ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2179/2015

Decizia nr. 2179/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 23 decembrie 2013, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea parțială a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2986/C din 10 octombrie 2013, respectiv a poziției 2 - 4 de la art. I, prin care i s-a stabilit indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 11 octombrie 2013, obligarea pârâtului la plata unui salariu mediu brut lunar, începând cu data de 11 octombrie 2013 până în prezent, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 13,500 prevăzut de lit. A) pct. 28 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 și acordarea sporurilor aferente salariului brut astfel rezultat, acordarea acestui salariu pentru viitor și stabilirea unui termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii în care pârâtul să completeze ordinul respectiv, sub sancțiunea daunelor-interese cominatorii de 200 lei pe zi de întârziere.

Prin Sentința civilă nr. 795 din 10 martie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs.

2.1. Motivele de casare

Recurentul-reclamant a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, ca nelegală și netemeinică, și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

2.2. Principalele argumente invocate

Arată recurentul-reclamant că, deși legea de salarizare a magistraților nu face o clasificare expressis verbis, distinctă, între magistrații definitivi și cei stagiari, instanța de fond a dedus pe cale de interpretare faptul că nu se mai impune o consacrare expresă, însă această deducție este eronată în raport cu faptul că procurorii stagiari sunt plătiți în funcție de vechimea în magistratură, conform art. 86 din Legea nr. 303/2004, pe când judecătorii sunt limitați la coeficientul 9,00 fără o prevedere expresă.

Apreciază că nu se poate interpreta că art. 86 din Legea nr. 303/2004 se referă la vechimea în muncă doar pentru stabilirea indemnizației de pensie, întrucât o atare mențiune nu este prevăzută de textul legal, care este pe deplin aplicabil magistraților care susțin examen de admitere în profesie după o vechime de 5 ani în condițiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004, aceștia beneficiind de coeficientul de 13,50 încă din prima lună de activitate, în condițiile în care nu au mai exercitat funcția de judecător sau procuror.

Potrivit dispozițiilor din Nota 1 de la Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 27/2006, prin "vechime", în sensul lit. A) pct. 28 - 31 și lit. B) pct. 10-12 din anexă, se înțelege vechimea în magistratură prevăzută la art. 86 din Legea nr. 303/2004 republicată, iar Nota 3 din O.U.G. nr. 27/2006 prevede că "după validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 republicată, judecătorilor și procurorilor li se aplică coeficientul prevăzut la lit. A) pct. 28. Același coeficient se aplică și judecătorilor și procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu o vechime mai mică de 3 ani."

Susține recurentul-reclamant că acest text legal nu poate fi interpretat în sens restrictiv, având în vedere scopul pentru care a fost reglementat, respectiv acordarea unor drepturi salariale acelor magistrați stagiari care au absolvit examenul de definitivat și care nu au la această dată, vechimea corespunzătoare aplicării coeficientului de multiplicare de 13,500.

Astfel, interpretarea contrară, conform căreia calcularea drepturilor salariale ale magistraților stagiari cu vechime în magistratură de peste 3 ani, se va face prin aplicarea coeficientului 9,00, este contrară principiilor generale de dreptul muncii care recunosc și dau eficiență vechimii în muncă a salariaților și ar lipsi de conținut prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004.

Excepția prevăzută de text este de strictă interpretare și este prevăzută în favoarea judecătorilor și procurorilor care nu îndeplinesc, din diverse motive, condițiile de vechime cerute de lege pentru aplicarea coeficientului 13,500 dar au promovat examenul de capacitate sau sunt definitivi la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006, legiuitorul înțelegând să suplinească lipsa vechimii în magistratură prin calitatea de judecător definitiv.

Citează art. 74 din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia pentru activitatea desfășurată judecătorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură, și art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, potrivit căruia judecătorii au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, apreciind că dacă s-ar accepta o interpretare în sensul că judecătorilor stagiari nu le este aplicabil coeficientul de salarizare 13,5, atunci condiția din lit. A) pct. 28 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 devine inaplicabilă.

Arată că magistrații care au urmat cursurile Institutului Național al Magistraturii devin la absolvire judecători stagiari, astfel că nu li s-ar aplica lit. A) pct. 28 din Anexă, întrucât nu îndeplinesc condiția de a fi definitivi. După validarea examenului de capacitate, însă, ar primi coeficientul 13,5 indiferent de vechime.

Magistrații încadrați direct pe post (art. 33 din Legea nr. 303/2004) sunt numiți într-o funcție de judecător definitiv, vechimea nefiind relevantă.

Deci, în toate situațiile, vechimea nu este luată în calcul pentru acordarea coeficientului, ceea ce înseamnă că textul de lege astfel interpretat ar fi inaplicabil, lipsit de conținut.

Astfel, judecătorilor și procurorilor stagiari cu o vechime în magistratură mai mare de 3 ani, calculată prin cumularea vechimii într-un dintre funcțiile juridice prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu durata cursurilor de formare profesională în cadrul Institutului Național al Magistraturii și, eventual, durata stagiului, li se poate recunoaște, în stabilirea indemnizației brute lunare, aplicarea coeficientului de multiplicare de 13,500, prevăzut de lit. A) pct. 28 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006.

Susține recurentul că, sub imperiul O.U.G. nr. 27/2006, în lipsa unor prevederi legale contrare, dată fiind intenția evidență a legiuitorului, salarizarea judecătorilor are la bază trei criterii - nivelul instanței, funcția și vechimea, fără o diferențiere între calitatea de judecător definitiv și de judecător stagiar.

Mai solicită a se avea în vedere situația juridică nedreaptă, prin aplicarea salarizării în condițiile anterior arătate, doar procurorilor stagiari, prin această limitare a recunoașterii vechimii în magistratură creându-se o diferențiere discriminatorie între judecătorii stagiari și procurorii stagiari, în condițiile în care ultimilor li s-a recunoscut, prin Ordinul de salarizare emis de Ministerul Public, ca vechime în magistratură vechimea în muncă exercitată într-o funcție juridică, aplicându-li-se coeficientul de multiplicare prevăzut de lit. A) pct. 28 al Anexei la O.U.G. 27/2006.

Arată că instanța de fond nu a analizat situațiile de discriminare deduse judecății prin cererea de chemare în judecată, respectiv cu procurorii stagiari, judecătorii definitivi, judecătorii definitivi numiți conf. art. 33 din Legea nr. 303/2004 și cu judecătorii stagiari cărora li s-a recunoscut anterior în justiție dreptul la o indemnizație lunară corespunzătoare coeficientului 13,5 prin hotărâri irevocabile.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că prima instanță a respins acțiunea reclamantului interpretând și aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 februarie 2015, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond.

4.2. Cu privire la fondul recursului

4.2.1. Analiza motivelor de casare invocate

Înalta Curte apreciază că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se constată că, prin argumentele dezvoltate în cererea de recurs, recurentul-reclamant nu face altceva decât să reia, în mare parte, criticile de nelegalitate expuse în acțiunea introductivă de instanță, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prima instanță expunând argumentele care au determinat formarea convingerii sale, prezentând în cuprinsul hotărârii rațiunile pentru care a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.

În speță, recurentul-reclamant a avut, în perioada 16 iulie 2010 - 05 decembrie 2011, calitatea de ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, conform anexei la adresa Tribunalului București nr. 1/4361/C din 11 iulie 2013. În perioada 01 octombrie 2011 - 01 iulie 2013, a avut calitatea de auditor de justiție, iar, începând cu data de 01 iulie 2013, are calitatea de judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, fiind numit prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 702 din 27 iunie 2013.

Recurentul-reclamant a contestat ordinul în litigiu, pe motiv că pârâtul nu a reținut în mod corect vechimea sa reală în magistratură, care este de peste 3 ani, astfel că, începând cu data de 11 octombrie 2013, ar fi trebuit să i se aplice coeficientul de multiplicare 13,500 potrivit lit. A) pct. 28 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a constatat în mod corect că reclamantul nu beneficiază de coeficientul de multiplicare 13,500, care este aplicabil numai după validarea examenului de capacitate, astfel cum, în mod legal, a reținut și pârâtul.

Astfel, potrivit art. 3 din O.U.G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției și a notei cuprinsă în anexa la ordonanță, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".

Potrivit lit. a) pct. 28 din Anexa 1 cuprinzând "Indemnizațiile judecătorilor, procurorilor și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare", judecătorii și procurorii de judecătorie, cu peste 3 ani vechime, beneficiază de un coeficient de multiplicare de 13,500.

Prin nota 3, subsecventă anexei menționate, se prevede că "După validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorilor și procurorilor li se aplică coeficientul prevăzut la lit. a) pct. 28. Același coeficient se aplică și judecătorilor și procurorilor definitivi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu o vechime mai mică de 3 ani".

Având în vedere aceste dispoziții este evident că în privința judecătorilor stagiari nu este aplicabil coeficientul de multiplicare de 13,500, coeficient condiționat de validarea examenului de capacitate și aplicabil inclusiv pentru perioada dintre data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a actului de numire de către Președintele României.

Argumentele recurentului-reclamant, în sensul că dispozițiile Anexei la O.U.G. nr. 27/2006 nu condiționează promovarea examenului de capacitate pentru încadrarea în coeficientul de multiplicare 13,5000, fiind suficientă dovada vechimii în magistratură de peste 3 ani, nu atestă nelegalitatea stabilirii salariului său, atâta timp cât O.U.G. nr. 27/2006 condiționează încadrarea judecătorilor care funcționează la judecătorii în acest coeficient de multiplicare de promovarea și validarea examenului de capacitate, în cazul judecătorilor stagiari, sau de numirea în funcția de judecător definitiv fără susținerea examenului de capacitate.

Tratamentul diferențiat în privința salarizării este justificat obiectiv, raportat la natura și complexitatea cauzelor pe care le pot soluționa judecătorii stagiari, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, fiind în afara oricărei discuții existența unor situații comparabile.

Analiza pct. 3 din Nota la Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006 duce la concluzia că este condiționată aplicarea coeficientului de 13,500 de validarea (promovarea) examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută de art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, text ce se referă la perioada dintre data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a actului de numire de către Președintele României.

Chiar dacă O.U.G. nr. 27/2006 a fost abrogată parțial prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în Legea nr. 330/2009 se fac o serie de trimiteri la Anexele O.U.G. nr. 27/2006 și chiar la notele la anexe, iar judecătorii și procurorii stagiari au fost salarizați și după intrarea în vigoare a acestei legi diferit față de judecătorii și procurorii definitivi.

Astfel, potrivit art. 5 din Anexa VI a Legii nr. 330/2009: "(1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din cap. IV al părții a II-a din prezenta lege, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)" iar art. 8 alin. (2) din aceeași anexă prevede că "După validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art. 31 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorilor, procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat acestora li se aplică indemnizația de încadrare brută lunară stabilită conform coeficienților de ierarhizare prevăzuți la nr. art. 25 și 26, după caz, din anexa nr. VI/1".

Prin urmare, chiar dacă Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de la 1 ianuarie 2011, pentru că Legea nr. 285/2010, în art. 2, face trimitere la "nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare", rezultă că salarizarea reclamantului s-a făcut conform salarizării pentru funcții similare astfel cum au fost stabilite pentru anul 2010 potrivit Legii nr. 330/2010, lege care prevede expres, în art. 8 alin. (2), o dispoziție identică cu cea din pct. 3 al Notei din Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006, astfel că nu se poate susține nelegalitatea ordinului emis de Ministerul Justiției, prin care a fost stabilit salariul recurentului-reclamant.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, este de observat că dispozițiile art. 4 din O.U.G nr. 27/2006 statuează că "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară (...)" .

În raport cu aceste dispoziții este evident că sporul de stabilitate sau de fidelitate nu se acordă pentru întreaga vechime în magistratură ori în alte funcții juridice, considerate ca vechime în magistratură și pentru care se acordă sporul de vechime în muncă, ci exclusiv pentru vechimea efectivă numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Perioada în care recurentul-reclamant a îndeplinit funcția de ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice și de auditor de justiție constituie vechime în magistratură și poate fi valorificată doar la acordarea pensiei de serviciu, iar nu la acordarea drepturilor salariale pentru vechimea în funcție și la stabilirea clasei de salarizare în raport cu vechimea în funcție.

4.2.2. Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 759 din 10 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2015.

Procesat de GGC - GV