ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4426/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4426/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 57 din 16
ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația
formulată de contestatorii
G.C. și G.M., în contradictoriu cu intimata Primăria
municipiului București, prin primarul general; a anulat, în parte, dispoziția
nr. 4678 din 17 octombrie 2005 emisă de intimata Primăria municipiului
București, în ceea ce privește suprafața terenului pentru care urmează a se
acorda măsuri reparatorii și a stabilit că suprafața acestui teren este de 340
mp.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a constatat că terenul expropriat, proprietatea contestatorilor,
astfel cum rezultă din documentația anexă a Decretului Consiliului de Stat nr.
152 din 7 mai 1980, a avut suprafața de 340 mp, pe acest teren fiind amplasată
o construcție de 207 mp.
Aceeași concluzie se desprinde și
din mențiunile actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3515 din 13
iunie 1957 la fostul Notariat de Stat al Raionului V.I.Stalin, respectiv nr.
821 din 6 februarie 1964, în cuprinsul cărora suprafața totală a terenului
situat în București, , apare ca fiind de 350 mp.
S-a concluzionat că, în această
situație în mod greșit Primăria municipiului București a decis acordarea de
măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 200 mp și
construcția demolată, în condițiile în care aceste măsuri sunt datorate pentru
terenul în suprafață de 340 mp și construcția demolată.
Prin decizia nr. 552/A din 16
octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta
intimată Primăria municipiului București, constatând următoarele:
Astfel, cererea introductivă de
instanță promovată de contestatorii G.C. și G.M. are ca obiect contestația
formulată împotriva dispoziției nr. 4672/2005 a Primarului General al
municipiului București, prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin
echivalent pentru imobilul situat în strada V., compus din teren în suprafață
de 200 mp și construcție demolată.
Din probele administrate, în cauză,
rezultă că suprafața terenului de la nr. 15 din strada V., ce le-a fost
expropriat contestatorilor, este de 340 mp, situație în care în mod corect
tribunalul a admis contestația și a reținut că suprafața terenului în litigiu
este de 340 mp, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001, care arată că dacă restituirea în natură a imobilului nu
este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii în
echivalent decât în cazurile expres prevăzute de pretinsa lege.
Or, s-a constatat că terenul în
litigiu este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, respectiv
incinta Palatului Parlamentului, trotuar pietonal și carosabil, astfel că
măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. În ce
privește dovada dreptului de proprietate, dispozițiile care instituie prezumția
de proprietate prevăzută de Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr.
247/2005, se aplică și proceselor în curs de judecată, respectiv art. 24 din
lege, care arată că „în absența unor probe contrare, existența și, după caz,
întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul
normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar
potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în absența unor probe contrare,
persona individualizată în actul normativ, prin care s-a dispus măsura
preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs Municipiul București, prin primarul general, criticând-o pentru
nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de
recurs se arată că din actele depuse la comisie rezultă că intimații
contestatori au făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru suprafața de
207 mp și nu pentru suprafața de 340 mp.
Pentru diferența de teren solicitată
nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate în fața comisiei, motiv pentru
care dispoziția emisă nu a vizat decât cei 207 mp dovediți.
Dispoziția contestată a fost emisă
cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în raport cu actele depuse de
intimați, prin care au înțeles să-și sprijine notificarea.
De asemenea, s-a mai arătat că
dovezile privind dreptul de proprietate pentru suprafața de 340 mp, trebuiau
depuse la comisie și nu în fața instanței, aceasta fiind investită numai cu
privire la temeinicia dispoziției emise pe baza actelor depuse până la acel
moment, acte pe care comisia le-a avut în vedere la emiterea dispoziției.
Examinând decizia în raport de
motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
instanța constată următoarele:
Critica formulată de Municipiul
București referitoare la întinderea suprafeței de teren pentru care
contestatorii au făcut dovada dreptului la măsuri reparatorii, privește
aprecierea probatoriului administrat în cauză, și de aceea, nu poate fi
încadrată într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.
proc. civ., de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,
sancțiunea fiind aceea a neprimirii și analizării sale.
Critica formulată de Municipiul
București, potrivit căreia instanța trebuia să țină seama în soluționarea
contestației doar de actele anexate notificării, este nefondată.
Astfel, art.
22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării formulate de
intimatele contestatoare, înregistrată sub nr. 341/2001 la Primăria
municipiului București, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de
proprietate, precum și cele care atestă calitatea de moștenitor, vor fi depuse
ca anexe la notificare sau în termen de cel mult 21 luni de la intrarea în
vigoare a legii.
Ulterior, acest termen a fost
prelungit prin O.U.G. nr. 184/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2004 și O.U.G.
nr. 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2004.
Potrivit textelor de lege
menționate, contestatoarele trebuiau să depună documentația de care au înțeles
să se folosească pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită, însă
stabilirea prin lege a momentului până la care, în etapa procedurii
administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu
limitează dreptul instanței de a soluționa litigiul pe baza actelor depuse în
etapa procedurii administrative.
O asemenea limitare ar avea ca efect
îngrădirea accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil,
consacrat de art. 21 din Constituția României, drept recunoscut părților și
prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților
fundamentale.
Mai mult, garanția oferită de art. 6
din Convenție cuprinde atât dreptul părților de a-și susține prin probe
cererile, dar și dreptul instanței de a încuviința și administra acele dovezi
pe care le apreciază ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei.
De aceea, corect prin sentința
tribunalului păstrată prin decizia atacată s-a stabilit dreptul
contestatoarelor în raport de toate probele administrate în cauză.
Așa fiind, instanța, în baza
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat
de Municipiul București, prin primar.
În raport de dispozițiile art. 274
alin. (1) C. proc. civ., instanța, constatând culpa procesuală a recurentului
pârât, va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 1000 lei, reprezentând
onorariu de avocat, către intimații reclamanți
G.C. și G.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul
București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 552A din 16 octombrie
2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul pârât la plata cheltuielilor de
judecată către intimații- reclamanți G.C. și G.M., în cuantum de 1000 lei,
reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.