ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2638/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII contencios administrativ și fiscal la data de 01.10.2014 sub nr. x/2014 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat instanței că dispună anularea Ordinului Ministrului nr. 2404/C din 04.07.2014, ca nelegal și netemeinic și obligarea la emiterea unui alt ordin prin care să i se stabilească salarizarea, de la data îndeplinirii condițiilor legale, în concordanță cu prevederile legii.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 485 din data de 23.02.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată, sesizând și Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 103/2013.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A., a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, invocând aplicarea greșită de către instanța de fond a normelor de drept material în fundamentarea soluției adoptate.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant susține, în esență, obiecția principală pe baza căreia, în fața instanței de fond, a pus la îndoială legalitatea ordinului de salarizare contestat, a fost aceea a aplicării necorespunzătoare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. I 103/2013. Aplicarea greșită a acestor dispoziții în cadrul ordinului a fost posibilă datorită deslușirii incomplete a condițiilor de modificare a tuturor componentelor din care este formată salarizarea magistraților pentru situația avansării, ulterior datei de 01.01.20T1, într-o nouă tranșă de vechime în funcție și/sau în vechime în muncă.

Eroarea a fost creată de Ordinul comun MM FPS și MFP nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru Aplicarea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care, în exemplele de calcul ale noii salarizări pentru magistrații care avansează în 2011 într-o nouă tranșă de vechime, pe lângă majorarea de 2,5/a salariului de bază prevăzută expres de art. 6, a statuat că respectivul salariu de bază se adiționează cu avantajele salariale sub forma sporurilor pentru condiții de muncă grele vătămătoare sau periculoase și cele pentru risc, suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, la valoarea ce a fost stabilită cu ocazia reîncadrării tuturor judecătorilor în funcție la 01.01.2011, în condițiile Legii nr. 285/2010 Legii - Cadru 284/2010 și OMJ 341/C/09.02.2011.

A susținut, pe considerente de tehnică legislativă că art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 103/2013 nu constituie o excepție de la regula ca drepturile salariale dobândite conform reglementărilor legale anterioare să se păstreze în perioada de aplicare etapizată a legii unitare de salarizare pentru angajații sectorului bugetar.

În situația în care art. 6 alini și 2 din O.U.G. nr. 103/2013 ar avea conținutul ce i se dă prin ordinul de salarizare, respectiv la momentul alinierii ulterioare datei de 01.01.2011 pe condiții de experiență și vechime în muncă cei ce avansează sunt îndreptățiți la o salarizare inferioară celor ce satisfăceau condiția înainte de acea dată induce o consecință contrară celei expres declarate.

A argumentat nelegalitatea interpretării și în corelație cu dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 103/2013 în cazul promovării personalului. Judecătorul de primă instanță a refuzat să analizeze obiecția apreciind greșit că dispozițiile art. 5 nu au legătură cu obiectul cererii pe care a promovat-o . Acesta nu a observat că din aplicarea art. 6, pe conținutul determinat de administrație, se generează pentru aceeași tranșă de vechime în funcție și profesie, la nivelul acelorași categorii de instanțe cel puțin două niveluri de salarizare, cel preluat pentru îndeplinirea condiției la31.12.2010 și cel rezultat pentru satisfacerea cerinței ulterior datei de 01.01.2011 prin avansare.

Greșit a stabilit judecătorul fondului că diferențierea, distincția între persoanele ce avansează ulterior anului 2011 și cei ce îndeplineau condiția la 31.12.2010 nu este discriminatorie în raport de dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. și Protocolul nr. 12 la Convenție privitor la interdicția generală a oricărei forme d discriminare și, cu privire la orice drept recunoscut în legislați națională a unui stat contractant. Acesta nu a observat că temeiurile actelor normative ce prevăd discriminarea nu conțin justificări legitime pentru operarea unei diferențieri.

Dacă echilibrul bugetar se constituie într-un motiv legitim pentru modificarea obiectivelor legiuitorului în domeniul salarial în sensul restrângerii, diminuării cuantumurilor salariilor, un asemenea scop trebuie să fie normat într-o manieră care să asigure că efectele actului rămân neutre, se răsfrâng uniform asupra tuturor categoriilor de salarii, el nu justifică o acțiune selectivă numai asupra unora dintre ele.

În fine, recurentul-reclamant a făcut trimitere la dispozițiile Directivei 2000/78/CE, precizând că în mod greșit instanța de fond a apreciat că această directivă nu are legătură cu cauza.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16.01.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 26.04.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

2.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

2.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând motivele de recurs invocate de reclamant și subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată ca este nefondat recursul.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu circumstanțele de fapt ale cauzei.

Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect verificarea legalității Ordinului Ministrului nr. 2404/C din 04.07.2014 emis de Ministerul Justiției, prin care, pe baza art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, Capitolul I, art. 8 alin. (2) și art. 9 alin. (2) din Capitolul VIII al anexei nr. VI la Legea nr. 284/2010, precum și art. 1 alin. (1) și (2) și art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 103/2013 - privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - a dispus trecerea ca judecător cu grad de tribunal, de la clasa de salarizare 103 la clasa de salarizare 104 (corespunzător unei vechimi în funcție între 10-15 ani și gradației 5).

Analizând argumentele invocate de reclamant în motivarea cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța de fond a apreciat că ordinul contestat este legal, fiind emis în aplicarea Legii nr. 284/2010, precum și a actelor normative care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014.

Susținerile recurentului-reclamant vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiție, în vigoare la data promovării într-o altă tranșă de vechime în muncă și în funcție, sunt neîntemeiate.

Din analiza normelor de drept intern incidente, se constată că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a abrogat dispozițiile Legii nr. 330/2009, instituind reglementări noi în privința modului de stabilire a drepturilor salariale, în raport cu vechimea în muncă și/sau în funcție, dobândită de o persoană.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare.

Conform prevederilor art. 11 alin. (2) - (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% și 7,5%. Din calculul rezultat prin aplicarea acestor dispoziții, se observă că, în cazul modificării gradației ulterior datei de 01.01.2011, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul aplicabil sporului aferent acestei vechimi este mai mic.

În ceea ce privește modul de calcul al drepturilor salariale, se constată că prin legi tranzitorii care au stabilit modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru fiecare an bugetar în parte, începând cu anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că din Legea-cadru nr. 284/2010, se aplică începând cu data de 01.01.2011, dispozițiile referitoare la noile procente corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.

Astfel, prin art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabilește valoarea de referință de 600 RON (alin. (1), se dispune reîncadrarea, începând cu data de 01.01.2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de Legea-cadru (alin. (3), dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (alin. (2).

În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, toate persoanele care își modifică tranșele de vechime începând cu data de 01.01.2011, intră sub incidența noilor reguli stabilite prin Legea-cadru nr. 284/2010, care prevăd pentru ultimele două tranșe de vechime în muncă un procent de 2,5%, față de 5%, cât era prevăzut anterior.

Prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010, sunt aplicabile: pentru anul 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, completată și modificată prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; pentru anul 2014, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013.

Referitor la sporul de vechime în funcție, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 stabilește că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", nemaifiind astfel aplicat sistemul creșterii procentuale instituit de cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.

Rezultă că magistrații care au împlinit o anumită vechime până la 31.12.2010, sunt îndreptățiți să păstreze același cuantum al salariului, însă, pentru magistrații nou încadrați pe funcții, precum și pentru cei promovați în funcții sau grade/trepte după data de 01.01.2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, fiind vorba despre categorii diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, respectiv, Legea nr. 330/2009 și Legea-cadru nr. 284/2010.

În ceea ce privește plata efectivă a drepturilor salariale, se constată că dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

La soluționarea recursului Înalta Curte va avea în vedere și decizia nr. 32/19.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că:

"( î)n raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale, și cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, și plata efectivă a drepturilor salariale.

Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcția similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010."

În contextul prezentat, existența unor diferențe de salarizare între magistrații care au îndeplinit anumite condiții de vechime în muncă și în funcție anterior datei de 31.12.2010 și cei care au îndeplinit aceleași condiții după data de 01.01.2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispozițiilor legale în materie de salarizare sub a căror incidență s-au aflat la momentul îndeplinirii respectivelor condiții.

În ceea ce privește starea de discriminare invocată de către recurentul-reclamant, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării și egalității de tratament, având în vedere că în dreptul național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea poate fi invocată, numai în raport de anumite situații identice, similare, sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.

De asemenea, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferența de tratament devine discriminare în înțelesul art. 14 din Convenție, numai atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituționalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile ordonanței de guvern sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cazul ordinului contestat, diferența de salarizare invocată de către recurent, provine din lege, fiind vorba despre situații juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României.

De altfel, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, care au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranșă de vechime în muncă, au făcut obiectul analizei Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 669/2012, a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale, statuând că "avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate."

De asemenea, prin Deciziile nr. 884/2012 și nr. 6/2013, Curtea Constituțională a fost consecventă în soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 285/2010, neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței acesteia.

În ceea ce privește principiul nediscriminării în materie de remunerație în funcție de vârstă, reglementat de Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 78/2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Înalta Curte reține că în cauză dispozițiile legale incidente nu vizează vârsta, ci vechimea în funcție, astfel că nu se pune problema încălcării egalității de tratament pentru motive de vârstă.

Prin Decizia nr. 55 din 16 februarie 2016, menționată, Curtea Constituțională a analizat și critica referitoare la încălcarea art. 2, art. 3 și art. 6 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. A reținut că, "în realitate, această critică vizează aspecte care țin de interpretarea și aplicarea legii, ceea ce intră în competența instanțelor judecătorești. Dispozițiile de lege criticate care stabilesc, în mod diferențiat pe gradații, modul de calcul al salariul de bază al personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" și care avansează în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în funcții nu vizează vârsta, ci vechimea în funcție, iar diferențele de salarizare provin din aplicarea actelor normative intervenite după anul 2011, raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011."

În raport de argumentele arătate anterior, în mod corect prima instanță a reținut că nu există cauze de nelegalitate a ordinului contestat, soluția pronunțată prin sentința recurată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 485 din 23 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2017.