ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6231/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6231/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34

din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

pronunțată în dosarul nr. 18747/33/2005 (număr în format vechi 18463/RG/2005) a

fost respinsă plângerea petenților H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. și B.V.

formulată împotriva rezoluției din 7 octombrie 2005 dată în dosar nr. 217/P/2005

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Au fost obligați petenții la

plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 lei.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată în dosar nr. 18463

din 18 noiembrie 2005, petenții H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. și B.V. au

solicitat desființarea rezoluției din 7 octombrie 2005 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel, ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea plângerii,

petenții au arătat că prin Decretul nr. 39/1950 și Decretul nr. 281/1954 s-a

înființat U.A. din România, iar după anul 1990 U.A. din România nu a mai luat

ființă în baza legii, întrucât Legea nr. 51/1996 este denumită Lege de organizare

și exercitare a profesiei de avocat.

Pentru dobândirea

personalității juridice a U.A. din România, aceasta trebuia să respecte

dispozițiile art. 8 și 17 din O.U.G. nr. 26/2000.

În condițiile legislației

din România, orice persoană juridică trebuie să dobândească în temeiul legii

capacitatea de exercițiu și de folosință așa cum prevăd dispozițiile Decretului

nr. 31/1954, însă Baroul de Avocați Cluj nu este persoană juridică de stat, în

sensul că prin barouri Statul Român nu își exercită autoritatea.

Barourile de Avocați din

vremea regimului comunist, nu fac excepție de la prevederile legii pe care ar

trebui să le respecte, iar judecătorii nu ar trebui să favorizeze existența

acestor structuri ilegale și să respecte dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituția

României „nimeni nu este mai presus de lege”.

În aceste condiții, cu bună

știință și cu intenție directă tolerează și acceptă reprezentarea în instanță a

avocaților care fac parte dintr-o structură care nu este înființată, făcându-se

vinovați de favorizarea infractorului.

Petenții au arătat că, toți

judecătorii de la judecătorie, tribunal și curtea de apel după ce își prezintă

și își dovedesc calitatea de avocat, fără a lua în considerare această

calitate, nu sunt acceptați să pună concluzii în instanță.

Petenții au mai arătat că la

Înalta Curte de Casație și Justiție, aceștia sunt acceptați ca și avocați,

chiar în cauzele cu arestați preventiv, iar la instanțele din Cluj li se refuză

dreptul de a pleda ca și avocați în instanță, deși au arătat că fac parte

dintr-un barou înființat de numitul B.P. au fost admiși ca și avocați la mai

multe instanțe din țară, însă nu și la instanțele din Cluj.

Din probele administrate în

cauză a rezultat următoarele:

Petenții H.M., K.T., P.I., D.C.,

B.I. și B.V. au formulat plângere penală împotriva tuturor judecătorilor de la Judecătoria Cluj-Napoca pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea

unor drepturi, purtare abuzivă și împiedicarea participării în proces prevăzute

de art. 247, art. 250 și art. 261 pct. 1 C. pen., plângere care a fost

înregistrată sub dosar nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Cluj.

În motivarea plângerii,

petenții au arătat că judecătorii de la Judecătoria Cluj Napoca, soluționând diferite dosare aflate pe rolul acestei instanțe, în mod

abuziv i-au împiedicat să reprezinte părțile care i-au angajat, în calitatea de

avocați, deși erau membrii ai Baroului Cluj.

Prin rezoluția din 7

octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Cluj s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii A.A., B.E., B.A., B.A., B.F.,

B.N., C.P., C.A., C.O., C.C., D.I., D.I., D.R., F.M., F.R., G.O., G.C., I.M., I.V.,

I.S., K.N., L.M., N.G., N.A., P.I., Ș.L., T.D., T.A. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare

abuzivă și împiedicarea participării în proces prevăzute de art. 247, art. 250

și art. 261 pct. 1 C. pen.

Petenții nu au formulat

plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

împotriva acestei rezoluții, așa cum prevăd dispozițiile art. 278 C. proc. pen.

Împotriva acestei rezoluții

au formulat plângere doar făptuitorii și numai cu privire la temeiul juridic în

baza căruia s-a dispus neînceperea urmării penale.

Făptuitorii au arătat că în

mod greșit s-au reținut ca și temei al neînceperii urmăririi penale,

dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în loc de dispozițiile art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reclamate de petenți nu

există.

Prin rezoluția din 14 martie

2005 dată în dosarul nr. 251/II/2/2006 de procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a admis plângerea formulată de făptuitori

împotriva rezoluției din 7 octombrie 2005 în dosarul nr. 217/P/2005 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în sensul că temeiul de drept al

neînceperii urmăririi penale este prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., în loc de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această

rezoluție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a

reținut că fapta judecătorului de a nu recunoaște calitatea de avocat a unei

persoane care pretinde că are această calitate nu este prevăzută de legea

penală și ca urmare nu constituie abuz în serviciu.

Orice faptă a judecătorului

în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu poate constitui faptă penală.

În esență, s-a arătat că a

supune judecătorul amenințării cu răspunderea penală pentru orice act executat

în îndeplinirea atribuțiilor specifice judecării unei cauze, înseamnă practic

a-i paraliza dreptul constituțional de a-și exercita atribuțiile de serviciu.

Eroarea de judecată reală

sau pretinsă de parte se poate îndrepta doar în cadrul procesual al căilor de

atac.

La fel nu poate fi angajată

răspunderea civilă, disciplinară sau administrativă a unui judecător pentru

faptul că a respins o cerere, că a refuzat administrarea unei probe, că a

interpretat potrivit convingerilor sale o probă sau o lege și că orice

încorsetare a propriei convingeri este o limitare a independenței.

Nerecunoașterea calității de

avocat pretinsă de petenți este un act de judecată asumat prin deliberarea

completului în mod independent și că numai o instanță de control poate stabili

dacă acest act a fost sau nu eronat.

În concluzie, fapta de a

judeca este o faptă legitimă, având izvor constituțional și nu este prevăzută

de legea penală.

Petenții au formulat

plângere împotriva acestei rezoluții, care este inadmisibilă pentru următoarele

considerente:

Petenții așa cum s-a arătat

mai sus au formulat plângere penală împotriva tuturor judecătorilor de la Judecătoria Cluj Napoca pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea

unor drepturi, purtare abuzivă și împiedicarea participării în proces prevăzute

de art. 247, art. 250 și art. 261 pct. 1 C. pen., cu motivarea că judecătorii

de la Judecătoria Cluj Napoca, soluționând diferite dosare aflate pe rolul

acestei instanțe, în mod abuziv i-au împiedicat să reprezinte părțile care i-au

angajat în calitatea de avocați, deși erau membrii ai Baroului Constituțional

Român din Cluj.

Prin rezoluția din 7

octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Cluj s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de făptuitori cu privire la săvârșirea

infracțiunilor reclamate de petenți.

Potrivit art. 278 alin. (1) C.

proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de

procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim

procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al Parchetului de pe

lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție.

În sensul dispozițiilor art.

278 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut o etapă procesuală

obligatorie în sensul că plângerea formulată și întemeiată pe aceste dispoziții

legale se rezolvă de prim procurorul parchetului sau după caz de procurorul

general al Parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de

secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., sesizarea instanței de judecată este admisibilă doar

după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen.,

împotriva rezoluției sau ordonanței date de procuror. Ca atare, din

interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că introducerea plângerii la

procurorul ierarhic superior constituie o condiție prealabilă obligatorie de

exercitare a procedurii reglementate în art. 278

1

C. proc. pen.,

plângerea la instanță formulată cu omiterea acestei etape fiind inadmisibilă.

Acesta este sensul în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție

prin decizia penală 5572/2004.

Având în vedere că petenții

nu au formulat plângere împotriva rezoluției din 7 octombrie 2005 dată în

dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori, așa cum prevăd

dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., la procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și că doar făptuitorii au formulat

plângere împotriva acestei rezoluții și numai cu privire la temeiul juridic

privitor la neînceperea urmăririi penale față de aceștia în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenți împotriva

rezoluției din 14 martie 2006 dată în dosarul nr. 251/II/2/2006 de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost respinsă, ca fiind

inadmisibilă, întrucât petenții nu au formulat plângere împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale din data de 7 octombrie 2005 la procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, așa cum prevăd

dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., și numai după soluționarea

plângerii dacă erau nemulțumiți puteau formula plângere la instanță potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petenții urmează să plătească statului suma de câte 50 lei

cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe

au declarat, în termenul legal, recursuri petiționarii H.M.V., K.T., P.I., D.C.,

B.I., B.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de

recurs petiționarii au arătat că această sentință se referă la Baroul Constituțional Român, care numai funcționează, aceștia desfășurându-și activitatea în

cadrul Baroului C., făcându-se referiri la D. 31/1954, la literatura de specialitate cu privire la asociațiile profesionale, că toți judecătorii de la

judecătorie, tribunal, curtea de apel după ce se prezintă și dovedesc calitatea

de avocat, fără a lua în considerare actele doveditoare a calității lor de

avocat, s-au pronunțat în sensul de a respinge această calitate, că împotriva

sa H.M.V. au fost depuse plângeri penale de către „Baroul C.” și „Baroul H.”

pentru exercitarea fără drept a unei profesii, respectiv a celei de avocat

soluționată prin neînceperea urmăririi penale, soluție ce a fost atacată în

termen în instanță la Judecătoria Odorheiul Secuiesc de către „Baroul H.”,

având ca avocat ales pe domnul K.T., prodecan al Baroului C., barou la care el

este decan, admis de către instanța de judecată. Soluția instanței de judecată

a fost de a se menține soluția parchetului, soluție ce a rămas definitivă prin

nerecurare. În consecință, instanța penală a pronunțat o hotărâre

judecătorească cu privire la nevinovăția sa la practicarea ilegală a profesiei de

avocat, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă,

instanța nu i-a interzis să practice profesia de avocat, că această hotărâre

penală definitivă are autoritate de lucru judecat, atât sub aspectul laturii

penale, cât și sub aspectul laturii civile.

Recurenții au mai arătat că

în motivarea soluției prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita s-a arătat că „în plus Curtea Europeană a

Drepturilor omului a menționat că membrii asociației B.P. pot exercita profesia

de avocat, cu condiția îndeplinirii exigențelor prevăzute de Legea nr. 51/1995”.

În consecință, în situația

în care s-a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale care este

menționată și de instanța de judecată pentru H.M.V., înseamnă că cei înscriși

în U.N.B.R. președinte P.B., Baroul C. respectă legea și au calitatea de

avocat, precum și faptul că și împotriva domnului P.B. s-a făcut plângere

penală, iar soluția instanței de judecată a fost de a se menține rezoluția

procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

Totodată, recurenții au

învederat că Baroul C. condus de G.M. a depus plângere penală împotriva lui H.M.V.,

T.K. și N.L., rezoluția procurorilor fiind de neîncepere a urmăririi penale,

fiind invocate în concret considerente ale rezoluției respective, solicitând

organului de urmărire penală să solicite judecătorilor de la judecătorii, de la Judecătoria Cluj-Napoca adresele prin care s-a arătat că ei avocații care sunt înscriși pe

tabloul avocaților U.N.B.R, președinte P.B. nu au voie să pledeze în instanță,

deoarece au făcut adrese în acest sens și nu au primit nici un răspuns.

De asemenea, recurenții

consideră că purtarea judecătorilor este un abuz în serviciu, deoarece nu vor

să se pronunțe asupra legalității documentelor pe care le depun la dosarul

fiecărei cauze, documente care sunt sau nu primite, prin care ei demonstrează

calitatea de avocați, a fost invocată Decizia nr. 45/1995 a Curții

Constituționale, precum și aspecte privind înscrierea Filialei Bălești Gorj a

Asociației F.P. Alba Iulia în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor al

Judecătoriei Târgu-Jiu, decizia O.S.I.M nr. 103.622 din 29 aprilie 2004 prin

care s-a acceptat înregistrarea mărcii individuale U.N.B. din România și pentru

următoarele clase de produse și/sau servicii: „CI. 42: Servicii juridice;

activități de consultanță în toate domeniile dreptului; asistență și

reprezentare juridică în fața organelor de jurisdicție, de urmărire penală,

apărarea cu mijloace juridice specifice a dreptului și intereselor persoanelor

fizice și juridice în raporturile cu autoritățile publice, gestionarea

dreptului de autor.”

A fost depusă o altă cerere la O.S.I.M., tot de către domnul P.B., cu privire la înregistrarea mărcii individuale „R.” și

s-a emis decizia nr. 105547 din 28 iunie 2004 cu dreptul de proprietate P.B.,

cu același drept de proprietate asupra clasei 42 amintită mai sus. La O.S.I.M. au mai fost înregistrate și alte cereri pe numele domnului P.B. pentru denumirile: U.A.

din România și Baroul C., Filiala Bălești Gorj a Asociației F.P. Alba Iulia,

având dreptul să înființeze barouri, a emis Hotărârea nr. 23/2004 de înființare

a Baroului C., membru al U.N.B. din România, președinte domnul P.B.

De asemenea, recurenții au

mai făcut precizări cu privire la faptul că în luna martie, anul 2004 a fost făcută o solicitare la Judecătoria Cluj-Napoca pentru a ști dacă „Baroul C. - decan G.M.”

este înregistrat la R.A.F. de la Judecătoria Cluj-Napoca, iar răspunsul

judecătoriei a fost că această structură profesională nu este înregistrată,

deci nu există, s-au adresat și altor autorități, primind răspuns de la D.G.F.P.

Cluj în sensul că „Baroul C. - decan G.M.” este înscris la D.G.F.P. din data de

13 iulie 2003, având „ca act de înființare Decretul nr. 281/1954”.

S-a mai menționat că

judecătorii de la Judecătoria Cluj acceptă calitatea de avocat a unor avocați

„înscriși” în structuri profesionale inexistente, refuzând să ia în considerare

actele emise de organe ale statului, respectiv Judecătoria Târgu Jiu, prin care

se acorda dreptul unei asociații profesionale să înființeze pe teritoriul

României barouri. Prin neacceptarea lor ca și avocați s-au încălcat articolele

16 alin. (2), art. 24 alin. (2), art. 37 alin. (1) din Constituția România, art.

11 alin. (1), art. 14 din C.E.D.O., art. 20 din D.U.D.O., art. 1 alin. (1) și (2)

lit. a), alin. (3), art. 2 alin. (1) și (2) și alin. (3) din O.G nr. 137/2000,

fiind făcute și alte precizări.

În drept, plângerea a fost

întemeiată pe art. 385

1

C. proc. pen.

În recurs, la termenul din

29 iunie 2006, Înalta Curte a amânat cauza față de lipsa de procedură

constatată, precum și lipsa dosarelor menționate.

A fost efectuată o adresă

către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin care s-a solicitat

înaintarea de urgență a dosarului nr. 217/P/2005, precum și a lucrării nr. 251/II/2/2006

fiind necesare soluționării recursului declarat de petiționari împotriva

sentinței penale nr. 34 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, aflată la dosarul Înaltei Curți.

Au fost atașate cauzei dosarul

parchetului și lucrarea solicitată, fiind înaintate cu adresă din partea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 217/P/2005 din 14 august 2006,

aflată la fila 53 dosarul Înaltei Curți.

La termenul din 14

septembrie 2006 s-a învederat de către magistratul asistent că petiționarul H.M.V.

a depus la dosar o cerere prin care solicită amânarea cauzei pentru

imposibilitate de prezentare, din motive medicale, cerere pusă în discuție, iar

Înalta Curte a amânat cauza pentru motivul menționat.

La termenul de astăzi, deși

legal citați, au lipsit, atât recurenții petiționari, cât și intimații, la

dosarul cauzei nefiind depus nici un înscris care să ateste imposibilitatea de

prezentare sau vreunui alt motiv de către aceștia, împrejurare față de care

Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părților

în conformitate cu art. 385

13

C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului

Ministerului Public au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a

prezentei decizii.

Examinând recursurile

declarate de recurenții petiționari H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. și B.V.

împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., anterior modificării survenite prin dispozițiile Legii nr. 356/2006,

respectiv art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 385

1

anterior modificării prin același act normativ menționat, având în vedere

aplicarea legii procesual penale în timp, în cauză fiind pronunțată o hotărâre

în primă instanță anterior modificărilor survenite prin dispozițiile Legii nr. 356/2006,

cât și din oficiu art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază recursurile petiționarilor ca fiind nefondate pentru considerentele

ce se vor arăta.

În conținutul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., anterior modificării survenite prin Legea nr. 356/2006,

legiuitorul a statuat că „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 –

art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței

ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau

de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere

în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit

legii, competența să judece cauza în primă instanță.”

Din analiza cauzei rezultă

că împotriva rezoluției din 7 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de A.A.I., B.E., B.A.B., B.A.M., B.F., B.N.F., C.P.D., C.A.,

C.O., C.C., D.I.N., D.I., D.R.R., F.M., F.R., G.O.R., G.C., I.M., I.V., I.S., K.N.C.,

L.M., N.G.A., N.A., P.I.I., Ș.L., T.D.I. și T.A. de la Tribunalul Cluj sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea

unor drepturi, purtare abuzivă și împiedicarea participării în proces prevăzute

de art. 247, art. 250 și art. 261 pct. 1 C. pen., au formulat plângere numai

făptuitorii, care au criticat soluția sub aspectul temeiului de drept,

apreciind că faptele imputate de petiționari nu există, așa încât în cauză ar

fi incident cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin rezoluția din 14 martie

2006 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj,

ce face obiectul lucrării cu nr. 251/II/2/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Cluj s-a dispus în aplicarea art. 275 și următoarele C. proc. pen.,

admiterea plângerii, infirmarea în parte a dispozitivului rezoluției din 7

octombrie 2005 în sensul că temeiul de drept este cel prevăzut de art. 10 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen., în locul celui prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen., precum și comunicarea soluției părților.

Petiționarii H.M.V., K.T., P.I.,

D.C., B.I. și B.V. au sesizat direct instanța de judecată cu plângere împotriva

rezoluției dată la 7 octombrie 2005 în dosarul nr. 217//P/2005 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fără a fi formulat plângere în temeiul art. 275

– art. 278 C. proc. pen., la procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Cluj, ceea ce a condus la respingerea, ca inadmisibilă a

plângerii petiționarilor de către prima instanță.

Înalta Curte consideră că în

mod corect și temeinic motivat instanța de fond competentă a pronunțat soluția

respingerii, ca inadmisibilă a plângerii formulată de petiționari, printr-o

justă aplicare a dispozițiilor legale mai sus menționate.

Astfel, din interpretarea

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., rezultă că

sesizarea instanței de judecată cu plângere împotriva soluțiilor de netrimitere

în judecată este admisibilă numai după îndeplinirea condiției prealabile

prevăzută de lege, respectiv parcurgerea procedurii obligatorii reglementată de

art. 275 – art. 278 din același cod, și anume formularea plângerii împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanței sau a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale

la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă

curtea de apel sau procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ori, după caz, de către procurorul ierarhic

superior.

În condițiile în care

plângerea a fost adresată direct instanței de judecată, fără ca, în prealabil,

rezoluțiile sau ordonanțele procurorului prin care au fost date soluții de

netrimitere în judecată, să fie atacate, în temeiul art. 278 C. proc. pen., la

procurorul ierarhic superior, au fost încălcate dispozițiile referitoare la

sesizarea instanței, care se sancționează cu nulitatea absolută, potrivit art. 197

alin. (2) C. proc. pen.

De altfel, prin decizia nr. XIII

din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite (M.

Of., nr. 119/8.02.2006) a fost admis recursul în interesul legii declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.,

stabilindu-se că „Plângerea adresată direct instanței de judecată împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, dată de procuror, fără ca acestea să fie atacate, în

prealabil, conform art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, est

inadmisibilă.”

Așadar, în contextul cauzei,

prima instanță a pronunțat soluția, respingerii, ca inadmisibilă, a plângerii

formulată de petenți, în sensul celor stabilite prin decizia în interesul legii

mai sus menționată și ale cărei efecte erau aplicabile la acel moment.

Modificările dispozițiilor art.

278

1

C. proc. pen., intervenite prin Legea nr. 356/2006 ce a intrat

în vigoare la 6 septembrie 2006 nu sunt incidente în prezenta cauză, având în

vedere aplicarea legii procesuale penale în timp, în cauză fiind pronunțată o

hotărâre în primă instanță anterior modificărilor survenite, respectiv la 25

aprilie 2006.

Mai mult, dispozițiile art. 15

alin. (2) din Constituția României revizuite se referă la efectele legii penale

mai favorabile și nicidecum la legea procesual penală.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte apreciază că examinarea în recursurile declarate de

petiționari, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., a condiției

de legalitate a sesizării instanței a primei instanțe, asupra căreia aceasta

s-a pronunțat, prevalează criticilor formulate de recurenții petiționari

referitoare la soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Astfel, sentința pronunțată

de instanța de fond este legală sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând

hotărârea atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari H.M.V.,

K.T., P.I., D.C., B.I. și B.V. împotriva sentinței penale nr. 34 din 25 aprilie

2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se vor obliga recurenții petiționari la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de recurenții petiționari H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I.

și B.V. împotriva sentinței penale nr. 34 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumelor de câte 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 octombrie 2006.