ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 114/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1080 din 6

iunie 2005, a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 615/2005, a

fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C.G., în

contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și având ca obiect anularea

tuturor hotărârilor consiliilor de judecată din cadrul ministerului, emise în

baza Ordinului Ministerul Apărării Naționale nr. 37 din 25 august 1995, pentru

nelegalitatea dispozițiilor art. 14 din ordin, în raport cu art. 24 din

Constituția României, care garantează dreptul la apărare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că actul administrativ atacat nu încalcă dreptul constituțional la

apărare, întrucât el reglementează funcționarea consiliilor de judecată și a celor

de onoare și o procedură administrativ-jurisdicțională care, potrivit

Constituției, este facultativă și gratuită.

A apreciat instanța, că această

procedură e legală, întrucât nu exclude accesul la justiție, activitate

înfăptuită de către instanțele de judecată în fața cărora cadrele militare pot

fi asistate de avocați, și chiar în faza administrativ-jurisdicțională este

permisă consultarea unui avocat de către cadrele militare.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

În motivare se arată:

- că instanța a comis o eroare,

nesesizând că actul dedus judecății este Ordinul General nr. 37/1995, ca act

administrativ normativ, emis de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în

executarea art. 35 din Legea nr. 80/1995;

- că acest ordin este nelegal,

întrucât, reglementând procedura de cercetare, judecare și decizie, în cazul

abaterilor grave săvârșite de cadrele militare, de către consiliile de

judecată, el nu prevede calea de atac a hotărârilor pronunțate și nici termenul

de exercitare, nu se bazează pe contradictorialitate și încalcă dreptul la

apărare garantat de art. 24 din Constituție;

- că hotărârile pronunțate de

consiliile de judecată în procedura mai sus arătată nu îndeplinesc condițiile cerute

de art. 2 pct. d din Legea nr. 554/2004, pentru a fi acte

administrativ-jurisdicționale și a fi atacate în instanța de contencios

administrativ, cum în mod greșit a considerat prima instanță;

- că efectul juridic al acestei

proceduri greșite, instituite prin Ordinul General nr. 37/1995, este că

hotărârile consiliilor de judecată din armată sunt unice și supreme, consecință

de natură să-l prejudicieze pe recurent, astfel cum rezultă din sentința civilă

nr. 32 din 14 ianuarie 2002 a Curții de Apel București (dosar nr. 2009/2001),

irevocabilă, prin care s-a reținut că hotărârea consiliului de judecată a

Corpului 1 Armată din 24 iunie 1998, privind sancționarea disciplinară a

recurentului, este act de comandament militar, exceptat de la cenzura instanțelor

judecătorești.

Recursul nu se fondează, urmând a fi

respins ca atare, pentru următoarele considerente:

formulată, reclamantul a solicitat „anularea tuturor hotărârilor consiliilor de

judecată din Ministerul Apărării Naționale”, pe motiv că ar fi emise în baza

Ordinului General nr. 37/1995, pe care reclamantul îl consideră nelegal, cu

argumentarea redată mai sus și preluată de sentința din cuprinsul acțiunii.

Astfel cum a fost formulată,

acțiunea ar fi trebuit considerata inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a

invocat un act administrativ concret prin a cărui emitere să-i fi fost vătămat

un drept ori un interes, iar referirea generică la „anularea tuturor

hotărârilor” nu echivalează cu a cere anularea Ordinului General nr. 37/1995.

Pe de altă parte, abia în recurs,

reclamantul a solicitat în mod expres anularea acelui ordin, cu argumentele

deja redate mai sus. Din această argumentare și din înscrisurile depuse acum

(sentința civilă nr. 32/2002 și decizia nr. 2969/2002) se deduce că, în fapt,

cu privire la reclamant, consiliul de judecată a hotărât la 24 iunie 1998,

înaintarea propunerii de trecere a sa în rezervă (pentru motive care nu

interesează aici), iar reclamantul a atacat această hotărâre, în contencios

administrativ, la 26 noiembrie 2001. Acțiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă,

printr-o sentință irevocabilă (nr. 32/2002), prin decizia de respingere a

recursului său reținându-se că hotărârea atacată este doar un act pregătitor,

și, din acest motiv, nu intră sub controlul de legalitate al instanței de

contencios administrativ.

instanței în cadrul acelui proces (deși considerentele eronate ale primei

instanțe au fost înlăturate în motivarea instanței de recurs), reclamantul a

formulat la 10 februarie 2005, acțiunea din cauza de față, în care scopul

urmărit, declarat abia în recurs, este de a critica drept nelegal Ordinul

General nr. 37/1995, întrucât ar interzice accesul la justiție, astfel cum ar

ilustra-o cazul său. Și din această perspectivă, acțiunea este inadmisibilă,

sub trei aspecte:

- Întâi - că legalitatea ordinului

sus-menționat poate fi cercetată oricând, potrivit art. 4 din Legea nr.

554/2004, dar numai pe cale de excepție, invocată în cadrul unui proces de

orice natură, dar în care soluționarea litigiului de fond depinde de actul

administrativ atacat pe cale de excepție. Or, în speță, nu există un litigiu de

fond în curs de soluționare, cauza privind anularea hotărârii consiliului de

judecată care-l privea pe recurent, fiind soluționată irevocabil din anul 2002.

- Al doilea - că în privința legalității hotărârii

consiliului de judecată, referitoare la recurent și întemeiată, numai sub

aspect procedural, pe Ordinul General nr. 37/1995, există o sentință intrată în

puterea lucrului judecat. Pe cale de consecință, nu există posibilitatea

repunerii în discuție, într-un alt proces, a acelei hotărâri a consiliului de

judecată și implicit a ordinului.

- Al treilea - că orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publicată, printr-un act administrativ, potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 55472004, se poate adresa instanței de

contencios administrativ, dar dreptul ori interesul ei trebuie să fie unul

actual. Or, în prezent, la momentul formulării acțiunii din cauza de față,

litigiul privind anularea hotărârii consiliului de judecată, emisă în Ordinul

General nr. 37/1995, era irevocabil soluționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.G. împotriva sentinței civile nr. 1080 din 6 iunie 2005 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2006.