ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5058/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5058/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 103 din 7 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București s-a trimis cauza, având ca obiect plângerea formulată de petiționarul L.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de insultă prevăzută de art. 205 C. pen., împotriva intimatei S.B. judecător la Tribunalul București, secția a VIII-a, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța soluția de mai sus, instanța a reținut următoarele: La 3 aprilie 2006 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe plângerea formulată de petiționarul L.A. împotriva intimatei S.B., judecător la Tribunalul București sub aspectul săvârșirii infracțiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen.
În motivarea plângerii s-a susținut că la termenul de judecată din 21 februarie 2006, în dosarul civil nr. 9100/2005 intimata l-ar fi insultat, în ședință publică, spunându-i să iasă afară și ordonându-i jandarmului care se afla în sala de ședință să-l scoată afară. În considerentele hotărârii atacate, s-a reținut că, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aceasta se adresează organului competent să efectueze urmărire penală când plângerea este îndreptată contra unui judecător, situație în care în cauză sunt incidente dispozițiile art. 287 C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul care prin motivele scrise a susținut că hotărârea este nelegală prin aceea că, instanța a ales această soluție pentru a evita condamnarea unei judecătoare.
Critica se va verifica în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., constatându-se că instanța de fond a făcut o corectă aplicate a legii. Prin soluția atacată instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 285 C. proc. pen., incidente atunci când plângerea prealabilă a persoanei vătămată a fost greșit adresată. Așa cum corect a reținut instanța, în raport de calitatea persoanei reclamate organul competent să efectueze urmărirea penală, în speță, era Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Prin urmare, în aceste condiții instanța nu putea soluționa acțiunea penală pusă în mișcare prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru că încălca dispozițiile imperative cuprinse în art. 279 C. proc.
pen. Chiar dacă, ulterior prin Legea nr. 278/2006 de modificare a Codului penal, art. 205 C. pen., a fost abrogat, soluționarea cauzei nu se poate face decât de organul competent, care potrivit art. 279 C. proc. pen., este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru aceste considerente critica este nefondată și în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat se va respinge ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul L.A. împotriva sentinței penale nr. 103 din 7 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.