ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8151/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 26 august 2004, reclamanții T.C. și T.O. au contestat dispoziția nr. 1.925 din 23 iulie 2004 emisă de Primarul Municipiului Câmpina, ca fiind nelegală și netemeinică. În motivarea contestației, reclamanții au arătat că, prin notificările înregistrate la Primăria Câmpina sub nr. 80N din 7 februarie 2002 și nr. 212 din 31 ianuarie 2002, au solicitat acordarea de măsuri reparatorii, sub formă de despăgubiri, pentru imobilul din Câmpina, ce a aparținut autorului lor T.I. și a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 224/1951.

Cererea le-a fost respinsă prin dispoziția menționată, invocându-se că nu au făcut dovada preluării abuzive de către stat. Reclamanții au mai arătat în cuprinsul contestației, că tatăl lor, T.I. a fost evacuat în anul 1951 din imobilul ce avea destinație de restaurant, iar ulterior, în sediul acestuia a funcționat o unitate de alimentație publică până în anul 1971, când a fost demolat pentru resistematizarea zonei. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 110 din 31 ianuarie 2005, a admis contestația și a anulat decizia nr. 1.925 din 23 iulie 2004, constatând dreptul petenților la despăgubiri pentru imobil, calculate potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu, precum și dovada calității de succesori, iar potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii sau despăgubiri bănești.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Câmpina, formulând două motive de apel: instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în cauză, deoarece imobilul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 224/1951, iar contestatorii nu au dovedit că neplata impozitului datorat de autorul lor s-a făcut din motive independente, așa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. d) din lege; instanța nu a ținut cont de obiecțiunile la raportul de expertiză administrat în cauză, construcția fiind supraevaluată, iar calculul valorii acesteia s-a făcut fără a se ține seama de normele impuse de legiuitor în această materie.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 557 din 25 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul, reținând că, instanța de fond a stabilit incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, la dosar fiind depus procesul-verbal de sechestru nr. 22/1952, în care este consemnată declarația autorului reclamanților, din care reiese că nu are posibilitatea de a plăti impozitul stabilit, fiind exagerat de mare față de puterile de plată. Cu privire la cea de-a doua critică formulată, s-a arătat în considerentele deciziei că, aceasta nu este fondată, întrucât instanța nu a omologat concluziile raportului de expertiză construcții în privința valorii imobilului, rezumându-se la a constata dreptul petenților de a beneficia de despăgubiri pentru imobil, calculate conform normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, calculul urmând a fi efectuat ulterior rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac a recursului pârâtul, reiterând motivele invocate în apel și indicând ca temei de drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed : Potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate imobile preluate în mod abuziv, în sensul legii, imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de voința proprietarului, în baza unei hotărâri judecătorești, în perioada 1945-1989. În speță, contestatorii au dovedit cu probatoriul administrat în cauză că imobilului ce a aparținut antecesorului lor, îi sunt aplicabile dispozițiile legale menționate, preluarea acestuia fiind abuzivă în înțelesul legii.

Astfel, în procesul-verbal de sechestru nr. 22 din 21 iulie 1952, este consemnat că T.I., proprietarul imobilului situat în Câmpina, str. Republicii nr. 16, a făcut observații în legătură cu întocmirea acestui înscris, respectiv că nu poate face față plății, deoarece i s-a stabilit un impozit exagerat de mare față de puterile de plată (fila 31 din dos. nr. 5637/2004 al Tribunalului Prahova).

De asemenea, din analizarea și coroborarea celorlalte acte întocmite de reprezentanții autorităților statului la momentul preluării imobilului, aflate la dosarul cauzei, rezultă că procedura de sechestrare și vânzare a imobilului în baza Decretului nr. 224/1951, s-a desfășurat într-un interval de timp foarte scurt :înștiințarea de plată nr. 6434 din 30 mai 1952 (fila 32) ; procesul-verbal de sechestru nr. 22 din 21 iulie 1952 (fila 31) ; sentința civilă nr. 9 din 9 august 1952 a Tribunalului Popular al Raionului Câmpina (fila 35) ; publicațiunea de vânzare nr. 962 din 25 august 1952 (fila 30) și procesul verbal de vânzare la licitație din 27 august 1952 (fila 37). Având în vedere probele administrate în cauză și raportat la dispozițiile legale incidente în speță, apar ca neîntemeiate criticile recurentului-pârât ce privesc greșita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 în cauză, pe considerentul că nu s-a probat neplata impozitelor de către autorul contestatorilor din motive independente de acesta.

Nefondat este și motivul de recurs ce vizează efectuarea expertizei și stabilirea valorii imobilului cu nesocotirea normelor specifice impuse de legiuitor în această materie, față de împrejurarea că instanța de fond a constatat, în dispozitivul sentinței civile nr. 110 din 31 ianuarie 2005, dreptul petenților la despăgubiri pentru imobilul în litigiu, calculate potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Prin urmare, sub acest aspect, instanța s-a raportat la dispozițiile legale aplicabile speței, urmând ca măsurile reparatorii în echivalent ce vor fi acordate petenților să fie calculate cu respectarea condițiilor și normelor impuse de Legea nr. 10/2001 modificată și republicată.

Față de toate considerentele arătate, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Câmpina împotriva deciziei civile nr. 557 din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2005.