ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 173/2008

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului

Prin sentința penală nr. 185 din 2 octombrie

2007 a Curții de Apel București a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarii C.V., D.I. și C.D. împotriva rezoluției din 7 mai

2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dispusă în dosarul nr.

199/P/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată petiționarii au

solicitat efectuarea de cercetări penale față de intimații T.D., D.M., B.S. și

P.C. aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264 și 292 C. pen., pentru

modul tendențios de efectuare a cercetărilor, reflectat de refuzul de

administrare de probe solicitate de petiționari în apărare.

Prin rezoluția din 7 mai 2007, în dosarul nr.

199/P/2007, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de T.D., procuror la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Ialomița, D.M., B.S. și P.C., ofițeri de poliție la D.G.A.B.A. Ialomița,

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264 și 292 C. pen.

Plângerea formulată de petiționari, în

temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva modului de soluționare a dosarului

penal nr. 199/P/2007, a fost respinsă prin rezoluția din 5 iunie 2007, dispusă

în dosarul nr. 911/II-2/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Astfel, s-a reținut că actele prealabile

efectuate în cauză nu au confirmat susținerile petiționarilor, în cauză fiind

administrate probe în apărarea acestora.

În termenul prevăzut de art. 278

1

C.

proc. pen., petiționarii C.V., D.I. și C.D. a formulat plângere împotriva

rezoluției procurorului, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data

de 10 iulie 2007 sub numărul 5030/2/2007.

Examinând actele și lucrările dosarului

instanța de fond a reținut că petiționarii au fost cercetați în dosarul nr. 12/P/2007

al Parchetului de pe lângă tribunalul Ialomița pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 254 C. pen., de către T.D., procuror la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Ialomița și D.M., B.S. și P.C., ofițeri de poliție la D.G.A.B.A. Ialomița.

Ulterior, prin rechizitoriul întocmit în

dosarul nr. 12/P/2007 C.V., D.I. și C.D., au fost trimiși în judecată pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000.

Verificând actele dosarului sub aspectul

celor învederate de petiționari, instanța a constatat că nu există indicii cu

privire la săvârșirea de către intimați a infracțiunilor sesizate, reținând

totodată că nemulțumirile petiționarilor au ca fundament modalitatea în care au

fost admise, administrate și apreciate probele de către organele de urmărire

penală, această modalitate constituind în opinia lor o încălcare a drepturilor

procesuale ale acestora.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal

au declarat recurs petiționarii C.D. și D.I. criticând hotărârea pentru

netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub

aspectul infracțiunilor sesizate.

Concluziile apărătorului recurenților petiționari,

ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei hotărâri

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub

aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 385

5

C. proc.

pen., constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele

care urmează:

Astfel, Înalta Curte reține că, din actele

dosarului rezultă că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de

fapt, reținând în mod corect că intimații nu se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunilor reclamate.

Cu referire la cauză, Înalta Curte reține că

este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce

atingere prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu.

Fapta prin care s-ar produce o astfel de

urmare, prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este

săvârșită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligația

apărării legalității în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În speță, însă Înalta Curte constată că, nici

unul dintre intimați nu a comis vreo faptă de natură penală, astfel cum pretind

recurenții petiționari, rezoluțiile atacate, precum și sentința penală

pronunțată în cauză fiind temeinice și legale.

Simpla depunere a plângerii penale împotriva

intimaților, nu poate declanșa trimiterea acestora în judecată penală, în

absența unor probe din care să rezulte săvârșirea unor fapte penale.

În cauză, constându-se inexistenta

infracțiunilor sesizate, în mod întemeiat instanța de fond a dispus în sensul

respingerii plângeri formulate de petiționar.

Astfel, se constată că în cauză au fost avute

în vedere dispozițiile art. 63 C. proc. pen., fiind administrate toate probele

utile și pertinente cauzei.

Totodată, Înalta Curte constată că potrivit

dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, în soluțiile dispuse

procurorul este independent, iar actele și măsurile dispuse de acesta pot fi

criticate doar prin intermediul căilor de atac învederate de normelor

procedurale penale.

Prin urmare, față de considerentele enunțate,

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționari,

menținând hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de recurenții petiționari C.D. și D.I. împotriva sentinței penale nr. 185 din 2

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei

de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

ianuarie 2008.