ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

La data de 3 august

2008 persoana vătămată B.I. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București cu o plângere împotriva „funcționarilor publici, polițiști și

procurori care au manifestat pasivitate” cu privire la o plângere penală pentru

înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în Dosarul nr. 5840/3/2007

al Tribunalului București.

În urma verificărilor

efectuate s-a constatat că procurorul N.M.V.S. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, procuror cu grad de curte de apel,

a supravegheat activitatea penală efectuată de subinspectorul de poliție C.G.

din cadrul Secției 19 Poliție - Biroul cercetări penale, în Dosarul penal nr. 5432/P/2007

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București având ca obiect

plângerea formulată de B.I. împotriva numiților R.G. și G.V. pentru

„infracțiunea de caz”.

Procurorul de caz,

după administrarea probelor, prin rezoluția nr. 797/P/2010 din 9 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistratul N.M.V.S. și subinspectorul de poliție C.G. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 și 249 C. pen. întrucât faptele nu există.

Împotriva acestei

rezoluții persoana vătămată a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, iar prin rezoluția nr. 7789/3557/II/2/2010 din 22

septembrie 2010 plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Persoana vătămată, în

termen legal, a formulat plângere în fața judecătorului cu motivarea că

făptuitorii au lăsat în nelucrare plângerea sa, intenționându-se prescrierea

răspunderii penale, fapt ce s-a și întâmplat, astfel că se impune trimiterea

cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale.

Examinând actele și

lucrările dosarului, verificând rezoluția atacată în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. pe baza probelor

administrate și în lipsa unor înscrisuri nou prezentate, Înalta Curte constată

că plângerea este nefondată și urmează a fi respinsă în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Așa cum rezultă din

actele premergătoare efectuate în cauză, organele de cercetare penală ale

poliției au efectuat cercetările care s-au impus, au identificat și audiat pe

făptuitorul G.V., au citat și au demarat căutări pentru audierea făptuitorului R.G.

și au atașat la dosar înscrisurile necesare soluționării cauzei.

Este adevărat că

supravegherea cercetărilor efectuate de procuror s-a făcut pe o perioadă de

timp mai mare (aproximativ 10 luni) dar nu au fost constatate cauze subiective

în tergiversarea soluționării plângerii nici din partea lucrătorului de poliție

și nici a magistratului.

Mai mult, așa cum

rezultă din acte, sesizarea faptelor s-a făcut cu puțin timp înainte de

împlinirea termenului prescripției răspunderii penale cu consecința limitării

intervalului în care puteau fi îndeplinite actele necesare.

În absența dovezilor,

nu se poate susține că actul emis de procuror, respectiv de lucrătorul de

poliție, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constituie în sine un abuz în

sens penal sau întrunește conținutul constitutiv al altor infracțiuni, câtă

vreme magistratul și lucrătorul de poliție au acționat cu bună credință,

prezumată ca fiind obiectivă.

Cum faptul contrar nu

s-a dovedit (reaua credință în adoptarea soluției) fapta acestora nu se

încadrează în sfera ilicitului penal.

În raport de

considerentele arătate rezultă că în mod legal s-a dispus prin rezoluția

atacată soluția de neîncepere a urmăririi penale pe considerentul inexistenței

infracțiunilor imputate, prevăzute de art. 246 și 249 C. pen., motiv pentru

care plângerea formulată de persoana vătămată va fi respinsă ca nefondată

conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul B.I. împotriva rezoluției nr. 797/P/2010 din 9 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi  15 noiembrie 2010.