ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2673/2015

Decizia nr. 2673/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat anularea dispozițiilor art. 18 alin. (5) lit. b) al Ordinului MAI nr. 300/2004, invocând existența unui conflict de legalitate și a unui conflict de constituționalitate a dispoziției normative menționate, prin instituirea interdicției absolute și perpetue ca persoanele care au fost trecute în rezervă în condițiile art. 85 lit. a), b), c), d), i), j), k) și l) din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, să fie angajate direct ca polițiști sau cadre militare.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 502 din 12 februarie 2014, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 502 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, pentru motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În esență, recurentul-reclamant a indicat următoarele motive de nelegalitate:

- instanța de fond, în mod greșit, a reținut că dispozițiile art. 18 alin. (5) din OMAI nr. 300/2004 nu constituie o îngrădire a liberei alegeri a locului de muncă, a ocupației, meseriei ori a profesiei, reținând că aceste prevederi stabilesc doar condiții pentru accesul în profesie;

- în mod greșit a reținut instanța de fond că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 118 alin. (2) din Constituție cu raportare la dispozițiile Legii nr. 80/1995, instanța de fond făcând o confuzie între condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei a petentului pentru o infracțiune din culpă și pentru care a intervenit reabilitarea la data la care se spune că ar fi fost incidente dispozițiile art. 18 alin. (5) lit. b) din OMAI nr. 300/2004, cu abaterile disciplinare care pot intra sub incidența ordinului ministrului. Sancțiunile disciplinare sunt strict și limitativ prevăzute de lege, iar trecerea în rezervă nu este o sancțiune disciplinară dintre cele prevăzute de Legea nr. 80/1995.

- instanța de fond, în mod greșit, a făcut trimitere, fie și prin analogie/comparație, la dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, deoarece polițistul este personal civil, pe când jandarmul este personal militar.

- instanța de fond, în mod greșit, a reținut că Ordinul MAI nr. 300/2004 a fost dat cu respectarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de fond a reținut corect conformitatea normei administrative deduse judecății cu prevederile cu forță juridică superioară cuprinse în art. 118 alin. (2) din Constituția României, art. 87 - 89 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, art. 65 din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițiștilor, cu respectarea principiului statuat în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 15 iunie 2015, reclamantul-pârât a arătat că art. 18 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300/2004 a fost abrogat prin dispozițiile art. 3 și 4 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 680/2008, pe care l-a depus, în copie, la dosar.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 06 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 20 martie 2015, completul de filtru a admis în principiu recursul, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor formulate de recurentul - reclamant, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, nefiind identificate argumente apte să atragă reformarea sentinței în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută în art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, norma cuprinsă în art. 18 alin. (5) lit. b) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 300 din 21 iunie 2004, privind activitatea de management și resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor, care, instituind condițiile de recrutare din sursă externă a polițiștilor/cadrelor militare, prevede că nu pot fi încadrate direct persoanele care au avut această calitate, dacă au fost trecute în rezervă în condițiile art. 85 lit. a), b), c), d), i), j), k) și l) din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Prima instanță și-a motivat soluția de respingere a acțiunii dintr-o dublă perspectivă, pe de o parte reținând corect că actul administrativ nu este nelegal, pentru că în speță nu este vorba despre o îngrădire a dreptului la muncă prevăzut în art. 41 alin. (1) din Constituția României, ci de stabilirea unor condiții pentru accesul într-o profesie care implică autoritatea de stat, ordinea publică și siguranța națională, domenii în care Statul are o marjă largă de apreciere, fiind respectate prevederile art. 53 din Constituția României, art. 40 din Legea nr. 80/1995 și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că reclamantul nu ar putea suferi o vătămare decurgând exclusiv din existența normei administrative contestate.

Instanța de control judiciar reține că soluția judecătorului fondului reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 8 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, citate în motivarea sentinței, potrivit cărora „Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat”.

În cadrul unei acțiuni în contencios administrativ subiectiv, la care pot recurge subiectele de drept privat, sancțiunea juridică a nulității actului administrativ nu poate fi aplicată decât cu condiția existenței unei vătămări produse reclamantului într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat, neputând fi atrasă numai de nelegalitatea obiectivă a actului administrativ.

În speță, din înscrisurile dosarului nu rezultă că recurentul-reclamant ar fi fost destinatar al unui act administrativ individual vătămător, întemeiat pe dispozițiile art. 18 alin. (5) lit. b) din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr. 300/2004, care să-i deschidă calea acțiunii în contencios administrativ subiectiv, de vreme ce, după cum judicios a observat prima instanță, însăși Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, conferă autorității publice o marjă de apreciere în stabilirea condițiilor de acces în profesia militară.

În jurisprudența referitoare la interpretarea art. 41 alin. (1) din Constituția României (dreptul la muncă), instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile constituționale referitoare la alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă nu pot fi interpretate în sensul că o persoană poate opta oricând pentru orice profesie, meserie, ocupație sau loc de muncă, fără a îndeplini toate condițiile impuse de specificul profesiei, meseriei sau ocupației respective (e.g. Decizia CCR nr. 545/2004), cu atât mai mult când este vorba de categorii profesionale cu statut special, implicând exercițiul autorității publice.

Referirile făcute în motivarea sentinței la prevederile art. 118 alin. (2) din Constituția României și ale Legii nr. 80/1995 au avut tocmai scopul de a sublinia specificul statutului cadrelor militare și viziunea legiuitorului asupra exigențelor pe care le implică accesul în profesie și menținerea în activitate a cadrelor militare

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței civile nr. 502 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM