ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1354/2017

Decizia nr. 1354/2017

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2/2008 din 29 februarie 2008, astfel cum a fost precizată și completată la data de 03 iunie 2008, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției solicitând anularea O.G. nr. 10/2008, anularea Ordinului nr. 670/C din 10 martie 2008 emis de Ministerul Justiției și repararea pagubei cauzate prin aplicarea Ordinului MJ nr. 670/C din 10 martie 2008 constând în restituirea diferențelor salariale ce au fost reținute netemeinic.

Curtea de Apel București prin Sentința civilă nr. 1936 din 27 aprilie 2010 a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect anularea O.G. nr. 10/2008 și s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect anularea O.M.J. nr. 670/C/2008.

În urma disjungerii, s-a format Dosarul nr. x/2/2010, în care s-a pronunțat de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 1194 din 21 februarie 2012 prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților, ca inadmisibilă, având în vedere că excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanți a fost respinsă de Curtea Constituțională și față de faptul că acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 54/2004.

Sentința a fost casată prin Decizia nr. 434 din 05 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În cuprinsul deciziei de casare, instanța supremă a reținut că acțiunea reclamanților era întemeiată, în principal, pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și că s-au formulat o serie de critici de nelegalitate a O.M.J. nr. 670/C/2008, critici care nu au fost analizate de instanța de fond.

Cauza a fost înregistrată spre rejudecare sub nr. x/2/2010** din 26 august 2015.

Prin Sentința nr. 2902 din 5 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 670/C din 10 martie 2008 s-a stabilit că "începând cu data de 01 ianuarie 2008, salariul de bază pentru consilierii de afaceri europene din Ministerul Justiției prevăzuți în Anexa pe prezentul ordin se stabilește pentru funcția de secretar III, respectiv un salariu de bază brut lunar de 3.232 lei corespunzător coeficientului de multiplicare 10,00, aceștia urmând a beneficia și de sporul de vechime în muncă dobândit anterior, precum și de un spor de 15% pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase".

În preambulul ordinului se menționează că la emiterea lui s-au avut în vedere prevederile art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 10/2008 potrivit cărora "Salariile de bază și celelalte drepturi salariale ale consilierilor pentru afaceri europene sunt cele stabilite potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcția prevăzută la poziția 7 din anexa nr. 1 la aceasta și se reîncadrează în mod corespunzător pe funcția de secretar III".

Primul motiv de nelegalitate al Ordinului MJ nr. 670/C/2008 invocat de reclamanți se referă la încălcarea prevederilor art. 17, 37 și 41 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, întrucât reclamanții nu au fost informați despre modificarea drepturilor lor stabilite prin contract de muncă, nu a avut loc o negociere între părți, nu s-a încheiat un act adițional la contractul de muncă și au fost afectate drepturi câștigate ale reclamanților.

Curtea apreciază critica reclamanților ca fiind neîntemeiată, întrucât principiile invocate mai sus nu sunt aplicabile în ceea ce privește stabilirea salariului personalului bugetar.

Potrivit art. 157 alin. (2) C. muncii, salarizarea reclamanților se stabilește prin lege, nu prin negocieri între părțile contractului de muncă sau prin încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamanți se referă la pretinsul caracter retroactiv al Ordinului MJ nr. 670/C/2008.

Legat de acest aspect, instanța de fond a constatat că prin ordinul contestat pârâtul nu a făcut altceva decât să pună în aplicare prevederile O.G. nr. 10/2008, astfel că actul prin care salariile reclamanților au fost modificate este reprezentat de prevederile acestei ordonanțe, nu de prevederile ordinului contestat. De altfel, chiar din dispoziția redată mai sus C. muncii, rezultă că salarizarea reclamanților se face prin lege, nu prin acte administrative emise de instituția publică la care reclamanții sunt angajați.

Or, potrivit art. 34 din O.G. nr. 10/2008 "Prevederile prezentei ordonanțe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008", astfel că dispozițiile Ordinului MJ nr. 670/C/2008 sunt conforme actului normativ de rang superior, critica reclamanților (ca de altfel toate aspectele invocate de reclamanți) fiind de fapt o critică a prevederilor O.G. nr. 10/2008, nu a ordinului contestat, care nu a făcut altceva decât să pună în aplicare și să respecte prevederile acestei ordonanțe.

În raport de aceste considerente, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamanților.

Împotriva Sentinței civile nr. 2902 din 05 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamanții A., B., C., E., G., H. și I.

Prin cererea de recurs, recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, să se dispună anularea Ordinului nr. 670/C emis de Ministerul Justiției la data de 10 martie 2008 și repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea Ordinului MJ 670/C din 10 martie 2008, constând în restituirea diferențelor salariale.

Într-o primă critică, reclamanții arată că au atacat în contencios-administrativ ordinul emis de Ministrul Justiției și ordonanța de guvern în temeiul căreia a fost emis ordinul respectiv. Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a O.G. nr. 10/2008, însă criticile de nelegalitate aduse actului normativ au rămas neanalizate pe fond de instanța de judecată. Astfel, deși prin emiterea O.G. nr. 10/2008 s-au încălcat o serie de prevederi constituționale ce vizează condițiile de emitere a ordonanțelor de către Guvernul României, precum și neretroactivitatea legii civile, reclamanții sunt în situația în care prejudiciul creat prin actul normativ emis în condiții nelegale continuă să se producă.

Există un vid legislativ în ceea ce privește speța dedusă judecății, deoarece nu există un mecanism prevăzut de Legea nr. 554/2004, care să permită criticarea unei ordonanțe guvernamentale în afara sferei restrictive prevăzute în cadrul dispozițiilor art. 9 din această din urmă lege.

Hotărârea recurată reține în majoritatea considerentelor expuse legalitatea prevederilor O.G. nr. 10/2008, deși fondul criticilor de nelegalitate aduse acestui act normativ nu a fost vreodată analizat de Curtea Constituțională.

Atât ordinul atacat, cât și O.G. nr. 10/2008 dispun în mod retroactiv asupra reținerilor salariale ale reclamanților, începând cu data de 01 ianuarie 2008, iar respingerea excepției de neconstituționalitate privind ordonanța menționată aduce atingere dreptului la un proces echitabil și accesului liber la justiție.

O a doua critică vizează încălcarea prevederilor art. 41 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora: "Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate."

S-a susținut și încălcarea dispozițiilor art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, în sensul că modificarea salariilor trebuia efectuată prin negocierea cu angajații, modificare ce trebuia să fie făcută printr-un act adițional la contractul de muncă. Sub acest aspect, ordinul emis de Ministrul Justiției este lovit de nulitate pentru încălcarea unor norme imperative.

Au mai fost încălcate și dispozițiile art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene care stabilește cuantumul salariului acordat acestei categorii de personal, acesta fiind un alt motiv de nulitate ce afectează Ordinul MJ nr. 670/C din 10 martie 2008. Salariile consilierilor pentru afaceri europene se stabilesc prin ordin, nu prin lege, deci dispozițiile art. 157 alin. (2) din actul normativ menționat nu sunt aplicabile în cauză.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.G. 19/2003: "Consilierii pentru afaceri europene au calitatea de personal încadrat cu contract individual de muncă, beneficiind de drepturile și exercitând obligațiile ce decurg din această calitate." În acest context, nu este permisă o interpretare extensivă a dispozițiilor legale, fiind necesară negocierea cu angajatorul.

Prin întâmpinarea depusă la data de 17 februarie 2017, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanți, ca neîntemeiat.

S-a arătat că reclamanții aparțin unei categorii profesionale ce își desfășoară activitatea într-o instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat și că remunerația cuvenită se stabilește prin lege, cu consecința înlăturării posibilității de negociere a salariului pentru fiecare salariat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate de reclamanți se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Cu privire la nelegalitatea actului administrativ și a O.G. 10/2008

Este nefondată susținerea reclamanților că instanța nu a analizat criticile de nelegalitate ale actului administrativ atacat, respectiv Ordinul MJ nr. 670/C din 10 martie 2008, prin care s-au recalculat salariile consilierilor pentru afaceri europene.

Instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art. 315 C. proc. civ din 1865, respectând indicațiile date în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 434 din 05 februarie 2015, în sensul că ordinul de ministru trebuia analizat din perspectiva art. 1 din Legea nr. 554/2004, aspect distinct de invocarea excepției de neconstituționalitate ce vizează O.G. nr. 10/2008.

Casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond a operat cu privire la analiza motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți în acțiunea introductivă, altele decât aspectele de neconstituționalitate ce priveau O.G. nr. 10/2008.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că Ordinul MJ nr. 670/C din 10 martie 2008 respectă dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis, dar și Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios-administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

În concret, legalitatea ordinului emis de Ministrul Justiției se apreciază prin raportare la actul normativ în temeiul căruia a fost emis, or în situația în care s-a constatat emiterea actului administrativ în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 10/2008, nu se poate invoca un motiv de nulitate sub acest aspect.

Invocarea excepției de neconstituționalitate privind O.G. nr. 10/2008, în temeiul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de către Curtea Constituțională a tranșat chestiunea legalității ordonanței emisă de Guvernul României.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004:

«(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (...)

(3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și da termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

»

Trebuie subliniat că potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este atributul exclusiv al instanței de contencios constituțional să cenzureze compatibilitatea dispozițiilor legale de drept intern cu prevederile constituționale, instanțele de drept comun nefiind competente să statueze în această materie.

Astfel, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: "Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului."

De vreme ce Curtea Constituțională a statuat cu privire la constituționalitatea unor dispoziții legale, instanței de drept comun nu-i este permisă analiza cauzei sub acest aspect, deoarece ar duce la încălcarea competenței sale generale și la eludarea caracterului obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.

ii) Cu privire la încălcarea dispozițiilor C. muncii

Sunt nefondate susținerile reclamanților că au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) și (3) din O.G. 19/2003, precum și art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii.

În esență, reclamanții invocă faptul că regimul juridic al raporturilor de muncă stabilite între Ministerul Justiției și consilierii pentru afaceri europene este guvernat, pe de o parte de Codul muncii, iar pe de altă parte de o lege specială, respectiv O.G. nr. 19/2003 în ceea ce privește remunerația cuvenită acestei categorii de personal.

Susținerile sunt contradictorii, de vreme ce se susține că potrivit Codului muncii, remunerația trebuie negociată între salariat și angajator, iar pe de altă parte se susține că se stabilește prin ordin al ministrului.

Potrivit art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii "Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".

Așa fiind, în mod corect a reținut Curtea de Apel București că salarizarea reclamanților se stabilește prin lege, nu prin negocieri între părțile contractului de muncă sau prin încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă.

Este neîndoielnic că reclamanții aparțin unei categorii de personal ce își desfășoară activitatea într-o instituție finanțată integral din bugetul de stat, iar sistemul de salarizare se stabilește prin lege, chiar dacă încadrarea salariaților la Ministerul Justiției s-a efectuat în baza unei legi speciale. Această lege nu-i scoate, însă, pe consilierii pentru afaceri europene din sistemul bugetar finanțat de stat.

Ordinul emis de ministru reprezintă concretizarea în plan administrativ a modului de stabilire a salariului stabilit pentru fiecare persoană în parte, emiterea acestuia fiind prevăzută de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 19/2003.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a statuat că Ordinul MJ nr. 670/C din 10 martie 2008 respectă dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis, respectiv O.G. nr. 10/2008, dar și Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, criticile aduse hotărârii recurate fiind nefondate.

iii) Temeiul de drept al soluției adoptate de Înalta Curte

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., E., G., H. și I. împotriva Sentinței nr. 2902 din 5 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2017.

Procesat de GGC - NN