ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4473/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 114/F din 9 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.S.A., prin mandatar SC S.P. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și I.T.R.S.V. Ploiești, privind obligarea pârâților la eliberarea celor două decizii de scoatere definitivă a terenurilor în suprafețe de 3990 mp și 2170 mp din fondul forestier. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 24 alin. (3) din O.G.

nr. 96/1998, act normativ în vigoare la data formulării celor două cereri de scoatere definitivă din fondul forestier a celor două suprafețe de teren, cu compensare „la cererea persoanelor fizice și juridice, scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național pentru obiectivele și lucrările prevăzute la alin. (1), dacă beneficiarul compensează cu terenuri echivalente ca suprafață și bonitate, limitrofe fondului forestier, se poate face cu plata unei taxe egale cu valoarea masei lemnoase la exploatabilitate pentru specia principală de bază corespunzătoare stațiunii, care se varsă la Fondul de ameliorare a fondului funciar, a despăgubirilor prevăzute la alin. (2) lit. d), precum și a cheltuielilor de instalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv pe terenul primit în compensare, care se achită anticipat administratorului fondului forestier". Astfel, a constatat instanța că reclamantul a făcut dovada faptului că este proprietarul celor două terenuri în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică, depunând nenumărate înscrisuri în acest sens, printre care declarații date în formă autentică de către numita L.A.M.S., prin care aceasta consimte la schimbarea categoriei de folosință a suprafețelor de teren de 9050 mp, respectiv 4920 mp din terenul arabil, al cărei proprietară este,

în teren forestier cu respectarea prevederilor legale în vigoare efectuând toate lucrările de împădurire în acest sens, și convențiile încheiate între L.A.M.S. în calitate de cumpărător și diverse persoane, în calitate de vânzători, convenții încheiate în formă scrisă și semnate de cele două părți contractante. Însă, reclamantul nu a făcut dovada că este proprietarul terenului propus a fi adus în compensare. Actele încheiate sub semnătură privată între diverse persoane care se pretind proprietari ai terenurilor și numita L.A.M.S.

nu pot fi considerate ca făcând deplina dovadă a faptului că persona sus menționată este proprietara acestor suprafețe de teren, întrucât potrivit art. 2 alin. (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005 „Terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute". Așa fiind, pentru a fi valabil încheiate contractele de vânzare-cumpărare care au ca obiect terenuri trebuie încheiate în forma autentică or, în speță, înscrisurile depuse în susținerea calității de proprietar sunt încheiate sub semnătură privată, având cel mult valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare.

Concluzionând, judecătorul fondului a constatat, în mod corect, ca pârâtul I.T.R.S.V. Ploiești a refuzat emiterea deciziilor de scoatere definitivă din fondul forestier, având în vedere că una din condițiile necesare, respectiv dovada calității de proprietar al terenului adus în compensare nu a fost făcută de către reclamant. Împotriva sentinței nr. 114/F/2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul D.S.A., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată. A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, în mod greșit acțiunea în contencios administrativ fiind respinsă cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada faptului că este proprietarul terenului propus a fi adus în compensare.

În realitate, a precizat recurentul, cerința acestei dovezi a fost introdusă prin lege numai în anul următor, și anume prin Normele metodologice din 14 februarie 2009 publicate în M.Of., Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009. Or, noua lege se aplică, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 1 C. civ., numai situațiilor care se ivesc după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare. Prin întâmpinările formulate în cauză intimații Ministerul Mediului și Pădurilor (căruia i s-a transmis calitatea procesuală a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, urmare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 115/2009 și a H.G. nr. 1635/2009) și I.T.R.S.V. Ploiești au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat. Instanța de fond a reținut în mod întemeiat, prin considerentele hotărârii recurate, că la data la care recurentul reclamant a solicitat scoaterea definitivă din fondul forestier cu compensare, actul normativ aplicabil care se afla în vigoare era O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 24 alin. (3) din O.G.

nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „La cererea persoanelor fizice și juridice, scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național pentru obiectivele și lucrările prevăzute la alin. (1), dacă beneficiarul compensează cu terenuri echivalente ca suprafață și bonitate, limitrofe fondului forestier', se poate face cu plata unei taxe egale cu valoarea masei lemnoase la exploatabilitate pentru specia principală de bază corespunzătoare stațiunii, care se varsă la Fondul de ameliorare a fondului funciar, a despăgubirilor prevăzute la alin. (2) lit. d), precum și a cheltuielilor de instalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv pe terenul primit în compensare, care se achită anticipat administratorului fondului forestier". Prevederea legală mai sus menționată se interpretează în sensul bă beneficiarul solicitării de compensare, în speță reclamantul recurent, avea obligația de a aduce în fondul forestier terenuri echivalente cu suprafețele cu privire la care se solicită scoaterea din fondul forestier, fiind astfel necesar, în mod evident, ca acesta să facă dovada că este titularul dreptului de a dispune de respectivele terenuri echivalente pe care le aduce în compensare în fondul forestier,

altfel spus titularul dreptului de proprietate asupra acestora. Or, în litigiu, cum corect a reținut și prima instanță, reclamantul nu a făcut dovada că este titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor echivalente propuse a fi aduse în compensare, astfel că în mod legal s-a procedat, prin sentința atacată, la respingerea acțiunii prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților la eliberarea deciziilor de scoatere definitivă din fondul forestier a două terenuri aflate în proprietatea reclamantului. În raport de cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiată și că hotărârea atacată este temeinică și legală, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.S.A. împotriva sentinței nr. 114/F din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.S.A., prin mandatar S.C. S.P. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 114/F din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.