ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1199/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta I.A. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Hunedoara, solicitând instanței, ca în

contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună

anularea hotărârii nr. 1291 din 12 martie 2004 și obligarea pârâtei să emită o

nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiară a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin hotărârea a cărei anulare a solicitat-o, pârâta i-a

respins cererea, deși îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru

acordarea drepturilor solicitate.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 83 din 30

aprilie 2004, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând anularea

hotărârii nr. 1291 din 12 martie 2004. Totodată, a obligat pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară

a prevederilor O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000 și să-i

acorde drepturile prevăzute de actul normativ menționat, pentru perioada 18

noiembrie 1940 - 6 martie 1945, în care a fost strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că în perioada cedării Ardealului de Nord către

Ungaria, persoanele de naționalitate română au fost nevoite să se refugieze pe

teritoriul României, datorită persecuțiilor suferite pe motive etnice.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de

Pensii Hunedoara, susținând, în esență, că instanța de fond nu a recurs la nici

unul din mijloacele de probă prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru dovedirea

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1, conchizând că suntem în prezența

unui fapt notoriu care nu mai trebuie dovedit.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, fiind strămutată în altă localitatea, decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002, dată

în aplicarea O.G. nr. 105/2002, aprobată prin Legea nr. 189/2000, s-a prevăzut

că noțiunea de strămutat o include și pe aceea de refugiat.

Este evident că prin aceste

dispoziții s-a urmărit acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite în urma persecuțiilor din motive etnice.

În cauză, așa cum corect a

reținut instanța de fond, tatăl reclamantei era de origine română, astfel că

deși Comisia menționează că reclamanta a părăsit domiciliul, de bunăvoie, nu

trebuie uitat faptul că în perioada cedării Ardealului de Nord, Ungariei,

persoanele de origine română au fost persecutate pe motive etnice și în

consecință, nevoite să se refugieze pe teritoriul României, așa cum s-a

întâmplat și cu reclamanta I.A.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Hunedoara se privește ca nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 83 din 30

aprilie 2004, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2005.