ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9041/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr. 5625 din 22 noiembrie 2004 reclamanții T.V., M.M., T.M. și C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC F.D.F.E.E.E.T.N. SA Cluj solicitând anularea deciziei nr. 492 din 21 octombrie 2004 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă din totalul 58 ari ocupat de Stația de Transformare 110KW Borșa și la restituirea prin echivalent pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură. Tribunalul Maramureș a dispus, prin sentința civilă nr. 80 din 7 februarie 2005, declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj.

Pe rolul acestei instanțe, cauza a fost înregistrată sub nr. 1703/2005. Reclamanta C.I. și-a precizat acțiunea în sensul că solicită restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă din cel înscris în C.F. Borșa, nr. top. 148, C.F. Borșa, nr. top 184/, C.F. Borșa, nr. top. 151, C.F. Borșa. Nr. top. 150, C.F. Borșa, nr. top. 149 și a restituirii prin echivalent, respectiv prin acordarea unui alt teren sau alte bunuri în compensare, pentru partea de teren care nu poate fi restituită în natură sau în subsidiar, despăgubiri. În termenul de judecată din 31 mai 2005 numiții T.T., T.R. și P.A. au formulat „cerere de intervenție accesorie în interes propriu”, solicitând să le fie acordate și lor despăgubiri pentru terenul în litigiu, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari T.I.

și J. Prin sentința civilă nr. 1140 din 15 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.I. și s-a dispus anularea deciziei nr. 492 din 21 octombrie 2004 emisă de pârâtă. S-a dispus restituirea prin echivalent sub formă de titluri de despăgubire, în favoarea reclamantei a terenului în suprafață de 3956 situat în Borșa, înscris în C.F., nr. top. 148, C.F., nr. top. 149, C.F., nr. top. 150, C.F., nr. top. 151, în valoare de 712.050 RON. S-a respins acțiunea formulată de reclamanții T.V., M.M. și T.M., ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă. S-a respins și cererea de intervenție în nume propriu formulată de reclamanții T.V., M.M.

și T.M. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: nici reclamanții T.V., M.M. și T.M. și nici intervenienții nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel că nu pot emite pretenții în temeiul acestei legi. Prin Decretul prezidențial nr. 231/1982 s-a expropriat de la T.I.T., autorul reclamantei C.I., suprafața de 5475 mp teren, ce a fost dată Întreprinderii de Rețele Electrice Baia-Mare, din subordinea Ministerului Energiei Electrice, pentru edificare unei stații de transformare a curentului electric. Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a fost identificat imobilul în litigiu, stația de 110 KW Pietrosul Borșa ocupând suprafața de 395 mp, motiv pentru care s-a dispus restituirea prin echivalent, în baza art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta care a susținut că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită la restituire câtă vreme nu a dovedit dreptul de proprietate al antecesorilor săi asupra imobilului revendicat ci că s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 247/2005. Prin decizia nr. 106/A7din 17 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a respins apelul declarat în cauză. În motivarea acestei decizii s-a reținut că statuarea primei instanțe în sensul că terenul nu poate fi restituit în natură este corectă, întrucât chiar dacă nu întreaga suprafață de 3956 mp este ocupată de construcții, ea reprezintă o unitate funcțională afectată normalei utilizări a Stației funcțională afectată Pietrosul Borșa.

S-a mai reținut că reclamanta a făcut dovada că terenul în cauză a fost expropriat prin Decretul prezidențial nr. 231/1982 din proprietatea lui T.I.T., tatăl reclamantei, făcând parte din suprafața de 1ha pe care acesta a dobândit-o în anul 1950 prin contract de vânzare-cumpărare. Stabilindu-se că reclamantei i se cuvin titluri de despăgubire la valoarea de circulație a imobilului, se reține în motivare, pârâta nefiind obligată nici la emiterea titlurilor și nici la plata vreunei despăgubiri, nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 247/2005. Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de către pârâtă și reclamanta C.I. Pârâta a invocat drept temei legal al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în dezvoltarea motivelor de recurs a susținut, în esență, următoarele critici: - în cauză s-a acordat mai mult decât s-a cerut față de cererea reclamantei care a solicitat despăgubiri sau alte bunuri în echivalent doar pentru terenul care nu poate fi restituit în natură și nu pentru întreaga suprafață de 3956 cât este terenul deținut de pârâtă; - nu s-a dovedit de către reclamantă calitatea de persoană îndreptățită la restituire, întrucât actele depuse, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 12854/14/950/1951 și extrasele C.F. nu dovedesc dreptul de proprietate al antecesorilor asupra imobilului; - cererea de obligarea a recurentei pârâte la acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent sau despăgubiri, nu putea să fie admisă față de reglementările art. 40 din Legea nr. 10/2001 și potrivit Legii nr. 247/2005, existând entități cu atribuții în acest sens.

În motivarea recursului său reclamanta susține, în esență, că a solicitat restituirea în natură a părții de teren liberă și completarea cu alte bunuri mobile sau imobile ori servicii, în acceptul prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 247/2005. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și prevederile legal aplicabile, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursurilor declarate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Referitor la recursul declarat de reclamantă, este de observat că aceasta nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză. În atare situație, nu pot fi analizate, direct în recurs, omisso medio, criticile formulate prin motivele de recurs în lipsa exercitării căii de atac intermediare, respectivele critici nefiind supuse, spre dezbatere și instanței de apel.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă sunt nefondate. Contrar susținerilor acestei recurente, instanța nu a depășit limitele investirii, prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut. Așa cum și-a precizat acțiunea, fila 10 fond, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la restituirea în natură a suprafeței de teren rămasă liberă din totalul de 5800 mp, precum și la acordarea de teren sau alte bunuri oferite în echivalent pentru partea de teren care nu poate fi restituită în natură fiind ocupată de construcții, iar în subsidiar despăgubiri. Reclamanta în cauză și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, ca moștenitoare a defuncților T.I.T.

și T.J., proprietarii imobilului în litigiu. Actele depuse în acest sens, respectiv Decretul prezidențial nr. 231 din 19 august 1982 prin care s-a expropriat din proprietatea lui T.I.T. suprafața de 5475 mp și sentința civilă nr.1920/4 noiembrie 1982 pronunțată de Judecătoria Vișeul de Sus prin care părinții reclamantei au fost obligați să permită IRE Baia-Mare accesul la terenul expropriat fac dovada dreptului de proprietate, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. Contrar susținerilor recurentei nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 247/2005. Statuările dispuse în cauză urmează a fi aduse la îndeplinire în condițiile Titlului VII din Legea nr. 217/2005, privind reformarea în domeniile proprietății și justiției.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a dispune respingerea recursurilor declarate în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate C.I. și SC F.D.F.E.E.E. T.N. SA împotriva deciziei nr. 106/A din 17 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.