ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3623/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1325/ F din 21 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. pen., achitarea inculpatului Ș.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. a constatat că inculpatul a fost arestat în perioada 19 ianuarie 2005 – 21 octombrie 2005. A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 269 din 8 februarie 2005 a fost trimis în judecată inculpatul Ș.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că în ziua de 17 ianuarie 2005, în jurul orelor 19,00, inculpatul Ș.L. împreună cu un individ rămas neidentificat a deposedat-o prin violență pe partea vătămată J.D. de o geantă, în timp ce se afla în scara blocului în care locuiește. Partea vătămată a intrat în scara blocului, ocazie cu care a observat doi indivizi necunoscuți care chemau liftul.

A evitat să plece cu aceștia, i-a așteptat să plece cu liftul, dând o nouă comandă. În momentul în care s-au deschis ușile liftului cei doi indivizi s-au repezit către ea, unul dintre ei lovind-o cu pumnul în față, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut, același individ smulgându-i geanta. Partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat din planșele fotografice, în acest sens fiind întocmit un proces verbal. Martorii audiați în faza de urmărire penală au declarat că l-au văzut pe inculpat că fugea pe strada Logofăt Tăutu și se ținea cu mâna de burtă și se vedea că are ceva sub haină, l-au urmărit la strigătele părții vătămate, dar o altă persoană a ieșit cu un cuțit și i-a amenințat. În fața instanței, martorii au revenit asupra declarațiilor spunând că le-au fost dictate de anchetator, afirmând că nu inculpatul este cel care fugea, că îl cunosc din cartier și după poreclă, iar la poliție au fost puși să arate pe planșele foto pe inculpat.

Mai reține instanța de fond că inculpatul a negat în permanență săvârșirea infracțiunii spunând că în ziua respectivă, între orele 16,00 – 21,00 a jucat tenis, biliard, a fost la un bar împreună cu martorii R.I. și Ș.T.F. Coroborând aceste probe instanța de fond a reținut că nu rezultă că inculpatul este autorul infracțiunii, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul Ș.L. Inculpatul Ș.L. a declarat că înțelege să-și retragă apelul, așa încât, Curtea urmează să ia act de această manifestare de voință. În apelul Parchetului este criticată sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpatului.

Se arată în motivele de apel că instanța a avut în vedere la pronunțarea soluției doar probele administrate în faza de cercetare judecătorească, fără a corobora toate aceste probe cu cele administrate și în faza de urmărire penală. Se susține că deși martorii și-au schimbat declarația în fața instanței nu îndrituia instanța să dispună achitarea inculpatului fără a ține seama de declarațiile acestora din faza de urmărire penală în care au arătat că inculpatul este cel care alerga pe stradă urmărit de partea vătămată, că și ei au pornit în urmărirea inculpatului, dar a apărut un individ care i-a amenințat cu un cuțit. Prin decizia penală nr. 266 din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția I-a penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, desființând în parte sentința penală, pe fond, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. și art. 2 1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul Ș.L. la 7 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la 19 ianuarie 2005 la 21 octombrie 2005. S-a luat act că partea vătămată J.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a luat act de declarația inculpatului de retragere a apelului și de faptul că inculpatul este arestat în altă cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul Ș.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei. Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de acesta și aplicarea unei pedepse just individualizată. Solicitarea inculpatului de achitare întrucât nu este autorul faptei reținute în sarcina sa și pentru care este condamnat nu poate fi primită întrucât probele administrate în cauză infirmă susținerile acestuia.

Astfel, din plângerea și declarațiile părții vătămate, cât și din declarațiile martorilor S.D., M.A. și V.A., care au recunoscut de pe albumele cu fotografii judiciare pe autorul faptei în persoana inculpatului Ș.L., rezultă cu certitudine că acesta este autorul faptei ce a constat în deposedarea, prin violență a părții vătămate J.D. de o geantă, în loc public, în timpul nopții, împreună cu o persoană neidentificată. Atitudinea ulterioară a martorilor, în sensul că și-au schimbat declarațiile, se explică prin teama față de inculpat, instanța de apel procedând corect la înlăturarea acestora din urmă și reținând ca fiind sincere declarațiile date în faza de urmărire penală, prin care l-au indicat, fără dubii, pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii.

Cu privire la motivul de recurs formulat în subsidiar care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 alin. …. C. pen. De altfel, pedeapsa aplicată se situează la limita minimă a pedepsei pentru infracțiunea săvârșită și, pe de altă parte, inculpatul a mai săvârșit acest gen de infracțiuni, manifestând perseverență în acest sens. În consecință, motivele de recurs formulate sunt neîntemeiate, iar alte motive de casare, din oficiu, nu sunt în cauză. Față de aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.L. împotriva deciziei penale nr. 266 din 5 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 19 mai 2005 – 21 octombrie 2005 și în prezent este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2006.