ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 358/2020

Deliberând asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 68 din data de 12 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 18.12.2019 de către autoritățile judiciare din Italia - Tribunalul Matera, Biroul Judecătorului pentru Cercetări Preliminare, în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P. pe numele persoanei solicitate A.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reținut următoarele:

La data de 23.01.2020 a fost înregistrată adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 950/II/5/2020 prin care s-au înaintat semnalarea Biroului Național Sirene nr. x/SIRENE/ADS din data de 23.01.2020 transmisă în baza mandatului european de arestare emis la data de 18.12.2019 de autoritățile judiciare din Italia - Judecătorul Investigațiilor Preliminare de la Tribunalul din Matera în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. - 179/2019 RG GIP pe numele persoanei solicitate A., procesul-verbal încheiat la data de 23.01.2020 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și ordonanța de reținere nr. 5 din 23.01.2020, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate A. pentru 24 ore, cu începere de la 23.01.2020, ora 16:17, până la 24.01.2020, ora 16:17.

Prin Încheierea nr. 7 din data de 23.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus față de persoana solicitată măsura arestării provizorii pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 23.01.2020 până la data de 06.02.2020, inclusiv și s-a stabilit termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română.

La data de 03.02.2020 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat mandatul european de arestare emis la data de 18.12.2019 de către autoritățile judiciare din Italia - Tribunalul Matera, Biroul Judecătorului pentru Cercetări Preliminare, în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P., pe numele persoanei solicitate A.

A reținut că, din descrierea faptelor rezultă că persoana solicitată A., în complicitate cu alte persoane, au determinat o minoră cu vârsta sub 14 ani să întrețină și să suporte acte sexuale, profitând de situația sa de inferioritate determinată de un handicap datorită funcției cognitive scăzute. În una dintre cele trei infracțiuni, tânăra a fost constrânsă să întrețină și să suporte acte sexuale sub amenințarea cu acte de violență fizică și divulgarea imaginilor efectuate în timpul întâlnirilor unor terțe persoane, dacă nu ar fi continuat să suporte alte acte sexuale. Aceste fapte au fost săvârșite la data de 06.04.2018 și în următoarele zile din luna aprilie 2018 în localitatea Irsina din Provincia Matera, Italia. În toate cazurile A. a participat activ la comiterea actelor sexuale și la amenințarea cu divulgarea către terțe persoane a imaginilor acelor acte sexuale.

De asemenea, a constatat că în conținutul formularului de mandat european de arestare (la lit. b) autoritatea judiciară emitentă a menționat că acesta a fost emis în baza ordonanței de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu din data de 26.11.2019 emisă de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Matera în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P. față de A., acesta fiind cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de violență sexuală prev. de art. 81 alin. (2), art. 609-octies rap. la art. 609 bis alin. (2) nr. 1, art. 609 ter alin. (1) nr. 1 C. pen. italian, limita maximă a pedepsei prevăzute de legea statului emitent pentru aceste fapte fiind de 16 ani închisoare, iar durata maximă a măsurii preventive este 4 ani. În cuprinsul formularului, s-a menționat că această măsură preventivă a fost dispusă in absentia, iar persoana solicitată nu a fost citată personal și nici nu a fost informată prin alte mijloace despre data și locul fixate pentru procesul încheiat cu hotărârea pronunțată, însă beneficiază de garanții, în sensul că imediat după predare va fi prezentată judecătorului pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Matera și va fi audiată cu privire la măsură.

Instanța română de executare a solicitat informații suplimentare de la autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, în sensul de a preciza dacă la baza emiterii mandatului european de arestare din data de 18.12.2019 în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P. pe numele persoanei solicitate A. există un mandat de arestare preventivă în sensul definit prin art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru 584/2002/JAI, iar în caz afirmativ care este numărul și data emiterii acestuia.

În răspunsul comunicat, autoritatea italiană a înaintat la dosarul cauzei ordonanța de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu emisă la data de 26.11.2019 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Matera în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R.-179/2019 R.G.G.I.P. față de persoana solicitată A. și a precizat că în legislația italiană măsura preventivă a arestului la domiciliu este considerată drept arest preventiv, ca și măsura arestului preventiv în închisoare. Prin urmare, conform și normelor internaționale privind mandatul european de arestare, ordonanța de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu poate sta la baza emiterii mandatului european de arestare.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002."

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 97 și urm. din Legea nr. 302/2004 rep., care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002/JAI mandatul european de arestare trebuie să se indice "hotărârea executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu același efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare."

Corespunzător acestor dispoziții, art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevede că mandatul european de arestare trebuie să cuprindă informații cu privire la existența unei hotărâri judecătorești, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect.

Curtea a reținut că din examinarea acestor dispoziții rezultă că atunci când mandatul european de arestare este emis în scopul efectuării urmăririi penale sau judecății trebuie să aibă la bază un mandat de arestare preventivă național sau o altă hotărâre judecătorească executorie având același efect, care să includă dispoziția de arestare internă pe teritoriul statului membru emitent.

A precizat că, mandatul de arestare preventivă național se emite cu dispoziția de arestare a unei persoane pe teritoriul statului membru UE în conformitate cu legislația internă a acelui stat, legislație care prevede cazurile și condițiile arestării preventive, durata arestării, ordinul de a fi arestată persoana, locul de deținere unde va fi depusă, ceea ce se recunoaște fără nicio altă formalitate, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce fiind tocmai hotărârea sau mandatul de arestare preventivă național.

Sub acest aspect a observat că în jurisprudența Curții Europene de Justiție (cauza Niculaie Aurel Bob-Dogi - C-241/15) a fost interpretat articolul 8 alin. (1) din Decizia- cadru 2002/584/JAI în sensul că: 1) noțiunea "mandat de arestare" care figurează în această dispoziție trebuie înțeleasă ca desemnând un mandat național de arestare distinct de mandatul european de arestare . 2) atunci când un mandat european de arestare care se întemeiază pe existența unui "mandat de arestare" în sensul acestei dispoziții nu cuprinde indicarea existenței unui mandat de arestare național, autoritatea judiciară de executare nu trebuie să îi dea curs dacă, având în vedere informațiile furnizate în aplicarea art. 15 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584, cu modificările ulterioare, precum și toate celelalte informații de care dispune, această autoritate constată că mandatul european de arestare nu este valid întrucât a fost emis fără să fi fost emis în mod efectiv un mandat de arestare național distinct de mandatul european de arestare."

Așadar, instanța de fond a constatat că din informațiile comunicate de autoritățile judiciare italiene rezultă că la baza emiterii mandatului european de arestare, a cărui executare formează obiectul prezentului dosar, se află ordonanța de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu emisă la data de 26.11.2019 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Matera în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P. față de A.

Or, în opinia judecătorului din cadrul Curții de Apel Craiova, această ordonanță nu reprezintă un mandat de arestare național și nicio hotărâre judecătorească având același efect.

Deși în informațiile comunicate, autoritățile judiciare italiene emitente au specificat că măsura preventivă a arestului la domiciliu este considerată drept arest preventiv ca și măsura arestului preventiv în închisoare și, potrivit normelor internaționale privind mandatul european de arestare, ordonanța de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu poate sta la baza emiterii mandatului european de arestare, această mențiune este rezultatul unei aprecieri care nu are susținere nici în legislația internă, dispozițiile incidente din legislația italiană nefiind menționate, dar nici în legislația internațională.

Aceasta, întrucât, în cazul măsurii preventive a arestului la domiciliu nu se emite mandat de arestare și deci nu se poate pune problema "existenței unui mandat de arestare", iar prin noțiunea "orice altă decizie judiciară executorie cu același efect", cuprinsă în art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002/JAI, se înțelege orice hotărâre care impune o măsură în detenție (cum ar fi de exemplu o hotărâre privind internarea într-un centru de detenție a unui minor), nu și decizii care privesc alte măsuri mai puțin restrictive de drepturi, cum este și cea a arestului la domiciliu.

A mai reținut că, într-adevăr, la data de 21 februarie 2020, autoritățile judiciare din Italia au înaintat Ordonanța, din aceeași dată, de înăsprire a măsurii de arest preventiv, emisă de Judecătorul Investigațiilor Preliminare din cadrul Tribunalului din Matera, prin care s-a înlocuit măsura arestului la domiciliu în lipsă cu măsura arestului în închisoare în lipsă față de persoana solicitată A.

Cu toate acestea, a apreciat că această ultimă ordonanță nu poate fi avută în vedere la soluționarea cauzei întrucât la baza emiterii mandatului european, a cărei executare este cerută, nu stă această ordonanță, ci ordonanța de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu emisă la data de 26.11.2019.

De altfel, mandatul european este emis la data de 18.12.2019 și, astfel, ordonanța din 21.02.2020 nu poate sta la baza emiterii acestuia atâta vreme cât la data emiterii mandatului această ordonanță nu exista.

A considerat că această nouă ordonanță poate sta la baza emiterii unui nou mandat european, nicidecum la baza celui emis anterior din data de 18.12.2019 și a cărui executare se solicită, când ordonanța invocată nu există.

Împotriva acestei sentințe penale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a formulat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației formulate și pe cale de consecință, desființarea sentinței penale atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

A susținut că instanța de fond, în mod greșit, a respins cererea de executare a mandatului european de arestare, apreciind că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 și de art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia cadru vizând mandatul european de arestare.

În acest sens, a arătat că instanța de fond nu a respectat Decizia penală nr. 242/21 aprilie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că trebuie avută în vedere ordonanța privind înăsprirea măsurii de arest preventiv din 21 februarie 2020, emisă de oficiul judecătorului pentru investigații criminale din cadrul Tribunalului din Matera, ce a fost emisă ulterior pronunțării primei sentințe, iar aprecierea asupra fondului cererii de emitere a mandatului european de arestare nu se poate face direct în calea de atac.

Totodată, a precizat că este greșită aprecierea instanței de fond, în rejudecare, potrivit căreia nu se poate ține seama de această ordonanță, întrucât este ulterioară emiterii mandatului european de arestare și pe cale de consecință, a pronunțat o soluție similară celei pronunțate inițial, respingând cererea în raport de aspectele vizând mențiunile din mandatul european de arestare.

Astfel, a considerat că au fost încălcate dispozițiile instanței de control judiciar, întrucât se impunea a se face o apreciere asupra fondului cererii privind executarea mandatului european de arestare în raport de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 privind motivele de refuz la executare.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002."

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 97 și urm. din Legea nr. 302/2004 rep., care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Potrivit art. 8 alin. (1) lit. c) din Decizia-cadru nr. 584/2002/JAI mandatul european de arestare trebuie să se indice "hotărârea executorie, mandatul de arestare sau orice altă decizie judiciară executorie cu același efect, care stă la baza emiterii mandatului european de arestare."

Corespunzător acestor dispoziții, art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevede că mandatul european de arestare trebuie să cuprindă informații cu privire la existența unei hotărâri judecătorești, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect.

Aplicând aceste considerații teoretice cauzei de față, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că atunci când mandatul european de arestare este emis în scopul efectuării urmăririi penale sau judecății trebuie să aibă la bază un mandat de arestare preventivă național sau o altă hotărâre judecătorească executorie având același efect, care să includă dispoziția de arestare internă pe teritoriul statului membru emitent.

Așadar, mandatul de arestare preventivă național se emite cu dispoziția de arestare a unei persoane pe teritoriul statului membru UE în conformitate cu legislația internă a acelui stat, legislație care prevede cazurile și condițiile arestării preventive, durata arestării, ordinul de a fi arestată persoana, locul de deținere unde va fi depusă, ceea ce se recunoaște fără nicio altă formalitate, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce fiind tocmai hotărârea sau mandatul de arestare preventivă național.

Or, în cauză la baza emiterii mandatului european de arestare din data de 18.12.2019 în Dosarul nr. x/2018 R.G.N.R. MOD 21-179/2019 R.G.G.I.P. pe numele persoanei solicitate A. există ordonanța de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu emisă la data de 26.11.2019 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Matera.

Deși, în legislația italiană măsura preventivă a arestului la domiciliu este considerată drept arest preventiv, totuși nu se poate aprecia că ordonanța de aplicare a măsurii arestului la domiciliu ce stă la baza emiterii mandatului european de arestare reprezintă, în accepțiunea legislației interne, un mandat de arestare național sau o hotărâre judecătorească având același efect.

În acest context, ordonanța nouă emisă la data de 21 februarie 2020 poate sta la baza emiterii unui nou mandat european, însă nu poate sta la baza celui emis anterior din data de 18.12.2019 și a căruia executare se solicită în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Sentinței penale nr. 68 din data de 12 mai 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, cu privire la intimatul inculpat A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Sentinței penale nr. 68 din data de 12 mai 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, cu privire la intimatul inculpat A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2020.

GGC - NN