ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1196/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 606 din 3 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 1071/2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. În baza art. 18 1 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 lit. c) din același cod, a aplicat acestuia amenda administrativă în cuantum de 10.000.000 lei. A constatat că inculpatul a fost reținut la data de 28 decembrie 2004. A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

S-a reținut, în fapt, că, în seara zilei de 27 decembrie 2004, în jurul orelor 23,00, inculpatul R.G., aflat în stare de ebrietate, a urmărit-o pe partea vătămată N.F. până în scara blocului unde aceasta locuiește și a încercat să-i smulgă geanta de pe umăr, moment în care partea vătămată s-a împotrivit, a dat drumul sacoșelor pe care le purta în ambele mâini și s-a luptat pentru scurt timp cu inculpatul, încercând că-și apere geanta. Inculpatul a tras cu putere de geantă, rupându-i baretele, iar partea vătămată a început să strige după ajutor, moment în care inculpatul a părăsit scara blocului. Alertați de strigătele părții vătămate, martorii R.C., G.P. și G.N. au pornit în urmărirea inculpatului pe care l-au prins și imobilizat fără ca acesta să opună rezistență.

Deși prima instanță a reținut că fapta inculpatului realizează formal conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la tâlhărie, a apreciat că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât, prin conținutul său concret, aduce o atingere minimă valorilor ocrotite prin norma de incriminare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 18 1 alin. (1) C. pen. Instanța de fond a avut în vedere caracterul accidental al faptei, spontaneitatea hotărârii de a comite infracțiunea determinată de starea de ebrietate în care se afla inculpatul.

S-au avut în vedere, de asemenea, faptul că inculpatul a conștientizat consecințele faptei sale, a adoptat în mod constant o conduită procesuală sinceră, relevante fiind considerate și datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu are antecedente penale, este o persoană integrată social, având o familie organizată, o calificare profesională, lucrând de 18 ani ca operator chimist pe Platforma D., date în raport de care s-a apreciat că perspectivele sale de reintegrare sunt ridicate. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpatului.

S-a argumentat în sensul că fapta inculpatului care, pe timp de noapte și în loc public, a încercat, prin folosirea violenței fizice să o deposedeze pe partea vătămată de o geantă, acțiunea sa fiind întreruptă datorită rezistenței opuse de victimă, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Având în vedere natura infracțiunii, gravitatea acesteia, valoarea lezată s-a apreciat că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea. Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet, apreciind că sub toate aspectele de fapt și de drept, sentința pronunțată este legală și temeinică. S-a constatat, în raport de dispozițiile art. 18 1 C. pen., că fapta săvârșită de inculpat, constând în încercarea de a o deposeda pe partea vătămată N,F.

de geanta pe care o avea asupra sa, acțiune care însă nu a fost dusă până la capăt datorită opoziției părții vătămate, în modalitatea concretă în care s-a derulat, confirmă caracterul spontan al hotărârii delictuale luate de inculpat, dar și faptul că aceasta s-a datorat exclusiv stării de ebrietate în care s-a aflat acesta. Pe de altă parte, s-a avut în vedere comportarea anterioară foarte bună a inculpatului rezultată din caracterizările depuse la dosar și din referatul de evaluare psiho-socială întocmit de S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul București.

Avându-se în vedere aceste particularități care individualizează persoana inculpatului avute în vedere și de prima instanță, instanța de control judiciar a apreciat că factorul determinant al reacției delictuale a inculpatului l-a constituit consumul de alcool, situație în care, avându-se în vedere și modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de urmările produse și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, susținerea parchetului în sensul că reeducarea acestuia este posibilă numai prin aplicarea unei sancțiuni penale nu este justificată. Dimpotrivă, s-a apreciat că prin aplicarea unei pedepse s-ar ajunge la producerea unui rezultat contrar celui urmărit de legiuitor prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub același aspect criticat și în apel, respectiv greșita achitare a inculpatului. S-a susținut din nou că, în raport de modalitatea concretă de comitere a faptei, în mod greșit instanțele au reținut că fapta a periclitat nesemnificativ valorile ocrotite de lege și că a avut o slabă rezonanță socială, în condițiile în care fenomenul sustragerii de bunuri prin violență și în locuri publice a luat amploare, iar părții vătămate i-a fost produsă o puternică stare de temere și insecuritate.

Se mai arată în motivele de recurs, că periculozitatea inculpatului este demonstrată faptic prin luarea hotărârii de a săvârși ambele acțiuni specifice elementului material al infracțiunii de tâlhărie, pe care premeditat le-a pus în executare, instanțele apreciind greșit că fapta a avut un caracter accidental, iar hotărârea de a o săvârși a fost spontană și determinată de starea de ebrietate. Consideră recurentul că starea de ebrietate, în speță, trebuia reținută ca o stare agravantă, deoarece fapta nu a fost comisă în mod spontan. Concluzionându-se, se susține că în mod greșit instanțele nu s-au raportat la toate criteriile menționate în art. 18 1 alin. (2) C. pen., în ansamblul lor, atunci când au stabilit gradul de pericol social concret al faptei comise.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este nefondat. În conformitate cu art. 18 1 alin. (2) C. pen. „la stabilirea gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.” Rezultă așadar, că textul citat face referire atât la circumstanțele reale cât și la cele personale. În cauză, evaluarea judicioasă a acestora de către instanțele inferioare a evidențiat în mod corect că fapta inculpatului, prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță, aducând o minimă atingere. Inculpatul aflat în stare de ebrietate a încercat să o deposedeze pe partea vătămată, prin smulgere, de o geantă pe care aceasta o purta pe umăr, însă, datorită opoziției acesteia nu a reușit, rupând doar bretelele genții care a rămas asupra părții vătămate.

Din probele administrate în cauză a rezultat că fapta a avut un caracter accidental, inculpatul luând hotărârea de a săvârși infracțiunea spontan, în momentul când a văzut-o pe partea vătămată, în condițiile în care se afla în stare de ebrietate și în contextul unei comportări anterioare ireproșabile. Aceste circumstanțe reale analizate cumulativ cu cele personale, respectiv conduita procesuală de recunoaștere și regret, lipsa antecedentelor penale, comportarea anterioară foarte bună rezultată din caracterizarea anterioară foarte bună rezultată din caracterizările depuse la dosar și nu în ultimul rând, evaluarea psiho-socială care a concluzionat în sensul că inculpatul a conștientizat întru totul consecințele faptei sale, fiind o persoană integrată social cu reale perspective de reintegrare în societate, dovedesc că faptei îi lipsește una din trăsăturile esențiale ale infracțiunii și anume, pericolul social.

Așa fiind, în mod corect instanțele au constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 18 1 C. pen., dispunând achitarea inculpatului și aplicarea unei amenzi administrative în conformitate cu dispozițiile art. 91 C. pen. Relevant și corect este și argumentul instanțelor referitor la consecințele aplicării unei pedepse inculpatului în raport de scopul urmărit de legiuitor și prevăzut în dispozițiile art. 52 C. pen. Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet apare ca nefondat, astfel că, Înalta Curte îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 720 din 23 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul R.G. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2006.