ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4634/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51 din 31

martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 2417/2/2006 (nr. vechi

664/2006), s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de

revizuinetul C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

S-a reținut că printr-o cerere

înregistrată la 01 noiembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București petentul condamnat C.C. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 34

din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel București rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 5430 din 27 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, prin care a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și

6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un

termen de încercare de 6 ani și 6 luni.

Revizuientul și-a motivat cererea

invocând existența unor fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, faptul că actul de inculpare și hotărârea de

condamnare ar fi false și că polițiștii, procurorii și judecătorii care l-au

cercetat și judecat ar fi comis mai multe infracțiuni împotriva sa.

În concluziile procurorului

formulate potrivit art. 399 C. proc. pen., s-a arătat că în cauză nu este

incident nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) – e)

C. proc. pen.

Curtea de Apel București, investită

cu soluționarea cererii de revizuire, a constatat că afirmațiile revizuientului

C.C., în sensul că au apărut fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute

de instanță, nu sunt susținute de dovezi, iar referitor la înscrisurile false

care ar fi servit ca temei al hotărârii de condamnare precum și la posibile

infracțiuni comise de anchetatori și magistrați în legătură cu cauza a cărei

revizuire se cere, în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească sau

ordonanță a procurorului prin care să se fi dispus cu privire la aceste

aspecte, susținerile revizuientului neputând fi confirmate, astfel că cererea de

revizuire formulată de acesta a fost respinsă.

Împotriva sentinței penale a

declarat recurs revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și a reiterat susținerile din cererea introductivă, respectiv că în cauză sunt

incidente toate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) – e) C.

proc. pen., astfel că a solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea

hotărârilor pronunțate și rejudecând cauza să se dispună achitarea sa.

Recursul declarat de revizuient este

nefondat.

Examinând hotărârea atacată,

respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de dispozițiile art. 394 C.

proc. pen., care stabilește expres și limitativ cazurile în care poate fi

cerută revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive, Înalta Curte

constată, că în cauză nu este incident vreunul dintre aceste cazuri, așa încât

în mod corect cererea de revizuire nu a fost primită.

Astfel, reluarea apărărilor făcute

de revizuientul condamnat C.C. cu ocazia judecării în fond a cauzei, fără a se

indica care sunt faptele probatorii noi care ar face admisibilă o cerere de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., nu poate

conduce la admiterea cererii sale, fiind evident că revizuientul încearcă pe

această cale să obțină o reinterpretare a probatoriului administrat și eventual

o prelungire a probațiunii, ceea ce este inadmisibil în calea extraordinară a

revizuirii.

Cât privește incidența cazurilor de

revizuire prevăzute de art. 394 lit. b) și d) C. proc. pen., se constată că

potrivit textelor de lege menționate, cererea de revizuire se poate formula

când un martor, expert ori interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere sau când un membru al completului

de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza supusă revizuirii.

Pentru ca mărturia mincinoasă sau

cercetarea abuzivă să constituie temei al revizuirii este necesar ca ea să fi

fost dovedită în prealabil și constată printr-o hotărâre judecătorească

definitivă sau printr-o ordonanță a procurorului, ceea ce nu este cazul în

speță.

Existența unei hotărâri

judecătorești definitive sau a unei ordonanțe a procurorului este obligatorie

și în cazul prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen., în sensul că numai pe

această cale înscrisul la care face referire trebuie să fi fost declarat fals

pentru a fi luat în considerare acest caz de casare.

În cauză o astfel de hotărâre sau ordonanță

nu există astfel că nici sub acest aspect cererea de revizuire nu este

admisibilă.

În fine, potrivit art. 394 lit. e) C.

proc. pen., există caz de revizuire atunci când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din interpretarea acestui text de

lege rezultă că pentru a se putea invoca acest temei de revizuire a unei

hotărâri judecătorești este necesar ca hotărârile despre care se pretinde că nu

se pot concilia, să fie penale și să privească aceleași fapte.

În speță, însă, deciziile penale nr.

5430/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv nr. 6586 din 22

noiembrie 2005 a aceleiași instanțe, la care se referă revizuientul, au fost

pronunțate în cauze penale diferite și au avut obiecte distincte.

În plus din conținutul acestor

hotărâri nici nu rezultă că ar fi de neconciliat, astfel că și sub acest aspect

susținerile revizuientului nu pot fi primite.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe prin care revizuientului C.C.

i-a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire, este corectă și se

impune a fi menținută, astfel că recursul declarat împotriva acesteia urmează a

fi respins ca neîntemeiat potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul C.C. împotriva sentinței penale nr. 51 din 31 martie

2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 60 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iulie 2006.