ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8385/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1006 din 21 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta M.V.N.E. împotriva pârâtei Primăria Municipiului București prin Primarul general și a obligat-o pe pârâtă să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea înregistrată la B.E.J. D., I. și C., sub nr. 228/2001, având ca obiect cererea de restituire în natură a imobilului situat București, compus din teren și construcție. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Notificarea formulată de reclamantă a fost înregistrată la Primăria Municipiului București, formându-se dosarul nr. 2152/2001.

Pârâta nu a soluționat această notificare în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termen care este imperativ, nu de recomandare și care a fost menținut și după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005. Constatând neîndeplinirea de către pârâtă a obligației impuse de textul de lege menționat, tribunalul a aplicat dispozițiile art. 1073 C. civ. și a obligat-o pe pârâtă să soluționeze notificarea. Totodată, tribunalul a arătat că nu o poate obliga pe pârâtă să emită o decizie de restituire în natură a imobilului, deoarece, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită, nemulțumită de modul de rezolvare a cererii de restituire în natură sau de soluția de respingere a notificării, are la îndemână acțiunea în justiție, ce poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la data când i-a fost comunicată decizia.

Astfel, instanța de judecată nu are competența să se pronunțe asupra restituirii în natură a imobilelor naționalizate decât după soluționarea notificării pe cale administrativă. Prin decizia civilă nr. 81 din 13 martie 2006 Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, cu majoritate de opinii, a admis apelul declarat de pârâtă, a desființat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 5 București. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele: Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, poate fi atacată decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării ori a cererii de restituire.

În speță o astfel de dispoziție nu a fost emisă, acesta fiind și motivul pentru care reclamanta a chemat în judecată Municipiul București prin Primarul general. Cum acțiunea reclamantei este o obligație de a face, competența revine judecătoriei în primă instanță, în temeiul art. 1 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, invocând și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta arată că tribunalul este instanța competentă să soluționeze acțiunea întemeiată pe refuzul unității administrative de soluționare a notificărilor, pentru rațiune de simetrie și în conformitate.

cu dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 modificată. Cererea reclamantei nu este o acțiune de drept comun, ci o acțiune promovată în condițiile legii speciale, respectiv o contestație împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa notificarea în termenul de 60 de zile prevăzut de legea specială. Recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei, respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Intimata nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Este adevărat că art. 26 alin. (3) [fost art. 24 alin. (8)] din Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres posibilitatea atacării în instanță, și anume la secția civilă a tribunalului, a deciziei sau, după caz, dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură formulată de persoana îndreptățită.

Atitudinea unității deținătoare, care înăuntrul termenului de 60 de zile prevăzut de lege [art. 25 alin. (1)] nu soluționează notificarea, echivalează însă cu un refuz al acesteia de a restitui în natură imobilul solicitat, iar împotriva acestui refuz persoana îndreptățită se poate adresa cu contestație la aceeași instanță care este competentă să cenzureze, atunci când se emite, dispoziția sau decizia prin care refuzul unității deținătoare este manifestat expres. În atare condiții, în mod legal tribunalul a soluționat în primă instanță cererea formulată de reclamantă, fiind respectate dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar decizia curții de apel, care stabilește în favoarea judecătoriei competența soluționării cauzei, este dată cu încălcarea textului de lege menționat și fără a fi întrunite condițiile art. 158 C. proc.

civ. În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul. Având în vedere că în cererea de apel s-au formulat critici de nelegalitate și netemeinicie a sentinței, care nu au mai fost analizate de către instanța de apel, deoarece aceasta a soluționat cu prioritate excepția de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.V.N.E. împotriva deciziei civile nr. 81 din 13 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2006.