ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4473/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 114/F din 9

octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.S.A., prin mandatar SC S.P.

SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

și I.T.R.S.V. Ploiești, privind obligarea pârâților la eliberarea celor două

decizii de scoatere definitivă a terenurilor în suprafețe de 3990 mp și 2170 mp

din fondul forestier.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 24 alin. (3) din O.G.

nr. 96/1998, act normativ în vigoare la data formulării celor două cereri de

scoatere definitivă din fondul forestier a celor două suprafețe de teren, cu

compensare „la cererea persoanelor fizice și juridice, scoaterea definitivă a

unor terenuri din fondul forestier național pentru obiectivele și lucrările

prevăzute la alin. (1), dacă beneficiarul compensează cu terenuri echivalente

ca suprafață și bonitate, limitrofe fondului forestier, se poate face cu plata

unei taxe egale cu valoarea masei lemnoase la exploatabilitate pentru specia

principală de bază corespunzătoare stațiunii, care se varsă la Fondul de ameliorare a fondului funciar, a despăgubirilor prevăzute la alin. (2) lit. d),

precum și a cheltuielilor de instalare a vegetației forestiere și de

întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv pe terenul primit în

compensare, care se achită anticipat administratorului fondului

forestier".

Astfel, a constatat instanța că

reclamantul a făcut dovada faptului că este proprietarul celor două terenuri în

baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică, depunând

nenumărate înscrisuri în acest sens, printre care declarații date în formă

autentică de către numita L.A.M.S., prin care aceasta consimte la schimbarea

categoriei de folosință a suprafețelor de teren de 9050 mp, respectiv 4920 mp

din terenul arabil, al cărei proprietară este, în teren forestier cu

respectarea prevederilor legale în vigoare efectuând toate lucrările de

împădurire în acest sens, și convențiile încheiate între L.A.M.S. în calitate

de cumpărător și diverse persoane, în calitate de vânzători, convenții

încheiate în formă scrisă și semnate de cele două părți contractante.

Însă, reclamantul nu a făcut dovada

că este proprietarul terenului propus a fi adus în compensare. Actele încheiate

sub semnătură privată între diverse persoane care se pretind proprietari ai

terenurilor și numita L.A.M.S. nu pot fi considerate ca făcând deplina dovadă a

faptului că persona sus menționată este proprietara acestor suprafețe de teren,

întrucât potrivit art. 2 alin. (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005

„Terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan,

indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite

prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea

nulității absolute".

Așa fiind, pentru a fi valabil

încheiate contractele de vânzare-cumpărare care au ca obiect terenuri trebuie

încheiate în forma autentică or, în speță, înscrisurile depuse în susținerea

calității de proprietar sunt încheiate sub semnătură privată, având cel mult

valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare.

Concluzionând, judecătorul fondului

a constatat, în mod corect, ca pârâtul I.T.R.S.V. Ploiești a refuzat emiterea

deciziilor de scoatere definitivă din fondul forestier, având în vedere că una

din condițiile necesare, respectiv dovada calității de proprietar al terenului

adus în compensare nu a fost făcută de către reclamant.

Împotriva sentinței nr. 114/F/2009

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul D.S.A., prin care s-a

solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a

hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ

astfel cum a fost formulată.

A învederat recurentul, prin

motivele de recurs, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, în mod

greșit acțiunea în contencios administrativ fiind respinsă cu motivarea că

reclamantul nu a făcut dovada faptului că este proprietarul terenului propus a

fi adus în compensare. În realitate, a precizat recurentul, cerința acestei

dovezi a fost introdusă prin lege numai în anul următor, și anume prin Normele

metodologice din 14 februarie 2009 publicate în M.Of., Partea I, nr. 100 din 19

februarie 2009. Or, noua lege se aplică, potrivit dispozițiilor art. 15 alin.

(2) din Constituția României și art. 1 C. civ., numai situațiilor care se ivesc

după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare.

Prin întâmpinările formulate în

cauză intimații Ministerul Mediului și Pădurilor (căruia i s-a transmis

calitatea procesuală a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, urmare

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 115/2009 și a H.G. nr. 1635/2009) și I.T.R.S.V.

Ploiești au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a reținut în mod

întemeiat, prin considerentele hotărârii recurate, că la data la care

recurentul reclamant a solicitat scoaterea definitivă din fondul forestier cu

compensare, actul normativ aplicabil care se afla în vigoare era O.G. nr.

96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului

forestier național, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 24 alin. (3) din O.G. nr.

96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului

forestier național, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

„La cererea persoanelor fizice și juridice, scoaterea definitivă a unor

terenuri din fondul forestier național pentru obiectivele și lucrările

prevăzute la alin. (1), dacă beneficiarul compensează cu terenuri echivalente

ca suprafață și bonitate, limitrofe fondului forestier', se poate face cu plata

unei taxe egale cu valoarea masei lemnoase la exploatabilitate pentru specia

principală de bază corespunzătoare stațiunii, care se varsă la Fondul de ameliorare a fondului funciar, a despăgubirilor prevăzute la alin. (2) lit. d),

precum și a cheltuielilor de instalare a vegetației forestiere și de

întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv pe terenul primit în

compensare, care se achită anticipat administratorului fondului

forestier".

Prevederea legală mai sus menționată

se interpretează în sensul bă beneficiarul solicitării de compensare, în speță

reclamantul recurent, avea obligația de a aduce în fondul forestier terenuri

echivalente cu suprafețele cu privire la care se solicită scoaterea din fondul

forestier, fiind astfel necesar, în mod evident, ca acesta să facă dovada că

este titularul dreptului de a dispune de respectivele terenuri echivalente pe

care le aduce în compensare în fondul forestier, altfel spus titularul

dreptului de proprietate asupra acestora.

Or, în litigiu, cum corect a reținut

și prima instanță, reclamantul nu a făcut dovada că este titularul dreptului de

proprietate asupra terenurilor echivalente propuse a fi aduse în compensare,

astfel că în mod legal s-a procedat, prin sentința atacată, la respingerea

acțiunii prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților la eliberarea

deciziilor de scoatere definitivă din fondul forestier a două terenuri aflate

în proprietatea reclamantului.

În raport de cele mai sus arătate,

constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiată și că

hotărârea atacată este temeinică și legală, se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarat de D.S.A. împotriva sentinței nr. 114/F din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.S.A., prin

mandatar S.C. S.P. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 114/F din 9 octombrie

2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21

octombrie 2010.