ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 114/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1080 din 6 iunie 2005, a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 615/2005, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și având ca obiect anularea tuturor hotărârilor consiliilor de judecată din cadrul ministerului, emise în baza Ordinului Ministerul Apărării Naționale nr. 37 din 25 august 1995, pentru nelegalitatea dispozițiilor art. 14 din ordin, în raport cu art. 24 din Constituția României, care garantează dreptul la apărare. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că actul administrativ atacat nu încalcă dreptul constituțional la apărare, întrucât el reglementează funcționarea consiliilor de judecată și a celor de onoare și o procedură administrativ-jurisdicțională care, potrivit Constituției, este facultativă și gratuită.

A apreciat instanța, că această procedură e legală, întrucât nu exclude accesul la justiție, activitate înfăptuită de către instanțele de judecată în fața cărora cadrele militare pot fi asistate de avocați, și chiar în faza administrativ-jurisdicțională este permisă consultarea unui avocat de către cadrele militare. Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

În motivare se arată: - că instanța a comis o eroare, nesesizând că actul dedus judecății este Ordinul General nr. 37/1995, ca act administrativ normativ, emis de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în executarea art. 35 din Legea nr. 80/1995; - că acest ordin este nelegal, întrucât, reglementând procedura de cercetare, judecare și decizie, în cazul abaterilor grave săvârșite de cadrele militare, de către consiliile de judecată, el nu prevede calea de atac a hotărârilor pronunțate și nici termenul de exercitare, nu se bazează pe contradictorialitate și încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție; - că hotărârile pronunțate de consiliile de judecată în procedura mai sus arătată nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 2 pct. d din Legea nr. 554/2004, pentru a fi acte administrativ-jurisdicționale și a fi atacate în instanța de contencios administrativ, cum în mod greșit a considerat prima instanță; - că efectul juridic al acestei proceduri greșite, instituite prin Ordinul General nr. 37/1995, este că hotărârile consiliilor de judecată din armată sunt unice și supreme, consecință de natură să-l prejudicieze pe recurent, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 32 din 14 ianuarie 2002 a Curții de Apel București (dosar nr. 2009/2001), irevocabilă, prin care s-a reținut că hotărârea consiliului de judecată a Corpului 1 Armată din 24 iunie 1998,

privind sancționarea disciplinară a recurentului, este act de comandament militar, exceptat de la cenzura instanțelor judecătorești. Recursul nu se fondează, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: 1. Prin acțiune, astfel cum a fost formulată, reclamantul a solicitat „anularea tuturor hotărârilor consiliilor de judecată din Ministerul Apărării Naționale”, pe motiv că ar fi emise în baza Ordinului General nr. 37/1995, pe care reclamantul îl consideră nelegal, cu argumentarea redată mai sus și preluată de sentința din cuprinsul acțiunii. Astfel cum a fost formulată, acțiunea ar fi trebuit considerata inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a invocat un act administrativ concret prin a cărui emitere să-i fi fost vătămat un drept ori un interes, iar referirea generică la „anularea tuturor hotărârilor” nu echivalează cu a cere anularea Ordinului General nr. 37/1995.

Pe de altă parte, abia în recurs, reclamantul a solicitat în mod expres anularea acelui ordin, cu argumentele deja redate mai sus. Din această argumentare și din înscrisurile depuse acum (sentința civilă nr. 32/2002 și decizia nr. 2969/2002) se deduce că, în fapt, cu privire la reclamant, consiliul de judecată a hotărât la 24 iunie 1998, înaintarea propunerii de trecere a sa în rezervă (pentru motive care nu interesează aici), iar reclamantul a atacat această hotărâre, în contencios administrativ, la 26 noiembrie 2001. Acțiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă, printr-o sentință irevocabilă (nr. 32/2002), prin decizia de respingere a recursului său reținându-se că hotărârea atacată este doar un act pregătitor, și, din acest motiv, nu intră sub controlul de legalitate al instanței de contencios administrativ.

2. Înțelegând greșit considerentele instanței în cadrul acelui proces (deși considerentele eronate ale primei instanțe au fost înlăturate în motivarea instanței de recurs), reclamantul a formulat la 10 februarie 2005, acțiunea din cauza de față, în care scopul urmărit, declarat abia în recurs, este de a critica drept nelegal Ordinul General nr. 37/1995, întrucât ar interzice accesul la justiție, astfel cum ar ilustra-o cazul său. Și din această perspectivă, acțiunea este inadmisibilă, sub trei aspecte: - Întâi - că legalitatea ordinului sus-menționat poate fi cercetată oricând, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar numai pe cale de excepție, invocată în cadrul unui proces de orice natură, dar în care soluționarea litigiului de fond depinde de actul administrativ atacat pe cale de excepție.

Or, în speță, nu există un litigiu de fond în curs de soluționare, cauza privind anularea hotărârii consiliului de judecată care-l privea pe recurent, fiind soluționată irevocabil din anul 2002. - Al doilea - că în privința legalității hotărârii consiliului de judecată, referitoare la recurent și întemeiată, numai sub aspect procedural, pe Ordinul General nr. 37/1995, există o sentință intrată în puterea lucrului judecat. Pe cale de consecință, nu există posibilitatea repunerii în discuție, într-un alt proces, a acelei hotărâri a consiliului de judecată și implicit a ordinului. - Al treilea - că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publicată, printr-un act administrativ, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 55472004, se poate adresa instanței de contencios administrativ, dar dreptul ori interesul ei trebuie să fie unul actual.

Or, în prezent, la momentul formulării acțiunii din cauza de față, litigiul privind anularea hotărârii consiliului de judecată, emisă în Ordinul General nr. 37/1995, era irevocabil soluționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva sentinței civile nr. 1080 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.