ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6231/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 18747/33/2005 (număr în format vechi 18463/RG/2005) a fost respinsă plângerea petenților H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. și B.V. formulată împotriva rezoluției din 7 octombrie 2005 dată în dosar nr. 217/P/2005 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Au fost obligați petenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 lei. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată în dosar nr. 18463 din 18 noiembrie 2005, petenții H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I.

și B.V. au solicitat desființarea rezoluției din 7 octombrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, ca fiind nelegală și netemeinică. În motivarea plângerii, petenții au arătat că prin Decretul nr. 39/1950 și Decretul nr. 281/1954 s-a înființat U.A. din România, iar după anul 1990 U.A. din România nu a mai luat ființă în baza legii, întrucât Legea nr. 51/1996 este denumită Lege de organizare și exercitare a profesiei de avocat. Pentru dobândirea personalității juridice a U.A. din România, aceasta trebuia să respecte dispozițiile art. 8 și 17 din O.U.G. nr. 26/2000. În condițiile legislației din România, orice persoană juridică trebuie să dobândească în temeiul legii capacitatea de exercițiu și de folosință așa cum prevăd dispozițiile Decretului nr. 31/1954, însă Baroul de Avocați Cluj nu este persoană juridică de stat, în sensul că prin barouri Statul Român nu își exercită autoritatea.

Barourile de Avocați din vremea regimului comunist, nu fac excepție de la prevederile legii pe care ar trebui să le respecte, iar judecătorii nu ar trebui să favorizeze existența acestor structuri ilegale și să respecte dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituția României „nimeni nu este mai presus de lege”. În aceste condiții, cu bună știință și cu intenție directă tolerează și acceptă reprezentarea în instanță a avocaților care fac parte dintr-o structură care nu este înființată, făcându-se vinovați de favorizarea infractorului. Petenții au arătat că, toți judecătorii de la judecătorie, tribunal și curtea de apel după ce își prezintă și își dovedesc calitatea de avocat, fără a lua în considerare această calitate, nu sunt acceptați să pună concluzii în instanță.

Petenții au mai arătat că la Înalta Curte de Casație și Justiție, aceștia sunt acceptați ca și avocați, chiar în cauzele cu arestați preventiv, iar la instanțele din Cluj li se refuză dreptul de a pleda ca și avocați în instanță, deși au arătat că fac parte dintr-un barou înființat de numitul B.P. au fost admiși ca și avocați la mai multe instanțe din țară, însă nu și la instanțele din Cluj. Din probele administrate în cauză a rezultat următoarele: Petenții H.M., K.T., P.I., D.C., B.I. și B.V. au formulat plângere penală împotriva tuturor judecătorilor de la Judecătoria Cluj-Napoca pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă și împiedicarea participării în proces prevăzute de art. 247, art. 250 și art. 261 pct. 1 C. pen., plângere care a fost înregistrată sub dosar nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În motivarea plângerii, petenții au arătat că judecătorii de la Judecătoria Cluj Napoca, soluționând diferite dosare aflate pe rolul acestei instanțe, în mod abuziv i-au împiedicat să reprezinte părțile care i-au angajat, în calitatea de avocați, deși erau membrii ai Baroului Cluj. Prin rezoluția din 7 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii A.A., B.E., B.A., B.A., B.F., B.N., C.P., C.A., C.O., C.C., D.I., D.I., D.R., F.M., F.R., G.O., G.C., I.M., I.V., I.S., K.N., L.M., N.G., N.A., P.I., Ș.L., T.D., T.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă și împiedicarea participării în proces prevăzute de art. 247, art. 250 și art. 261 pct. 1 C. pen.

Petenții nu au formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva acestei rezoluții, așa cum prevăd dispozițiile art. 278 C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere doar făptuitorii și numai cu privire la temeiul juridic în baza căruia s-a dispus neînceperea urmării penale. Făptuitorii au arătat că în mod greșit s-au reținut ca și temei al neînceperii urmăririi penale, dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în loc de dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reclamate de petenți nu există.

Prin rezoluția din 14 martie 2005 dată în dosarul nr. 251/II/2/2006 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a admis plângerea formulată de făptuitori împotriva rezoluției din 7 octombrie 2005 în dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în sensul că temeiul de drept al neînceperii urmăririi penale este prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în loc de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Pentru a pronunța această rezoluție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a reținut că fapta judecătorului de a nu recunoaște calitatea de avocat a unei persoane care pretinde că are această calitate nu este prevăzută de legea penală și ca urmare nu constituie abuz în serviciu.

Orice faptă a judecătorului în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu poate constitui faptă penală. În esență, s-a arătat că a supune judecătorul amenințării cu răspunderea penală pentru orice act executat în îndeplinirea atribuțiilor specifice judecării unei cauze, înseamnă practic a-i paraliza dreptul constituțional de a-și exercita atribuțiile de serviciu. Eroarea de judecată reală sau pretinsă de parte se poate îndrepta doar în cadrul procesual al căilor de atac. La fel nu poate fi angajată răspunderea civilă, disciplinară sau administrativă a unui judecător pentru faptul că a respins o cerere, că a refuzat administrarea unei probe, că a interpretat potrivit convingerilor sale o probă sau o lege și că orice încorsetare a propriei convingeri este o limitare a independenței.

Nerecunoașterea calității de avocat pretinsă de petenți este un act de judecată asumat prin deliberarea completului în mod independent și că numai o instanță de control poate stabili dacă acest act a fost sau nu eronat. În concluzie, fapta de a judeca este o faptă legitimă, având izvor constituțional și nu este prevăzută de legea penală.

Petenții au formulat plângere împotriva acestei rezoluții, care este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Petenții așa cum s-a arătat mai sus au formulat plângere penală împotriva tuturor judecătorilor de la Judecătoria Cluj Napoca pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă și împiedicarea participării în proces prevăzute de art. 247, art. 250 și art. 261 pct. 1 C. pen., cu motivarea că judecătorii de la Judecătoria Cluj Napoca, soluționând diferite dosare aflate pe rolul acestei instanțe, în mod abuziv i-au împiedicat să reprezinte părțile care i-au angajat în calitatea de avocați, deși erau membrii ai Baroului Constituțional Român din Cluj.

Prin rezoluția din 7 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitori cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate de petenți. Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. În sensul dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., legiuitorul a prevăzut o etapă procesuală obligatorie în sensul că plângerea formulată și întemeiată pe aceste dispoziții legale se rezolvă de prim procurorul parchetului sau după caz de procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., sesizarea instanței de judecată este admisibilă doar după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției sau ordonanței date de procuror. Ca atare, din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că introducerea plângerii la procurorul ierarhic superior constituie o condiție prealabilă obligatorie de exercitare a procedurii reglementate în art. 278 1 C. proc.

pen., plângerea la instanță formulată cu omiterea acestei etape fiind inadmisibilă. Acesta este sensul în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală 5572/2004. Având în vedere că petenții nu au formulat plângere împotriva rezoluției din 7 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori, așa cum prevăd dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și că doar făptuitorii au formulat plângere împotriva acestei rezoluții și numai cu privire la temeiul juridic privitor la neînceperea urmăririi penale față de aceștia în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., plângerea formulată de petenți împotriva rezoluției din 14 martie 2006 dată în dosarul nr. 251/II/2/2006 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă, întrucât petenții nu au formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 7 octombrie 2005 la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, așa cum prevăd dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., și numai după soluționarea plângerii dacă erau nemulțumiți puteau formula plângere la instanță potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenții urmează să plătească statului suma de câte 50 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat, în termenul legal, recursuri petiționarii H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I., B.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs petiționarii au arătat că această sentință se referă la Baroul Constituțional Român, care numai funcționează, aceștia desfășurându-și activitatea în cadrul Baroului C., făcându-se referiri la D. 31/1954, la literatura de specialitate cu privire la asociațiile profesionale, că toți judecătorii de la judecătorie, tribunal, curtea de apel după ce se prezintă și dovedesc calitatea de avocat, fără a lua în considerare actele doveditoare a calității lor de avocat, s-au pronunțat în sensul de a respinge această calitate, că împotriva sa H.M.V.

au fost depuse plângeri penale de către „Baroul C.” și „Baroul H.” pentru exercitarea fără drept a unei profesii, respectiv a celei de avocat soluționată prin neînceperea urmăririi penale, soluție ce a fost atacată în termen în instanță la Judecătoria Odorheiul Secuiesc de către „Baroul H.”, având ca avocat ales pe domnul K.T., prodecan al Baroului C., barou la care el este decan, admis de către instanța de judecată. Soluția instanței de judecată a fost de a se menține soluția parchetului, soluție ce a rămas definitivă prin nerecurare. În consecință, instanța penală a pronunțat o hotărâre judecătorească cu privire la nevinovăția sa la practicarea ilegală a profesiei de avocat, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, instanța nu i-a interzis să practice profesia de avocat, că această hotărâre penală definitivă are autoritate de lucru judecat, atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile.

Recurenții au mai arătat că în motivarea soluției prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita s-a arătat că „în plus Curtea Europeană a Drepturilor omului a menționat că membrii asociației B.P. pot exercita profesia de avocat, cu condiția îndeplinirii exigențelor prevăzute de Legea nr. 51/1995”. În consecință, în situația în care s-a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale care este menționată și de instanța de judecată pentru H.M.V., înseamnă că cei înscriși în U.N.B.R. președinte P.B., Baroul C. respectă legea și au calitatea de avocat, precum și faptul că și împotriva domnului P.B. s-a făcut plângere penală, iar soluția instanței de judecată a fost de a se menține rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

Totodată, recurenții au învederat că Baroul C. condus de G.M. a depus plângere penală împotriva lui H.M.V., T.K. și N.L., rezoluția procurorilor fiind de neîncepere a urmăririi penale, fiind invocate în concret considerente ale rezoluției respective, solicitând organului de urmărire penală să solicite judecătorilor de la judecătorii, de la Judecătoria Cluj-Napoca adresele prin care s-a arătat că ei avocații care sunt înscriși pe tabloul avocaților U.N.B.R, președinte P.B. nu au voie să pledeze în instanță, deoarece au făcut adrese în acest sens și nu au primit nici un răspuns.

De asemenea, recurenții consideră că purtarea judecătorilor este un abuz în serviciu, deoarece nu vor să se pronunțe asupra legalității documentelor pe care le depun la dosarul fiecărei cauze, documente care sunt sau nu primite, prin care ei demonstrează calitatea de avocați, a fost invocată Decizia nr. 45/1995 a Curții Constituționale, precum și aspecte privind înscrierea Filialei Bălești Gorj a Asociației F.P. Alba Iulia în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Târgu-Jiu, decizia O.S.I.M nr. 103.622 din 29 aprilie 2004 prin care s-a acceptat înregistrarea mărcii individuale U.N.B. din România și pentru următoarele clase de produse și/sau servicii: „CI.

42: Servicii juridice; activități de consultanță în toate domeniile dreptului; asistență și reprezentare juridică în fața organelor de jurisdicție, de urmărire penală, apărarea cu mijloace juridice specifice a dreptului și intereselor persoanelor fizice și juridice în raporturile cu autoritățile publice, gestionarea dreptului de autor.” A fost depusă o altă cerere la O.S.I.M., tot de către domnul P.B., cu privire la înregistrarea mărcii individuale „R.” și s-a emis decizia nr. 105547 din 28 iunie 2004 cu dreptul de proprietate P.B., cu același drept de proprietate asupra clasei 42 amintită mai sus. La O.S.I.M. au mai fost înregistrate și alte cereri pe numele domnului P.B. pentru denumirile: U.A.

din România și Baroul C., Filiala Bălești Gorj a Asociației F.P. Alba Iulia, având dreptul să înființeze barouri, a emis Hotărârea nr. 23/2004 de înființare a Baroului C., membru al U.N.B. din România, președinte domnul P.B. De asemenea, recurenții au mai făcut precizări cu privire la faptul că în luna martie, anul 2004 a fost făcută o solicitare la Judecătoria Cluj-Napoca pentru a ști dacă „Baroul C. - decan G.M.” este înregistrat la R.A.F. de la Judecătoria Cluj-Napoca, iar răspunsul judecătoriei a fost că această structură profesională nu este înregistrată, deci nu există, s-au adresat și altor autorități, primind răspuns de la D.G.F.P. Cluj în sensul că „Baroul C. - decan G.M.” este înscris la D.G.F.P.

din data de 13 iulie 2003, având „ca act de înființare Decretul nr. 281/1954”. S-a mai menționat că judecătorii de la Judecătoria Cluj acceptă calitatea de avocat a unor avocați „înscriși” în structuri profesionale inexistente, refuzând să ia în considerare actele emise de organe ale statului, respectiv Judecătoria Târgu Jiu, prin care se acorda dreptul unei asociații profesionale să înființeze pe teritoriul României barouri. Prin neacceptarea lor ca și avocați s-au încălcat articolele 16 alin. (2), art. 24 alin. (2), art. 37 alin. (1) din Constituția România, art. 11 alin. (1), art. 14 din C.E.D.O., art. 20 din D.U.D.O., art. 1 alin. (1) și (2) lit. a), alin. (3), art. 2 alin. (1) și (2) și alin. (3) din O.G nr. 137/2000, fiind făcute și alte precizări.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe art. 385 1 C. proc. pen. În recurs, la termenul din 29 iunie 2006, Înalta Curte a amânat cauza față de lipsa de procedură constatată, precum și lipsa dosarelor menționate. A fost efectuată o adresă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin care s-a solicitat înaintarea de urgență a dosarului nr. 217/P/2005, precum și a lucrării nr. 251/II/2/2006 fiind necesare soluționării recursului declarat de petiționari împotriva sentinței penale nr. 34 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, aflată la dosarul Înaltei Curți. Au fost atașate cauzei dosarul parchetului și lucrarea solicitată, fiind înaintate cu adresă din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 217/P/2005 din 14 august 2006, aflată la fila 53 dosarul Înaltei Curți.

La termenul din 14 septembrie 2006 s-a învederat de către magistratul asistent că petiționarul H.M.V. a depus la dosar o cerere prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, din motive medicale, cerere pusă în discuție, iar Înalta Curte a amânat cauza pentru motivul menționat. La termenul de astăzi, deși legal citați, au lipsit, atât recurenții petiționari, cât și intimații, la dosarul cauzei nefiind depus nici un înscris care să ateste imposibilitatea de prezentare sau vreunui alt motiv de către aceștia, împrejurare față de care Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părților în conformitate cu art. 385 13 C. proc. pen. Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de recurenții petiționari H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. și B.V. împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., anterior modificării survenite prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, respectiv art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 385 1 anterior modificării prin același act normativ menționat, având în vedere aplicarea legii procesual penale în timp, în cauză fiind pronunțată o hotărâre în primă instanță anterior modificărilor survenite prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, cât și din oficiu art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile petiționarilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

În conținutul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., anterior modificării survenite prin Legea nr. 356/2006, legiuitorul a statuat că „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.” Din analiza cauzei rezultă că împotriva rezoluției din 7 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.A.I., B.E., B.A.B., B.A.M., B.F., B.N.F., C.P.D., C.A., C.O., C.C., D.I.N., D.I., D.R.R., F.M., F.R., G.O.R., G.C., I.M., I.V., I.S., K.N.C., L.M., N.G.A., N.A., P.I.I., Ș.L., T.D.I.

și T.A. de la Tribunalul Cluj sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, purtare abuzivă și împiedicarea participării în proces prevăzute de art. 247, art. 250 și art. 261 pct. 1 C. pen., au formulat plângere numai făptuitorii, care au criticat soluția sub aspectul temeiului de drept, apreciind că faptele imputate de petiționari nu există, așa încât în cauză ar fi incident cazul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Prin rezoluția din 14 martie 2006 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ce face obiectul lucrării cu nr. 251/II/2/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus în aplicarea art. 275 și următoarele C. proc.

pen., admiterea plângerii, infirmarea în parte a dispozitivului rezoluției din 7 octombrie 2005 în sensul că temeiul de drept este cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în locul celui prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., precum și comunicarea soluției părților. Petiționarii H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. și B.V. au sesizat direct instanța de judecată cu plângere împotriva rezoluției dată la 7 octombrie 2005 în dosarul nr. 217//P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fără a fi formulat plângere în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen., la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ceea ce a condus la respingerea, ca inadmisibilă a plângerii petiționarilor de către prima instanță.

Înalta Curte consideră că în mod corect și temeinic motivat instanța de fond competentă a pronunțat soluția respingerii, ca inadmisibilă a plângerii formulată de petiționari, printr-o justă aplicare a dispozițiilor legale mai sus menționate. Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., rezultă că sesizarea instanței de judecată cu plângere împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată este admisibilă numai după îndeplinirea condiției prealabile prevăzută de lege, respectiv parcurgerea procedurii obligatorii reglementată de art. 275 – art. 278 din același cod, și anume formularea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanței sau a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori, după caz, de către procurorul ierarhic superior.

În condițiile în care plângerea a fost adresată direct instanței de judecată, fără ca, în prealabil, rezoluțiile sau ordonanțele procurorului prin care au fost date soluții de netrimitere în judecată, să fie atacate, în temeiul art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, au fost încălcate dispozițiile referitoare la sesizarea instanței, care se sancționează cu nulitatea absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. De altfel, prin decizia nr. XIII din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite (M. Of., nr. 119/8.02.2006) a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., stabilindu-se că „Plângerea adresată direct instanței de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, fără ca acestea să fie atacate, în prealabil, conform art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, est inadmisibilă.” Așadar, în contextul cauzei, prima instanță a pronunțat soluția, respingerii, ca inadmisibilă, a plângerii formulată de petenți, în sensul celor stabilite prin decizia în interesul legii mai sus menționată și ale cărei efecte erau aplicabile la acel moment. Modificările dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., intervenite prin Legea nr. 356/2006 ce a intrat în vigoare la 6 septembrie 2006 nu sunt incidente în prezenta cauză, având în vedere aplicarea legii procesuale penale în timp, în cauză fiind pronunțată o hotărâre în primă instanță anterior modificărilor survenite, respectiv la 25 aprilie 2006. Mai mult, dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României revizuite se referă la efectele legii penale mai favorabile și nicidecum la legea procesual penală. În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că examinarea în recursurile declarate de petiționari, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., a condiției de legalitate a sesizării instanței a primei instanțe, asupra căreia aceasta s-a pronunțat, prevalează criticilor formulate de recurenții petiționari referitoare la soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Astfel, sentința pronunțată de instanța de fond este legală sub toate aspectele. Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. și B.V. împotriva sentinței penale nr. 34 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurenții petiționari la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari H.M.V., K.T., P.I., D.C., B.I. și B.V. împotriva sentinței penale nr. 34 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2006.