ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2880/2006

Asupra recursului de față;

Constată că prin sentința civilă nr.

301 din 2 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în

contencios administrativ, formulată de reclamantul I.A. împotriva pârâtului P.N.

- Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, prin care s-a

solicitat obligarea pârâtului, să răspundă cererii nr. 100 din 12 septembrie 2005, a reclamantului și obligarea aceluiași pârât, la plata sumei de 1.200.000 Euro, cu titlu de

daune materiale și morale.

S-a arătat, în considerentele

sentinței civile sus-menționate, că reclamantului i s-a dat răspuns, în

termenul legal, cererii înregistrate sub nr. 100 din 12 septembrie 2005, iar

împrejurarea că reclamantul nu se declară mulțumit de răspunsul primit, nu

poate fi interpretată, ca un refuz nejustificat de soluționare în termenul

legal a unei cereri, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În ce privește daunele solicitate,

s-a constatat că ele sunt neîntemeiate, neexistând raport de cauzalitate între actele

pârâtului și acestea și nici probe ce ar putea susține pretențiile formulate.

Împotriva sentinței civile nr. 301

din 2 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, a formulat recurs în termenul legal, reclamantul I.A.,

prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii

atacate și rejudecarea cauzei, în sensul dispunerii obligării pârâtului să

elibereze reclamantului, cele șase hotărâri menționate în adresa Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr. 10/B din 22 iulie 2005 și să restituie acestuia,

exemplarul 2, cu numărul de dosar a cauzei respective, pe fiecare din cererile

solicitate prin memoriul nr. 100 din 12 septembrie 2005, precum și în sensul

obligării pârâtului, la plata sumei de 1.200.000 Euro, cu titlu de despăgubiri,

din care 1.000.000 Euro reprezintă prejudiciu creat prin refuzul comunicării în

timp legal a hotărârilor pentru care a depus cereri, 100.000 Euro reprezintă

daune pentru refacerea sănătății afectate grav de hărțuiala judiciară și

administrativă la care a fost supus reclamantul, timp de peste patru ani și

100.000 Euro reprezintă daune morale pentru atitudinea sfidătoare și disprețul

la care a fost supus din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A învederat recurentul, prin

motivele de recurs, că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, întrucât

prin răspunsul dat cererii nr. 100 din 12 septembrie 2006 nu s-au rezolvat

punctual cele solicitate prin memoriu, în sensul că nu s-au eliberat cele șase

hotărâri menționate în adresa nr. 10/B din 22 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu s-a restituit exemplarul nr. 2, cu numărul de

înregistrare dosar din memoriul nr. 100 din 12 septembrie 2005 și din cererile

menționate în acesta.

Recursul este nefondat și va fi

respins, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea înregistrată sub nr. 32743

din 15 septembrie 2005, la Registratura generală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a României, petentul I.A. a solicitat restituirea exemplarului 2, cu

număr de înregistrare dosar din plângerea penală nr. 42 din 19 noiembrie 2001,

contra episcopului greco-catolic A.M. de Lugoj, returnarea exemplarului nr. 2,

purtând numărul de înregistrare dosar, din toate cererile adresate de petent în

dosarele menționate în adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 10/B/2005

din 22 iulie 2005, eliberarea copiilor întâmpinărilor și actelor depuse de

învinuiți, dar și a hotărârilor emise în toate dosarele arătate în adresa

sus-menționată, precum și eliberarea exemplarului cu nr. 2 din dosare,

referitoare la cererile pentru desemnarea unui avocat.

La cererea petentului s-a răspuns,

în termenul legal, cu adresa nr. 10/B/2005 din 7 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a comunicat recurentului, că

pentru obținerea copiilor solicitate, urmează a formula cerere separată pentru

fiecare dosar în parte și a achita contravaloarea acestor copii, întrucât

normele procedurale penale în vigoare nu prevăd obligația de a remite copii de

pe înscrisurile din dosare. Prin aceeași adresă s-a mai comunicat petentului,

că pentru dosarele soluționate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și

Justiție, se pot formula aceste cereri la această instanță, iar cu privire la

cauzele ce au fost soluționate în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție,

asemenea cereri se pot adresa instanței de executare.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, prin refuz

nejustificat de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim, susceptibil de a fi atacat în fața instanței de contencios

administrativ competente, se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere,

a voinței de a nu rezolva cererea.

Rezolvarea nefavorabilă sau care nu

mulțumește pe deplin pe petiționar, a unei cereri adresată unei autorități

administrative, nu echivalează cu un refuz nejustificat, dacă soluția dată

cererii a avut un temei legal, întrucât autoritatea administrativă este

obligată doar să răspundă cererii petiționarului, și nu să dea un curs

favorabil acesteia.

În cauză, reclamantului i s-a dat

răspuns, în termen legal și în conformitate cu normele referitoare la procedura

de eliberare a copiilor de pe înscrisurile aflate în dosarele instanțelor

judecătorești, la cererea sa înregistrată sub nr. 32743 din 15 septembrie 2005,

la Registratura generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar

împrejurarea că acesta este nemulțumit de răspunsul primit, nu echivalează cu

un refuz nejustificat de rezolvare sau cu nesoluționarea în termen legal a

cererii și nu dă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1

din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, cum în mod corect, prin

sentința atacată s-a respins acțiunea în contencios administrativ, se va

respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul I.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul I.A. împotriva sentinței civile nr. 301 din 2 decembrie 2005 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2006.