ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1934/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1934/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17 din

28 ianuarie 2008, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petenta Ș.A.A. împotriva rezoluției nr. 1351/P/2007 din 8

octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a

rezoluției nr. 1737/II/2/2007 din 16 noiembrie 2007 a procurorului general al

aceluiași parchet.

Instanța a reținut, în

esență, că petenta Ș.A.A. a formulat mai multe plângeri la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București împotriva procurorilor de la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sectorului 5 București și a lucrătorilor de poliție de la

Sectorul 5, exprimându-și nemulțumirea față de modul de instrumentare și, după

caz, de soluționare a unui dosar, în care aceasta a fost implicată.

Pentru a dispune soluția de

neurmărire, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a reținut în

motivare că, prin plângerile formulate, petiționara Ș.A.A., în afara unor

invective adresate procurorilor și polițiștilor în mod generic, nu a indicat

mijloace de probă din care să se poată deduce existența faptelor reclamate și

fiind invitată la parchet pentru a-și preciza obiectul plângerilor și pentru a

da detalii, aceasta nu s-a prezentat.

Plângerea petiționarilor Ș.A.A.

și B.M.A. împotriva rezoluției nr. 1351/P/2007 din 8 octombrie 2007 de

neîncepere a urmăririi penale în cauză, a fost respinsă prin rezoluția nr. 1737/II/2/2007

din 16 noiembrie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

În motivarea acesteia s-a

arătat că soluția de neurmărire este legală și temeinică, suplimentând

argumentarea cu referire la aspecte concrete.

Astfel, s-a motivat, în

referire la aspectul reclamat în legătură cu tergiversarea soluționării

dosarului nr. 833/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

București, în care, petiționara are calitatea de învinuită, că și în ipoteza în

care efectuarea urmăririi penale ar fi fost întârziată, aceasta nu poate

constitui, prin ea însăși în lipsa unor fapte concrete săvârșite de procurori

și lucrătorii de poliție, dovada săvârșirii infracțiunilor menționate de

petiționari.

În privința unora dintre

cererile formulate prin plângeri de către petiționară, s-a constatat că

soluționarea acestora nu este în competența Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

Astfel, s-a reținut că pentru

actele și măsurile procesuale dispuse de procurorii de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 5 București, competența de soluționare revine prim

procurorului acelei unități iar în privința soluționării plângerilor împotriva

actelor și măsurilor dispuse de acesta din urmă, competența revine

prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

De urmare, plângerile

formulate de petiționară a căror soluționare revine prim-procurorilor

parchetelor susmenționate, au fost trimise, în copie, acestora pentru a dispune

măsurile legale.

Referitor la cererea de

studiere a dosarului nr. 1351/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, s-a arătat că aceasta este rezolvabilă la sediul parchetului.

Plângerile ulterioare ale

petiționarei Ș.A.A. au fost înaintate de parchet Curții de Apel București,

fiind caracterizate ca având funcția prevăzută de art. 278

1

C. proc.

pen., respectiv de plângere adresată judecătorului împotriva soluției de

netrimitere în judecată.

Instanța, examinând actele

și lucrările dosarului a respins plângerea, așa cum s-a arătat, ca nefondată

prin sentința penală nr. 17 din 28 ianuarie 2008.

În motivarea acestei

hotărâri s-a reținut că nemulțumirile petiționarei vizează, concret,

tergiversarea soluționării dosarului nr. 833/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 5 București, în care este cercetată ca învinuită și

faptul că procurorul R.M. de la același parchet i-a aplicat o amendă judiciară

de 3.000 lei.

Împotriva acestui procuror

dar și împotriva prim-procurorului și prim-procurorului adjunct de la acel

parchet precum și împotriva polițiștilor de la Poliția Sectorului 5 petenta a

formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând

efectuarea de cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 193,

194, 246, 247, 259, 268 și 289 - 292 C. pen.

S-a constatat, de către

instanță, din analiza actelor dosarului că nu există niciun indiciu din care să

reiasă comiterea vreunei infracțiuni de către cei reclamați.

Faptul că petiționara se

plânge împotriva mai multor procurori și polițiști, arată instanța, denotă

scopul acesteia de a șicana și intimida pe cei implicați în soluționarea

dosarului nr. 833/P/2007.

Asemenea, se relevă

nelegalitatea demersului de a transfera responsabilitatea verificării

conformității cu legea a unor acte și măsuri luate în cursul urmăririi penale,

de la cei investiți legal la alte autorități judiciare, pe calea plângerii

penale formulate împotriva acestora pentru infracțiuni de serviciu sau în

legătură cu serviciul.

Conchizând, instanța a

învederat că legalitatea și temeinicia soluțiilor de neurmărire adoptate de

parchet pot fi examinate în cadrul procesual creat de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. și nu se poate abuza de formularea unor plângeri penale împotriva

celor cale soluționează dosare, atunci când partea este nemulțumită.

Împotriva acestei hotărâri,

petiționara Ș.A.A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și casarea

hotărârii criticate ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea scrisă

recurenta susține că aplicarea amenzii de 3000 lei (RON) de către procurorul R.M.

nu se întemeiază pe dovezi, ordonanța acestuia conținând argumente false

întrucât toate susținerile sale făcute prin memorii și care au fost provocate

de procuror prin tergiversarea soluționării dosarului nr. 833/P/2007, în

sintagma „insultă .. ireverențios” reprezintă în accepțiunea C.E.D.O. „judecată

de valoare”. Asemenea, apreciază că nesoluționarea dosarului nr. 833/ P/2007 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, primit de la poliție la 26

aprilie 2007, constituie un abuz din partea procurorului și a șefilor săi,

aceștia retrimițându-l la poliție pentru „completarea” șantajului asupra

petiționarei.

Printr-o altă cerere depusă

în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta evocă dorința sa de

a fi scutită de plata amenzii și de a se adopta o soluție de neurmărire, în

privința sa, în dosarul nr. 833/P/2007, „ceea ce ar lăsa prezentul dosar 8418

fără obiect”.

Verificând hotărârea atacată

pe baza actelor și lucrărilor de la dosar în raport de criticile formulate prin

recurs dar și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București a fost pentru prima dată sesizat de petenta Ș.A.A. cu

plângere la data de 30 august 2007, „împotriva procurorilor cel puțin

incompetenți de la Parchet sector 5 și polițiștilor corupți care mă șantajează,

cu acordul tacit al parchet sector 5, art. 25, 26, 193, 194, 246, 247, 259 alin,

(2), art. 268, 289 - 292, 302

1

alin. (2) C. pen., ca să nu-i mai

reclam pe ei și pe V.M./CO”.

Se identifică, din

conținutul plângerii, nemulțumirea petentei pentru tergiversarea soluționării

dosarului nr. 833/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5

București, primit cu propunere de trimitere în judecată a învinuitei Ș.A.A., la

data de 26 aprilie 2007, aceasta solicitând imperativ adoptarea unei soluții de

neurmărire.

Asemenea, sus-numita a mai

criticat trimiterea unor plângeri ale acesteia la Judecătoria Sector 5

București unde s-a format dosarul nr. 8050/302/2007, a cărui judecată a fost

suspendată.

Această plângere, însă, ca,

de altfel, și cele ce îi vor urma, abundă în epitete la adresa lucrătorilor de

poliție și a procurorilor, de genul „bandă coruptă de milițieni” (cu referire

la Poliția Sector 5), „milițieni șantajiști” „parchet cel puțin incompetent și

cu poliție putred de coruptă” ș.a.

Ulterior, la 3 octombrie

2007, printr-o altă plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București petenta a contestat amenda de 3.000 lei și a solicitat scutirea de

plata acesteia, aplicată prin ordonanța nr. 833/P/2007 din 21 septembrie 2007

de către procurorul R.M. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5

București în baza art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen., cu motivarea că

sunt false afirmațiile din ordonanță, în realitate petenta emițând o judecată

de valoare.

Prin această din urmă

plângere petenta cere și tragerea la răspundere penală a primului procuror,

primului procuror adjunct și a procurorului R.M., acesta din urmă pentru

tergiversarea dosarului nr. 833/P/2007 „incompetent profesional este animat

inclusiv de sentimente pașnice, răzbunare, deoarece l-au reclamat pentru

incompetența lui profesională ..”, iar primii doi pentru că au tolerat

tergiversarea de 150 zile a soluționării dosarului.

Soluția de neurmărire

adoptată de procuror prin rezoluția nr. 1351/P/2007 din 8 octombrie 2007 în

cauză, este, în fond, corectă, petiționara neindicând date și împrejurări din

care să rezulte realizarea infracțiunilor imputate iar în situația de a se

prezenta la parchet pentru precizarea obiectului plângerilor a fost refuzată de

aceasta, conform procesului-verbal din 8 octombrie 2007.

Motivarea soluției de

neurmărire este lacunară însă aceasta a fost suplinită, succesiv, prin

rezoluția nr. 1737/II/2/2007 din 16 noiembrie 2007 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și prin hotărârea pronunțată

în cauză de instanță.

În adevăr, procurorul de la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București a primit dosarul nr. 833/P/2007

de la organul de poliție la data de 26 aprilie 2007.

Nesoluționarea dosarului cu

prioritate, și mai ales cu adoptarea unei soluții de neurmărire, cerută

imperativ prin memorii de către petentă, nu reprezintă, prin sine, și o dovadă

a săvârșirii vreunei fapte penale de către procuror și, corelativ, de către

șefii acestuia.

Petiționara, deși citată la

parchet pentru a fi audiată în legătură cu plângerile din cauză, nu s-a

prezentat.

Cât privește cererea prin

care petiționara a contestat amenda de 3.000 lei (RON) aplicată prin ordonanța nr.

833/P/2007 din 21 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector

5 București și a solicitat scutirea de plata acesteia, întemeiat s-a reținut că

soluționarea cererii nu este în competența Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București și, de urmare, aceasta a fost trimisă, în copie, parchetului

competent.

Susținerile petiționarei din

cuprinsul cererii de scutire de plata amenzii în sensul că procurorul R.M. a

comis fals intelectual, uz de fals și fals în declarații când a pretins prin

ordonanța de amendare că aceasta ar fi insultat repetat pe procurori și

polițiști prin memoriul din 7 septembrie 2007, în realitate toate afirmațiile

ei din memoriu fiind făcute la provocarea procurorului și reprezintă judecăți

de valoare, nu sunt întemeiate.

Petiționara nu neagă

existența acelor afirmații din memoriu că interpretarea lor ca fiind insulte și

nu „judecăți de valoare”.

În acest context, soluția de

neurmărire adoptată prin rezoluția nr. 1351/P/2007 din 8 octombrie 2007 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 289 – art. 292 C. pen., încă odată precizând că rezoluția are

o motivare deficitară, fără a descrie obiectul plângerilor succesive ale

petiționarei, ci doar trimițând la acestea, este legală și întemeiată pe fond,

interpretarea unor cuvinte și expresii ale petiționarei din memoriul scris,

făcută de procuror prin ordonanța nr. 833/P/2007 din 21 septembrie 2007, de

amendare, nerealizând elementul material din latura obiectivă a vreuneia dintre

aceste infracțiuni.

Conchizând, din multitudinea

de memorii și plângeri, dar mai ales din conținutul constant agresiv și

ofensator al acestora la adresa polițiștilor, procurorilor și a altor persoane,

formulate de petiționara Ș.A.A., rezultă cu evidență intenția acesteia de

intimidare și obstrucționare a celor din autoritățile judiciare implicate în

instrumentarea cauzelor.

Față de cele ce preced,

recursul petiționarei urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea acesteia

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara Ș.A.A. împotriva sentinței penale nr. 17/ F

din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă petiționara să

plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 mai 2008.