ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 173/2008

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului Prin sentința penală nr. 185 din 2 octombrie 2007 a Curții de Apel București a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii C.V., D.I. și C.D. împotriva rezoluției din 7 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dispusă în dosarul nr. 199/P/2007. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea formulată petiționarii au solicitat efectuarea de cercetări penale față de intimații T.D., D.M., B.S. și P.C. aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264 și 292 C. pen., pentru modul tendențios de efectuare a cercetărilor, reflectat de refuzul de administrare de probe solicitate de petiționari în apărare.

Prin rezoluția din 7 mai 2007, în dosarul nr. 199/P/2007, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.D., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, D.M., B.S. și P.C., ofițeri de poliție la D.G.A.B.A. Ialomița, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264 și 292 C. pen. Plângerea formulată de petiționari, în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva modului de soluționare a dosarului penal nr. 199/P/2007, a fost respinsă prin rezoluția din 5 iunie 2007, dispusă în dosarul nr. 911/II-2/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Astfel, s-a reținut că actele prealabile efectuate în cauză nu au confirmat susținerile petiționarilor, în cauză fiind administrate probe în apărarea acestora.

În termenul prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen., petiționarii C.V., D.I. și C.D. a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10 iulie 2007 sub numărul 5030/2/2007. Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că petiționarii au fost cercetați în dosarul nr. 12/P/2007 al Parchetului de pe lângă tribunalul Ialomița pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen., de către T.D., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și D.M., B.S. și P.C., ofițeri de poliție la D.G.A.B.A. Ialomița. Ulterior, prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr. 12/P/2007 C.V., D.I. și C.D., au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Verificând actele dosarului sub aspectul celor învederate de petiționari, instanța a constatat că nu există indicii cu privire la săvârșirea de către intimați a infracțiunilor sesizate, reținând totodată că nemulțumirile petiționarilor au ca fundament modalitatea în care au fost admise, administrate și apreciate probele de către organele de urmărire penală, această modalitate constituind în opinia lor o încălcare a drepturilor procesuale ale acestora. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs petiționarii C.D. și D.I. criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracțiunilor sesizate.

Concluziile apărătorului recurenților petiționari, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 385 5 C. proc. pen., constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele care urmează: Astfel, Înalta Curte reține că, din actele dosarului rezultă că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, reținând în mod corect că intimații nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reclamate. Cu referire la cauză, Înalta Curte reține că este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce atingere prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu.

Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare, prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este săvârșită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligația apărării legalității în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În speță, însă Înalta Curte constată că, nici unul dintre intimați nu a comis vreo faptă de natură penală, astfel cum pretind recurenții petiționari, rezoluțiile atacate, precum și sentința penală pronunțată în cauză fiind temeinice și legale. Simpla depunere a plângerii penale împotriva intimaților, nu poate declanșa trimiterea acestora în judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte săvârșirea unor fapte penale. În cauză, constându-se inexistenta infracțiunilor sesizate, în mod întemeiat instanța de fond a dispus în sensul respingerii plângeri formulate de petiționar.

Astfel, se constată că în cauză au fost avute în vedere dispozițiile art. 63 C. proc. pen., fiind administrate toate probele utile și pertinente cauzei. Totodată, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, în soluțiile dispuse procurorul este independent, iar actele și măsurile dispuse de acesta pot fi criticate doar prin intermediul căilor de atac învederate de normelor procedurale penale. Prin urmare, față de considerentele enunțate, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționari, menținând hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari C.D. și D.I. împotriva sentinței penale nr. 185 din 2 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2008.