ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 24 iunie 2005, reclamanta V.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 16791 din 14 martie 2005, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în urma aplicării Dictatului de la Viena, în perioada septembrie 1940 - martie 1945 a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, părăsind orașul Simeria și stabilindu-se în orașul Cluj.

Prin sentința nr. 526 din 14 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei V.I., a anulat hotărârea nr. 16791 din 14 martie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2005. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că familia reclamantei s-a aflat în refugiu, iar reclamanta a împărtășit situația familiei și consecințele nefavorabile ale acesteia, îndeplinind condițiile pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamanta nu îndeplinea condițiile pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât refugierea s-a făcut de pe un teritoriu aflat sub administrația Statului român - orașul Simeria, județul Hunedoara, în teritoriul ocupat de trupele hortyste și nu s-a datorat persecuției etnice. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței menționate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada refugierii, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, prin Dictatul de la Viena. Declarația martorei W.E. confirmă această împrejurare. Nu poate fi primită critica formulată de recurentă, cu privire la faptul că refugierea s-a făcut dintr-un teritoriu aflat sub autoritatea Statului român, deoarece o asemenea condiție nu este prevăzută de lege. Rezultă că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile.

Pe cale de consecință, recursul declarat este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 526 din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2006.