ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 379/2017
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 379/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 379/2017 Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 78 din 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/54/2017 , s-au hotărât următoarele: S-a constatat că prin sentința penală nr. 61 din 16 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/54/2016, rămasă definitivă prin necontestare, la data de 22 martie 2016, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare, emis de Curtea Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, privind persoana solicitată A. În baza art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității și a asigurării garanției prevăzute de art. 4 alin. (2) din Decizia - Cadru nr. 584/2002, astfel cum a fost modificată prin Decizia - Cadru nr. 299/2009.
În baza art. 103 alin. (11) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 s-a revocat măsura arestului la domiciliu dispusă în cauză prin Încheierea nr. 34 din 02 martie 2017. S-a dispus arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu 29 martie 2017 și până la 27 aprilie 2017. S-a dispus emiterea mandatului de arestare.
S-a constatat că, în cauză, persoana solicitată a fost privată de libertate (arest domiciliar), începând cu data de 02 martie 2017, și că în Dosarul nr. x/54/2016 al aceleiași instanțe, a fost privată de libertate în perioada 08 martie 2016-29 martie 2016. S-a constatat că în Dosarul nr. x/54/2016 al Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, având ca obiect solicitarea de recunoaștere a hotărârii de condamnare și de preluare a executării, soluționat prin sentința penală nr. 87 din 25 aprilie 2016, persoana solicitată a fost privată de libertate în perioada 30 martie 2016- 25 aprilie 2016. Cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele: Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. x/II/5/2017, înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la 02 martie 2017, sub nr. x/54/2017, potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a înaintat instanței semnalarea Biroului Național Sirene din 11 iulie 2016, efectuată în baza mandatului european de arestare emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Roma în Dosarul nr. x, la 27 iunie 2016, pe numele persoanei solicitate A.. Sesizarea a fost însoțită de procesul-verbal de identificare a persoanei solicitate din 02 martie 2017 și Ordonanța nr. 24/2017 din 02 martie 2017, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pentru 24 ore, cu începere de la 02 martie 2017, ora 09:27, până la 03 martie 2017, ora 09:27.
Prin Încheierea nr. 34 din 02 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/54/2017/a1, a fost respinsă propunerea parchetului de arestare provizorie a persoanei solicitate, dispunându-se luarea față de aceasta a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o durată de 20 zile, începând cu 02 martie 2017 și până la 21 martie 2017, cu instituirea obligațiilor prevăzute de art. 221 alin. (1) și (2) lit. a) C. proc. pen., precum și atenționarea părții asupra dispozițiilor art. 221 alin. (4) C. proc. pen. Măsura arestului la domiciliu a fost ulterior menținută, pe o perioadă de 10 zile, începând cu 22 martie 2017 și până la 31 martie 2017, prin Încheierea nr. 39 din 17 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/54/2017/a2.
În cursul judecării sesizării, urmare diligențelor instanței, la dosarul cauzei au fost atașate Dosarele nr. x/54/2016 și nr. x/54/2016 ale Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. La termenul din 09 martie 2017, după comunicarea mandatului european de arestare tradus în limba română, instanța a procedat la ascultarea persoanei solicitate, care a învederat că se opune la predare deoarece nu a avut cunoștință despre existența procesului penal desfășurat în Italia, finalizat cu hotărârea de condamnare în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare, nu a fost informat și nu a luat legătura cu nici un avocat ales sau din oficiu și nu i s-a comunicat hotărârea de condamnare decât în procedura anterioară de recunoaștere a hotărârii, în Dosarul nr. x/54/2016 al aceleiași instanțe.
La același termen, constatând că în cuprinsul mandatului european de arestare există anumite inadvertențe cu privire la garanțiile acordate persoanei solicitate conform art. 4 din Decizia-Cadru 2002/584/JAI, astfel cum a fost modificată prin Decizia Cadru nr. 2009/299/JAI, instanța a solicitat autorității judiciare emitente relații suplimentare privind: - garanțiile acordate persoanei solicitate, care se află în situația condamnatului în contumacie (in absentia), indicate la lit. d în formularul mandatului european de arestare, pct. 2 și 3.2 .- vizând reprezentarea persoanei solicitate în cursul procesului penal instrumentat de autoritățile judiciare italiene, atât prin avocat din oficiu, în persoana domnului B., cât și prin avocați aleși, în persoana doamnei Cecilia Pariboni și a domnului Fabrizio De Silvestri, în sensul precizării: dacă persoana solicitată a beneficiat de asistență juridică prin apărător din oficiu sau angajat, pentru fiecare etapă a procesului penal - judecata în fond și în căile de atac; în situația în care asistența juridică a fost asigurată prin apărător din oficiu, să se specifice dacă acest avocat a luat legătura, efectiv, cu persoana solicitată, precum și dacă în dreptul penal italian această garanție poate fi încadrată în art. 4 a alin. (1) lit. b din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI, astfel cum a fost modificată prin Decizia-Cadru nr. 2009/299/JAI;
- pentru situația în care persoana solicitată a fost reprezentată în proces de un apărător din oficiu, să se comunice un extras al legislației privitoare la asigurarea garanției dreptului la apărare din perspectiva asigurării unui proces echitabil; - pentru garanția indicată la pct. 3.4 din formularul mandatului european de arestare (referitoare la dreptul persoanei condamnate în lipsă de a fi rejudecată după predare), să se precizeze dacă autoritatea judiciară din statul emitent acordă garanția prevăzută de art. 4 a alin. (1) lit. d) din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI, modificată prin Decizia-Cadru nr. 2009/299/JAI, privitoare la înmânarea hotărârii de condamnare (pronunțate în lipsă) personal, după predare, precum și la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, procedură în care are dreptul să fie prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei să fie reexaminată, putând conduce la desființarea deciziei inițiale; - să se specifice dacă este asigurată și garanția prev. de art. 4 a alin. (3) din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI, modificată prin Decizia - Cadru nr. 2009/299/JAI, cu privire la posibilitatea de revizuire a detenției persoanei predate în cursul procedurii de rejudecare a procesului în care a fost pronunțată, în lipsă, hotărârea de condamnare.
La data de 18 martie 2017, Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma a comunicat instanței următoarele: A. a fost asistat de către un avocat din oficiu, în persoana avocatului B. din Baroul din Roma, indicarea celor doi apărători aleși, la pct. 3.2 din formularul mandatului, constituind o eroare; sentința de condamnare a fost pronunțată în lipsă, dar persoana condamnată a fost informată asupra datei și locului procesului soluționat prin aceasta, prin intermediului avocatului numit în acest scop, fiind aplicat art. 165 C. proc. pen. italian, respectiv „inculpatul nu a putut fi găsit, împiedicând astfel notificarea în persoană a invitației de a numi un apărător ales”; apărătorul din oficiu a primit comunicarea trimiterii în judecată și a datei fixate pentru ședințele de judecată, a asistat la ședințele de dezbateri, acestuia fiind, deopotrivă, comunicată sentința, precum și dreptul de a declara apel, pe care l-a și exercitat.
S-a mai comunicat că garanțiile în materie de rejudecare după efectuarea predării sunt cele indicate la pct. 3.4 din mandatul european de arestare, menționându-se și că transmiterea unui extras al legislației italiene referitoare la garanția procesului echitabil și a dreptului la apărare nu este considerată necesară în prezenta procedură.
Examinând cererea cu care a fost învestită, Curtea a reținut că mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene pe numele persoanei solicitate A. se întemeiază pe Ordinul de executare nr. 548/2011/SIEP, emis de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma la data de 06 mai 2011, în baza sentinței nr. 38/09/RG/48/09/Sent, pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Roma la data de 22 octombrie 2009, definitivă la data de 03 mai 2011, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea a 3 infracțiuni, între care a fost reținută o unitate infracțională de tip continuat (art. 81 C. pen. italian), și anume: - infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 416 C. pen.
italian, constând în aceea că s-a asociat cu alte persoane, în scopul de a comite mai multe infracțiuni de furt, folosind minori în vârstă de până la 18 ani (faptă comisă la Roma, Milano și în alte locuri, constatată până în iulie 2006); - infracțiunea de aducere sau menținere în stare de sclavie, prevăzută de art. 600 alin. (1) și (3) C. pen. italian, constând în aceea că, prin violență fizică sau prin amenințare cu violență fizică, a adus în stare de supunere continuată minori în vârstă de până la 18 ani, constrângându-i să cerșească sau să desfășoare activități care implicau exploatarea (faptă comisă la Roma, Milano și în alte locuri, constatată până în iulie 2006); - infracțiunea de participație la furt calificat continuat - determinarea unei persoane în vârstă de până la 18 ani la comiterea de infracțiuni, prevăzută de art. 81, art. 624, art. 625 nr. 4 în raport cu art. 111 alin. (1) și art. 112 alin. (2) C. pen.
italian, constând în aceea că, pentru punerea în aplicare a planului infracțional, a determinat minori în vârstă de până la 18 ani, conduși de acesta împreună cu alte persoane, să comită o serie de furturi în paguba unor persoane neidentificate (faptă comisă la Roma, Milano și în alte locuri, constatată până în iulie 2006). Pe baza celorlalte înscrisuri aflate la dosar (declarația persoanei solicitate din 09 martie 2017, informațiile suplimentare din 18 martie 2017 comunicate de autoritățile judiciare italiene), precum și a actelor aflate în Dosarele nr. x/54/2016 și nr. x/54/2016 ale Curții de Apel Craiova, instanța de fond a mai reținut: 1. La 08 martie 2016, pe rolul aceleiași instanțe a fost înregistrată, sub nr. x/54/2016, semnalarea introdusă în Sistemul de Informații Schengen față de persoana solicitată A., în baza mandatului european de arestare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma la data de 06 mai 2011. În respectiva procedură, persoana solicitată a fost reținută pe o perioadă de 24 ore, prin ordonanța nr. 16 din 08 martie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar ulterior, arestată provizoriu în vederea predării, pe o perioadă de 15 zile, începând cu 09 martie 2016 și până la 23 martie 2016, inclusiv, prin încheierea din 09 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,
pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016. Fiind audiată, persoana solicitată a învederat că nu are obiecțiuni în legătură cu identitatea sa, dar că nu este de acord cu predarea întrucât nu a comis infracțiunile indicate în mandatul european de arestare. Prin sentința penală nr. 61 din 16 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/54/2016, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, dispunându-se, în baza art. 103 alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei solicitate, cu respectarea regulii specialității, către autoritățile judiciare italiene.
Prin aceeași hotărâre s-a menținut arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu 24 martie 2016, până la 22 aprilie 2016, inclusiv. Minuta hotărârii și o copie a procesului-verbal în care a fost consemnată declarația persoanei solicitate au fost comunicate autorităților judiciare italiene. Sentința a rămas definitivă, prin necontestare, la data de 22 martie 2016, motiv pentru care s-a procedat la informarea autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare cu privire la realizarea procedurii de predare a persoanei solicitate prin intermediul Biroului Sirene, conform dispozițiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
La data de 08 martie 2016, autoritățile judiciare italiene au informat autoritățile judiciare române că nu vor proceda la preluarea persoanei solicitate, întrucât urmează să transmită certificatul emis în baza Deciziei - Cadru nr. 909/2008, în vederea recunoașterii hotărârii de condamnare care a motivat mandatul european de arestare și a preluării executării de către statul român, ca stat de cetățenie și de reședință al condamnatului. În cuprinsul aceluiași înscris, autoritățile judiciare italiene au solicitat luarea față de persoana solicitată a măsurii arestării, până la pronunțarea hotărârii definitive de preluare a executării față de acesta.
2. Ca urmare, la data de 30 martie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 160 din Legea nr. 302/2004, a sesizat aceeași instanță cu o cerere de recunoaștere a Hotărârii nr. 48/2009/Reg/Sent din 22 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Roma în Dosarul nr. x/09/Reg/Gen, rămasă definitivă la 03 mai 2011, și de preluare a executării pedepsei de 3040 zile închisoare (8 ani și 4 luni închisoare) aplicată condamnatului A., cetățean român, aflat pe teritoriul României.
Sesizarea, care a fost însoțită de înscrisurile comunicate de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma privitoare la întreruperea procedurii de predare a persoanei solicitate (fila 32), certificatul emis în temeiul Deciziei - Cadru nr. 909/2008 (filele 34-41, respectiv 19 - 29), precum și de Hotărârea de condamnare nr. 48/2009/Reg/Sent din 22 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Roma în Dosarul nr. x/09/Reg/Gen, definitivă la 03 mai 2011 (filele 234-270), a făcut obiectul Dosarului nr. x/54/2016 al Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Instanța învestită cu soluționarea cauzei a solicitat informații suplimentare de la autoritatea judiciară emitentă a certificatului, cu privire la garanțiile asigurate persoanei solicitate, care a fost condamnată printr-o hotărâre pronunțată în absență.
Prin adresa transmisă de autoritățile judiciare italiene la data de 05 aprilie 2016 s-a comunicat că persoana condamnată a fost informată cu privire la data și locul procedurii desfășurate față de ea, printr-un avocat din oficiu, numit în acest scop conform art. 165 C. proc. pen. italian, apărător care a primit comunicarea de trimitere în judecată și a datei stabilite pentru începerea procesului, a asistat la ședințele pentru susținerea pledoariilor, a primit comunicarea depunerii sentinței și a avut capacitatea de a face apel, pe care l-a și exercitat. Prin sentința penală nr. 87 din 25 aprilie 2016, rămasă definitivă prin necontestare, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, de recunoaștere a hotărârii de condamnare a persoanei solicitate A. și de preluare a executării.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana condamnată nu a fost încunoștințată prin citație scrisă, înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare, nu i-a fost înmânată personal hotărârea de condamnare și nici nu i-a fost adus la cunoștință faptul că poate exercita cale de atac împotriva acestuia, după cum, deopotrivă, aceasta nu l-a mandatat pe apărătorul desemnat din oficiu să o reprezinte. În această procedură, persoana solicitată a fost arestată preventiv începând cu data de 01 aprilie 2016 (în baza încheierii instanței din aceeași dată), până la 25 aprilie 2016, când a fost eliberată ca urmare a revocării măsurii arestării dispusă prin sentința pronunțată în cauză.
3. În cauza pendinte, la data de 02 martie 2017, instanța a fost investită, în procedura prev. de art. 101 din Legea nr. 302/2004, cu propunerea de luare a măsurii arestării față de persoana solicitată A., în baza semnalării introdusă de autoritățile judiciare italiene în Sistemul de Informații Schengen, motivată de mandatul european de arestare, emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma la data de 27 iunie 2016. În contextul prezentat, instanța a apreciat că, deși sesizarea a avut loc în temeiul art. 101 din Legea nr. 302/2004, parchetul reținând că există o semnalare în vederea arestării, în fapt, aceasta constituie o nouă cerere de predare a cetățeanului român A. în baza aceluiași mandat european de arestare, prima procedură de predare a acestuia, încuviințată prin sentința penală definitivă nr. 61 din 16 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016, fiind întreruptă în faza de executare a dispoziției de predare, ca urmare a faptului că autoritățile judiciare italiene au formulat o solicitare de recunoaștere a hotărârii de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare și de preluare a executării pedepsei.
Pe cale de consecință, a reținut că temeiul juridic aplicabil prezentei cauze este art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, care constituie transpunerea în legea română a dispozițiilor art. 23 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI (cu denumirea „termenul pentru predarea persoanei”), text care a fost interpretat în jurisprudența Curții Europene de Justiție în cauza C-640/15 (hotărârea din 25 ianuarie 2017, cauza Vilkas), arătându-se că „o interpretare a articolului 15 alin. (1) și a art. 23 din decizia-cadru potrivit căreia autoritatea judiciară de executare nu ar mai trebui să procedeze la predarea persoanei căutate și nici să convină, în acest scop, asupra unei noi date a predării cu autoritatea judiciară emitentă, după expirarea termenelor menționate la articolul 23, ar fi de natură să aducă atingere obiectivului de accelerare și de simplificare a cooperării judiciare urmărit de decizia cadru (parag.
71)” și că „simpla expirare a termenelor stabilite la art. 23 nu poate exonera statul membru de executare de obligația de a continua procedura de executare a unui mandat european de arestare și de a proceda la predarea persoanei căutate, autoritățile în cauză trebuind să convină, în acest scop, asupra unei noi date a predării” (parag.
72). Raportat la calificarea juridică dată cererii, procedând la verificarea garanțiilor conferite persoanei solicitate conform dispozițiilor Deciziei - Cadru nr. 2009/299/JAI, prin care a fost modificată Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI, instanța a reținut că persoana solicitată A. a fost condamnată definitiv la pedeapsa închisorii de 8 ani și 4 luni, într-o procedură penală instrumentată de Curtea de Apel cu Jurați din Roma în absența acesteia, în cuprinsul mandatului european de arestare reținându-se că „numitul A., fugit și judecat în contumacie în prima instanță în fața Curții cu Juri din Roma și în al doilea grad de judecată, în fața Curții de Apel cu Juri din Roma, a fost asistat pe tot parcursul judecății de un apărător, d-nul B.”, prin intermediul căruia „a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de prima instanță”.
A mai reținut că, la pct. 3.3. din mandatul european de arestare, se arată că A. se află în situația „persoanei căreia nu i-a fost înmânată personal decizia, dar sistemul juridic italian acordă condamnatului dreptul de a ataca sentința în cazul în care rezultă că persoana în cauză nu a avut cunoștință, fără vina sa, despre proces și despre sentința pronunțată”, indicându-se dispozițiile art. 175 alin. (2) C. proc. pen. italian, respectiv „dacă a fost pronunțată o sentință în contumacie inculpatul este repus în termen, la cererea sa, cu excepția cazului în care acesta a știut efectiv despre proces și despre decizia luată și a renunțat de bună voie să se prezinte sau să atace hotărârea luată; în acest scop autoritatea judiciară face orice verificare necesară”.
În raport cu aspectele constatate, apreciind că garanția oferită de autoritățile judiciare italiene persoanei solicitate corespunde celei prevăzute de art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI, care are își găsesc corespondent în legislația națională în conținutul art. 98 alin. (2) lit. i) parag. IV din Legea nr. 302/2004, instanța a apreciat că în cauză nu este incident motivul de refuz la predare invocat de apărare, astfel încât solicitarea autorităților judiciare italiene este întemeiată. În fine, instanța a constatat că, întrucât, în legislația națională, garanția prevăzută de art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI este recunoscută în favoarea persoanei condamnate in absentia numai în procedura mandatului european de arestare (având corespondent în art. 98 alin. (2) lit. i) parag.
IV din Legea nr. 302/2004), iar nu și în procedura recunoașterii hotărârii străine de condamnare și preluării executării pedepsei în statul de cetățenie al persoanei condamnate (dispozițiile art. 151 alin. (1) lit. g) din aceeași lege nereglementând o astfel de situație), recunoașterea existenței acesteia în favoarea persoanei solicitate A. nu pune în discuție autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 87 din 25 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/54/2016, prin care instanța a constatat că în cauză nu erau îndeplinite condițiile prev. de art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004.
În consecință, fără a mai analiza apărările formulate de persoana solicitată sub aspectul neîndeplinirii procedurii de citare și a nerespectării dreptului de apărare în cadrul procesului penal instrumentat de Curtea de Apel din Roma, instanța, în temeiul art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a admis cererea autorităților italiene.
Împotriva acestei sentințe penale, a formulat contestație, în termen legal, persoana solicitată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 aprilie 2017, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 7 aprilie 2017. Persoana solicitată nu a motivat în scris calea de atac declarată, în dezvoltarea orală a motivelor de contestație, apărătorul acesteia susținând, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât, motivele de refuz al executării mandatului european de arestare sunt identice cu cele de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârilor judecătorești străine, astfel că instanța nu putea încuviința cererea de predare a părții, în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești străine, pe care anterior, prin hotărâre definitivă, refuzase să o recunoască tocmai ca urmare a constatării incidenței unuia dintre motivele de nerecunoaștere prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004.
Examinând actele cauzei în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază nefondată contestația, pentru următoarele considerente: Prioritar, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit corect contextul factual al cauzei, reținând că prin sentința nr. 38/09/RG/48/09/Sent, pronunțată de Curtea de Apel cu Juri din Roma la data de 22 octombrie 2009, definitivă la data de 03 mai 2011, persoana solicitată A. a fost condamnată, în lipsă, la pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea, într-o unitate infracțională de tip continuat, a infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 416 C. pen. italian; aducerea sau menținerea în stare de sclavie, prevăzută de art. 600 alin. (1) și (3) C. pen.
italian și participație la furt calificat continuat - determinarea unei persoane în vârstă de până la 18 ani la comiterea de infracțiuni, prevăzută de art. 81, art. 624, art. 625 nr. 4 în raport cu art. 111 alin. (1) și art. 112 alin. (2) C. pen. italian. În vederea punerii în executare a acestei hotărâri, la data de 06 mai 2011, pe numele persoanei solicitate a fost emis ordinul de executare al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, în baza căruia, la data de 24 septembrie 2015, a fost emis mandatul european de arestare.
1. Punerea în executare a acestui mandat european de arestare a fost încuviințată prin sentința penală nr. 61 din 16 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2016, rămasă definitivă prin necontestare la data de 22 martie 2016, predarea persoanei solicitate neavând însă loc întrucât autoritățile judiciare italiene au renunțat la procedură, formulând cerere de recunoaștere a hotărârii de condamnare și de preluare a executării pedepsei de către statul de executare.
Cererea de recunoaștere a hotărârii de condamnare a fost respinsă prin sentința penală nr. 87 din 25 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2016, instanța apreciind că în cauză este incident motivul de nerecunoaștere prevăzut de art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în sensul că persoana condamnată: nu a fost încunoștințată prin citație scrisă, înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; nu a avut cunoștință de ziua, luna, anul, locul de înfățișare și nu a mandatat pe apărătorul desemnat din oficiu să o reprezinte; nu i-a fost înmânată personal hotărârea de condamnare și nu a fost încunoștiințată că hotărârea este supusă unei căi de atac.
Această hotărâre a rămas definitivă prin necontestare. 2. În acest context, Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma a reiterat, la data de 27 iunie 2016, mandatul european de arestare, în baza căruia a fost efectuată în Sistemul de Informații Schengen semnalarea din data de 11 iulie 2016, care a fost transmisă Curții de Apel Craiova, în cauza pendinte, în procedura prevăzută de art. 101 din Legea nr. 302/2004.
Subsidiar, Înalta Curte constată că, dat fiind istoricul procedurilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 desfășurate față de persoana solicitată A., prima instanță a concluzionat întemeiat că, raportat la datele particulare ale cauzei, cererea autorităților judiciare italiene se circumscrie ipotezei reglementate de art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, constituind, în fapt, o nouă cerere de predare a persoanei solicitate A. în baza mandatului european de arestare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, a cărui punere în executare a fost încuviințată anterior prin sentința penală definitivă nr. 61 din 16 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2016, dar nerealizată în fapt.
Or, în contextul justei calificări dată cererii pendinte, constatând că mandatul european de arestare, emis la data de 27 iunie 2016 de Parchetul Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, față de persoana solicitată A., constituie o reiterare fidelă a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene la data de 24 septembrie 2015, prima instanță nu a procedat la o nouă verificare a îndeplinirii condițiilor de formă și conținut ale mandatului prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, care legitimează punerea în executare a acestuia, constatând că asupra acestui aspect a statuat Curtea de Apel Craiova, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința penală nr. 61 din 16 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/54/2016.
Ca urmare, prima instanță a procedat direct la verificarea garanțiilor conferite persoanei solicitate A. conform dispozițiilor Deciziei - Cadru nr. 2009/299/JAI, prin care a fost modificată Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI, reținând corect că partea, care se află în situația persoanei condamnate in absentia (astfel cum rezultă din mențiunile existente la pct. d.2. din mandatul european de arestare), beneficiază în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare de dreptul la rejudecarea cauzei după predare (expres menționat la pct. d.3.3 din mandat), garanție oferită de autoritățile judiciare italiene în virtutea art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI.
Această garanție își găsește corespondent în legislația națională în art. 98 alin. (2) lit. i) parag. (iv) din Legea nr. 302/2004, fiind reglementată ca o excepție de la motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare emis față de o persoană condamnată în lipsă. În consecință, constatând că în cauză nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, instanța a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene, iar, în aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie a acesteia, în vederea realizării procedurii.
Persoana solicitată a criticat soluția primei instanțe, susținând că motivele de refuz al executării mandatului european de arestare sunt identice cu cele de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârilor judecătorești străine, astfel că instanța nu putea încuviința cererea de predare a părții, în vederea executării unei hotărâri judecătorești străine pe care anterior, prin hotărâre definitivă, refuzase să o recunoască, tocmai ca urmare a constatării incidenței unuia dintre motivele de nerecunoaștere prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004.
Raportat la criticile astfel formulate în contestație, Înalta Curte, similar primei instanțe, reține că dreptul la rejudecarea cauzei după predare, recunoscut persoanei solicitate de către autoritățile judiciare italiene în procedura de executare a mandatului european, constituie o garanție suplimentară față de cele conferite persoanei condamnate in absentia în procedura de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine, garanție care, potrivit art. 98 alin. (2) lit. i) parag. (iv) din Legea nr. 302/2004, justifică punerea în executare a mandatului european de arestare emis față de persoana condamnată în lipsă.
În acest sens, Înalta Curte notează că, în cazul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești străine , prin dispozițiile art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004 s-au instituit trei garanții care valorifică dreptul persoanei condamnate in absentia de a fi informată cu privire la desfășurarea procedurii penale împotriva sa, dreptul la apărare sub aspectul mandatării unui avocat care să-i asigure asistență juridică în mod concret și dreptul de a-i fi comunicată personal hotărârea și de a exercita căi de atac împotriva hotărârii de referință. În cazul mandatului european de arestare, este instituită suplimentar și garanția persoanei judecate în lipsă de a beneficia, după predare, de dreptul la rejudecarea cauzei în care aceasta a fost condamnată, conform legislației statului emitent al mandatului european.
În consecință, în ipoteza unei condamnări în lipsă, dacă autoritățile judiciare străine emitente oferă garanția de rejudecare a cauzei după predare, în condițiile prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. i) parag. (iv) din Legea nr. 302/2004, instanțele naționale sunt obligate să pună în executare mandatul european de arestare emis în baza hotărârii judecătorești pronunțată în lipsa persoanei solicitate. Tocmai de aceea, hotărârea autorității române de executare, de nerecunoaștere a hotărârii judecătorești străine ca urmare a constatării motivului de refuz prevăzut de art. 151 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, nu are autoritate de lucru judecat în procedura subsecventă de predare a condamnatului în baza unui mandat european de arestare.
Pentru aceste considerente, constatând că aspectele de critică invocate de contestator sunt neîntemeiate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 78 din 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Notând că, din înscrisul aflat la fila 132/verso, în Dosarul nr. x/54/2016 al Curții de Apel Craiova, rezultă că persoana solicitată s-a aflat în stare de arest preventiv, în baza mandatului de arestare emis în Dosarul nr. x/54/2016 al aceleiași instanțe, în perioada 01 aprilie 2016 - 25 aprilie 2016, până la data de 31 martie 2016 fiind arestat în baza mandatului emis în Dosarul nr. x/54/2016, Înalta Curte va rectifica în mod corespunzător perioadele în care persoana solicitată a fost privată de libertate, indicând baza legală a acestora.
Prin urmare, în temeiul art. 425 1 C. proc. pen. raportat la art. 422 C. proc. pen., va constata că persoana solicitată A. a fost privată de libertate de la 02 martie 2017 la zi (în prezenta cauză), respectiv de la 08 martie 2016 la 31 martie 2016 (în Dosarul nr. x/54/2016) și de la 01 aprilie 2016 la 25 aprilie 2016 (în Dosarul nr. x/54/2016). În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 105 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 78 din 29 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Constată că persoana solicitată A. a fost privată de libertate de la 02 martie 2017 la zi (în prezenta cauză), de la 08 martie 2016 la 31 martie 2016 (în Dosarul nr. x/54/2016) și de la 01 aprilie 2016 la 25 aprilie 2016 (în Dosarul nr. x/54/2016). Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 105 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2017.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.