ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, la data de 24 iunie 2005, reclamanta V.I. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună

anularea hotărârii nr. 16791 din 14 martie 2005, a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea

calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că în urma aplicării Dictatului de la Viena, în perioada

septembrie 1940 - martie 1945 a fost nevoită să se refugieze împreună cu

familia, părăsind orașul Simeria și stabilindu-se în orașul Cluj.

Prin sentința nr. 526 din 14

septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei V.I., a anulat hotărârea

nr. 16791 din 14 martie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, pe

care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în

perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2005.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că

familia reclamantei s-a aflat în refugiu, iar reclamanta a împărtășit situația

familiei și consecințele nefavorabile ale acesteia, îndeplinind condițiile

pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta consideră că instanța de

fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamanta nu îndeplinea

condițiile pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, întrucât refugierea s-a făcut de pe un teritoriu aflat sub

administrația Statului român - orașul Simeria, județul Hunedoara, în teritoriul

ocupat de trupele hortyste și nu s-a datorat persecuției etnice.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu

[art. 1 lit. c)].

Potrivit dispozițiilor art. 2 din

Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr.

127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul

ordonanței menționate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost

obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În

această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au

refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Din probele administrate în cauză

rezultă că reclamanta a făcut dovada refugierii, împreună cu familia, din

localitatea de domiciliu, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, prin Dictatul

de la Viena. Declarația martorei W.E. confirmă această împrejurare.

Nu poate fi primită critica

formulată de recurentă, cu privire la faptul că refugierea s-a făcut dintr-un

teritoriu aflat sub autoritatea Statului român, deoarece o asemenea condiție nu

este prevăzută de lege.

Rezultă că instanța de fond a

reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale

aplicabile.

Pe cale de consecință, recursul

declarat este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 526 din 14 septembrie

2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.