ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra plângerii de față, constată următoarele:

La data de 15 februarie

2011, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, sub nr. 1296/1/2011, plângerea formulată de petentul S.M. împotriva

rezoluției nr. 582/P/2010 din 22 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

solicitându-se, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.,

desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale și administrării probatoriului necesar pentru stabilirea

vinovăției intimaților făptuitori.

În

motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că i-au fost încălcate

drepturile conferite de dispozițiile art. (1), (2), (3), (4) și (6) C. proc.

pen., precum și cele reglementate de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, prin prisma

respectării principiului egalității armelor.

S-a mai

arătat că procurorul semnatar al rezoluției atacate nu a procedat la audierea

sa pentru a formula precizări suplimentare, nu a dat curs cererilor de

probatorii

formulate în dosarul nr. 919/P/2007, nu a administrat probele necesare aflării

adevărului și nu a motivat corespunzător soluția, așa cum era obligat potrivit

jurisprudenței C.E.D.O.

Aceleași

critici au fost formulate, în esență, și cu privire la Rezoluția nr. 21532/4787/II/2/2010

a procurorului ierarhic superior, susținându-se, totodată, că acesta nu a

dispus realizarea unei investigații efective, în concordanță cu argumentele C.E.D.O.,

menționate în hotărârile acesteia.

În

probațiune, petentul a depus la dosar mai multe înscrisuri (filele 22-322 vol.

I dosar instanță).

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin rezoluția nr. 582/P/2010

din 22 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în baza art. 228

alin. 4 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de făptuitorii N.G.V., chestor principal de poliție, cms. șef I.C., S.P. și

cms. I.D. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și fals intelectual, prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen.,

reținându-se în motivare următoarele:

În perioada

2005 - martie 2007, magistratul S.M.R. a deținut funcția de director general al

Direcției Generale Anticorupție, instituție înființată în baza Legii nr. 161/2005.

În a doua

jumătate a anului 2006, urmare scrisorii de intenție adresată D. G. A. de

Asociația pentru Implementarea Democrației (A.I.D.), între cele două structuri

s-a încheiat un protocol de parteneriat privind înființarea Centrului Național

de Voluntariat pentru Integritate (C.N.V.I.), organism creat în scopul

eficientizării demersurilor de prevenire și combatere a corupției, desfășurate

de D.G.A.

Activitatea

derulată de magistratul S.M.R. în legătură cu respectivul protocol de

parteneriat, dar și alte activități specifice desfășurate de acesta în calitate

de director general al D.G.A., au fost criticate de magistratul Păun Irinel pe

cale unei plângeri penale, înregistrată la Parchetul de pe lângă înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. 919/P/2007;

în susținerea plângerii, au fost invocate, în principal, concluziile raportului

întocmit în urma controlului tematic efectuat la D.G.A. de comisia de control

constituită din ordinul M.I.R.A.

Ca

reacție la plângerea penală formulată împotriva sa, S.M.R. a solicitat

extinderea cercetărilor din Dosarul nr. 919/P/2007, atât cu privire la

magistratul P.I., cât și cu privire la ofițerii de poliție din cadrul M.A.I.

care au dat avizele și aprobările necesare pentru încheierea Protocolului

privind înființarea Centrului Național de Voluntariat pentru Integritate.

Urmare

solicitării petentului de extindere a cercetărilor, prin Ordonanța nr. 919/P/2007

din 26 mai 2010, s-a dispus, între altele, disjungerea cauzei privind pe N.G.,

I.C., S.P. și I.D., ofițeri de poliție în cadrul M.A.I., în vederea continuării

cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz

în

serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prev. de art. 246

și art. 289 C. pen., formându-se Dosarul nr. 582/P/2010.

Cu

privire la chestorul principal de poliție N.G.V., petentul S.M.R. a arătat că

acesta, în calitate de președinte al comisiei care a efectuat în anul 2007

controlul tematic la D.G.A, a săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și fals intelectual, prevăzute de art. 246 și art. 289 C.

pen., cu ocazia întocmirii înscrisului intitulat „Raportul privind concluziile

rezultate în urma controlului tematic efectuat la D.G.A.

”

.

S-a mai sesizat că numitul N.G.V. a procedat în mod

abuziv la clasificarea cu nivelul „secret de serviciu" a respectivului

înscris, „aspect ce i-a permis făptuitorului să-și protejeze modalitățile de

săvârșire a infracțiunilor"; de asemenea, „făptuitorul (...) cu știință nu

a îndeplinit acte și, tot cu știință, a îndeplinit acte în mod defectuos, prin

aceste modalități cauzându-mi o vătămare intereselor legale" sau „a

întocmit în fals Raportul privind concluziile rezultate în urma controlului

tematic efectuat la D.G.A. cu prilejul consemnării acestuia, prin atestarea

unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum și prin

omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări”.

Cu privire la

intimatul

N.G.V. procurorul

de caz a reținut următoarele.

Urmare a

dispoziției ministrului internelor și reformei administrative, în perioada 6-23

martie 2007, o comisie formată din ofițeri din cadrul structurilor specializate

ale M.I.R.A. a efectuat un control tematic la D.G.A. și la serviciile

anticorupție zonale Timișoara, Iași, Târgu Mureș și Craiova, perioada vizată

fiind de la înființarea D.G.A. (iunie 2005) și până la 01 martie 2007.

Președintele

comisiei de control a fost desemnat chestorul principal de poliție V.G.N.,

adjunct al șefului Departamentului Ordine și Siguranță Publică.

Cu

ocazia controlului, au fost constatate deficiențe de ordin administrativ la

nivelul managementului, pentru care comisia a propus luarea de măsuri

administrative și disciplinare, precum și o serie de măsuri pentru a

intensifica și îmbunătăți activitatea direcției.

Constatările

comisiei au fost materializate în „Raportul privind concluziile rezultate în

urma controlului tematic efectuat la D.G.A.

”

semnat de chestorul principal de poliție V.G.N. și aprobat de ministrul

administrației și internelor, funcție deținută la acel moment de David

Cristian; raportul astfel întocmit a fost clasificat ca „secret de serviciu” și

înregistrat sub nr. S/l 17614 din 29 mai 2007.

Referitor

la clasificarea raportului de control, procurorul de caz a reținut că măsura

este în concordanță cu normele de ordin general privind protecția informațiilor

clasificate și cu ordinele interne ale ministrului de resort.

Astfel,

conform Legii nr. 182/2002, privind protecția informațiile clasificate, și H.G.

nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naționale de protecție a

informațiilor clasificate în România, listele cu informații secrete de serviciu

se stabilesc de conducătorii unităților deținătoare de astfel de informații.

S-a

reținut că, la nivelul M.A.I., lista cu informații clasificate cu nivelul

„secret de serviciu” a fost stabilită prin Ordinul M.A.I. nr. S/389 din 17

februarie 2003, anexa 2, iar, în cuprinsul liste, sunt incluse, între altele,

și planurile de organizare și desfășurare a inspecțiilor, a controalelor,

precum și materialele rezultate în urma desfășurării acestor activități,

efectuate de Corpul de control al ministrului.

Astfel,

procurorul de caz a reținut că nu există indicii privind încălcarea

atribuțiilor de serviciu sau a legii ori comiterea de acte care s-ar putea

circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 246 și art.

289 C. pen. de către chestorul principal de poliție V.G.N.

Cu

privire la de cms. șef I.C., S.P. și cms. L.D., petentul S.M. a reclamat faptul

că aceștia au întocmit Nota de constatare din 16 aprilie 2008, ocazie cu care

au comis infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., întrucât „cu

știință, nu au îndeplinit acte și, tot cu știință, au îndeplinit defectuos acte

cu prilejul verificărilor materializate în nota de constatare din 16 aprilie 2008,

cauzându-mi o vătămare intereselor legale” și „au

falsificat un înscris oficial (n.n.; nota nr. 183.038/2008), cu prilejul

întocmirii acestuia, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare

adevărului, precum și prin

omisiunea, cu știință, de a însera unele date

sau împrejurări”.

Cu privire la

intimații

I.C., S.P. și

I.D., procurorul de caz a reținut următoarele:

În urma constatărilor consemnate în

Raportul privind

concluziile rezultate în

urma controlului tematic efectuat la D.G.A. fără nr.

S/l17.614 din 29 mai 2007),

la pct.

2.1.,

comisia de control a

supus aprobării, între altele, și măsurile de ordin administrativ ce se

impuneau a fi luate, respectiv:

- efectuarea

de cercetări de către Corpul de control al ministrului cu privire la folosirea

autoturismului de serviciu cu nr. de înmatriculare x de către sub. cms. D.E.F. pentru

deplasarea de la localitatea de domiciliu la sediul D.G.A. și locul de muncă,

precum și la decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă

pentru sub. cms. S.M. și insp. C.B. în alte condiții decât cele prevăzute de

H.G. nr. 1292/2003 și Ordin M.A.I. nr. 136/2004;

- efectuarea

de cercetări administrative de Corpul de control al ministrului, în legătură cu

folosirea spațiilor din imobilul situat pe str. Mihai Vodă de către C.N.V.I. și

a mijloacelor materiale puse la dispoziție de D.G.A. pentru stabilirea și

recuperarea prejudiciului adus patrimoniului M.A.I.;

-

efectuarea de cercetări administrative de către Corpul de Control al

ministrului pentru stabilirea prejudiciului real produs unității prin achiziția

și distribuția de plachete omagiale peste limita maximă a fondurilor prevăzută

de H.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru

autoritățile administrației publice și instituțiile publice, cu modificările și

completările ulterioare:

Raportul

final a fost aprobat de ministrul internelor și reformei administrative, C.D.

Prin

Dispoziția nr. 109 din 06 iunie 2007, emisă de directorul general al Corpului

de Control, s-a dispus efectuarea, în perioada 04 iunie 2007 - 26 iulie 2007, a

cercetării

administrative cu privire la aspectele

reținute la pct. 2.1. din Raportul privind concluziile rezultate în urma

controlului tematic efectuat la D.G.A.; prin aceeași dispoziție, cms. șef I.C.

și S.P. și cms. I.D. au fost desemnați membri ai comisiei de cercetare.

La data

de 12 iulie 2007, prin adresa nr. 124.794, semnată de cei trei ofițeri de

poliție (I.C., S.P. și I.D.), i-au fost solicitate explicații în scris

magistratului S.M.R. cu privire la un set de 9 întrebări, necesitatea

răspunsului fiind justificată prin „finalizarea cercetării administrative ce se

efectua în baza Raportului nr. SVI 17614 din 29 mai 2007”;

Persoana

vătămată S.M.R. nu a dat curs solicitării, motivat de faptul că, la nivelul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, era înregistrată încă din data de 04 iunie 2007,

plângerea penală formulată de P.I. împotriva sa, plângere ce viza și aspectele

cuprinse în pct. 2.1. din Raportul privind concluziile rezultate în urma

controlului tematic efectuat la D.G.A.

Procurorul

de caz a apreciat că activitatea derulată de persoanele reclamate nu se

circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

și nici vreunei alte fapte de natură penală.

S-a

reținut că obiectul cercetării administrative a fost stabilit prin Dispoziția

directorului general al Corpului de control al ministrului și a vizat

stabilirea existenței vreunei pagube în patrimoniul M.A.I., a întinderii

acesteia, a cauzelor și împrejurărilor în care a fost produsă, precum și a

îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii materiale a persoanelor

responsabile.

Faptul

că, pe parcursul cercetării administrative, comisia a solicitat explicații

scrise și magistratului S.M.R., s-a apreciat că nu poate fi asimilat unui act

abuziv în sensul normei de încriminare, intenția persoanelor reclamate fiind

aceea de clarificare a situației de fapt în ansamblul său.

S-a mai

reținut că cercetarea administrativă i-a vizat exclusiv pe angajații M.A.I. și

nicidecum pe magistratul S.M.R., astfel cum acesta susține prin plângerea sa,

în acest sens fiind și adresa nr. 255.007/18 octombrie     2010, emisă de

Ministerul Administrației și Internelor - Corpul de control al ministrului,

prin care s-a comunicat că, la nivelul acestei instituții, nu s-au efectuat

cercetări administrative față de S.M.R..

Cu

privire la sesizarea formulată de S.M.R. referitor la împrejurările întocmirii

notei de constatare nr. 183.038 din data de 16 aprilie 2008, s-a reținut că, în

primul semestru al anului 2008, la solicitarea conducerii D.G.A., comisia din

cadrul Corpului de control al ministrului, formată din cms. șefi I.C., S.P. și

cms. I.D., a efectuat verificări în legătură cu motivele pentru

care un număr de 16 polițiști din cadrul D.G.A.

au beneficiat, în perioada iulie - august 2006, de drepturi salariale, diurnă

de delegare și decontarea cheltuielilor de transport și

cazare, deși au

participat la cursuri de perfecționare cu scoatere din activitatea

profesională, precum și în legătură cu modul în care fostul director general S.M.R.

a achiziționat din venituri personale 220 de plachete cu identificarea

unității, precum și alte bunuri (traduceri în diferite limbi, felicitări,

CD-uri, etc.),

rezultatul verificărilor fiind

materializat în nota de constatare nr. 183.038/16 aprilie  2008, semnată de cei

trei membri ai comisiei de verificare.

S-a

arătat de către procuror că, deși prin plângerea formulată, persoana vătămată S.M.R.

a precizat că făptuitorii N.G.V., I.C., S.P. și I.D. „cu știință, nu au

îndeplinit acte și, tot cu știință, au îndeplinit defectuos acte cu prilejul

verificărilor materializate în nota de constatare din 16 aprilie 2008,

cauzându-mi o vătămare intereselor legale

”

și

„au falsificat un înscris oficial (n.n.; nota nr. 183.038/2008) cu prilejul

întocmirii acestuia, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare

adevărului, precum și prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau

împrejurări", în concret, acesta nu a oferit niciun detaliu referitor la

acțiunile pretins ilicite desfășurate de persoanele reclamate cu ocazia

verificărilor întreprinse și nici cu privire la mențiunile false ce ar fi fost

inserate în cuprinsul înscrisului contestat.

Împotriva

acestei rezoluții petentul S.M.R., în temeiul art. 278 C. proc. pen., a

formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin

rezoluția nr. 21532/4787/II/2/2010 a procurorului șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție

a

fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul S.M.R.

împotriva soluției adoptată în Dosarul nr. 582/P/2010 al Parchetului de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică.

Pentru a

se dispune astfel, s-a reținut, cu privire la chestorul principal de poliție N.V.G.,

că nu există indicii privind încălcarea de către acesta a atribuțiilor de

serviciu sau a legii ori comiterea de acte care s-ar putea circumscrie

conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. Faptul că

persoana vătămată este nemulțumită de constatările comisiei de control nu

dovedește că activitatea de control efectuată la D.G.A., sub coordonarea

chestorului principal N.V.G., și, corelativ, raportul de control sunt

consecința comiterii unor fapte de natură penală.

În ceea

ce privește clasificarea raportului de control, s-a constatat că măsura este în

concordanță cu normele de ordin general privind protecția informațiilor

clasificate și cu ordinele interne ale ministrului M.A.I. Astfel, conform Legii

nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, și H.G. nr. 585/2002,

privind aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor

clasificate în România, listele cu informații secrete de serviciu se stabilesc

de conducătorii unităților deținătoare de astfel de informații. La nivelul

M.A.I., lista cu informații clasificate cu nivelul „secret de serviciu” a fost

stabilită prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/389 din

17 februarie 2003, în conținutul listei fiind incluse, printre altele, inclusiv

planurile de organizare și desfășurare a inspecțiilor, a controalelor, precum

și materialele rezultate în urma desfășurării acestor activități efectuate de

Corpul de control al ministrului.

Referitor

la ofițerii de poliție I.C., S.P. și I.D., s-a constatat că activitatea

derulată de aceștia nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii

prev. de art. 246 C. pen. și nici vreunei alte fapte de natură penală.

Astfel,

s-a reținut că obiectul cercetării administrative a fost stabilit prin

dispoziția directorului general al Corpului de Control al ministrului și a

vizat stabilirea existenței vreunei pagube în patrimoniul M.A.I., a întinderii

acesteia, a cauzelor și împrejurărilor în care a fost produsă, precum și a

îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii materiale a persoanelor

responsabile. Faptul că, pe parcursul cercetării administrative, comisia a

solicitat explicații scrise magistratului S.M.R. nu a fost asimilat ca fiind

unui act abuziv în sensul normei de incriminare, intenția persoanelor reclamate

fiind aceea de clarificare a situației de fapt, în ansamblul său.

În ceea

ce privește nemulțumirea petentului constând în faptul că nu a fost citat de

către procuror în vederea luării unei declarații, s-a arătat că, în

conformitate cu principiul liberei aprecieri a probelor, existența sau

inexistența unei infracțiuni poate fi dovedită prin orice mijloace de probă

prevăzute de lege, dacă organul judiciar le consideră necesare în formarea convingerii

că a aflat adevărul în cauza penală respectivă. S-a apreciat că înscrisurile

existente la dosar s-au considerat a fi lămuritoare pentru soluționarea cauzei,

persoana vătămată putând fi audiată doar în măsura în care o astfel de probă ar

fi necesară cauzei, conform art. 75 C. proc. pen.

Nemulțumit

de soluțiile date de procuror, petentul S.M.R. s-a adresat cu plângere la

instanță, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., solicitând

desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii

urmăririi penale împotriva făptuitorilor și administrării probatoriilor ce se

impun pentru stabilirea vinovăției acestora.

Verificând

rezoluțiile atacate prin prisma motivelor invocate de petent, pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor noi

prezentate, conform art. 278 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că plângerea formulată de petent este nefondată, pentru

următoarele considerente:

Într-adevăr,

prin dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că,

după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale, date

de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la

data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și

art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece

cauza în primă instanță.

Potrivit art. 200

C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu

privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la

stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să

se dispună trimiterea lor în judecată”.

Totodată, în

conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii

urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

Denumite

în literatura de specialitate „investigații prealabile”, actele premergătoare

au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire le au cu

privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații

spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea

urmăririi penale.

Legiuitorul

nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare,

cu excepția dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce conduce la concluzia că

organele de cercetare penală trebuie să acționeze în așa fel încât să epuizeze

toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau

pentru formarea convingerii asupra existenței ori inexistenței elementelor

necesare adoptării unei soluții.

Acordând

o importanță deosebită actelor premergătoare urmăririi penale, Parchetul poate

preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminând,

astfel, posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse

anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.

În

speță, organul de urmărire penală a constatat, din actele premergătoare

efectuate în cauză, că intimații N.G.V., I.C., S.P. și I.D. nu au săvârșit

faptele penale sesizate și, în consecință, corespunzător dispozițiilor legii

procesual penale, a dispus neînceperea urmăririi penale.

Într-adevăr,

din lucrările existente la dosar și care constituie activități premergătoare

începerii urmăririi penale, nu a rezultat existența unor acte sau fapte

săvârșite de către intimații reclamați de petent cărora să le fie conferită

semnificația juridică a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., și fals intelectual, prevăzută de art.

289 C. pen., infracțiuni pentru care acesta a formulat plângerea penală,

întrucât intimații și-au îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu, fără

a cauza o vătămare a intereselor legale ale petiționarului și fără a falsifica

vreun înscris oficial cu prilejul întocmirii lui.

Or,

pentru a se putea începe urmărirea penală, este necesară îndeplinirea a două

condiții: prima constă în existența acelui minim de date care să permită

organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o

infracțiune, iar cea de-a doua condiție este înscrisă în art. 228 C. proc. pen.

și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute de art. 10 din același Cod.

În

cauză, actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate de procuror nu

au confirmat acuzațiile din plângerea penală formulată de petent, nefiind

relevate indicii în sensul că persoanele reclamate de acesta ar fi săvârșit

vreo faptă de natură penală.

Astfel,

din verificările efectuate, concretizate în solicitarea și depunerea la dosarul

de cercetare penală a înscrisurilor comunicate de M.A.I., nu rezultă că

făptuitorul intimat N.G.V. ar fi întocmit în fals, cu prilejul consemnării

acestuia, Raportul privind concluziile rezultate

în urma controlului tematic efectuat la D.G.A., prin atestarea unor fapte și

împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea, cu știință, de a

insera unele date sau împrejurări, actul de control semnat de

intimat,

în calitate de chestor principal de poliție, fiind aprobat de Ministrul

Administrației și Internelor în funcție la data respectivă.

Totodată, așa cum a reținut și procurorul, măsura

clasificării raportului de control

este

în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 182/2002, privind protecția

informațiilor clasificate, a H.G. nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor

naționale de protecție a informațiilor clasificate din România și a Ordinului M.A.I.

nr. S/389 din 17 februarie 2008, care, în anexa 2, stabilește lista cu

informațiile clasificate în cadrul M.A.I. cu nivelul „secret de serviciu”, în

cuprinsul căreia sunt incluse, printre altele, planurile de organizare și

desfășurare a inspecțiilor, a controalelor, precum și a materialelor rezultate

în urma desfășurării acestor activități efectuate de Grupul de control al

ministrului.

De

asemenea, din aceleași acte premergătoare constând în solicitarea și depunerea

la dosar a unor înscrisuri relevante cu privire la aspectele reclamate, reiese

că activitatea desfășurată de intimații I.C., S.P.

și I.D., în

calitate de membri ai comisiei de cercetare administrativă,

s-a subsumat întocmai

obiectivelor și

competențelor stabilite prin Dispoziția nr. 109 din 06 iunie 2007 a

directorului

general al Corpului de Control, solicitarea unor explicații

scrise din partea petentului S.M.R. fiind făcută în scopul clarificării

situației de fapt și neputând fi apreciată ca o îndeplinire defectuoasă a

îndatoririlor de serviciu, care să fi adus o vătămare a intereselor legitime

ale acestuia.

De

altfel, prin adresa nr. 255.007 din 18 octombrie 2010 a M.A.I. - Corpul de

control al ministrului, s-a comunicat că, la nivelul acestei instituții, nu

s-au efectuat cercetări administrative față de petiționar, dispozițiile legale

în materie referitoare la cercetarea administrativă și răspunderea materială a

personalului M.A.I. nefiind aplicabile magistraților detașați la acest

minister.

Totodată,

în mod justificat, procurorul a concluzionat că investigațiile prealabile nu

confirmă comiterea de către intimații I.C., S.P. și I.D.

a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289

C. pen. nici în legătură cu întocmirea

notei de constatare din 16

aprilie 2008, verificările efectuate de aceștia la solicitarea conducerii

D.G.A. realizându-se în limita și cu respectarea îndatoririlor de serviciu ce

le reveneau potrivit legii și regulamentelor interne.

Pe de

altă parte, consemnările din cuprinsul notei de constatare din 16 aprilie 2008

reprezintă rezultatul verificărilor efectuate de cei trei intimați, nefiind

identificată vreo acțiune de atestare în conținutul raportului a unor fapte sau

împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea, cu știință, a inserării

unora dintre aspectele constatate.

În ceea ce

privește susținerea petentului referitoare la caracterul incomplet al

cercetărilor efectuate de procuror, Înalta Curte nu o poate reține și, ca

urmare, o va înlătura, având în vedere împrejurarea că, la datele de 13

octombrie 2010 și 20 octombrie 2010, s-a solicitat M.A.I. comunicarea unor

înscrisuri apreciate ca fiind relevante sub aspectul faptelor reclamate, iar,

la data de 17 noiembrie 2010, s-a întocmit un proces verbal cu privire la

măsurile dispuse prin Raportul privind concluziile rezultate în urma

controlului tematic efectuat la D.G.A., înregistrat sub nr. S/117614 din 29 mai

2007 și semnat de chestorul principal de poliție V.G.N., în calitate de

președinte al comisiei

de control,

procurorul apreciind în mod întemeiat, în raport cu actele premergătoare

menționate, că nu se impune

suplimentarea cercetărilor efectuate împotriva

intimaților, atâta timp cât situația de fapt fusese stabilită și se

considerase că nu există

date care să justifice începerea urmăririi

penale împotriva acestora sub aspectul infracțiunilor sesizate.

Pe de

altă parte, este de menționat că, în etapa în care se afla ancheta penală,

singurele acte de cercetare care puteau fi

efectuate în cauză erau, contrar susținerilor

petentului, actele

premergătoare în vederea strângerii datelor necesare pentru

începerea urmăririi penale, orice probă, în

sensul art. 62 și următoarele C. proc. pen.

, neputând fi admisă și/ sau

administrată, așa cum se prevede în art. 200 C. proc. pen., decât în faza de

urmărire penală, deci după începerea procesului penal.

Înalta

Curte apreciază ca fiind neîntemeiată și critica referitoare la nemotivarea

corespunzătoare a rezoluțiilor date de procuror, constatând că ambele soluții

adoptate au fost temeinic argumentate în fapt și în drept, raportat atât la

motivele invocate de petent în cuprinsul plângerilor formulate, cât și la situația

de fapt și datele care au rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză.

Chiar dacă procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din

cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nu a făcut

nicio referire în cuprinsul rezoluției cu privire la

solicitarea petentului de conexare a Dosarelor nr. 582/P/2010 și nr. 1338/P/2010,

această

omisiune este pe deplin justificată de limitele învestirii sale

prin plângerea formulată de petiționar, stabilite de dispozițiile art. 278 C.

proc. pen., în cadrul controlului exercitat acesta verificând exclusiv

legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, fără a putea examina măsurile

luate sau actele efectuate într-o altă cauză penală, distinctă de cea în care

s-a dat soluția contestată.

Deși

cererea de conexare a celor două dosare penale a fost reiterată de petiționar

și în cuprinsul plângerii adresate instanței, Înalta Curte constată că această

solicitare

nu poate fi analizată în cadrul

procedurii de față, judecătorul fiind învestit, potrivit art.

278

1

alin. (7) C. proc. pen.,

doar cu verificarea rezoluțiilor atacate, fără a putea dispune cu privite la

alte acte ale procurorului, ce nu pot face obiectul examinării instanței în

condițiile art. 278 C. proc. pen.

Având în

vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază Rezoluția nr.

582/P/2010 din 29 noiembrie 2010 a Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală

și criminalistică, menținută prin Rezoluția nr.

21532/4787/II/2/2010 a procurorului șef al aceleiași secții ca fiind

legală și temeinică,

motiv pentru care, în baza art. 278 alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., plângerea va fi respinsă ca nefondată, cu consecința menținerii

ca fiind legală și temeinică a soluției adoptate de procuror.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 200 lei, acesta fiind cel care se află în culpă

procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.M. împotriva Rezoluției nr.

582/P/2010 din 22 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 29 octombrie 2012.