ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 996/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1041 din 19

noiembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active

și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul P.O.M.P.R.

împotriva pârâtei A.N.P.C.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

Prin acțiune, reclamanta a solicitat

anularea Ordinelor nr. 424 și nr. 425 din 3 decembrie 2003, de președintele

A.N.P.C., recunoașterea drepturilor încălcate prin aceste acte, inclusiv acela

de a plăti în baza art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 190/2000, o singură taxă

pentru eliberarea autorizației de efectuare a activității permanente a oricărei

operațiuni din cele prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a) - i) din ordonanță. S-a

mai cerut și repararea pagubelor cauzate de A.N.P.C., membrilor săi, prin

restituirea sumelor achitate de aceștia în vederea autorizării. Totodată,

reclamantul a invocat excepția nelegalității art. 9 din Normele metodologice

privind aplicarea O.U.G. nr. 190/2000, aprobată prin H.G. nr. 1344/2003.

Reclamantul a susținut că Ordinul nr.

424/2003 nu reglementează clar nivelul taxei de autorizare, limitându-se la

stabilirea nivelului taxei de autorizare în cuantum de 5 milioane lei pentru

fiecare operațiune cu metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase

prevăzute de art. 1

1

pct. 2 lit. a) - h) din O.U.G. nr. 190/2000,

fără, însă, ca noțiunea de „operațiune” să fie definită în mod exact. Prin

coroborarea celor două acte contestate s-a instituit ilegal perceperea taxei

pentru autorizarea desfășurării unei operațiuni permanente sau profesionale de

către persoanele fizice și juridice autorizate în condițiile legii să le

desfășoare ca și acte sau fapte de comerț și, adițional, perceperea a câte 5

milioane lei pentru desfășurarea de activități conexe acestora, chiar dacă nu

sunt desfășurate ca acte sau fapte de comerț.

În opinia reclamantului, art. 8 alin.

(1) din O.U.G. nr. 190/2000 privește autorizarea persoanelor (fizice sau

juridice), și nu operațiunile efectuate de acestea, aspect ignorat prin

emiterea celor două ordine.

Pârâta A.N.P.C. a invocat excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, arătând că acesta

reprezintă o organizație fără scop lucrativ care nu efectuează operațiuni la

care se referă cele două acte administrative, astfel că nu există un drept

recunoscut de lege, acestuia și încălcat prin actele administrative.

Această excepție a fost respinsă, cu

motivarea că fiind o asociație profesională a agenților economici care

desfășoară operațiuni cu metale și pietre prețioase, reclamantul este

îndreptățit a apăra interesele membrilor săi și aceasta, în concordanță cu

dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituția revizuită a României.

În privința excepției de

nelegalitate a art. 9 din H.G. nr. 1344/2003 s-a reținut că nici reclamantul nu

a invocat și nici instanța nu a constatat că textul invocat constituie

fundament juridic sau să aibă vreo relevanță în privința soluției asupra

acțiunii în anulare a ordinelor președintelui A.N.P.C.

Pe fondul pricinii, din

interpretarea dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 190/2000 și a art. 16 alin. (2)

din H.G. nr. 1344/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea

acestei ordonanțe, instanța a stabilit că legiuitorul a avut în vedere o

autorizare acordată

in rem

, și nu

in personam

. Caracterul

in

rem

al autorizării a fost considerat a fi, în mod implicit, consacrat prin

cap. 4 al ordonanței de urgență, în același timp fiind și explicit conținut în art.

32 alin. (2) din O.U.G. nr. 190/2000.

Așa fiind, s-a apreciat ca fiind

legal Ordinul nr. 424/2003, privind taxarea distinctă a fiecăreia dintre

operațiunile enumerate la art. 1

1

pct. 2 lit. a) - h) din O.U.G. nr.

190/2000.

De asemenea, legal a fost apreciat

și Ordinul nr. 425/2003, al Președintelui A.N.P.C., având în vedere că gruparea

anumitor operațiuni pe categorii, astfel cum o fac dispozițiile art. 1

1

pct. 1 lit. a) - h) din ordonanță, nu face ca aceste operațiuni să își piardă

individualitatea, iar operațiunile să fie supuse autorizării pe categorii.

Reținându-se ca neîntemeiată cererea

de anulare a celor două ordine, pe cale de consecință au fost respinse

pretențiile accesorii privind plata de daune.

În termen legal, împotriva sus

menționatei sentințe au declarat recurs, atât reclamantul P.O.M.P.R. cât și

pârâta A.N.P.C.

Invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și art. 27 din Legea nr. 554/2004, recurenta A.N.P.C. a

criticat soluția instanței de fond, pentru respingerea excepției invocate, cu

privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului, în condițiile în

care acesta nu a indicat dreptul său recunoscut de lege și care ar fi fost

vătămat, cerință impusă de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Prin cererea sa de recurs,

reclamantul a reluat aspectele de fond dezvoltate și prin cererea introductivă,

invocând, totodată, și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin.

(3) din O.U.G. nr. 190/2000, republicată și a dispozițiilor art. 9, 11 și 12

din H.G. nr. 1344/2003.

Prin încheierea din 14 octombrie

2005, în temeiul art. 29 alin. (1) - (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională, pentru soluționarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr.

190/2000.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte

de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții

Constituționale, în privința dispozițiilor H.G. nr. 1344/2003.

Prin Decizia nr. 75 din 2 februarie

2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 190/2000, constatând că acestea nu

contravin art. 45, 135 și 139 din Constituția României.

Examinând cauza, în raport cu

criticile formulate de ambii recurenți și în virtutea art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

casarea sau modificarea sentinței recurate.

Excepția invocată de recurenta-pârâtă

A.N.P.C., privind lipsa calității procesuale active a recurentului-reclamant, a

fost corect soluționată de Curtea de Apel Cluj.

Alături de argumentele amplu

dezvoltate și pe acest aspect de instanța fondului, între acestea extrem de

importantă fiind trimiterea făcută la dispozițiile art. 52 din Constituția

României, revizuită în anul 2003, mai trebuie amintit și un alt aspect. Anume,

acela că potrivit jurisprudenței instanțelor teritoriale confirmate de Înalta

Curte, prin acțiunile în justiție pornite sub imperiul Legii nr. 29/1990 (cum

este cazul în speță), se putea solicita și apărarea unor interese legitime, nu

doar a unor drepturi subiective recunoscute de lege. Acesta este sensul în care

se interpretează dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, invocat de

recurenta A.N.P.C.

Ca urmare, critica acestei recurente

nu va fi primită.

În privința criticilor recurentului-reclamant

care vizează fondul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

dezlegarea dată de instanța Curții de Apel Cluj este corectă și în deplin acord

cu prevederile incidente în materia dedusă judecății, respectiv dispozițiile O.U.G.

nr. 190/2000, republicată și a H.G. nr. 1344/2003, de aprobare a Normelor

metodologice privind aplicarea ordonanței în discuție.

Instanța de fond a analizat atent și

detailat toate motivele de nelegalitate ale celor două acte administrative

contestate, invocate de reclamant.

În raport cu obiectul acestor acte

și cu normele legale amintite, în mod just s-a reținut legalitatea Ordinelor nr.

424/2003 și nr. 425/2003, emise de Președintele A.N.P.C.

Având în vedere că potrivit O.U.G. nr.

190/2000, autorizarea se face pe operațiuni (deci

in rem

, și nu

in

personam

), s-a stabilit că este legal Ordinul nr. 424/2003, privind taxarea

distinctă a fiecăreia dintre operațiunile enumerate în art. 1

1

pct. 2

lit. a) - h) din ordonanță.

Totodată, cuprinderea unui număr de

18 operațiuni taxabile în formularul tip aprobat prin Ordinul nr. 425/2003 este

în conformitate cu legea, iar gruparea pe categorii a operațiunilor [art. 1

1

pct. 1 lit. a) - h) din ordonanță] nu propune autorizarea pe categorii, ci tot

individual, pe fiecare operațiune.

Față de cele expuse, în temeiul art.

312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de P.O.M.P.R.

și A.N.P.C. împotriva sentinței civile nr. 1041 din 19 noiembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2006.