Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
27 septembrie 2006

Decizia nr. 5561/2006 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 7/2006 a Curții de Apel Tg

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7 din 20 martie 2006, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara M.L. împotriva rezoluției din 31 octombrie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș și dosar nr. 162/P/2004. În promovarea soluției amintite s-a motivat că rezoluția atacată excede câmpului de aplicate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât se referă la o dispoziție intermediară de efectuare de către lucrători ai poliției judiciare a unor acte premergătoare, (verificări, evidente, înscrisuri și audieri martori etc.) necesare adoptării soluției finale în conformitate cu dispozițiile art. 217 alin. (4) și art. 224 C. proc.

pen. Recursul declarat în cauză de către petiționară este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., se poate formula plângere în fața judecătorului din multitudinea actelor dispuse/ efectuate de procuror doar împotriva rezoluțiilor/ordonanțelor de netrimitere în judecată (neîncepere, clasare, scoatere ori încetare a urmăririi penale). În speță prin rezoluția atacată dată în baza art. 217 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus ca organele de cercetare ale poliției judiciare să efectueze anumite acte premergătoare în vederea soluționării lucrării penale nr. 162/P/2004 privind inclusiv petiționara în cauză.

Ca atare, rezoluția atacată excede câmpului de aplicare a dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și ca atare, nu poate fi supusă controlului în fața judecătorului în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. (soluția respingerii ca inadmisibilă, adoptată în primă instanță, fiind justificată). În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.L. împotriva sentinței penale nr. 7 din 20 martie 2006 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2006.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.