ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10184/2005

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 12 iunie 2002, E.E. a solicitat, în contradictoriu cu SC B. SA și Consiliul local Sovata, anularea deciziei nr. 1181 din 14 mai 2002 emisă de prima pârâtă, restituirea în natură a imobilului situat în Sovata, evidențiat în C.F. Sovata, nr.top 3136/1/2/2 și evacuarea pârâtei din imobil. În drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 9 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 503 din 18 octombrie 2002, Tribunalul Mureș a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții SC B. SA și Consiliul local Sovata. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, fiind respectate dispozițiile Decretului nr. 92/1950, întrucât antecesorul reclamantei B.I.

avea profesiunea de comerciant de lemne, deținând și o uzină de cherestea. S-a constatat că în condițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii și nu la restituirea în natură și ținând cont de faptul că SC B. SA s-a privatizat prin încheierea contractului de vânzare de acțiuni nr. 6 din 18 mai 2001, soluționarea notificării este de competența A.V.A.S.

Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 131/A din 9 octombrie 2003. S-a reținut de către instanța de apel că deși autorul reclamantei a fost o personalitate proeminentă a orașului Sovata, ca intelectual, are prioritate situația personală potrivit căreia acesta avea profesiunea de comerciant de lemne și deținea în proprietate o uzină de cherestea, motiv pentru care s-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil, după cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 438/2000 a Tribunalului Mureș. Făcând aplicațiunea art. 27 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că notificarea reclamantei trebuia adresată și soluționată de către A.V.A.S., instituția care a efectuat privatizarea.

Instanța de apel a reținut, de asemenea, că reclamanta nu și-a probat susținerea în sensul anulării pe cale judecătorească a actului de privatizare. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. A arătat că fostul proprietar tabular al construcției, B.I., nu se încadra în categoria marilor comercianți, ci era intelectual, fiind una din personalitățile proeminente ale orașului, istoria familiei fiind evocată și în monografia orașului Sovata, astfel încât era exceptat din categoriile de persoane ale căror imobile se puteau naționaliza. Mai mult, a susținut că nu se poate ca printr-o lege care se dorește a fi reparatorie să se dea gir de legalitate unui act normativ abuziv cum este Decretul nr. 92/1950.

A precizat totodată că pârâta SC B. SA a cunoscut situația juridică a imobilului la momentul achiziționării pachetului de acțiuni, întrucât în caietul de sarcini erau evidențiate imobilele cu privire la care erau formulate acțiuni în revendicare, astfel încât societatea a acceptat riscul de a evinsă. Prin urmare, instanța de apel a reținut eronat că nu s-a urmat procedura necontencioasă prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu întrucât reclamanta nu s-a adresat instituției care a efectuat privatizarea, având în vedere că imobilul nu a fost preluat cu titlu. Recursul este întemeiat, urmând a fi admis, a se casa ambele hotărâri pronunțate și a se trimite cauza spre rejudecare la tribunal, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, astfel că potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv de stat. În aceste condiții, nu se pot reține considerentele instanței de fond potrivit cărora imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu valabil, fiind respectate dispozițiile Decretului nr. 92/1950, întrucât respectarea prevederilor acestui act normativ apare ca irelevantă în contextul reglementat de textul de lege menționat, cu atât mai mult cu cât Decretul nr. 92/1950 a contravenit chiar normelor constituționale în vigoare la data adoptării sale.

Față de cele precizate nu se poate reține nici autoritatea de lucru judecat invocată de instanța de apel, deoarece prin sentința civilă nr. 438/2000, Tribunalul Mureș a soluționat o acțiune formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nici incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din lege care se referă la imobile preluate cu titlu valabil.

Potrivit art. 20 alin. ( 1) și (2) din Legea nr. 10/2001, imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare, aceste dispoziții fiind aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 stipulează la pct. 20.1 că prevederea cuprinsă la alin. (1) al art. 20 din lege statuează indisponibilizarea imobilelor, restituibile pe calea prevăzută de lege, cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane decât cele îndreptățite în accepțiunea legii. Potrivit acelorași norme, indisponibilizarea operează începând cu data de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară, în speță 31 mai 2001 și are drept scop îndeplinirea obligației de restituire în natură adevăratului proprietar. Totodată, potrivit normelor metodologice, nu au obligația restituirii în natură societățile comerciale privatizate integral care au dobândit astfel de bunuri după privatizare, dacă sunt dobânditori de bună credință.

Pentru motivele arătate, urmează a se casa hotărârile pronunțate și a se trimite cauza spre rejudecare la tribunal, urmând a se analiza incidența textelor de lege despre care s-a făcut vorbire și a se depune contractul de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta E.E. împotriva deciziei nr. 131/A din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 503 din 18 octombrie 2002 a Tribunalului Mureș și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2005.