ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 883/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 883/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului civil de față. Din analizarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1244 din 30 noiembrie 2005, Tribunalul Bacău a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea Primăriei municipiului Bacău să emită o dispoziție, conform Legii nr. 10/2001, ca fiind introdus de persoane lipsite de calitate procesuală activă A disjuns cel de al doilea capăt de cerere, având ca obiect revendicare teren, formulat de reclamanții B.A.G. și B.A.I., fixând termen de judecată la 4 ianuarie 2006. Prin sentința civilă nr. 197 din 1 februarie 2006, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționarea a capătului de cerere având ca obiect revendicarea terenului în favoarea Judecătoriei Bacău.
În motivarea sentinței civile nr. 1244 din 30 noiembrie 2005, tribunalul a reținut că reclamanții au chemat în judecată Primăria municipiului Bacău, solicitând obligarea acesteia să emită dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 2284 mp, situat în municipiul Bacău. La 28 septembrie 2005, reclamanții și-au completat acțiunea cu un al doilea capăt de cerere, având ca obiect revendicarea acestei suprafețe de la pârâta SC M.T. SRL. A mai reținut tribunalul, că reclamanții nu au formulat notificare nici personal și nici prin mandatar. Notificarea aflată la fila 16 dosar a fost formulată de R.C. la data de 30 iulie 2001, în nume propriu și nu în calitate de mandatar al reclamanților.
Procura depusă de reclamanți la ultimul termen de judecată, nu face dovada că notificarea ar fi fost formulată în calitate de mandatar, pentru că a fost dată la 29 august 2001, iar din cuprinsul ei nu rezultă că reclamanții l-au împuternicit pentru trecut pe R.C. să formuleze notificare în numele lor. În motivarea sentinței civile nr. 197 din 1 februarie 2006, tribunalul a reținut că al doilea capăt de cerere are ca obiect revendicarea unui bun imobil, competența de soluționare aparținând, conform art. 1 și 2 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriei, Prin decizia civilă nr. 58 din 4 mai 2006, Curtea de Apel Bacău a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1244 din 30 noiembrie 2005. Curtea de Apel a reținut că reclamanții nu au notificat în termen de 6 luni persoana juridică deținătoare a imobilelor a căror restituire o pretind.
Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării, prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii. Notificarea aflată la dosar este făcută în numele și interesul unui terț, iar pentru ca această notificare să fie însușită de reclamanți ar fi trebuit să fie însoțită de o procură valabilă de reprezentare la data notificării, cererea stipulând expres că restituirea se solicită în numele și pentru apelanți. S-a mai reținut că soluția dată între părți prin decizia nr. 996 din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel Bacău nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamanților.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., recurenții au arătat că decizia este nelegală. Instanța de apel a omis să analizeze aspectele invocate în apei în legătură cu autoritatea de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 996 din 4 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Bacău și nu s-a pronunțat asupra disjungerii dispuse prin sentința care a fost atacată cu apel. Se mai arată că există contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei, pentru că în considerente se reține că cererea este inadmisibilă în lipsa notificării, iar în dispozitiv se reține lipsa calității procesuale active a reclamanților.
; Instanța de apel a modificat raporturile juridice personale dintre reclamanți și R.C. care priveau acte și : fapte intuitu personae , deși la dosarul cauzei există acte prin care intimata a achiesat în mod tacit și expres la convenția părților, recunoscând recurenților calitatea de notificatori. Mandatul este un contract consensul, fără a fi nevoie de o formă solemnă, iar ratificarea mandatului, așa cum este permisă de art. 1546 alin. (2) C. proc. civ., rezultă întotdeauna din orice fapt sau act de natură a certifica această ratificare. Mai arată recurenții, că nepriceperea părților în redactarea procurii și în folosirea corectă a gramaticii limbii române sunt acoperite de textele codului civil referitoare la gestiunea de afaceri, care a prevăzut și situația celor care nu sunt de specialitate juridică.
În plus, prin același mandatar, reclamanții au notificat și pe SC T. SA pentru restituirea în natură a aceluiași imobil Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare în termen de 6 luni (ulterior prelungit până la data de 14 februarie 2002) de la data intrării în vigoare a legii. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol cuprind condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească notificarea, iar alin. (5) prevede sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsurile reparatorii doar în cazul în care notificarea nu a fost transmisă în termenul impus de lege.
Prin urmare, în procedura administrativă prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001, neimpunându-se condiții speciale de formă cu privire la persoana celui care transmite notificarea, analiza calității celui ce a transmis notificarea se suprapune cu analiza calității de persoană îndreptățită. Constatând că reclamanții nu au calitate procesuală activă pentru că nu au depus personal notificarea și pentru că persoana ce a semnat notificarea nu a făcut mențiunea că acționează în numele reclamanților, fără a stabili pe deplin toate circumstanțele cu privire la transmiterea în termen a notificării, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, instanța ar fi trebuit să clarifice dacă în urma procurii acordate la 29 august 2001, au existat înscrisuri emanate de la reclamanți, de natură a crea convingerea că notificarea a fost formulată în beneficiul acestora, dacă un eventual mandat tacit anterior a fost ratificat prin procura acordată conform legii. Era necesar ca instanța de apel să analizeze natura raporturilor juridice de reprezentare și prin prisma notificării pe care reclamanții au transmis-o prin același mandatar la 16 august 2001, precum și conținutul mandatului de reprezentare dat de reclamanți în procedura judiciară finalizată prin decizia nr. 996/2003 a Curții de Apel Bacău. Fondată este și critica referitoare la faptul că instanța de apel nu a cercetat motivul de apel care viza disjungerea celor două capete de cerere.
Astfel, prin motivele de apel, reclamanții au arătat că "apelul vizează întreaga sentință civilă cu tot ceea ce s-a dispus prin aceasta, inclusiv măsura disjungerii". Or, acest aspect nu a făcut obiectul analizei instanței de apel, deși conform art. 295 C. proc. civ., instanța de apel trebuie să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii în limitele cererii de apel. Fată de cele arătate, se va admite recursul declarat de reclamanți, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe. La rejudecare se vor administra toate probele necesare pentru clarificarea pe deplin a situației de fapt vizând formularea notificării în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, în sensul celor arătate prin decizia de casare, se vor cerceta toate criticile formulate de apelanți și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții B.A.G. și B.A.I. împotriva deciziei civile nr. 58 din 4 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.