ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1104/2017

Asupra contestației de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin Sentința penală nr. 241 din data de 13 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, și pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 septembrie 2017 de către autoritățile judiciare din Italia - Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Udine, în Dosarul nr. x/17 RGNR - x/17 RGGIP, rectificat la data de 04 noiembrie 2017, pe numele persoanei solicitate A.

A fost dispusă predarea persoanei solicitate, A., către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 a fost menținută măsura arestării preventive, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16 noiembrie 2017 și până la 15 decembrie 2017 inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu data de 31 octombrie 2017.

S-a reținut că la data de 31 octombrie 2017 a fost înregistrată adresa din data de 31 octombrie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea Biroului Național Sirene din data de 24 octombrie 2017, efectuată în baza mandatului european de arestare emis la data de 30 septembrie 2017 de către autoritățile judiciare din Italia - Tribunalul din Udine, în Dosarul nr. x/17 RGNR - x/17 RGGIP, pe numele persoanei solicitate A.

Totodată, s-a reținut că au fost înaintate procesul-verbal încheiat la data de 31 octombrie 2017 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ordonanța de reținere nr. x/2017 din 31 octombrie 2017, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate A. pentru 24 ore, cu începere de la 31 octombrie 2017, ora 11:30, până la 01 noiembrie 2017, ora 11:30.

S-a mai reținut că prin Încheierea din 01 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2017/a1, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile, începând cu data de 01 noiembrie 2017 până la data de 15 noiembrie 2017, inclusiv și s-a stabilit termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română.

De asemenea, s-a constatat că adresa din data de 06 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a înaintat mandatul european de arestare emis de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Udine, în Dosarul nr. x/17 RGNR - nr. x/17 RGGIP pe numele persoanei solicitate A.

Deopotrivă, s-au făcut demersuri ca urmare a neconcordanțelor existente cu privire la nume, între semnalarea Biroului Sirene, unde apare numele A. și mandatul european de arestare, emis pe numele A.

Mai mult s-a reținut că la data de 04 noiembrie 2017 autoritățile judiciare italiene au rectificat mandatul european de arestare, fiind înaintat la dosarul cauzei la termenul din data de 10 noiembrie 2017 mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A.

Totodată, s-a reținut că în cuprinsul mandatului european de arestare se arată că acesta se întemeiază pe mandatul de arestare național emis la data de 30 august 2017 de Tribunalul din Udine, Biroul Judecătorului pentru Cercetări Preliminare, în Dosarul nr. x/17 RGNR - x/17 RGGIP pentru comiterea infracțiunii, prev. de art. 110, 61 nr. 5 și 7, 624, 625 nr. 2 și 5 C. pen. italian, respectiv furt calificat, întrucât a fost săvârșit prin violență asupra bunurilor, de trei sau mai multe persoane, profitând de circumstanțele de timp (în timpul nopții), în așa fel încât să împiedice apărarea publică sau privată, producând părții vătămate un prejudiciu patrimonial de importanță ridicată.

De asemenea, s-a constatat că se menționează că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, conform art. 110, 624 bis C. pen. italian este închisoarea de la 6 luni la 3 ani și amendă între 154 și 516 euro; dacă sunt în concurs una sau mai multe circumstanțe prev. de art. 625 C. pen. italian sau dacă una dintre aceste circumstanțe este în concurs cu una dintre cele prevăzute de art. 61 C. pen. italian, pedeapsa este închisoarea de 3 la 10 ani și amendă între 206 și 1.549 euro.

În același context s-a arătat că din descrierea faptelor rezultă că persoana solicitată A. împreună cu B., C., D., E.și A., în noaptea de 02 din 03 februarie 2017, cu scopul de a obține profit, au pătruns în interiorul societății "F.", situată în localitatea G. (Udine), de unde au sustras de pe acoperișul halei 270 panouri fotovoltaice de 245 watt, producând un prejudiciu total de 70.000 euro (se rețin circumstanțe agravante, întrucât a fost săvârșită prin violență asupra bunurilor, constând în tăierea conectorilor - cablurile de conectare ale panourilor și spargerea a două dintre aceste panouri și de un grup format din trei sau mai multe persoane care au profitat de circumstanțele de timp, în timpul nopții, în așa fel încât să împiedice apărarea publică sau privată și producând părții vătămate un prejudiciu patrimonial de importanță ridicată).

S-a mai reținut că la termenul din data de 13 noiembrie 2017 a fost audiată persoana solicitată A., care a precizat că nu are obiecțiuni cu privire la identitate, se prevalează de efectele regulii specialității, însă a arătat că nu este de acord cu predarea, deoarece nu a fost în Italia din anul 2015 și nu are cunoștință de faptă.

Examinând actele și lucrările dosarului, văzând dispozițiile art. 86 și 96, art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare preventivă, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare, prev. de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicat.

Astfel, invocarea de către persoana solicitată a nevinovăției sale ca urmare a faptului că nu s-ar fi aflat pe teritoriul statului solicitant la data săvârșirii faptei și că nu este autorul faptelor ce se rețin în sarcina sa nu poate constitui motiv de refuz la predare, întrucât nu se regăsește printre cazurile limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004. Aceasta, întrucât în cadrul procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare, instanța de judecată nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

S-a arătat că în același sens Curtea Constituțională (Decizia nr. 1.290 din 14 octombrie 2010 publicată în M. Of. nr. 749 din 10 noiembrie 2010) a statuat că autoritatea judecătorească română chemată să execute un mandat european de arestare poate hotărî asupra predării, dar nu poate să se pronunțe cu privire la temeinicia măsurii preventive sau a hotărârii judecătorești pronunțate în statul solicitant. Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotărârii judecătorești pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene, se va face în statul în care s-a emis hotărârea respectivă, unde persoana solicitată va beneficia de toate garanțiile procesuale existente.

În privința măsurilor privative de libertate dispuse în cauză s-a reținut că persoana solicitată a fost reținută prin Ordonanța de reținere nr. x/2017 din 31 octombrie 2017, pentru 24 ore, cu începere de la 31 octombrie 2017, ora 11:30, până la 01 noiembrie 2017, ora 11:30, iar prin Încheierea din 01 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2017/a1, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile, începând cu data de 01 noiembrie 2017 până la data de 15 noiembrie 2017, ce va fi menținută prin prezenta sentință, ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 103 alin. (11) teza II-a din Legea nr. 302/2004.

De aceea s-a reținut că măsura privativă de libertate este motivată, în procedura mandatului european de arestare și în acord cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. f) teza a II-a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care este vorba despre detenția legală a unei persoane împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare", deoarece mandatul european de arestare se execută în conformitate cu principiul recunoașterii și încrederii reciproce, consacrat de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație persoana solicitată A.

A solicitat admiterea contestației, întrucât este nevinovat pentru că la data presupuselor fapte nu se afla în Italia iar, în subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Înalta Curte, examinând contestația formulată de persoana solicitată A., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2.002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială, art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din prezenta lege.

Analizând actele și lucrările cauzei, se constată că sunt îndeplinite cerințele legii privind conținutul și forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autoritățile judiciare italiene au menționat că solicitarea adresată autorităților judiciare române se bazează pe mandatul european de arestare emis la data de 30 septembrie 2017 de către autoritățile judiciare din Italia - Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Udine, în Dosarul nr. x/17 RGNR - x/17 RGGIP, rectificat la data de 04 noiembrie 2017" față de cetățeanul român A.

Totodată, se constată că nu a fost identificată vreuna din situațiile prevăzute de art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 republicată care să constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz de executare, iar persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate.

Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. (infracțiunea prev. de art. 110, 61 nr. 5 și 7, 624, 625 nr. 2 și 5 C. pen. italian, respectiv furt calificat, întrucât a fost săvârșit prin violență asupra bunurilor, de trei sau mai multe persoane, profitând de circumstanțele de timp (în timpul nopții), în așa fel încât să împiedice apărarea publică sau privată, producând părții vătămate un prejudiciu patrimonial de importanță ridicată, având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, conform art. 110, 624 bis C. pen. italian este închisoarea de la 6 luni la 3 ani și amendă între 154 și 516 euro; dacă sunt în concurs una sau mai multe circumstanțe prev. de art. 625 C. pen. italian sau dacă una dintre aceste circumstanțe este în concurs cu una dintre cele prevăzute de art. 61 C. pen. italian, pedeapsa este închisoarea de 3 la 10 ani și amendă între 206 și 1.549 euro, Înalta Curte apreciază că măsura instanței de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința menținerii arestării preventive și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene este întemeiată.

Totodată, se constată că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate au echivalent în C. pen. român.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum și că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.

Referitor la susținerile persoanei solicitate conform cărora este nevinovat, întrucât la momentul săvârșirii presupuselor fapte nu se afla pe teritoriul Italiei, Înalta Curte reamintește că obiectul judecății îl reprezintă verificarea condițiilor de formă ale mandatului, soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și motivele de refuz ale predării, susținerile acestuia pe fondul acuzațíilor urmând a fi lămurite de autoritățile judiciare din Italia.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

În ceea ce privește susținerea persoanei solicitate, referitoare la faptul că este nevinovat, necunoscut cu antecedente penale și are copii în întreținere sunt aspecte ce privesc fondul executării mandatului european, care vor fi avute în vedere la soluționarea acestei cereri.

De asemenea, nu s-a depășit durata rezonabilă a măsurii arestării provizorii având în vedere că a fost dispusă la data de 31 octombrie 2017, în raport de dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora durata totală a arestării provizorii este de maxim 180 de zile.

În contextul particular al cauzei, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, apreciază că nu se justifică aplicarea unei alte măsuri preventive prevăzute de C. proc. pen., mai ușoară, respectiv arestul la domiciliu, argumentele expuse de apărare și datele personale ale contestatorului neputând fi circumscrise unor motive temeinice care să conducă la adoptarea unei astfel de soluții, subzistând temeiurile care au justificat privarea de libertate a persoanei solicitate, neintervenind temeiuri noi care să determine o asemenea măsură, măsura arestării provizorii fiind singura aptă să asigure buna desfășurare a procedurii judiciare.

În raport de acestea, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală și temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive, în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.

Opțiunea instanței pentru luarea măsurii arestării preventive, iar nu a unei alte măsuri a fost determinată de caracterul urgent și de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în stadiul emitent.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 241 din data de 13 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 241 din data de 13 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - ED