ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8151/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe

rolul Tribunalului Prahova, la data de 26 august 2004, reclamanții T.C. și T.O.

au contestat dispoziția nr. 1.925 din 23 iulie 2004 emisă de Primarul

Municipiului Câmpina, ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea contestației, reclamanții au arătat că,

prin notificările înregistrate la Primăria Câmpina sub nr. 80N din 7 februarie

2002 și nr. 212 din 31 ianuarie 2002, au solicitat acordarea de măsuri

reparatorii, sub formă de despăgubiri, pentru imobilul din Câmpina, ce a

aparținut autorului lor T.I. și a fost preluat de stat în temeiul Decretului

nr. 224/1951. Cererea le-a fost respinsă prin dispoziția menționată,

invocându-se că nu au făcut dovada preluării abuzive de către stat.

Reclamanții au mai arătat în cuprinsul contestației,

că tatăl lor, T.I. a fost evacuat în anul 1951 din imobilul ce avea destinație

de restaurant, iar ulterior, în sediul acestuia a funcționat o unitate de

alimentație publică până în anul 1971, când a fost demolat pentru

resistematizarea zonei.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 110 din

31 ianuarie 2005, a admis contestația și a anulat decizia nr. 1.925 din 23

iulie 2004, constatând dreptul petenților la despăgubiri pentru imobil,

calculate potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut,

în esență, că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului

lor asupra imobilului în litigiu, precum și dovada calității de succesori, iar

potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin

echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii sau

despăgubiri bănești.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul

Primarul Municipiului Câmpina, formulând două motive de apel: instanța a făcut

o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în cauză, deoarece

imobilul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 224/1951, iar

contestatorii nu au dovedit că neplata impozitului datorat de autorul lor s-a

făcut din motive independente, așa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. d) din

lege; instanța nu a ținut cont de obiecțiunile la raportul de expertiză

administrat în cauză, construcția fiind supraevaluată, iar calculul valorii

acesteia s-a făcut fără a se ține seama de normele impuse de legiuitor în

această materie.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 557

din 25 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul, reținând că, instanța de

fond a stabilit incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 din Legea nr.

10/2001, la dosar fiind depus procesul-verbal de sechestru nr. 22/1952, în care

este consemnată declarația autorului reclamanților, din care reiese că nu are

posibilitatea de a plăti impozitul stabilit, fiind exagerat de mare față de

puterile de plată. Cu privire la cea de-a doua critică formulată, s-a arătat în

considerentele deciziei că, aceasta nu este fondată, întrucât instanța nu a

omologat concluziile raportului de expertiză construcții în privința valorii

imobilului, rezumându-se la a constata dreptul petenților de a beneficia de

despăgubiri pentru imobil, calculate conform normelor metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, calculul urmând a fi efectuat ulterior rămânerii

definitive a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac

a recursului pârâtul, reiterând motivele invocate în apel și indicând ca temei

de drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce

succed :

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

10/2001, sunt considerate imobile preluate în mod abuziv, în sensul legii,

imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente

de voința proprietarului, în baza unei hotărâri judecătorești, în perioada

1945-1989.

În speță, contestatorii au dovedit cu probatoriul

administrat în cauză că imobilului ce a aparținut antecesorului lor, îi sunt

aplicabile dispozițiile legale menționate, preluarea acestuia fiind abuzivă în

înțelesul legii.

Astfel, în procesul-verbal de sechestru nr. 22 din 21

iulie 1952, este consemnat că T.I., proprietarul imobilului situat în Câmpina,

str. Republicii nr. 16, a făcut observații în legătură cu întocmirea acestui

înscris, respectiv că nu poate face față plății, deoarece i s-a stabilit un

impozit exagerat de mare față de puterile de plată (fila 31 din dos. nr.

5637/2004 al Tribunalului Prahova). De asemenea, din analizarea și coroborarea

celorlalte acte întocmite de reprezentanții autorităților statului la momentul

preluării imobilului, aflate la dosarul cauzei, rezultă că procedura de

sechestrare și vânzare a imobilului în baza Decretului nr. 224/1951, s-a

desfășurat într-un interval de timp foarte scurt :înștiințarea de plată

nr. 6434 din 30 mai 1952 (fila 32) ; procesul-verbal de sechestru nr. 22

din 21 iulie 1952 (fila 31) ; sentința civilă nr. 9 din 9 august 1952 a

Tribunalului Popular al Raionului Câmpina (fila 35) ; publicațiunea de

vânzare nr. 962 din 25 august 1952 (fila 30) și procesul verbal de vânzare la

licitație din 27 august 1952 (fila 37).

Având în vedere probele administrate în cauză și

raportat la dispozițiile legale incidente în speță, apar ca neîntemeiate

criticile recurentului-pârât ce privesc greșita aplicare a prevederilor art. 2

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 în cauză, pe considerentul că nu s-a

probat neplata impozitelor de către autorul contestatorilor din motive

independente de acesta.

Nefondat este și motivul de recurs ce vizează

efectuarea expertizei și stabilirea valorii imobilului cu nesocotirea normelor

specifice impuse de legiuitor în această materie, față de împrejurarea că

instanța de fond a constatat, în dispozitivul sentinței civile nr. 110 din 31

ianuarie 2005, dreptul petenților la despăgubiri pentru imobilul în litigiu,

calculate potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Prin

urmare, sub acest aspect, instanța s-a raportat la dispozițiile legale

aplicabile speței, urmând ca măsurile reparatorii în echivalent ce vor fi acordate

petenților să fie calculate cu respectarea condițiilor și normelor impuse de

Legea nr. 10/2001 modificată și republicată.

Față de toate considerentele arătate, recursul se

privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Câmpina împotriva deciziei civile nr. 557 din 25 aprilie

2005 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie

2005.