor declarate

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la recursul declarat de

reclamantă, este de observat că aceasta nu a declarat apel împotriva

sentinței pronunțată în cauză.

În atare situație, nu pot fi

analizate, direct în recurs, omisso medio, criticile formulate prin motivele de

recurs în lipsa exercitării căii de atac intermediare, respectivele

critici nefiind supuse, spre dezbatere și instanței de apel.

Criticile formulate de

recurenta-pârâtă sunt nefondate.

Contrar susținerilor acestei

recurente, instanța nu a depășit limitele investirii, prin

acordarea a ceea ce nu s-a cerut. Așa cum și-a precizat

acțiunea, fila 10 fond, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie

obligată la restituirea în natură a suprafeței de teren

rămasă liberă din totalul de 5800 mp, precum și la

acordarea de teren sau alte bunuri oferite în echivalent pentru partea de teren

care nu poate fi restituită în natură fiind ocupată de

construcții, iar în subsidiar despăgubiri.

Reclamanta în cauză și-a

dovedit calitatea de persoană îndreptățită, în sensul

prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, ca moștenitoare a

defuncților T.I.T. și T.J., proprietarii imobilului în litigiu.

Actele depuse în acest sens,

respectiv Decretul prezidențial nr. 231 din 19 august 1982 prin care s-a

expropriat din proprietatea lui T.I.T. suprafața de 5475 mp și

sentința civilă nr.1920/4 noiembrie 1982 pronunțată de

Judecătoria Vișeul de Sus prin care părinții reclamantei au

fost obligați să permită IRE Baia-Mare accesul la terenul

expropriat fac dovada dreptului de proprietate, în conformitate cu

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Contrar susținerilor recurentei

nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 247/2005. Statuările

dispuse în cauză urmează a fi aduse la îndeplinire în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 217/2005, privind reformarea în domeniile

proprietății și justiției.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție

urmează a dispune respingerea recursurilor declarate în cauză, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate

C.I. și SC F.D.F.E.E.E. T.N. SA împotriva deciziei nr. 106/A din 17 martie

2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.