ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.05.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4426/2007

HOTĂRÂRE
31.05.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4426/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 57 din 16

ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația

formulată de contestatorii

G.C. și G.M., în contradictoriu cu intimata Primăria

municipiului București, prin primarul general; a anulat, în parte, dispoziția

nr. 4678 din 17 octombrie 2005 emisă de intimata Primăria municipiului

București, în ceea ce privește suprafața terenului pentru care urmează a se

acorda măsuri reparatorii și a stabilit că suprafața acestui teren este de 340

mp.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a constatat că terenul expropriat, proprietatea contestatorilor,

astfel cum rezultă din documentația anexă a Decretului Consiliului de Stat nr.

152 din 7 mai 1980, a avut suprafața de 340 mp, pe acest teren fiind amplasată

o construcție de 207 mp.

Aceeași concluzie se desprinde și

din mențiunile actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3515 din 13

iunie 1957 la fostul Notariat de Stat al Raionului V.I.Stalin, respectiv nr.

821 din 6 februarie 1964, în cuprinsul cărora suprafața totală a terenului

situat în București, , apare ca fiind de 350 mp.

S-a concluzionat că, în această

situație în mod greșit Primăria municipiului București a decis acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 200 mp și

construcția demolată, în condițiile în care aceste măsuri sunt datorate pentru

terenul în suprafață de 340 mp și construcția demolată.

Prin decizia nr. 552/A din 16

octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta

intimată Primăria municipiului București, constatând următoarele:

Astfel, cererea introductivă de

instanță promovată de contestatorii G.C. și G.M. are ca obiect contestația

formulată împotriva dispoziției nr. 4672/2005 a Primarului General al

municipiului București, prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul situat în strada V., compus din teren în suprafață

de 200 mp și construcție demolată.

Din probele administrate, în cauză,

rezultă că suprafața terenului de la nr. 15 din strada V., ce le-a fost

expropriat contestatorilor, este de 340 mp, situație în care în mod corect

tribunalul a admis contestația și a reținut că suprafața terenului în litigiu

este de 340 mp, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, care arată că dacă restituirea în natură a imobilului nu

este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii în

echivalent decât în cazurile expres prevăzute de pretinsa lege.

Or, s-a constatat că terenul în

litigiu este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, respectiv

incinta Palatului Parlamentului, trotuar pietonal și carosabil, astfel că

măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. În ce

privește dovada dreptului de proprietate, dispozițiile care instituie prezumția

de proprietate prevăzută de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr.

247/2005, se aplică și proceselor în curs de judecată, respectiv art. 24 din

lege, care arată că „în absența unor probe contrare, existența și, după caz,

întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar

potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în absența unor probe contrare,

persona individualizată în actul normativ, prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Municipiul București, prin primarul general, criticând-o pentru

nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs se arată că din actele depuse la comisie rezultă că intimații

contestatori au făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru suprafața de

207 mp și nu pentru suprafața de 340 mp.

Pentru diferența de teren solicitată

nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate în fața comisiei, motiv pentru

care dispoziția emisă nu a vizat decât cei 207 mp dovediți.

Dispoziția contestată a fost emisă

cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în raport cu actele depuse de

intimați, prin care au înțeles să-și sprijine notificarea.

De asemenea, s-a mai arătat că

dovezile privind dreptul de proprietate pentru suprafața de 340 mp, trebuiau

depuse la comisie și nu în fața instanței, aceasta fiind investită numai cu

privire la temeinicia dispoziției emise pe baza actelor depuse până la acel

moment, acte pe care comisia le-a avut în vedere la emiterea dispoziției.

Examinând decizia în raport de

motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța constată următoarele:

Critica formulată de Municipiul

București referitoare la întinderea suprafeței de teren pentru care

contestatorii au făcut dovada dreptului la măsuri reparatorii, privește

aprecierea probatoriului administrat în cauză, și de aceea, nu poate fi

încadrată într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

sancțiunea fiind aceea a neprimirii și analizării sale.

Critica formulată de Municipiul

București, potrivit căreia instanța trebuia să țină seama în soluționarea

contestației doar de actele anexate notificării, este nefondată.

Astfel, art.

22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării formulate de

intimatele contestatoare, înregistrată sub nr. 341/2001 la Primăria

municipiului București, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de

proprietate, precum și cele care atestă calitatea de moștenitor, vor fi depuse

ca anexe la notificare sau în termen de cel mult 21 luni de la intrarea în

vigoare a legii.

Ulterior, acest termen a fost

prelungit prin O.U.G. nr. 184/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2004 și O.U.G.

nr. 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2004.

Potrivit textelor de lege

menționate, contestatoarele trebuiau să depună documentația de care au înțeles

să se folosească pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită, însă

stabilirea prin lege a momentului până la care, în etapa procedurii

administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu

limitează dreptul instanței de a soluționa litigiul pe baza actelor depuse în

etapa procedurii administrative.

O asemenea limitare ar avea ca efect

îngrădirea accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil,

consacrat de art. 21 din Constituția României, drept recunoscut părților și

prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Mai mult, garanția oferită de art. 6

din Convenție cuprinde atât dreptul părților de a-și susține prin probe

cererile, dar și dreptul instanței de a încuviința și administra acele dovezi

pe care le apreciază ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei.

De aceea, corect prin sentința

tribunalului păstrată prin decizia atacată s-a stabilit dreptul

contestatoarelor în raport de toate probele administrate în cauză.

Așa fiind, instanța, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de Municipiul București, prin primar.

În raport de dispozițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ., instanța, constatând culpa procesuală a recurentului

pârât, va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 1000 lei, reprezentând

onorariu de avocat, către intimații reclamanți

G.C. și G.M.

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul

București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 552A din 16 octombrie

2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul pârât la plata cheltuielilor de

judecată către intimații- reclamanți G.C. și G.M., în cuantum de 1000 lei,

reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7600/2008
spațiu existent în subsolul imobilului și necuprins în niciunul dintre contractele de vânzare-cumpărare întocmite în cauză. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 726A din 15 noiembrie 2007 a respins ca nefondate
ÎCCJ 2008-03-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2008
-a admis, în parte, contestația formulată de contestatoarea T.D.; s-a modificat, în parte, decizia nr. 5051 din 27 decembrie 2005, în sensul că se vor propune măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 287 mp, situat
ÎCCJ 2009-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5068/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 11 iunie 2007, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al Municipiului București solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța
ÎCCJ 2007-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7113/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului București, la 12 iulie 2005, reclamanții B.C. și C.B. au contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 3397 din 28 sep
ÎCCJ 2007-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6866/2007
Asupra recursului de față; Prin acțiunea înregistrată la data de 14 octombrie 2004, reclamantele V.V. și R.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin primarul general, ca prin hotărârea ce se va pronunța, instan
Sursă