ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2197/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7517/COM/2004, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul F.Șt. în nume personal și pentru SC M.Ș.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul M.M.R., pentru constatarea nulității absolute a contractului încheiat la 13 martie 2002, admițând acțiunea conexă introdusă de pârâtul reclamant împotriva reclamantului pârât, obligându-l la plata echivalentului în lei de la data efectuării plății a următoarelor sume: - 107.000 EURO cu titlu de împrumut nerestituit - 14.286 EURO reprezentând dobânzi legale calculate până la data de 15 septembrie 2004. Reclamantul pârât F.Șt.

a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată după cum urmează: - 85.418.733 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar 772.094.000 lei – onorariu avocat - 19.177.616 lei și 493 EURO în echivalent la data plății, reprezentând cheltuieli de deplasare. Instanța a reținut, că între părți, s-a încheiat la 13 martie 2002 un contract de împrumut, prin care pârâtul reclamant M.M. l-a împrumutat pe reclamantul pârât F.Șt. cu suma de 150.000 EURO, cu o dobândă anuală de 6,5 %, perioada scadentă a împrumutului fiind de 3 ani și 6 luni. S-a apreciat că cererea reclamantului, de anulare a acestei convenții, pe considerentul că în realitate părțile au încheiat un contract în participațiune este nedovedită.

Din probatoriu administrat nu rezultă că părțile au încheiat un contraînscris secret, înainte sau concomitent cu convenția, din care să rezulte existența contractului în participațiune. S-a reținut, ca întemeiată, cererea de restituire a sumei rămase neachitate din împrumut, nefăcându-se dovada plății acesteia. S-a obligat reclamantul pârât, la restituirea împrumutului datorat, a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată dovedite. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamantul pârât F.Șt. și SC M.Ș.P. SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate după cum urmează: - instanța a stabilit greșit starea de fapt neadministrând probe suficiente, iar pe cele existente le-a interpretat eronat - instanța a schimbat temeiul juridic al cererii de chemare în judecată - instanța a interpretat greșit natura juridică a contractului - suma pentru care s-a admis acțiunea a fost stabilită arbitrar ca și cheltuielile de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâtul reclamant M.M.R. susținând netemeinicia acesteia în raport de neacordarea nejustificată și a sumei de 2019 EURO reprezentând cheltuieli de judecată. Verificând temeinicia și legalitatea sentinței în raport de criticile formulate, CURTEA, prin decizia civilă nr. 282/ COM din 18 octombrie 2005, a admis apelul reclamantului pârât F.Șt., schimbând în parte sentința apelată în sensul obligării acestuia la plata sumei de 67.000 EURO cu titlu de împrumut nerestituit și la plata dobânzii de 6,5 % pentru debitul de 100.000 EURO pentru perioada 15 martie 2002 – 29 august 2003 și pentru debitul de 67.000 EURO pentru perioada 30 august 2003 – 15 septembrie 2004. S-a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată pentru suma de 42.709.366 lei taxă de timbru și pentru suma de 772.094.000 lei onorariu avocat, ca nefondată.

S-au respins ca nefondate apelurile declarate de SC M.Ș.P. SRL și pârâtul reclamant M.M.R. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut următoarele: - instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere formulate de părți - calificarea contractului, ca fiind un contract de împrumut, ca și reținerea cuantumului sumei împrumutate aceea de 150.000 EURO, datorie exigibilă la data introducerii acțiunii sunt corect stabilite. Instanța de apel a apreciat însă ca fiind greșită concluzia instanței privind suma datorată de reclamantul pârât, apelantul F.Șt., aceasta fiind de 67.000 EURO plus dobânda aferentă de 6,5 %. În ceea ce privește modalitatea de calculare a dobânzii în apel, s-a avut în vedere că, până la achitarea sumei de 33.000 EURO, pârâtul F.Șt.

urma să achite dobânda la nivelul celor două rate (100.000 EURO) iar după achitarea sumei sus-menționate, începând cu 29 august 2003 dobânda este datorată doar pentru debitul de 67.000 EURO până la 15 septembrie 2004. Apelul reclamantului pârât a fost admis pentru aceste considerente, celelalte critici formulate în comun cu SC M.Ș.P. SRL au fost înlăturate ca nefondate. Apelul declarat de pârâtul reclamant M.M., cu privire la neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, a fost respins cu motivarea că acesta nu a făcut dovada celor susținute în recurs. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul pârât F.Șt. personal și pentru SC M.Ș.P. SRL și pârâtul reclamant M.M.R. F.Șt.

și SC M.Ș.P. SRL invocă nelegalitatea deciziei în raport de prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele critici: - instanța a pronunțat hotărârea fără a examina mijloacele de probă existente în dosar sau prin referiri la mijloace de probă care nu se află la dosarul cauzei fapt ce a condus la stabilirea greșită a cuantumului împrumutului - instanța de apel a confirmat fără temei legal, hotărârea instanței de fond, prin care s-a respins acțiunea cu motivarea că „reclamantul nu a prezentat nici-un înscris care să se fi încheiat între părți înainte sau concomitent cu convenția, contractul din 13 martie 2002, și nu rezultă existența acestuia din probele administrate în cauză - instanța de apel s-a mărginit să constate că actul încheiat este un contract de împrumut și nu un contract de asociere în participațiune așa cum trebuia calificată convenția, fără a argumenta această concluzie.

- instanța de apel în calea devolutivă, nu a analizat clauzele convenției și numai așa se explică de ce nu s-a dat relevanță art. 6 și 7 în care sunt incluse clauze tipice pentru contractul de asociere în participațiune - în apel s-a apreciat greșit că omisiunea instanței de a se pronunța și cu privire la SC M.Ș.P. SRL se putea rezolva pe calea procesuală reglementată de art. 281 și 281 2 C. proc. civ. Recurentul M.M.R., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pentru modul greșit cum a stabilit dobânda la suma în litigiu și motivul pentru care a respins cererea de acordare a tuturor cheltuielilor de judecată. Recursurile sunt nefondate. Cu privire la recursul declarat de F.Șt.

personal și pentru SC M.Ș.P. SRL Constanța urmează a se reține că este nefondat. Instanța de apel, analizând criticile apelanților, a confirmat justificat hotărârea primei instanțe. Din considerentele deciziei, rezultă că în calea devolutivă a apelului, s-a făcut o analiză a întregului probatoriu administrat, în raport de care s-a statuat că starea de fapt reținută de instanța de fond este corectă și susține soluția de respingere a cererii de chemare în judecată. Ambele instanțe au dat o interpretare corespunzătoare contractului încheiat de părți stabilind în raport de voința acestora, ce se desprinde din clauzele contractuale că, acestea au încheiat un contract de împrumut. Instanțele și-au motivat concluzia prin lipsa dovezilor care să susțină afirmația că, în cauză a intervenit o simulație în forma interpunerii de persoane.

Recurentul F.Șt., a confirmat la interogatoriu, adevăratul înțeles al contractului, recunoscând că a împrumutat personal suma de 150.000 EURO și nu în calitate de administrator al SC M.Ș.P. SRL. În apel s-au analizat motivele invocate în susținerea formulată de acesta, în sensul că, natura contractului este aceea a unui contract în participațiune și prin prisma dispozițiilor art. 251 C. com. Potrivit acestui text legal asocierea în participațiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială, acordă uneia sau mai multor persoane ori societăți, o participațiune în beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni sau asupra întregului fond de comerț. Or, așa cum rezultă din contract, acesta s-a încheiat între două persoane fizice, fiind un contract de împrumut, de îndată ce în cauză nu rezultă că părțile au dorit în fapt să încheie o altă operațiune juridică.

Nici ultima critică nu poate fi primită deoarece prin O.U.G. nr. 138/2000 s-a reglementat în art. 281 1 C. proc. civ., într-un mod nou posibilitatea de a se îndrepta hotărârile judecătorești. De aceea în mod corect în apel, în interpretarea dispoziției prevăzute de acest text s-a concluzionat că, în baza unei cereri, partea interesată, poate cere îndreptarea erorii materiale, neimpunându-se un termen expres în această privință. Așa fiind, instanța de recurs, nu poate reține incidența prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., invocate în susținerea cererii de recurs. Analizând recursul declarat de pârâtul reclamant M.M.R., în raport de criticile formulate, urmează a se reține următoarele: Recurentul își întemeiază motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., fără a preciza în concret, în ce ar consta lipsa de temei legal a deciziei ori care ar fi încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Criticile vizează stabilirea greșită a unor stări de fapt privind modul de calcul al dobânzii și neacordarea unor cheltuieli de judecată. Din considerentele deciziei supuse recursului, rezultă modul în care s-a făcut calculul dobânzii stabilite de părți, suma la care se calculează și intervalul de timp. Cheltuielile de judecată parțial neacordate, nu au fost dovedite. Astfel, nu s-a făcut dovada plății onorariului de avocat în sumă de 772.094.000 lei, iar chitanțele privind sumele de 359.604.000 lei și 412.490.000 lei dovedesc că plățile s-au făcut de A.A.

și nu de către recurent. Pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții F.Șt. personal și ca administrator al SC M.Ș.P. SRL Constanța și pârâtul M.M.R. împotriva deciziei nr. 282 COM din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția maritimă, fluvială și contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2006.