ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra plângerii de față, constată următoarele: La data de 15 februarie 2011, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 1296/1/2011, plângerea formulată de petentul S.M. împotriva rezoluției nr. 582/P/2010 din 22 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, solicitându-se, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale și administrării probatoriului necesar pentru stabilirea vinovăției intimaților făptuitori. În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că i-au fost încălcate drepturile conferite de dispozițiile art. (1), (2), (3), (4) și (6) C. proc.

pen., precum și cele reglementate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, prin prisma respectării principiului egalității armelor. S-a mai arătat că procurorul semnatar al rezoluției atacate nu a procedat la audierea sa pentru a formula precizări suplimentare, nu a dat curs cererilor de probatorii formulate în dosarul nr. 919/P/2007, nu a administrat probele necesare aflării adevărului și nu a motivat corespunzător soluția, așa cum era obligat potrivit jurisprudenței C.E.D.O. Aceleași critici au fost formulate, în esență, și cu privire la Rezoluția nr. 21532/4787/II/2/2010 a procurorului ierarhic superior, susținându-se, totodată, că acesta nu a dispus realizarea unei investigații efective, în concordanță cu argumentele C.E.D.O., menționate în hotărârile acesteia.

În probațiune, petentul a depus la dosar mai multe înscrisuri (filele 22-322 vol. I dosar instanță). Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin rezoluția nr. 582/P/2010 din 22 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în baza art. 228 alin. 4 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii N.G.V., chestor principal de poliție, cms. șef I.C., S.P. și cms. I.D. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., reținându-se în motivare următoarele: În perioada 2005 - martie 2007, magistratul S.M.R.

a deținut funcția de director general al Direcției Generale Anticorupție, instituție înființată în baza Legii nr. 161/2005. În a doua jumătate a anului 2006, urmare scrisorii de intenție adresată D. G. A. de Asociația pentru Implementarea Democrației (A.I.D.), între cele două structuri s-a încheiat un protocol de parteneriat privind înființarea Centrului Național de Voluntariat pentru Integritate (C.N.V.I.), organism creat în scopul eficientizării demersurilor de prevenire și combatere a corupției, desfășurate de D.G.A. Activitatea derulată de magistratul S.M.R.

în legătură cu respectivul protocol de parteneriat, dar și alte activități specifice desfășurate de acesta în calitate de director general al D.G.A., au fost criticate de magistratul Păun Irinel pe cale unei plângeri penale, înregistrată la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. 919/P/2007; în susținerea plângerii, au fost invocate, în principal, concluziile raportului întocmit în urma controlului tematic efectuat la D.G.A. de comisia de control constituită din ordinul M.I.R.A. Ca reacție la plângerea penală formulată împotriva sa, S.M.R. a solicitat extinderea cercetărilor din Dosarul nr. 919/P/2007, atât cu privire la magistratul P.I., cât și cu privire la ofițerii de poliție din cadrul M.A.I.

care au dat avizele și aprobările necesare pentru încheierea Protocolului privind înființarea Centrului Național de Voluntariat pentru Integritate. Urmare solicitării petentului de extindere a cercetărilor, prin Ordonanța nr. 919/P/2007 din 26 mai 2010, s-a dispus, între altele, disjungerea cauzei privind pe N.G., I.C., S.P. și I.D., ofițeri de poliție în cadrul M.A.I., în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prev. de art. 246 și art. 289 C. pen., formându-se Dosarul nr. 582/P/2010. Cu privire la chestorul principal de poliție N.G.V., petentul S.M.R.

a arătat că acesta, în calitate de președinte al comisiei care a efectuat în anul 2007 controlul tematic la D.G.A, a săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., cu ocazia întocmirii înscrisului intitulat „Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A. ” . S-a mai sesizat că numitul N.G.V. a procedat în mod abuziv la clasificarea cu nivelul „secret de serviciu" a respectivului înscris, „aspect ce i-a permis făptuitorului să-și protejeze modalitățile de săvârșire a infracțiunilor"; de asemenea, „făptuitorul (...) cu știință nu a îndeplinit acte și, tot cu știință, a îndeplinit acte în mod defectuos, prin aceste modalități cauzându-mi o vătămare intereselor legale" sau „a întocmit în fals Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A.

cu prilejul consemnării acestuia, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum și prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări”. Cu privire la intimatul N.G.V. procurorul de caz a reținut următoarele. Urmare a dispoziției ministrului internelor și reformei administrative, în perioada 6-23 martie 2007, o comisie formată din ofițeri din cadrul structurilor specializate ale M.I.R.A. a efectuat un control tematic la D.G.A. și la serviciile anticorupție zonale Timișoara, Iași, Târgu Mureș și Craiova, perioada vizată fiind de la înființarea D.G.A. (iunie 2005) și până la 01 martie 2007. Președintele comisiei de control a fost desemnat chestorul principal de poliție V.G.N., adjunct al șefului Departamentului Ordine și Siguranță Publică.

Cu ocazia controlului, au fost constatate deficiențe de ordin administrativ la nivelul managementului, pentru care comisia a propus luarea de măsuri administrative și disciplinare, precum și o serie de măsuri pentru a intensifica și îmbunătăți activitatea direcției. Constatările comisiei au fost materializate în „Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A. ” semnat de chestorul principal de poliție V.G.N. și aprobat de ministrul administrației și internelor, funcție deținută la acel moment de David Cristian; raportul astfel întocmit a fost clasificat ca „secret de serviciu” și înregistrat sub nr. S/l 17614 din 29 mai 2007. Referitor la clasificarea raportului de control, procurorul de caz a reținut că măsura este în concordanță cu normele de ordin general privind protecția informațiilor clasificate și cu ordinele interne ale ministrului de resort.

Astfel, conform Legii nr. 182/2002, privind protecția informațiile clasificate, și H.G. nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, listele cu informații secrete de serviciu se stabilesc de conducătorii unităților deținătoare de astfel de informații. S-a reținut că, la nivelul M.A.I., lista cu informații clasificate cu nivelul „secret de serviciu” a fost stabilită prin Ordinul M.A.I. nr. S/389 din 17 februarie 2003, anexa 2, iar, în cuprinsul liste, sunt incluse, între altele, și planurile de organizare și desfășurare a inspecțiilor, a controalelor, precum și materialele rezultate în urma desfășurării acestor activități, efectuate de Corpul de control al ministrului.

Astfel, procurorul de caz a reținut că nu există indicii privind încălcarea atribuțiilor de serviciu sau a legii ori comiterea de acte care s-ar putea circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 289 C. pen. de către chestorul principal de poliție V.G.N. Cu privire la de cms. șef I.C., S.P. și cms. L.D., petentul S.M.

a reclamat faptul că aceștia au întocmit Nota de constatare din 16 aprilie 2008, ocazie cu care au comis infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., întrucât „cu știință, nu au îndeplinit acte și, tot cu știință, au îndeplinit defectuos acte cu prilejul verificărilor materializate în nota de constatare din 16 aprilie 2008, cauzându-mi o vătămare intereselor legale” și „au falsificat un înscris oficial (n.n.; nota nr. 183.038/2008), cu prilejul întocmirii acestuia, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum și prin omisiunea, cu știință, de a însera unele date sau împrejurări”. Cu privire la intimații I.C., S.P. și I.D., procurorul de caz a reținut următoarele: În urma constatărilor consemnate în Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A.

fără nr. S/l17.614 din 29 mai 2007), la pct. 2.1., comisia de control a supus aprobării, între altele, și măsurile de ordin administrativ ce se impuneau a fi luate, respectiv: - efectuarea de cercetări de către Corpul de control al ministrului cu privire la folosirea autoturismului de serviciu cu nr. de înmatriculare x de către sub. cms. D.E.F. pentru deplasarea de la localitatea de domiciliu la sediul D.G.A. și locul de muncă, precum și la decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă pentru sub. cms. S.M. și insp. C.B. în alte condiții decât cele prevăzute de H.G. nr. 1292/2003 și Ordin M.A.I. nr. 136/2004; - efectuarea de cercetări administrative de Corpul de control al ministrului, în legătură cu folosirea spațiilor din imobilul situat pe str. Mihai Vodă de către C.N.V.I.

și a mijloacelor materiale puse la dispoziție de D.G.A. pentru stabilirea și recuperarea prejudiciului adus patrimoniului M.A.I.; - efectuarea de cercetări administrative de către Corpul de Control al ministrului pentru stabilirea prejudiciului real produs unității prin achiziția și distribuția de plachete omagiale peste limita maximă a fondurilor prevăzută de H.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare: Raportul final a fost aprobat de ministrul internelor și reformei administrative, C.D. Prin Dispoziția nr. 109 din 06 iunie 2007, emisă de directorul general al Corpului de Control, s-a dispus efectuarea, în perioada 04 iunie 2007 - 26 iulie 2007, a cercetării administrative cu privire la aspectele reținute la pct. 2.1.

din Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A.; prin aceeași dispoziție, cms. șef I.C. și S.P. și cms. I.D. au fost desemnați membri ai comisiei de cercetare. La data de 12 iulie 2007, prin adresa nr. 124.794, semnată de cei trei ofițeri de poliție (I.C., S.P. și I.D.), i-au fost solicitate explicații în scris magistratului S.M.R. cu privire la un set de 9 întrebări, necesitatea răspunsului fiind justificată prin „finalizarea cercetării administrative ce se efectua în baza Raportului nr. SVI 17614 din 29 mai 2007”; Persoana vătămată S.M.R. nu a dat curs solicitării, motivat de faptul că, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, era înregistrată încă din data de 04 iunie 2007, plângerea penală formulată de P.I.

împotriva sa, plângere ce viza și aspectele cuprinse în pct. 2.1. din Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A. Procurorul de caz a apreciat că activitatea derulată de persoanele reclamate nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și nici vreunei alte fapte de natură penală. S-a reținut că obiectul cercetării administrative a fost stabilit prin Dispoziția directorului general al Corpului de control al ministrului și a vizat stabilirea existenței vreunei pagube în patrimoniul M.A.I., a întinderii acesteia, a cauzelor și împrejurărilor în care a fost produsă, precum și a îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii materiale a persoanelor responsabile.

Faptul că, pe parcursul cercetării administrative, comisia a solicitat explicații scrise și magistratului S.M.R., s-a apreciat că nu poate fi asimilat unui act abuziv în sensul normei de încriminare, intenția persoanelor reclamate fiind aceea de clarificare a situației de fapt în ansamblul său. S-a mai reținut că cercetarea administrativă i-a vizat exclusiv pe angajații M.A.I. și nicidecum pe magistratul S.M.R., astfel cum acesta susține prin plângerea sa, în acest sens fiind și adresa nr. 255.007/18 octombrie 2010, emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Corpul de control al ministrului, prin care s-a comunicat că, la nivelul acestei instituții, nu s-au efectuat cercetări administrative față de S.M.R..

Cu privire la sesizarea formulată de S.M.R. referitor la împrejurările întocmirii notei de constatare nr. 183.038 din data de 16 aprilie 2008, s-a reținut că, în primul semestru al anului 2008, la solicitarea conducerii D.G.A., comisia din cadrul Corpului de control al ministrului, formată din cms. șefi I.C., S.P. și cms. I.D., a efectuat verificări în legătură cu motivele pentru care un număr de 16 polițiști din cadrul D.G.A. au beneficiat, în perioada iulie - august 2006, de drepturi salariale, diurnă de delegare și decontarea cheltuielilor de transport și cazare, deși au participat la cursuri de perfecționare cu scoatere din activitatea profesională, precum și în legătură cu modul în care fostul director general S.M.R.

a achiziționat din venituri personale 220 de plachete cu identificarea unității, precum și alte bunuri (traduceri în diferite limbi, felicitări, CD-uri, etc.), rezultatul verificărilor fiind materializat în nota de constatare nr. 183.038/16 aprilie 2008, semnată de cei trei membri ai comisiei de verificare. S-a arătat de către procuror că, deși prin plângerea formulată, persoana vătămată S.M.R. a precizat că făptuitorii N.G.V., I.C., S.P. și I.D.

„cu știință, nu au îndeplinit acte și, tot cu știință, au îndeplinit defectuos acte cu prilejul verificărilor materializate în nota de constatare din 16 aprilie 2008, cauzându-mi o vătămare intereselor legale ” și „au falsificat un înscris oficial (n.n.; nota nr. 183.038/2008) cu prilejul întocmirii acestuia, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum și prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări", în concret, acesta nu a oferit niciun detaliu referitor la acțiunile pretins ilicite desfășurate de persoanele reclamate cu ocazia verificărilor întreprinse și nici cu privire la mențiunile false ce ar fi fost inserate în cuprinsul înscrisului contestat.

Împotriva acestei rezoluții petentul S.M.R., în temeiul art. 278 C. proc. pen., a formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Prin rezoluția nr. 21532/4787/II/2/2010 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul S.M.R. împotriva soluției adoptată în Dosarul nr. 582/P/2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Pentru a se dispune astfel, s-a reținut, cu privire la chestorul principal de poliție N.V.G., că nu există indicii privind încălcarea de către acesta a atribuțiilor de serviciu sau a legii ori comiterea de acte care s-ar putea circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 289 C. pen.

Faptul că persoana vătămată este nemulțumită de constatările comisiei de control nu dovedește că activitatea de control efectuată la D.G.A., sub coordonarea chestorului principal N.V.G., și, corelativ, raportul de control sunt consecința comiterii unor fapte de natură penală. În ceea ce privește clasificarea raportului de control, s-a constatat că măsura este în concordanță cu normele de ordin general privind protecția informațiilor clasificate și cu ordinele interne ale ministrului M.A.I. Astfel, conform Legii nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, și H.G. nr. 585/2002, privind aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, listele cu informații secrete de serviciu se stabilesc de conducătorii unităților deținătoare de astfel de informații.

La nivelul M.A.I., lista cu informații clasificate cu nivelul „secret de serviciu” a fost stabilită prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/389 din 17 februarie 2003, în conținutul listei fiind incluse, printre altele, inclusiv planurile de organizare și desfășurare a inspecțiilor, a controalelor, precum și materialele rezultate în urma desfășurării acestor activități efectuate de Corpul de control al ministrului. Referitor la ofițerii de poliție I.C., S.P. și I.D., s-a constatat că activitatea derulată de aceștia nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și nici vreunei alte fapte de natură penală.

Astfel, s-a reținut că obiectul cercetării administrative a fost stabilit prin dispoziția directorului general al Corpului de Control al ministrului și a vizat stabilirea existenței vreunei pagube în patrimoniul M.A.I., a întinderii acesteia, a cauzelor și împrejurărilor în care a fost produsă, precum și a îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii materiale a persoanelor responsabile. Faptul că, pe parcursul cercetării administrative, comisia a solicitat explicații scrise magistratului S.M.R. nu a fost asimilat ca fiind unui act abuziv în sensul normei de incriminare, intenția persoanelor reclamate fiind aceea de clarificare a situației de fapt, în ansamblul său.

În ceea ce privește nemulțumirea petentului constând în faptul că nu a fost citat de către procuror în vederea luării unei declarații, s-a arătat că, în conformitate cu principiul liberei aprecieri a probelor, existența sau inexistența unei infracțiuni poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar le consideră necesare în formarea convingerii că a aflat adevărul în cauza penală respectivă. S-a apreciat că înscrisurile existente la dosar s-au considerat a fi lămuritoare pentru soluționarea cauzei, persoana vătămată putând fi audiată doar în măsura în care o astfel de probă ar fi necesară cauzei, conform art. 75 C. proc. pen. Nemulțumit de soluțiile date de procuror, petentul S.M.R.

s-a adresat cu plângere la instanță, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., solicitând desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor și administrării probatoriilor ce se impun pentru stabilirea vinovăției acestora. Verificând rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate de petent, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor noi prezentate, conform art. 278 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că plângerea formulată de petent este nefondată, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, prin dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea lor în judecată”.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. Denumite în literatura de specialitate „investigații prealabile”, actele premergătoare au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, cu excepția dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să acționeze în așa fel încât să epuizeze toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii asupra existenței ori inexistenței elementelor necesare adoptării unei soluții.

Acordând o importanță deosebită actelor premergătoare urmăririi penale, Parchetul poate preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminând, astfel, posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate. În speță, organul de urmărire penală a constatat, din actele premergătoare efectuate în cauză, că intimații N.G.V., I.C., S.P. și I.D. nu au săvârșit faptele penale sesizate și, în consecință, corespunzător dispozițiilor legii procesual penale, a dispus neînceperea urmăririi penale.

Într-adevăr, din lucrările existente la dosar și care constituie activități premergătoare începerii urmăririi penale, nu a rezultat existența unor acte sau fapte săvârșite de către intimații reclamați de petent cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., infracțiuni pentru care acesta a formulat plângerea penală, întrucât intimații și-au îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale petiționarului și fără a falsifica vreun înscris oficial cu prilejul întocmirii lui.

Or, pentru a se putea începe urmărirea penală, este necesară îndeplinirea a două condiții: prima constă în existența acelui minim de date care să permită organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, iar cea de-a doua condiție este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 din același Cod. În cauză, actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate de procuror nu au confirmat acuzațiile din plângerea penală formulată de petent, nefiind relevate indicii în sensul că persoanele reclamate de acesta ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală. Astfel, din verificările efectuate, concretizate în solicitarea și depunerea la dosarul de cercetare penală a înscrisurilor comunicate de M.A.I., nu rezultă că făptuitorul intimat N.G.V.

ar fi întocmit în fals, cu prilejul consemnării acestuia, Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A., prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări, actul de control semnat de intimat, în calitate de chestor principal de poliție, fiind aprobat de Ministrul Administrației și Internelor în funcție la data respectivă. Totodată, așa cum a reținut și procurorul, măsura clasificării raportului de control este în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, a H.G. nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate din România și a Ordinului M.A.I.

nr. S/389 din 17 februarie 2008, care, în anexa 2, stabilește lista cu informațiile clasificate în cadrul M.A.I. cu nivelul „secret de serviciu”, în cuprinsul căreia sunt incluse, printre altele, planurile de organizare și desfășurare a inspecțiilor, a controalelor, precum și a materialelor rezultate în urma desfășurării acestor activități efectuate de Grupul de control al ministrului. De asemenea, din aceleași acte premergătoare constând în solicitarea și depunerea la dosar a unor înscrisuri relevante cu privire la aspectele reclamate, reiese că activitatea desfășurată de intimații I.C., S.P. și I.D., în calitate de membri ai comisiei de cercetare administrativă, s-a subsumat întocmai obiectivelor și competențelor stabilite prin Dispoziția nr. 109 din 06 iunie 2007 a directorului general al Corpului de Control, solicitarea unor explicații scrise din partea petentului S.M.R.

fiind făcută în scopul clarificării situației de fapt și neputând fi apreciată ca o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, care să fi adus o vătămare a intereselor legitime ale acestuia. De altfel, prin adresa nr. 255.007 din 18 octombrie 2010 a M.A.I. - Corpul de control al ministrului, s-a comunicat că, la nivelul acestei instituții, nu s-au efectuat cercetări administrative față de petiționar, dispozițiile legale în materie referitoare la cercetarea administrativă și răspunderea materială a personalului M.A.I. nefiind aplicabile magistraților detașați la acest minister. Totodată, în mod justificat, procurorul a concluzionat că investigațiile prealabile nu confirmă comiterea de către intimații I.C., S.P.

și I.D. a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. nici în legătură cu întocmirea notei de constatare din 16 aprilie 2008, verificările efectuate de aceștia la solicitarea conducerii D.G.A. realizându-se în limita și cu respectarea îndatoririlor de serviciu ce le reveneau potrivit legii și regulamentelor interne. Pe de altă parte, consemnările din cuprinsul notei de constatare din 16 aprilie 2008 reprezintă rezultatul verificărilor efectuate de cei trei intimați, nefiind identificată vreo acțiune de atestare în conținutul raportului a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea, cu știință, a inserării unora dintre aspectele constatate. În ceea ce privește susținerea petentului referitoare la caracterul incomplet al cercetărilor efectuate de procuror, Înalta Curte nu o poate reține și, ca urmare, o va înlătura, având în vedere împrejurarea că, la datele de 13 octombrie 2010 și 20 octombrie 2010, s-a solicitat M.A.I.

comunicarea unor înscrisuri apreciate ca fiind relevante sub aspectul faptelor reclamate, iar, la data de 17 noiembrie 2010, s-a întocmit un proces verbal cu privire la măsurile dispuse prin Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A., înregistrat sub nr. S/117614 din 29 mai 2007 și semnat de chestorul principal de poliție V.G.N., în calitate de președinte al comisiei de control, procurorul apreciind în mod întemeiat, în raport cu actele premergătoare menționate, că nu se impune suplimentarea cercetărilor efectuate împotriva intimaților, atâta timp cât situația de fapt fusese stabilită și se considerase că nu există date care să justifice începerea urmăririi penale împotriva acestora sub aspectul infracțiunilor sesizate.

Pe de altă parte, este de menționat că, în etapa în care se afla ancheta penală, singurele acte de cercetare care puteau fi efectuate în cauză erau, contrar susținerilor petentului, actele premergătoare în vederea strângerii datelor necesare pentru începerea urmăririi penale, orice probă, în sensul art. 62 și următoarele C. proc. pen. , neputând fi admisă și/ sau administrată, așa cum se prevede în art. 200 C. proc. pen., decât în faza de urmărire penală, deci după începerea procesului penal. Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată și critica referitoare la nemotivarea corespunzătoare a rezoluțiilor date de procuror, constatând că ambele soluții adoptate au fost temeinic argumentate în fapt și în drept, raportat atât la motivele invocate de petent în cuprinsul plângerilor formulate, cât și la situația de fapt și datele care au rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză.

Chiar dacă procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut nicio referire în cuprinsul rezoluției cu privire la solicitarea petentului de conexare a Dosarelor nr. 582/P/2010 și nr. 1338/P/2010, această omisiune este pe deplin justificată de limitele învestirii sale prin plângerea formulată de petiționar, stabilite de dispozițiile art. 278 C. proc. pen., în cadrul controlului exercitat acesta verificând exclusiv legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, fără a putea examina măsurile luate sau actele efectuate într-o altă cauză penală, distinctă de cea în care s-a dat soluția contestată.

Deși cererea de conexare a celor două dosare penale a fost reiterată de petiționar și în cuprinsul plângerii adresate instanței, Înalta Curte constată că această solicitare nu poate fi analizată în cadrul procedurii de față, judecătorul fiind învestit, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., doar cu verificarea rezoluțiilor atacate, fără a putea dispune cu privite la alte acte ale procurorului, ce nu pot face obiectul examinării instanței în condițiile art. 278 C. proc. pen. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază Rezoluția nr. 582/P/2010 din 29 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, menținută prin Rezoluția nr. 21532/4787/II/2/2010 a procurorului șef al aceleiași secții ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., plângerea va fi respinsă ca nefondată, cu consecința menținerii ca fiind legală și temeinică a soluției adoptate de procuror. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, acesta fiind cel care se află în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.M. împotriva Rezoluției nr. 582/P/2010 din 22 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2012.