ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3136/2007

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6328 din 13 mai 2003, reclamanții M.A.M. și D.I. au chemat în judecată Primăria comunei Cornu, SC E. SA, SC P.S. SRL, Primăria comunei Valea Doftanei, SC P. SA, SC S.G.I.E., SC T.V.I.E. SRL, solicitând anularea dispoziției nr. 97/2001 emisă de primărie și restituirea în natură a bunurilor, conform notificărilor formulate în condițiile Legii nr. 10/2001.

În motivele de fapt ale cererii, s-a arătat că, întemeindu-se pe dispozițiile actului normativ menționat și invocând calitatea de persoane îndreptățite, reclamanții au solicitat, prin trei notificări expediate Primăriei Cornu, să li se restituie în natură conacul din comuna Măgurele, județul Prahova, precum și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru Fabrica de cherestea, Fabrica de var și Fabrica de mozaic, situate în comuna Cornu, însă prin dispoziția atacată, le-a fost respinsă notificarea, pe motiv că nu i-au putut fi identificate bunurile pe raza localității Cornu și nu se află în administrarea altor unități de pe teritoriul acesteia. Prin sentința civilă nr. 23 din 5 ianuarie 2005 Tribunalul Prahova a admis excepția tardivității și a respins contestația ca fiind tardiv formulată.

Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. Cum în speță, dispoziția contestată a fost emisă la 12 decembrie 2001 și comunicată mandatarei petenților la 14 decembrie 2001 (conform dovezii de la dosar, fila 230, fond), iar contestația a fost introdusă la 13 mai 2003, rezultă că a fost cu mult depășit termenul de 30 zile reglementat de art. 24 din Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, care au formulat critici sub aspectul necompetenței intimatei Primăria Cornu în soluționarea notificării și al modalității de rezolvare a excepției de tardivitate.

Apelul a fost respins ca nefondat, conform deciziei nr. 1034 din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. În considerentele deciziei s-a reținut caracterul nefondat al criticii referitoare la necompetența în soluționarea notificării, față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care reglementează conținutul procedurii prealabile (intimata soluționând notificarea ce i-a fost adresată), ca și de poziția notificatorilor care nu au răspuns la adresele comunicate pentru identificarea imobilelor. În ce privește excepția de tardivitate, s-a constatat că ea a fost corect rezolvată, ținând seama de data comunicării dispoziției (14 decembrie 2001) și de cea a formulării contestației la instanță (13 mai 2003), cu mult peste termenul de 30 zile reglementat de art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei au declarat recurs apelanții-reclamanți, ale căror critici de nelegalitate au privit următoarele aspecte: Hotărârea este „anulabilă de drept” întrucât nu a avut în vedere faptul că dispoziția atacată a fost emisă de Primăria Cornu care nu avea legitimare procesuală, nefiind îndreptățită la soluționarea notificării, întrucât nu era unitate deținătoare. Invocarea unei astfel de excepții, de nulitate, nu este condiționată de respectarea unui termen de prescripție, iar instanța trebuia oricum să verifice din oficiu acest aspect. Referitor la termenul de formulare a contestației, s-a arătat că el trebuie considerat ca respectat, întrucât reclamanții au avut în vedere momentul în care au luat cunoștință de respingerea cererii de retrocedare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți s-au opus admiterii recursului, pretinzând caracterul legal al deciziei atacate. Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Susținerea în legătură cu „anulabilitatea” hotărârii, pentru că instanța nu s-ar fi preocupat de verificarea calității de unitate deținătoare a intimatei Primăria comunei Cornu, nu poate fi primită. Analizarea unui astfel de aspect, care constituie o chestiune de fond în dezlegarea pricinii, ar fi fost posibilă în măsura în care învestirea instanței se realiza în condiții procedurale. Or, verificând legalitatea sesizării sale, prima instanță a constatat în mod corect, soluția fiind menținută în apel, că formularea contestației s-a realizat cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut în mod imperativ de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Aceasta, în condițiile în care emiterea dispoziției primarului s-a făcut la 12 decembrie 2001 (fila 4, fond), comunicarea respectivei dispoziții la 14 decembrie 2001 (filele 230 și 240, fond), iar formularea și înregistrarea cererii la instanță s-au realizat la 13 mai 2003. Afirmația recurenților în sensul că au formulat contestație în momentul în care au luat cunoștință de conținutul dispoziției de respingere a retrocedării, ignoră dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/2001 [art. 24 alin. (7), actualmente art. 26 alin. (3)], care stabilesc drept dată de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac, cea a comunicării deciziei/dispoziției.

Fiind vorba de un termen legal imperativ, el nu poate fi nesocotit și nu este la îndemâna părții posibilitatea de a deplasa, prin introducerea unor criterii subiective (momentul la care a luat cunoștință de „respingerea cererii de retrocedare”), data de la care trebuia să-și manifeste dreptul de exercitare a căii de atac. Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În speță, legea nu dispune altfel (în sensul înlăturării sancțiunii decăderii) și nici partea nu dovedește existența unei împrejurări mai presus de voința ei, asimilabilă forței majore (situație căreia nu-i poate fi identificată cea subiectivă invocată, a luării la cunoștință de conținutul dispoziției la mai bine de 2 ani de la comunicarea acesteia).

În aceste condiții, instanțele au procedat corect atunci când au stabilit tardivitatea sesizării pe calea contestației împotriva dispoziției primarului și au respins în consecință cererea. Față de aspectul procedural ce s-a impus a fi analizat cu prioritate și care a determinat limitele învestirii instanței, nu mai puteau face obiect al dezbaterii alte împrejurări invocate de către reclamanți și care vizau fondul pretenției acestora. De aceea, susținerea reclamanților în sensul că invocarea unei excepții de nulitate, determinate de lipsa de calitate a unității deținătoare, nu este condiționată de respectarea unui „termen de prescripție”, nu poate fi primită. Pe de o parte, termenul de exercitare a căii de atac nu este unul de prescripție extinctivă (aplicabil în cazul drepturilor materiale, subiective), ci unul de decădere.

Pe de altă parte, nerespectarea termenului menționat lipsește instanța de legala învestire și deci, de cadrul procesual în care să poată analiza fondul pretenției. Potrivit considerentelor expuse, criticile formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.A.M. și D.I. împotriva deciziei nr. 1034 din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Obligă pe recurenți să plătească intimatei pârâte SC P. SA Câmpina suma de 1500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2007.