ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4266/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4266/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 154 din 9 mai 2006 a Tribunalului Botoșani, secția penală, inculpatul B.D. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în forma tentativei, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197 alin. (3), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 39 alin. (4) C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive de la 14 ianuarie 2006 la zi. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.D., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția pentru minori și familie, sub nr. 825/40/2006.
La termenul din 14 iunie 2006, instanța de apel, conformându-se dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., a menținut starea de arest a apelantului inculpat, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, motivele fiind menținute în partea introductivă a prezentei decizii. Recursul este nefondat. Astfel, potrivit art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive și dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care ar justifica privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive.
În speță, Înalta Curte reține că instanța de apel a dispus, în mod legal și temeinic menținerea stării de arest întrucât nici unul dintre temeiurile inițiale nu au dispărut. Pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre penală de condamnare, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind, ca urmare a exercitării căii de atac a apelului de către inculpat, este natură să justifice continuarea privării de libertate, în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., așa cum a fost interpretat în cauza W. contra Germaniei. În raport cu cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului B.D., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și către apărătorul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva încheierii din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția pentru minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 825/40/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei noi, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 iulie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.