ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4427/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Bacău,

reclamantul A.M. a contestat Decizia nr. 14 din 15 februarie 2007 emisă de M.F.P.

– G.F. – C.G. prin care a fost sancționat disciplinar cu suspendarea dreptului

de promovare în funcția publică pe o perioadă de doi ani, conform art. 65 alin.

(3) lit. c) din Legea nr. 188/1999.

Curtea de Apel Bacău prin

sentința nr. 94 din 13 august 2007, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii, a admis acțiunea reclamantului și a constatat nulitatea parțială a

deciziei nr. 14 din 15 februarie 2007 emisă de G.F. – C.G. în ce privește

sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului A.M.

În considerentele sentinței

s-a reținut că prin Decizia nr. 14 din 15 februarie 2007 a C.G.G.F. s-a dispus

sancționarea disciplinară a reclamantului cu suspendarea dreptului de promovare

în funcții publice pe o perioadă de doi ani, iar la emiterea deciziei s-a avut

în vedere referatul comisiei de disciplină din 4 decembrie 2006, raportul

comisiei de disciplină din 15 februarie 2007 prin care s-a propus sancționarea

disciplinară.

În raportul comisiei de

disciplină s-a reținut că reclamantul nu s-a prezentat la audiere deși

procedura de citare ar fi fost legal îndeplinită, dar din probele aflate la

dosar, instanța de fond a considerat că citația pentru prezentarea în fața

comisiei de disciplină a fost primită de reclamant la 16 octombrie 2006, deși

citația era pentru data de 13 octombrie 2006.

Față de prevederile art. 25

din H.G. nr. 1210/2003 și art. 66 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 s-a

considerat că nu a fost respectat dreptul la apărare al funcționarului public,

cu trimitere și la jurisprudența C.E.J. în această chestiune, pentru că nu s-a

făcut dovada că reclamantul ar fi fost legal citat, iar decizia de sancționare

a reclamantului este lovită de nulitate absolută.

Excepția inadmisibilității

acțiunii a fost respinsă pe considerentul că sub aspectul modalității de

contestare a sancțiunii disciplinare sunt aplicabile dispozițiile art. 68 din

Legea nr. 188/1999 în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 14/2007

text potrivit căruia „funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se

poate adresa instanței de contencios administrativ”.

Prin aceea că legiuitorul nu

a înțeles să facă trimitere la Legea nr. 554/2004 se poate deduce că nu se

impunea realizarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentinței

a declarat recurs G.F. – C.G. solicitând admiterea recursului, modificarea

hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

A fost criticată sentința pronunțată

de instanța de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Se consideră că în mod

greșit instanța de fond a apreciat că nu a fost îndeplinită procedura de citare

pentru audierea reclamantului pentru că citația din 02 octombrie 2006 a fost

înregistrată la secția Neamț la 5 octombrie 2006, iar procedura de citare s-a

făcut prin înștiințare scrisă de luare la cunoștință prin semnătură.

Dovada că intimatul - reclamant

a primit citația este faptul că ea a fost depusă chiar de acesta la dosarul

instanței de fond.

Intimatul - reclamant deși a

intrat în posesia acestei citații nu a completat dovada de îndeplinire a

procedurii de citare, chiar dacă avea obligația să o completeze și să o remită

Comisiei de disciplină, astfel că din propria culpă nu a completat dovada de

îndeplinire a procedurii de citare.

Pe fond, s-a solicitat

respingerea acțiunii reclamantului având în vedere că reclamantul a depășit

termenul de 70 de zile stabilit pentru raportarea situațiilor privind

legalitatea tranzacțiilor comerciale desfășurate de mai multe societății

comerciale, prin aceasta și-a încălcat îndatoririle ce-i reveneau.

Examinând ansamblul probelor

administrate în cauză, motivele de recurs invocate, dispozițiile legale

incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru

următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 14 din 15

februarie 2007 emisă de C.G.G.F., reclamantul A.M. a fost sancționat cu

suspendarea dreptului de promovare în funcția publică pe o perioadă de doi ani,

în baza art. 65 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 188/1999, cu modificările

ulterioare.

Tot prin aceeași decizie a

fost sancționat și N.C. Cei doi îndeplineau funcția de comisar șef al G.F. secția

Neamț – N.C., iar reclamantul pe cea de comisar șef divizie tot la G.F. – secția

Neamț.

Instanța de fond a admis

acțiunea și a anulat parțial decizia în privința reclamantului.

Soluția instanței de fond

este legală pentru că sancționarea reclamantului s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor

art. 66 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 și art. 25 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003.

Aceste texte instituie

obligativitatea citării în fața comisiei de disciplină, care trebuie făcută

prin scrisoare recomandată sau prin înștiințare scrisă de luare la cunoștință

sub semnătură.

Chiar dacă în motivele de

recurs se arată că citația ar fi fost primită de reclamant, dovadă fiind faptul

că chiar acesta a depus-o la dosarul instanței de fond, această susținere este

nefondată.

Este adevărat că a fost emisă

citația către reclamant, fiind emisă la 2 octombrie 2006 și primită la G.F. Neamț

la 05 octombrie 2006, însă G.F. Neamț a expediat-o către reclamant, conform

borderoului aflat la dosar, numai la data de 16 octombrie 2006, deși

reclamantul trebuia să se prezinte la data de 13 octombrie 2006 în fața

comisiei de disciplină.

De menționat ar fi și faptul

că reclamantul s-a aflat în concediu medical, astfel că era necesar să i se

comunice citația de către G.F. Neamț.

Potrivit art. 66 alin. (4)

din Legea nr. 188/1999 sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după audierea

funcționarului public, iar în conformitate cu art. 25 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003

citarea se face în fața comisiei de disciplină prin scrisoare recomandată sau

prin înștiințare scrisă, procedura de citare fiind obligatorie pentru fiecare

termen fixat de președintele comisiei de disciplină.

Așa cum a reținut instanța

de fond sancționarea reclamantului s-a făcut fără respectarea acestor

dispoziții, ceea ce duce la nulitatea sancțiunii disciplinare aplicate.

Având în vedere că instanța

de fond a soluționat cerere pe baza constatării nulității actului de

sancționare pentru că nu a fost respectată legea în privința citării

reclamantului comisiei de disciplină, nu pot fi analizate motivele de recurs

care vizează temeinicia sancțiunii aplicate.

De aceea, apreciind că

soluția instanței de fond este legală și temeinică în baza art. 312 C. proc.

civ. va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de G.F. – C.G. împotriva sentinței nr. 94 din 13 august 2007 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2007.