ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6672/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 323 din 25

iulie 2003, Tribunalul Dolj a respins contestația formulată de reclamantul

E.I.V., în contradictoriu cu

Primăria Calafat.

Tribunalul a reținut că, potrivit

art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la

măsuri reparatorii persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora sau moștenitorii lor, iar în art. 2 din lege

este definită noțiunea de „preluare abuzivă”, fiind stabilite limitativ

modalitățile în care aceasta s-a realizat.

Reclamantul a susținut că imobilul

proprietatea tatălui său a fost preluat abuziv, ca urmare a condamnării sale

pentru săvârșirea de infracțiuni de natură politică, însă printre cazurile de

preluare abuzivă nu este prevăzută și situația în care persoana condamnată nu

este proprietara imobilului care s-a preluat, iar din cererea formulată de E.I.

(antecesorul reclamantului), rezultă că proprietarul a fost constrâns să doneze

imobilul. Pentru imobilele donate, art. 2 lit. c) din lege impune însă condiția

existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a

admis acțiunea în anularea donației.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 265 din 10 octombrie 2003, a admis apelul declarat de reclamantul

E.I.V. împotriva sentinței tribunalului, a anulat sentința și a reținut cauza

spre rejudecare, pentru efectuarea unei expertize tehnice.

Instanța de apel a reținut că

preluarea abuzivă nu este condiționată de existența identității dintre persoana

condamnată pentru infracțiunea de natură politică și persoana care, în calitate

de moștenitor, solicită restituirea bunului în baza Legii nr. 10/2001.

Reclamantul a fost condamnat pentru

infracțiuni de natură politică, însă preluarea abuzivă a imobilelor proprietatea

autorului său nu s-a realizat prin confiscarea averii în baza hotărârii

judecătorești de condamnare.

Bunurile au fost preluate, inițial,

prin deposedarea proprietarului, iar ulterior au fost ocupate abuziv, prin

ridicarea actelor de proprietate de la antecesorul reclamantului fără plata

unei despăgubiri.

În speță, nu s-a făcut dovada

existenței unui act de donație în beneficiul statului. Autorul reclamantului nu

se referă la un contract de donație redactat cu îndeplinirea condițiilor de

formă și fond, ci la împrejurarea că a fost constrâns să doneze actele de

proprietate asupra imobilelor. De aceea, nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Reține instanța de apel, că cererea

formulată de reclamant se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea

nr. 10/2001 și că în cauză se impune efectuarea unei expertize tehnice pentru a

se stabili dacă este posibilă restituirea în natură a imobilului.

Prin decizia civilă nr. 4178 din 10

decembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea formulată de

reclamant, în contradictoriu cu Consiliul local Calafat, SC BNP C. SA și

A.V.A.S. București, a anulat parțial dispoziția nr. 1858/31 emisă de Primarul

municipiului Calafat, privitor la pct. 2 și a constatat valoarea de expertiză a

construcțiilor (fabrica de țiglă cu anexe) la suma de 100.000.000 lei.

Instanța de apel a reținut că

expertul s-a limitat la identificarea terenului și la evaluarea lui, reținând

că în prezent este în intravilan, fără să precizeze dacă la data preluării era

situat în intravilan sau în extravilan. În suplimentul de expertiză, cu privire

la locul unde este situat terenul, expertul și-a menținut constatarea

anterioară făcută pe baza declarațiilor unor martori. Au fost însă evaluate

construcțiile la suma de 100.000.000 lei, necontestată de părți.

Se mai reține, că reclamantul nu a

făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului nici ca întindere și

nici ca amplasament. Acesta nu a prezentat înscrisuri, iar expertul a afirmat

că terenul s-ar afla în incinta SC Z. SA, deși din „celelalte probe sumare”

rezultă că la data preluării, imobilul era situat pe malul Dunării, în

extravilan, la hotarul dintre Calafat și Ciupercenii noi. De aceea, regimul

juridic al terenului a fost reglementat de Legea fondului funciar și, potrivit

art. 8 din Legea nr. 10/2001, este exceptat de la aplicarea prevederilor Legii

nr. 10/2001.

Rezultă indubitabil că autorul

reclamantului a deținut în proprietate construcțiile (fabrica de țiglă și

anexe), iar preluarea construcțiilor nu a fost contestată nici de Primăria

Calafat, care a susținut doar că nu s-a făcut dovada preluării imobilului fără

titlu.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamantul și pârâtul Consiliul local Calafat.

Reclamantul, invocând art. 304 pct.

10 C. proc. civ., arată că prin decizia atacată s-a reținut că nu a făcut

dovada dreptului de proprietate asupra terenului, nici ca întindere și nici ca

amplasament, însă art. 8 din Legea nr. 10/2001 trebuie aplicat prin luarea în

considerare și a Normelor metodologice de aplicare unitară a acestei legi, care

conțin prevederi în sensul că domeniul de aplicare al Legii speciale are

caracter de complinire în raport cu celelalte acte cu caracter reparator,

inclusiv cele privind fondul funciar. Or, din coroborarea probelor administrate

în cauză, rezultă că este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru terenul în

suprafață de 25.000 mp, situat în incinta SC Z. SA.

Arată recurentul-reclamant, că

expertul a stabilit că terenul este situat în intravilan, iar dreptul său de

proprietate asupra terenului nu a fost contestat de Primăria Calafat.

În Normele metodologice, la

Capitolul I pct. 1 lit. e), se prevede că sarcina probei și a deținerii legale

a bunului la momentul preluării abuzive revine persoanei care pretinde că este

îndreptățită la măsuri reparatorii, în conformitate cu prevederile art. 3 lit.

a) și ale art. 22 din lege, iar în cazul în care pentru imobilul respectiv nu

se poate face dovada formală a preluării de către stat, soluționarea notificării

se va face în funcție și de faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul

statului, ceea ce constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, deci

fără titlu.

Consiliul l

ocal Calafat, invocând art. 304 pct.

9 C. proc. civ., cere să se respingă acțiunea formulată de reclamant, pentru că

din înscrisurile existente la dosar rezultă că fabrica de țiglă a fost cedată

cu titlu gratuit către autoritățile administrației publice și apreciază că nu

există identitate între persoana autorului petentului și cea menționată în

corespondența depusă la dosar.

Analizând recursurile, în limita

criticilor formulate, se constată că recursul declarat de reclamant nu este

fondat, iar recursul declarat de pârât este nul.

Deși invocă prevederile art. 304

pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data declarării recursului,

recurentul-reclamant nu formulează critici care să facă posibilă încadrarea în

acest text, deoarece nu arată care sunt mijloacele de apărare sau probele

asupra cărora instanța de apel a omis să se pronunțe.

Susținerile recurentului privitoare

la modul de interpretare a art. 8 din Legea nr. 10/2001 și a prevederilor

Capitolului I lit. e) din Normele metodologice pentru aplicarea acestei legi

fac posibilă încadrarea în art. 304 pct.9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui

text nu sunt incidente în cauză.

Legea nr. 10/2001 are caracter de

complinire în raport cu prevederile altor legi cu caracter reparatoriu, dar

pentru a beneficia de dispozițiile acestei legi notificatorul trebuie să facă

dovada dreptului de proprietate asupra bunului pentru care se solicită măsurile

reparatorii prevăzute de lege.

Prin urmare, dreptul la măsuri

reparatorii este condiționat de dovada dreptului de proprietate asupra bunului

la momentul preluării lui de către stat, iar instanța de apel a reținut că s-a

făcut această dovadă numai cu privire la construcție, nu și pentru teren.

Pronunțându-se asupra expertizei,

instanța de apel a reținut că identificarea bunului s-a făcut pe baza

declarațiilor unor martori și că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra terenului în suprafață de 25.000 mp.

Prevederile Capitolului I pct. 1

lit. e) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, invocate

de recurent, se referă la prezumția relativă privind preluarea abuzivă a imobilului

de către stat, iar instanța de apel, pentru imobilul construit, în legătură cu

care recurentul-reclamant a făcut dovada dreptului de proprietate, a reținut că

preluarea a fost abuzivă.

Pentru teren s-a reținut că nu s-a

făcut dovada că reclamantul sau autorul său au fost proprietari ai bunului, iar

susținerea recurentului că față de probele administrate și de recunoașterea

Primăriei Calafat a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de

25.000 mp teren nu face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., deoarece

privește modul de apreciere a probelor de către instanța de apel.

De altfel, Primăria Calafat nu a

recunoscut dreptul de proprietate al recurentului-reclamant asupra terenului,

în autorizația de funcționare a fabricii de țiglă și cărămidă se arată că

fabrica va funcționa la 300 m de linia de frontieră, iar în adresa nr. 6533 din

8 noiembrie1950, emisă de Comitetul provizoriu al orașului Calafat, se confirmă

preluarea de către stat a țiglăriei, nu și a suprafeței de teren care face

obiectul procesului.

La pct. 1 din dispoziția contestată

se respinge cererea pentru restituirea terenului, deoarece „nu s-a făcut dovada

dreptului de proprietate” , la pct. 2 se recunoaște existența dreptului pentru

construcție, însă nu s-au acordat măsuri reparatorii, pentru că „nu s-a făcut

dovada preluării”, iar instanța de apel, reținând că s-a făcut dovada preluării

abuzive a construcției, a anulat parțial pct. 2 din dispoziția contestată.

Recursul declarat de pârâtul

Consiliul l

ocal Calafat este nul, deoarece

recurentul nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302, 303 C. proc. civ.

Potrivit art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art.

303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de

recurs, motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a

fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2)

care se referă la motivele de ordine publică.

Recurentul, căruia

hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 9 februarie 2005, a declarat

recurs la data de 23 februarie 2005, iar în declarația de recurs, deși invocă

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu formulează critici care să facă posibilă

încadrarea în acest motiv de recurs sau într-unul din celelalte motive de

recurs prevăzute de lege.

Susținerile recurentului că,

potrivit înscrisurilor depuse la dosar, fabrica a fost cedată cu titlu gratuit

și că nu există identitate între persoana autorului reclamantului și cea

menționată în corespondența „depusă în scop probator” au semnificația unei

erori în care s-a aflat instanța de apel datorită aprecierii greșite a

probelor.

Or, ca urmare a abrogării pct. 11 al

art. 304 C. proc. civ., criticile care privesc modul de apreciere a probelor nu

mai fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamant va fi respins și se va constatat nul recursul

declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantul E.I.V. împotriva deciziei nr. 4178 din 10 decembrie 2004 a Curții

de Apel Craiova, secția civilă.

Constată nul recursul declarat de

Consiliul L

ocal Calafat împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2006.