Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2006
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3321/2006

HOTĂRÂRE
01.11.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3321/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursului de față, Reclamanza SC S.P.C. SRL Batoș și reclamanții S.V. și S.M.A. au solicitat, ca, în contradictoriu cu pârâta F.F. din Reghin că se constate nulitatea absolută a contractului de credit nr. 185/1999 încheiat între SC S.P.C. SRL Batoș și pârâtă, a contractului de garanție imobiliară nr. 544 din 20 ianuarie 2000 încheiat între reclamanții S.V. și S.M.A. și pârâtă. Motivându-și acțiunea, reclamanții arată că F.F. a acordat SC S.P.C. SRL Batoș un credit în sumă de 13.500 dolari S.U.A. pentru construirea unei fabrici de paste făinoase în localitatea Reghin. Creditul a fost garantat cu imobilul celorlalți doi reclamanți persoane fizice, situat în Suseni, nr. 244. Deși reclamanta susține că a achitat atât împrumutul cât și dobânzile însă pârâta pretinde că ar mai avea de plată o diferență de 7.295,43 dolari S.U.A.

Reclamanții consideră convenția nulă absolut deoarece se întemeiază pe o cauză ilicită; fundația nu avea ca obiect de activitate împrumuturi și calculează abuziv dobânzi penalizatoare și comisioane suplimentare. Tribunalul Comercial Târgu Mureș a respins acțiunea reclamanților reținând că la data încheierii celor 2 acte juridice atacate nu era încă în vigoare O.G. nr. 26/2000 și potrivit Legii nr. 21/1924 și a actelor constitutive fundația putea finanța pe bază de credit inițiative private. S-a apreciat că, potrivit art. 100 din Legea nr. 99/1999, orice persoană, dacă nu primește depozite poate acorda împrumuturi fără a fi aplicabile dispozițiile Legii bancare nr. 58/1998. Referitor la natura nerambursabilă a creditului s-a reținut că aceasta privește raporturile dintre Statul Român și Statul Elvețian dar nu și raporturile cu reclamanții.

Nici aspectul privind modificarea discreționară a dobânzilor nu a fost acceptat ca putând reprezenta o cauză de nulitate ținând de executarea contractului și nu de constituirea lui. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât rclamanta SC S.P.C. SRL Batoș cât și pârâta. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 69 din 10 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, ambele apeluri reținând următoarele: În ceea ce privește apelul reclamantei s-a apreciat că, în mod corect a reținut instanța de fond că pârâta nu a desfășurat activitate tipic bancară, sumele de bani neavându-și originea în depozite atrase iar reclamanta a fost de acord cu clauzele contractului la data încheierii acestuia, neinvocându-se nici un viciu de consimțământ.

Cum obiectul acțiunii era limitat la constatarea nulității absolute a convenției instanței de fond nu se putea pronunța asupra altor aspecte. Cu privire la apelul pârâtei instanța de apel a reținut că nu s-au dovedit cheltuielile de judecată potrivit art. 1169 C. civ. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanta SC S.P.C. SRL Batoș invocându-se motive ce se pot încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că motivele de nulitate trebuiau analizate la data încheierii contractului și nu în raport de motivele de fapt și de drept intervenite ulterior încheierii acestuia. Activitatea de creditare a fost introdusă după încheierea contractului de credit nr. 185/1999.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanțele au analizat dacă existau cauze de nulitate la data încheierii contractului și au reținut corect faptul că nu exista o cauză ilicită a contractului la acea dată întrucât legea sub imperiul căreia s-a încheiat contractul respectiv Legea nr. 21/1924 nu interzicea fundației să finanțeze inițiative private. Susținerea recurentei că statutul fundației nu prevedea activitatea de creditare este contrazisă de însăși actul depus la dosar la fila 44 fond din care reiese că fundația avea ca scop sprijinirea dezvoltării agriculturii prin ajutoare financiare, sprijin acordat inițiativelor agro-economice. Faptul că instanțele s-au referit și la reglementările ulterioare încheierii contractului, aceasta s-a datorat faptului că într-adevăr acestea au introdus condiții mai restrictive pentru fundații dar referirea era tocmai în sensul că nu se aplică aceste reglementări ulterioare.

Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.P.C. SRL BATOȘ , împotriva deciziei nr. 69/ A din 10 noiembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 894/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții B.E. și B.I. au chemat în judecată pe pârâta Fundația F. Reghin pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a con
ÎCCJ 2003-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 519/2003
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta Fundația „F.R.” împotriva deciziei nr.309/A din 18 iunie 2001 a Curții de Apel Tg. Mureș. La apelul nominal au lipsit părțile. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asist
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3359/2003
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, la 17 decembrie 2002, revizuienta R.B. SA, s
ÎCCJ 2005-11-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5211/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1565 din 17 noiembrie 2000, Tribunalul Mureș a respins acțiunea formulată de SC P.P.P. SRL Baia Mare, împotriva pârâtei SC H.P. SRL Târg
ÎCCJ 2005-10-28
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5083/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1248 din 15 noiembrie 2003, reclamanta SC A.I. SRL a chemat în judecată pârâtul S.O., solicitând ca în baza sentinței c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă