Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2007
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1594/2007

HOTĂRÂRE
22.03.2007
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1594/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29 din 15 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală, a fost respinsă sesizarea formulată de autoritățile italiene, Curtea Penală din Roma, privind executarea mandatului european de arestare a persoanei solicitate, cetățean român, A.A.D. și s-a dispus punerea în libertate, de îndată, dacă nu este reținută ori arestată în altă cauză, de sub puterea ordonanței de reținere nr. 9 din 14 martie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1614/II/5/2007.

S-au reținut, în esență, următoarele: Curtea de Apel Craiova a fost sesizată de Curtea de Apel Roma, prin Ministerul Justiției, privind executarea mandatului european de arestare emis, la data de 22 decembrie 2006, de către Tribunalul din Roma împotriva persoanei solicitate A.A.D., cetățean român, față de care s-a declanșat procedura urmăririi penale pe teritoriul Italiei, pentru săvârșirea, în noaptea de 7 aprilie 2006, a infracțiunilor de violență sexuală, prevăzută de art. 609 bis și viol în grup, prevăzută de art. 609 C. italian.

Urmare sesizării procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în conformitate cu art. 88 1 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, pentru identificarea, reținerea și prezentarea persoanei solicitate în fața instanței, s-a dispus reținerea persoanei solicitate, pe o durată de 24 de ore prin ordonanța nr. 9/2007 din 14 martie 2007, persoana fiind prezentată instanței la 15 martie 2007, ora 12. Analizând, din oficiu, procedura aplicabilă în cauză, în raport de conflictul de legi în timp, care reglementează procedura extrădării prin Legea nr. 302/2004, titlurile I și II și, respectiv, procedura mandatului european de arestare, titlul II din aceeași lege, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, instanța a constatat incidența prevederilor art. 108 alin. (1), conform căruia „dispozițiile din titlul III se aplică mandatelor europene de arestare și predare care se emit ulterior intrării sale în vigoare, chiar atunci când se referă la fapte anterioare acestei date”.

În consecință, s-a reținut că sesizarea privind executarea mandatului european de arestare nu are temei legal, autoritățile italiene urmând a formula o cerere de extrădare în condițiile art. 39 și urm. din Legea nr. 302/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, susținând că hotărârea pronunțată este nelegală, în raport de art. 32 din decizia cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 1584/ JHA din 13 iunie 2002, care creează o excepție de la prevederile alin. (2) al art. 189 din Legea nr. 302/2004, în cazul cererilor de extrădare primite după data de 1 ianuarie 2004. Recursul este nefondat. Potrivit art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 dispozițiile din prezentul titlu se aplică mandatelor europene de arestare și predare care se emit ulterior intrării sale în vigoare, chiar atunci când se referă la fapte anterioare acestei date.

În ceea ce privește intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 108 alin. (1) din titlul III mai sus-enunțate, art. 189 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, prevede expres că acestea vor intra în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană, adică la data de 1 ianuarie 2007. Or, în cauză, mandatul european de arestare nu a fost emis ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor sus-enunțate, respectiv după data de 1 ianuarie 2007, așa cum prevede art. 108 alin. (1) din aceeași lege, ci, anterior acestei date, respectiv la 22 decembrie 2006. Așa fiind, instanța de fond a reținut corect că, în cauză, suntem în prezența unei cereri de extrădare a unui cetățean român, urmărit penal și față de care s-a emis mandat de arestare preventivă de către o autoritate judiciară competentă din Italia pentru infracțiunile săvârșite, în noaptea de 7 aprilie 2006, pe teritoriul acestui stat și că, deci, este aplicabilă procedura prevăzută în titlurile I și II ale Legii nr. 302/2004, sens în care autoritățile italiene trebuie să formuleze cerere de extrădare, în condițiile art. 8art. 55 din lege.

Pentru aceste motive, urmează ca recursul parchetului să fie respins, ca nefondat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței penale nr. 29 din 15 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală, privind persoana solicitată A.A.D. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1215/2013
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 81 din 02 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis cererea de executare a mandatului europ
ÎCCJ 2008-05-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1827/2008
prezentării, în fața instanței. Prin Ordonanța nr. 1 din 16 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 270/II/5/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus reținerea persoanei solicitate L.E. pe o durată de 24 ore de la 16 ianu
ÎCCJ 2007-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1517/2007
Asupra recursului de față, constată: Prin sentința penală nr. 24 din 5 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene privind pe
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84150)
2007, iar prin încheierea din 22 februarie 2007 Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea acesteia, în baza art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. Hotărârea instanței a rămas definitivă prin respingerea recursului persoanei solicitate, p
ÎCCJ 2017-04-07
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 379/2017
54/2016 și nr. x/54/2016 ale Curții de Apel Craiova, instanța de fond a mai reținut: 1. La 08 martie 2016, pe rolul aceleiași instanțe a fost înregistrată, sub nr. x/54/2016, semnalarea introdusă în Sistemul de Informații Schengen față de p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă