ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5272/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunile a căror conexare s-a

dispus prin încheierea din data de 31 octombrie 2002 înregistrate la data de 9

ianuarie 2002 la Tribunalul Vrancea și întemeiate pe dispozițiile Legii nr.

10/2001 reclamanții P.D.I., P.T.C., P.C. și P.M. au chemat în judecată pe

pârâții Camera de Comerț pentru Industrie și Agricultură a județului Vrancea și

Statul Român prin Consiliul județean Vrancea solicitând a prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Focșani,

radierea din C.F. a dreptului de proprietate al Camerei de Comerț și înscrierea

dreptului lor de proprietate în C.F.

În motivare au arătat că imobilul a

aparținut părinților lor (frații P.C.C. și P.A., fiind expropriat prin Decretul

nr. 155/1985, iar notificarea adresată Camerei de Comerț deținătoarea actuală a

imobilului, a fost respinsă prin decizia nr. 20/2002 cu motivarea că imobilul

este deținut legal, fiind dobândit prin licitație.

Mai arată reclamanții că urmare

exproprierii imobilul a fost preluat de IJGCL Vrancea și transferat către

Întreprinderea Piscicolă Vrancea.

Imobilul a intrat în proprietatea

statului fără titlu, cu încălcarea dispozițiilor legale. Scopul exproprierii nu

a fost atins.

Despăgubirea acordată urmare

exproprierii a fost de 84.306 lei.

Camera de Comerț a invocat excepția

tardivității acțiunii și a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice,

cererea de chemare în garanție fiind admisă în principiu.

Prin sentința civilă nr. 169 din 3

iulie 2003 Tribunalul Vrancea a respins acțiunea, a respins cererea de chemare

în garanție formulată de pârâta Camera de Comerț împotriva Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice ca rămasă fără obiect cât și excepția

tardivității introducerii acțiunii.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut în esență că reclamanții sunt persoane îndreptățite în înțelesul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar sunt incidente dispozițiile art. 46 din

lege imobilul fiind dobândit cu respectarea dispozițiilor legale, printr-o

licitație publică, valabilă, care nu a fost anulată pe cale judecătorească și

nu există vreun motiv de nulitate al acestei licitații. Camera de Comerț a fost

de bună-credință la momentul dobândirii imobilului când nu erau în vigoare

legile de retrocedare a imobilelor către foștii proprietari.

Împotriva acestei sentințe

reclamanții au declarat apel arătând că imobilul a intrat în proprietatea

statului fără titlu fiind încălcate dispozițiile art. 4 din Decretul nr.

467/1966 potrivit căruia imobilul intră în proprietatea statului la data

preluării efective în vederea demolării. De asemenea reclamanții au arătat că

dispozițiilor decretului de expropriere nr. 155/1985 nu au fost respectate

întrucât nu s-a realizat scopul exproprierii.

Între proprietar și expropriator nu

s-a încheiat proces verbal de predare-primire.

În mod greșit instanța a reținut că

pârâta Camera de Comerț este cumpărător de bună-credință, imobilul construit

înainte de 1944 nu putea fi proprietatea Întreprinderii Piscicole, fiind în

același timp de notorietate faptul că începuse în anul 1994 acțiunea de

repunere în drepturi a proprietarilor.

Se mai susține că în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanții pot beneficia de o ofertă de

restituire prin echivalent în cazul în care restituirea în natură nu este

posibilă sau nu este aprobată.

Prin decizia civilă nr. 157 A din 23

octombrie 2003 Curtea de Apel Galați a respins apelul confirmând soluția

instanței de fond cu aceleași considerente.

Împotriva acestei decizii

reclamanții au declarat recurs reluând criticile din apel pe care le-au

încadrat în art. 304 pct. 9, 4 și 6 C. proc. civ.

Decizia este criticată pentru că a

aplicat greșit dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Imobilul a intrat fără titlu în

proprietatea Statului pentru că nu s-a încheiat proces-verbal de

predare-primire. Scopul exproprierii nu a fost atins, preluarea efectivă în

vederea demolării nu a avut loc. SC P. nu a fost proprietara imobilului, nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Greșit instanța a reținut că pentru

pârâta Camera de Comerț sunt incidente dispozițiile legale referitoare la

instituțiile publice.

Instanța nu s-a pronunțat asupra

faptului că reclamanții au cerut să fie admisă acțiunea și în temeiul art. 35

și art. 37 din Legea nr. 33/1994.

Recursul nu este fondat și pentru

considerentele ce vor urma va fi respins.

Criticile grupate în conținutul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate și vor fi

respinse ca atare.

Așa cum rezultă din actele și

lucrările dosarului sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 46 pct. 1 și 2

din Legea nr. 10/2001 care statuează cu privire la actele juridice de

înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca

obiect imobile ce cad sub incidența prevederilor prezentei legi.

Așa cum rezultă din actele și

lucrările dosarului Camera de Comerț a cumpărat prin licitație publică, cu

respectarea legilor în vigoare, imobilul în litigiu, fiind cumpărător de

bună-credință.

Conform dispozițiilor art. 1898 C.

civ. buna-credință este „credința posesorului că cel de la care a dobândit

imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite

proprietatea”.

Chiar dacă imobilul a fost preluat

fără titlu buna-credință salvează valabilitatea vânzării. Or, vânzarea la licitație

a unui imobil dobândit conform Legii nr. 15/1990 a putut crea convingerea

adjudecatarului că dobândește de la un proprietar (fila 131 dosar 1527/c/2002).

Nu se poate pune în discuție art. 20

alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și să se susțină că pentru acest imobil SC P.

SA avea doar un drept de administrare și nu de proprietate de vreme ce

procesul-verbal de licitație nu a fost anulat. Pentru anularea acestui

proces-verbal trebuia făcută acțiune, și nu să se invoce o excepție (fila 213

dosar fond, nr. 1526/c/2002) deoarece aceasta nu este o excepție procesuală.

Invocarea de către reclamanți a

lipsei de titlu a statului din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 33/1994 nu

poate avea eficiență deoarece această lege are alt domeniu de aplicare decât

Legea nr. 10/2001.

Criticile grupate în conținutul

dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu sunt întemeiate urmând a fi

respinse.

Aplicabilitatea acestor dispoziții

presupune ca instanța să realizeze un act care intră în sfera exclusivă de

activitate a organelor executive sau legislative, aplicarea unor texte

abrogate, refuzul de a recunoaște valoarea juridică a unor dispoziții normative

în vigoare, aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare.

Nemulțumirile recurenților privind

dezlegarea problemelor de drept nu pot fi considerate critici pertinente care

să determine aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

În fine, nici criticile structurate

în conținutul art. 304 pct. 6 C. proc. civ. „dacă instanța a acordat mai mult

decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut” nu pot fi primite.

Al șaselea motiv de recurs are ca

finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale.

Atât instanța de fond cât și

instanța de apel au judecat în limita sesizării, respectând principiul

disponibilității.

Considerentele expuse conduc la

concluzia respingerii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții P.D.I., P.T.C., P.C. și P.M. împotriva deciziei nr. 157

A din 28 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2006.