ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1803/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 septembrie 2005, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, anularea hotărârii nr. 1571 din 11 martie 2005 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a locuit cu părinții în localitatea Aninoasa, până în timpul celui de-al doilea război mondial, când locuitorii au fost duși cu forța din casele lor, în zonele ocupate. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 266 din 21 octombrie 2005, a respins acțiunea, reținând că din probele administrate nu rezultă că reclamanta și părinții săi au fost siliți de autorități să plece din localitatea Aninoasa, în teritoriul ocupat de Ungaria.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta G.M., solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii. Recursul este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Prin „persoană strămutată în altă localitate”, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Este adevărat că din „Buletinul de schimbare de domiciliu” nr. 260/1940, eliberat de Primăria comunei Aninoasa, rezultă că recurenta-reclamantă, împreună cu familia sa, și-a schimbat domiciliul din comuna Aninoasa, în localitatea Gornești, județul Mureș, însă acest act nu face dovada că măsura a fost materializarea unor persecuții etnice din partea autorităților. De altfel, nici în declarațiile autentice ale martorilor B.M. și P.A. nu s-a precizat în mod concret că reclamanta și părinții săi au fost nevoiți să plece din localitatea de domiciliu, datorită persecuțiilor etnice, martorii limitându-se la a susține că părăsirea domiciliului a avut loc „datorită evenimentelor din anul 1940”. Față de cele ce preced, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.M. împotriva sentinței civile nr. 266 din 21 octombrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2006.