ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 557/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 24 octombrie 2003, reclamantul O.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru

Adulți, obligarea acesteia ca, începând cu data de 28 mai 2003, să îl încadreze

la gradul II de handicap și să-i recunoască beneficiul permanent al tuturor

drepturilor și accesibilităților prevăzute de lege, iar nu cum greșit a fost

încadrat cu handicap mediu gradul III, prin decizia nr. 4280 din 8 octombrie

2003, adoptată de pârâtă.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2123 din 15 decembrie 2003,

a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că

potrivit pct. 3 Cap. I din Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr.

726/2002, acesta nu se încadrează la handicap accentuat, întrucât handicapul

său auditiv nu este însoțit de alte deficiențe arătate la acest punct.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2304 din 7 aprilie 2005, a

admis recursul declarat de reclamantul O.I. împotriva sentinței civile nr.

2123/2003, pe care a casat-o, trimițând cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe. În motivarea acestei decizii s-a reținut că instanța de fond nu a

avut în vedere la pronunțarea sentinței, foaia de observație nr. 9446/2004 și

audiograma din 6 aprilie 2005, urmând ca instanța de trimitere să aprecieze în

raport cu actele menționate, necesitatea unei expertize medico-legale, pentru a

fi în măsură să hotărască pe baza unui material probator complet, dacă

încadrarea recurentului-reclamant în gradul de handicap stabilit prin decizia

nr. 4280/2003 (contestată), este legală.

Rejudecând pricina în fond după

casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința civilă nr. 1403 din 1 septembrie 2005, a respins acțiunea

reclamantului, reținând, în esență, că decizia contestată este legală.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că reclamantul nu a fost de

acord cu efectuarea unei expertize, pe motiv că nu are posibilități materiale,

iar, pe de altă parte, că din materialul probatoriu administrat în cauză (în

principal acte medicale anterioare emiterii deciziei), precum și din

dispozițiile legale incidente pricinii, rezultă că acesta nu poate fi încadrat

la handicap accentuat.

Împotriva acestei din urmă sentințe

a formulat recurs, în termen legal, reclamantul O.I.

Prin critica sumară adusă sentinței

atacate, reclamantul susține că instanța de rejudecare nu a ținut cont de

actele sale medicale, depuse în dosarul nr. 1651/2005, pe care le consideră

suficiente pentru încadrarea sa în gradul II de handicap.

Examinând soluția instanței de fond,

în raport cu critica formulată acesteia, cu întreg probatoriul administrat în

cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile Ordinului ministrului sănătății și familiei nr. 726/2002, privind

criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se

aplică măsurile de protecție specială a acestora, pot fi încadrate în gradul de

handicap accentuat, numai persoanele cu hipoacuzie congenitală sau dobândită

precoce cu demutizare slabă sau nulă, cu tulburări grave de comunicare

(surdomutitate), precum și persoanele cu tulburări de auz bilaterale dobândite

precoce (în copilărie-adolescență) cu pierdere peste 70 db, calculat pe

audiobiogramă ce se protezează greu, asociate cu tulburări psihice și de

limbaj.

În cauză, se constată că prin

decizia de încadrare în grad de handicap nr. 4280 din 8 octombrie 2003, Comisia

Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți,

constituită în temeiul O.G. nr. 14/2003, a soluționat contestația formulată

împotriva certificatului nr. 1411 din 28 mai 2003, emis de Comisia Superioară

de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a sectorului 6.

Această decizie atestă că reclamantul este încadrat în gradul de handicap III,

necesitând protecție specială și beneficiază de asistență medicală și

medicamente gratuite de protezare auditivă, iar ca program individual de

recuperare, readaptare și integrare socială de dispensarizare la ORL și

protezare auditivă, decizia fiind valabilă 12 luni (având termenul de revizuire

în mai 2004).

Cu ocazia rejudecării, reclamantul a

mai depus la dosar biletul de ieșire nr. 5580/1786 din 4 iulie 2005 care pe

lângă faptul că este mult ulterior emiterii deciziei, este identic în

conținutul său referitor la diagnostic și starea la externare („ameliorat”), cu

biletul de ieșire nr. 9446 din 26 septembrie 2004.

De asemenea, și audiograma din 6

aprilie 2005 este ulterioară actului atacat și nu este de natură a modifica

decizia atacată.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză nu

au fost prezentate acte medicale din care să rezulte nelegalitatea și

netemeinicia deciziei nr. 4280 din 8 octombrie 2003.

De altfel, în sensul celor arătate

în cele ce preced, recurentul-reclamant avea obligația să se prezinte la

revizuire în mai 2004, dar nu a prezentat dovezi cu privire la cele stabilite

cu această ocazie, nici la rejudecarea fondului, nici în prezentul recurs.

Mai mult, din ultimul bilet de

ieșire din spital (F.O. nr. 5580/1786 din 4 iulie 2005), rezultă că acesta s-a

externat „ameliorat”, cu recomandarea de a repeta tratamentul în Sanatoriul

balnear și de recuperare Techirghiol, peste 6 - 12 luni.

În consecință, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, corect motivată, iar critica adusă

acesteia, nefondată, se va respinge recursul declarat în cauză, în temeiul

dispozițiilor Legii contenciosului administrativ și a art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamant O.I. împotriva sentinței civile nr. 1403 din 1 septembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2006.