ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1291/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 30 iunie 2005, reclamantul A.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, anularea Ordinului nr. 380

din 3 iunie 2005, emis de șeful autorității pârâte și suspendarea executării art.

3, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a soluției în prezenta cauză.

În motivare, reclamantul a arătat că

prin ordinul contestat a fost sancționat disciplinar prin destituirea din

funcția publică de conducere și i-a încetat raportul de serviciu din funcția

publică de conducere de director executiv-adjunct expert, clasa I, gradul

profesional principal, treapta de salarizare 1, al Direcției de Muncă,

Solidaritate Socială și Familie a județului Bacău, ca urmare a rezultatelor

unui control efectuat de Direcția de Audit Intern și Control din cadrul

autorității pârâte, pe baza cărora a fost sesizată Comisia de disciplină.

În esență, a susținut reclamantul

că, în cadrul cercetării prealabile efectuate de către Comisia de disciplină

i-a fost încălcat dreptul la apărare, nefiind respectare prevederile art. 19 lit.

b), d) și g), cele ale art. 28 alin. (2) lit. c) și e), precum și ale art. 33 alin.

(3) lit. a) - f) din H.G. nr. 1210/2003 și că nu sunt îndeplinite cerințele

pentru a fi încadrat în dispozițiile art. 65 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr.

188/1999, în baza cărora i-a fost aplicată sancțiunea contestată.

Cu privire la fapta de a nu fi depus

devizul general reactualizat în termen util privind obiectivul de investiții

„Sediul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială Bacău”, care i-a fost

imputată, reclamantul a precizat că această obligație revenea ordonatorului

principal de credite, care nu a solicitat niciodată o protecție bugetară în

cursul derulării investiției.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 126 din 31

octombrie 2005, a admis acțiunea, a anulat Ordinul nr. 380 din 3 iunie 2005,

emis de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei - Cabinet

ministru, a obligat pârâtul să plătească reclamantului, o despăgubire egală cu

salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar

fi beneficiat reclamantul în funcția din care a fost destituit și a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că faptele pentru care a fost sancționat reclamantul, vizează calitatea

managementului și abilitățile de comunicare, care sunt legate de competența

profesională și pentru a cărei lipsă, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 188/1999

prevede eliberarea din funcție, iar nu destituirea din funcția publică, care

este în cauză, caz de sancțiune disciplinară, conform art. 84 alin. (5) din

Legea nr. 188/1999. Acestea, cu toate că, potrivit fișelor de evaluare anuale,

reclamantul a avut în anul 2001, calificativul „excepțional”, iar în anii 2002,

2003, 2004, calificativul a fost „foarte bine”.

S-a mai reținut că, întrucât

abaterile semnalate au fost săvârșite la sfârșitul anului 2002 și al anului

2003, aplicarea sancțiunii, la 3 iunie 2005, s-a făcut peste termenul de 6 luni

prevăzut de art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 și că, oricum, obligația

de a urmări și gestiona programul investițional revenea, potrivit art. 44 din

Legea nr. 500/2002, pârâtului, în calitate de ordonator principal de credite,

iar prin rapoartele de control financiar de gestiune anterioare nu i s-au

semnalat nereguli în derularea lucrărilor la obiectivul respectiv.

Împotriva sentinței, în termen legal,

a declarat recurs, pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei,

invocând prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență, critici vizând nelegalitatea și netemeinicia

soluției atacate.

Recursul este exercitat de către o

persoană fără calitate.

Este necontestat că, în cauză, se

susține că recursul a fost exercitat de către Ministerul Muncii, Solidarității

Sociale și Familiei, prin reprezentanții legali, dar cererea de recurs apare

semnată de către șeful direcției legislația muncii din minister.

La cererea instanței de recurs a

fost depusă copia Ordinului nr. 859 din 23 noiembrie 2005, prin care șeful

ministerului a delegat șefului direcției de legislație a muncii din minister,

să reprezinte ministerul în raporturile cu autoritățile judecătorești.

În conformitate cu prevederile art. 35

din Decretul Consiliului de Stat nr. 31/1954, privind persoanele fizice și

juridice, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește

obligațiile prin organele sale, actele juridice făcute de organele persoanei

juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei

juridice însăși.

În cauza, dreptul de recurs al

persoanei juridice - Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a

fost exercitat în numele ministerului, de către directorul Direcției de

legislație a muncii, care a semnat și parafat cererea de recurs, ca

reprezentant legal al ministerului.

Or, potrivit prevederilor art. 46 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 90/2001, privind organizarea și funcționarea

Guvernului României și a ministerelor, conducerea ministerelor se exercită de

către miniștri, ministrul fiind organul care reprezintă ministerul în

raporturile cu celelalte autorități publice, inclusiv în justiție.

În conformitate cu prevederile

generale ale Legii nr. 90/2001 și ale H.G. nr. 412/2005 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, șeful

acestui minister își exercită atribuțiile fie personal, fie delegându-le altor

persoane din subordinea sa.

De altfel, și potrivit prevederilor art.

67 alin. (1) C. proc. civ., părțile unui proces pot să-și exercite drepturile

procedurale fie personal, fie prin mandatar.

La dosar a fost depusă copia

Ordinului nr. 859 din 23 noiembrie 2005, prin care ministrul a dat șefului

Direcției de legislație a muncii, o delegație generală de reprezentare a

ministerului în raporturile cu autoritățile judecătorești.

Or, din prevederile art. 68 și urm. C.

proc. civ., rezultă că pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, de

exercitare, renunțare/retragere a căilor de atac, etc., precum și a oricărui

act procesual de dispoziție, este necesar un mandat special, nefiind suficient

un mandat general de reprezentare, exercitarea drepturilor procesuale și

reprezentarea în justiție fiind situații juridice deosebite, cu consecințe

juridice diferite.

Cum, în cauză, ministrul - singurul

organ competent legal să exercite drepturile persoanei juridice pe care o

conduce, nu a dat o delegație specială (un mandat special) prin care să fi

delegat exercitarea drepturilor procesuale în cauză în favoarea șefului

direcției respective, rezultă că recursul declarat, semnat și parafat de către

acest director a fost exercitat de către o persoană fără calitate juridică.

În concluzie, în raport cu

considerentele de mai sus, recursul va fi respins ca fiind exercitat de o

persoană fără calitate, astfel că cercetarea motivelor invocate în cererea de

recurs este superfluă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei împotriva

sentinței civile nr. 126 din 31 octombrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca fiind exercitat de

o persoană fără calitate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 aprilie 2006.