ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3123/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești reclamantul D.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, constatarea nulității absolute parțială a Ordinelor nr. 161, 162 și 163 din 14 martie 2008 emise de pârât referitor la dispozițiile art. 2 prin care „ se interzice schimbarea destinației obiectivelor propuse a fi construite", restituirea sumei de 200.588 lei reprezentând diferență taxă de scoatere definitivă din fondul forestier și obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința nr. 31 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 1995/42/2007, instanța a constatat aprobată tacit cererea reclamantului privind emiterea ordinului de scoatere definitivă din fondul forestier a terenurilor, cu scutire de plata despăgubirilor, MADR fiind obligat la emiterea ordinului în termen de 5 zile de la pronunțare. constatându-se că documentația întocmită de D.C. pentru obținerea ordinelor s-a făcut cu respectarea Legii nr. 26/1996, a Legii nr. 18/1991 și O.G. nr. 96/1998.

S-a precizat că după pronunțarea sentinței, dar cu o întârziere de peste 30 de zile, la 14 martie 2008, pârâtul a emis ordinele respective dar la art. 2 al fiecăruia s-a menționat că este interzisă schimbarea destinației obiectivelor pentru care au fost emise, o astfel de dispoziție fiind nulă de drept, întrucât la data soluționării cauzei de Curtea de Apel Ploiești nu exista vreo reglementare în sensul celor menționate în articolul contestat, apreciindu-se că acestea constituie o îngrădire a dreptului de proprietate al reclamantului, în absența unui temei legal, fiind încălcat art. 480 C. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

S-a mai susținut de că la data formulării cererilor de scoatere din fondul forestier a terenurilor, 5 noiembrie 2007, erau incidente dispozițiile Ordinului nr. 416/2006, în baza căruia a achitat suma de 938.400 lei, reprezentând taxă scoatere din fondul forestier, însă, prin ordinele contestate s-a stabilit o diferență de taxă de încă 200.588 lei, conform Ordinului 933/2007, ce nu putea fi aplicat retroactiv, că reîntregirea plății este ilegală, fiind o plată făcută fără temei legal. La data de 22 septembrie 2008 pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii prealabile solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât, cele trei ordine a căror nulitate parțială a solicitat au fost comunicate reclamantului la 14 martie 2008 sub semnătură, în cauză fiind incidente dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pârâtul a considerat că reclamantul trebuia să formuleze plângere prealabilă în 30 de zile de la data comunicării actului, însă plângerea a fost formulată la 29 aprilie 2008, cu o întârziere de peste 14 zile. Pe fondul cauzei, s-a precizat că acțiunea este neîntemeiată întrucât pretenția reclamantului de anulare a art.2 din cele trei ordine este nefondată în condițiile în care acesta este ținut să execute numai lucrările pentru care a pretins și obținut avizul favorabil. De asemenea s-a arătat că și capătul de cerere privind restituirea diferenței de taxă de scoatere din fondul forestier este neîntemeiat, întrucât, sentința despre care face vorbire reclamantul a fost pronunțată la 5 februarie 2008, iar la această dată erau în vigoare dispozițiile Ordinului nr. 933/2007, plata efectuându-se conform dispozițiilor legale.

Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 246 din 24 noiembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești a admis excepția tardivității formulării plângerii prealabile, ș i a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, că reclamantul a formulat plângerea prealabilă în 29 aprilie 2008, însă nu a fost respectat termenul de 30 de zile statuat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R, întrucât cele trei ordine i-au fost comunicate la data de 14 martie 2008, conform mențiunilor efectuate personal de acesta pe înscrisuri. Or, de la această dată curge termenul de 30 de zile, ce se calculează pe zile libere conform art. 101 C. proc.

civ., împlinindu-se la 14 aprilie 2008. Referitor la apărarea reclamantului, potrivit căreia, în cauză este aplicabil termenul de 1 an, înăuntrul căruia se poate promova acțiune în instanță, instanța de fond a înlăturat-o deoarece pârâtul nu a invocat tardivitatea introducerii acțiunii, ci pe aceea a plângerii prealabile, ce trebuie promovată în termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare. Instanța de recurs. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul D.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs s-a susținut că greșit a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, întrucât era aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 R, existând motive temeinice care au justificat formularea plângerii prealabile peste termenul de 30 zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R. A precizat că nu a ridicat ordinele personal, că în perioada respectivă s-a aflat sub îngrijiri medicale, prezentând în acest sens adeverința medicală care atesta starea de boală, situație în care se impunea repunerea în termenul de formulare a plângerii prealabile . Examinând motivele de recurs, actele cauzei și legislația aplicabilă, Înalta Curte constată următoarele: Legislația aplicabilă.

Legea nr. 554/2004 R art. 7 alin. (1) Î nainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, daca aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Art. 7 alin. (7): Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție.

Situația de fapt în cauză. Reclamantul D.C. a depus la instanța de fond (fila 353) adeverință medicală din care rezultă că începând cu 10 martie 2008 a prezentat diagnosticul de varicelă pulmonară, prin care a înțeles să dovedească motivele temeinice pentru care s-a formulat plângerea prealabilă peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R. Instanța de fond a considerat că acest act medical nu probează existența motivelor temeinice, întrucât nu conține recomandări speciale care l-ar fi împiedicat să se prezinte să ridice ordinele. Înalta Curte apreciază că starea de boală dovedită cu actul medical coroborată cu mențiunile din carnetul de sănătate, depus la instanța de recurs atestă existența unei împrejurări obiective care justifică formularea plângerii prealabile cu întârziere.

La adoptarea acestei soluții trebuie avute în vedere elementele de notorietate privind varicela care este o boală contagioasă, și impune restricționarea deplasărilor în afara domiciliului. În consecință, se apreciază că sunt incidente în cauză prevederile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, în sensul că motivele temeinice sunt dovedite, astfel că plângerea se putea formula și peste termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Întrucât plângerea prealabilă s-a introdus în intervalul termenului de 6 luni, se constată că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, este nelegală, probele administrate în cauză atestă existența unor motive temeinice de împiedicare a exercitării recursului grațios în termenul de 30 zile reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 R. Soluția instanței de recurs.

În aceste condiții în baza art. 312 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) teza finală, se va casa sentința primei instanțe cu trimitere la aceeași instanță pentru a judeca pricina pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.C. împotriva sentinței civile nr. 246 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2009.